alma nahe

Archive for 1 septembrie 2012|Daily archive page

Păpuşa(actul IV)

In cinema scuipat, teatru on septembrie 1, 2012 at 12:02 AM

actul I, actul II, actul III.

ACTUL IV

„Păşeşti pe punte, îţi treci privirea o vreme peste toţi cei de faţă, pentru ca apoi,  tocmai în clipa când ei freamătă de nerăbdare să porneşti cântul. Dacă începi prea devreme, slăbeşte încordarea din sufletul privitorilor, dacă întârzii, nu se mai naşte nicio potrivire cu simţirea lor.”(Zeami)

GEORGE: Betty! Betty…

BETTY( o femeie frumoasă precum o păpuşă, scriind la laptop, pe peretele facebook) : La ce mă gândesc, la ce mă gândesc… „Din mic se face tot mai mic, de parcă a adunat toate prăjiturile din toate variantele Alice( cu a mare de tipar), publicate vreodată.”

GEORGE: (intrând în încăpere) Betty, ce crezi? Pică bine costumul? Nu arăt prea ţeapăn în el? (în timp ce se răsuceşte şi pe-o parte şi pe alta, de pe un picior,  pe celălalt). Unde moartea te gândeai?

BETTY: (aeriană) Pică bine. Cred că partea asta cu muritul e foarte interesantă. Noi cercetăm vieţi, dar ar trebui,  poate, să căutăm în trecerea în nefiinţă.

GEORGE: Betty, tu deţii în căpşorul ăla al tău, de păpuşă,  un magnet care atrage doar finaluri nefericite şi cai verzi.

BETTY: Păi, aşa m-am aşezat pe scaun, cu gândul la cai verzi, într-un absurd mai moale…

GEORGE: Betty, dacă începi iar… Tu nu vezi că pe tâmpla ta scrie te-lu-ric? Prea mult!

BETTY: (se descheie la sutien, se ridică, şi-l scoate şi apoi i-l aşază pe ochi, în chip de mască) Nu, George, tu eşti cel care nu vede! (râde)

GEORGE: ( încă calm) Beeetty, ba văd, văd că încă nu te-ai îmbrăcat, ba dimpotrivă, tocmai te dezbraci de tot. Şi ştii ce mai văd?  Văd că o să întârziem la ziua ta de naştere…

BETTY: Hi-hi…Ştii că osul hioid este singurul os nepereche din tot sistemul osos? Aşa mă simt eu în preajma ta, un os nepereche, unul hi-hi-oid… Când mă îndepărtez însă…

GEORGE: Ştiu! Ştiu că tu eşti nepereche în te îndepărta de subiect.

BETTY: Ba nu, ia să vezi cât de apropiată de subiect rămân. Uite, vezi, (prinzându-i tandru bărbia între degetul mare şi cel arătător) aici ai o potcoavă norocoasă, deoarece permite unei fiinţe umane, ca tine, să vorbească. Îţi sprijină limba şi ridică laringele ori de câte ori vorbeşti şi înghiţi.

GEORGE:(vizibil excitat, o sărută; Betty îi transferă în gură toată saliva pe care o adunase demonstrativ în scopul descrierii) Ce-a fost asta? (scuipând) Ai înnebunit?(se şterge cu mâneca costumului la gură apoi o prinde, iritat, de încheietura mâinii) Şi te mai întrebi cum naiba să nu-mi moară sentimentele în ceea ce te priveşte?

BETTY: George, ştiu cum e cu încheieturile prinse. Ştiu cum e şi cu rostirile. Un armistiţiu perpetuu. Trădăm cântărind, că aşa e de când Isus. Preferai să te scuip?

GEORGE: Gândeşti tulbure, nu mai ştii ce spui, nu vezi? Încetează!(o strânge şi mai tare de încheietură)

BETTY: E o tulburare temporară, nu te speria.

GEORGE: Taci! Vorbele tale ajung în mine ca un cuţit din ăla, cu care tai pâinea, fără ca să lase firimituri, înţelegi?

BETTY: Înţeleg că eşti pâinea şi că îţi doreşti ca vorbele mele să lase firimituri.

GEORGE: (ţipând)Taci!

BETTY: (la fel de calmă)  Bine, tac, dar te avertizez că n-am tăcut niciodată cu ochiul, există picturi celebre pe această margine de subiect, dovadă grăitoare. Nici cu frunzele! Nici cu seminţele. Cu nimic!

GEORGE: Eşti nebună!  N-am să înţeleg niciodată de ce destinul m-a “pricopsit” cu o nebună! Betty, uite ce e, eu merg înainte…dacă vrei să vii, bine! În fond e ziua ta, faci ce vrei cu ea! Nu veni prea repede, vreau să mă găseşti beat! (iese)

BETTY:( deschide unul din sertarele biroului şi de-acolo scoate o cutie de lemn, pe care o aşază pe birou; cu vocea stinsă, stare de melancolie; ) Spectacolul lumii rămâne savuros atâta timp cât rezişti tentaţiei de a coborî în scenă. Acolo jos, dacă te crezi atoateştiutor, eşti pierdut. Dacă nu-ţi aperi călcâiul, eşti pierdut. Cu ochii la pândă însă uiţi să râzi. Şi tot te pierzi!(vrea să meargă să se îmbrace, trece prin faţa oglinzii, şi se-opreşte; îşi observă goliciunea, îşi trece ambele mâini peste sâni, apoi peste coapsele-i generoase; îşi scoate chiloţii, apoi începe să cânte, improvizând)

“Paşi topiţi în trotuare,
Semn că am trecut pe-acolo.
Vin de la un film ştiinţifico-fantastic,
Semn e că am trecut pe-acolo.
Un beţivan îmi cântă la acordeon,
Surâsul tău îmi pare cam diform.
Ce viaţă, de paiaţă!

Mă duc la teatru s-o fac pe bufonul,
Un semn că am trecut pe-acolo e.
Păpuşi legate pe aţă dansează în piaţă,
E semnul că am un trecut pe-acolo.
Un beţivan îmi cântă la acordeon,
Surâsul tău nu e de om.
Ce viaţă, de paiaţă!

Aveam vise păstrate în cutii.
Semne că m-am trecut, pe-acolo-s.
N-am să uit să zbor, dar timpul lasă
Semne că trece: pe-aici, pe-acolo…
Acelaşi beţivan cu-acordeon,
Surâsul tău a dispărut,
Ce viaţă…”(se îndreaptă spre birou şi deschide cutia ; heblu)

păpuşari ai vorbelor:

1. psi© 2. jora
3. dordefemeie 4. Dragos
5. Verovers 6. Vero
7. tibi 8. cammely
9. Scorpio 10. Dictatura justitiei
11. Some Words 12. virusverbalis
13. carmen pricop 14. Irealia

(dez)golire stăpânind pofta de cuvânt.

Reclame