alma nahe

Archive for 8 septembrie 2012|Daily archive page

X

In 1 on septembrie 8, 2012 at 9:49 PM

Întotdeauna m-am gândit şi mă gândesc încă, ce s-ar întâmpla cu blogul meu, dacă într-o zi m-aş întoarce Acasă, neaşteptat…poate fi o temă de gândire…sau nu, fiindcă întristează, sperie…
*
În urmă cu  3 ani a plecat  Xanadu,  un poet publicat după moarte, de câţiva prieteni de suflet.
O prietenă de suflet (deşi relaţie virtuală) comună nouă, mi-a trimis cartea.
*
Xanadu?  A fost odată un om…până la Sf. Maria.
Când nu era Xanadu, era Doru Vieru.
Pe urmă n-a mai fost
N-a mai fost o dată.
N-a mai fost încă  o dată.
Şi nici acum nu e.
Trăim înflorind mormintele…
Pe blogul său acum sunt buruieni.
(nu le rupe nimeni?)
Mai întâi i s-au dublat posturile,
pe urmă au dispărut comentariile.
În urma-i, s-a instalat, sarcastic, în spatele câte unui cuvânt, precum
moarte, trei, rece,
datornic, dureri, ipoteză,
lumină, vie, cale,
anotimpuri,
privire, parfumuri, secretele,
( a mă) mira,
incendiu, barbă, inima mea,
stelelor pricină, câte un link-spam.
Că e încă acolo, e…că vrea
să ne transmită un ultim poem sau poate vor mai fi,
cine ştie?
Nebănuite sunt căile.
*
„Poţi trăi în lume ca într-un dicţionar  sau ca într-o bibliotecă.
În definitiv, e cam acelaşi lucru. În urmă, vor rămâne tot cuvinte nerostite şi netrăite până la capăt.
Uneori, filele se îmbolnăvesc şi mor  înaintea ta. Literele încărunţesc cu demnitatea unei prea lungi aşteptări. Alteori, privirile tale sunt acelea care obosesc şi renunţă să găsească răspunsuri. 
De fapt, în cărţi scria că deosebirea dintre fiinţe şi lucruri e mică….”(25mai2008)
 
*
adio, domnule icar,
cad orele în minutar
 
aripile ca două ploi
atârnă mort-ce zile moi-,
 
măcelăria unui gând
te vinde proaspăt şi curând
 
(pe mesele de tinichea
inima ta, inima mea…)
 
şi nu te va durea nimic
cât steaua zborului pitic,
 
rămâne însă un mister
noroiul strâns în giuvaier,
 
căci, iată, te-a sărbătorit
tăişul cerului chircit.
 
adio, domnule icar
cad vieţile, se zboară rar.
 
(Doru Vieru-Poeme unghiulare)

Reclame

În fiece zi m-aş uita după tine ca într-un meniu

In Superblog2012 on septembrie 8, 2012 at 7:14 AM

Mi-am rezervat aşteptare la fereastră
şi mi-am comandat apele tale în căuş de lemn,
cu  aromă de soare blând în mugur de linişte
în care chiar acum îmi înmoi limba.
Ieri am cerut dor rulat în frunza lui Noe,
voiam să-mi împărtăşesc cu vin ucenicii scrisului,
ca ei, recunocători, să vrea să mi te facă vers statornic,
dar ei nuşinu, că trebuia să cer mai degrabă scară la cer,
că ieşeam mai ieftin pe nota de plată.
*
La fereastra-ţi m-ai folosit scară,  m-ai numit cea care stă
şi eu, ce să fac, mi-am cumpărat ieri vestă cu diagonale.
dor urmele, dar stai liniştit, mă deprind,
şi dacă ai vorbi cu celelalte alpiniste să-şi folosească absorbitoarele de şoc
aş fi mai puţin alunecare în vers, mugur de întristare
şi te-aş zugrăvi statornic şi blând.
Pe urmă ţi-aş cădea, la prima adiere de vânt, uşoară,
în căuş de palmă, o frunză, numai a ta,
pe care s-o frămânţi până la linişte.
Dar nu, ţie îţi place să stai cu ochii în soare, Geronimo, cel care cască,
şi să te reculegi  în limba chiricahua, pe morman de frunze,
cântec despre rucsaci şi iubiri.
*
Eu uitam tipurile de oameni,
şi m-am apucat să cultiv cuiburi de ieri în vers,
ca să mi-i amintesc pentru când mi s-ar fi făcut dor, fereastră spre trecut.
În dreptul tău am desenat un soare blând pe o frunză,
pe urmă am luat un mugur de brad pe care am scrijelit cu un cuţit cuvântul statornic,
apoi le-am ascuns sub un căuş de vise aiurea-n vânt şi-am aruncat scara.
Absenţa ta trecea prin mine ca firul prin ac,
pe urmă linişte, fiecare cer un pelerinaj, punct în urma acului.
*
Gata! Nu mai tai frunză la câine!
M-am gândit ca mai întâi să-i dau o mână să mi-o roadă.
Şezi blând, domnule câine, i-aş zice, uite, vezi, nu-mi tremură mâna deloc!
Oricum, mai am una surpriză, ţi-o scot pe fereastră mai încolo, căuş cu apă
pentru digestie,
ce e mai bun la urmă!
Bleagă, le-am folosit până acum ca şi Venus învingătoarea,
într-una ţineam un scut şi într-alta o oglindă.
Mugur de iubire, organizam excursii în scris înflorind scara blocului,
urcam mai întâi pe acoperiş,
unde mă prefăceam că e soare,
şi că de-asta mă ustură ochii,
pe urmă coboram abia ţinându-mă de balustradă la subsol
şi respiram mirosul coclit al lui ieri,
unde îl construiam pe azi, în vers liber,
ţinându-mă de burtă şi-l îndesam pe ţeava principală,
să-mi curgă rece pentru dimineaţă,
când mergeam la baie să mă spăl pe ochi, pentru treziri.
După ce îmi împăiam până la ultima pană sentimentele,
le urcam înapoi la etajul patru, în vârf de suliţă,
în linişte, pâş-pâş,
să nu mă simtă vecinii şi le făceam Muzeul Sentimentului Statornic,
cu vizitator unic.
Ia stai, nu roade încă…şi nu-mi face statuie!
La loc comanda!
[…]
M-am răgândit, fiindcă mi-am dat seama ce izvor cu apă sfinţită e-n fonturi!
[…]
Nu  te opri, ar spune el, eu… ascult.
[…]
 
Ce să zic, mi-a curs un pic de sânge, da’ mai am destul cât să scriu niscaiva  advertoriale la SuperBlog, că nu dor!
Nu mă doare mâna, adică! Şi nici vreun câine nu mi-a păpat-o încă… 😛 De la 1 octombrie…Până atunci, înscrieţi-vă!
Regulamentul de desfăşurare a competiţiei îl găsiţi aici. Înscrierile se fac în perioada 1sept-30sept. Succes tuturor!

Click pe afişul concursului, pentru şi mai multe detalii. Eu am aflat de concurs de la dor. De la mine a aflat Irealia. Poate se ia şi la voi, dragi duzinari: psi©, dor, dragoş, anacondelevirusache, altcersenin, scorpio, carmen, poezele, irealia, simonaR, lolita.