alma nahe

Intrarea Nopţii

In cap umplut on August 29, 2012 at 6:52 PM

Pentru tine, 20dezâmbetedeporţelan, cu drag!

În ploaie, în straturi,
ascultând  intrarea nopţii, pământul
ia, din albastrul de cer, umbletul.

Nu te întrebi uneori
după lumina din vers,
unde curgi, spre ce zări?

Şi unde dureri ţi se scurg
când versul pâlpâie surd,
nimicul din noapte să-l stoarcă?

Anunțuri
  1. aşa cum ţi-am spus şi la mine….

    durerile-mi curg în adânc
    spre pământ niciodată
    nu e lacrimă să mă încapă
    atunci când mă frâng

    lumina, ce sete înaltă
    niciodată de ajuns
    când prin versuri m-ascund
    cu un zâmbet pe talpă

    îţi mulţumesc tare, tare mult! cu drag.

  2. 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

  3. E vreo zi în care să nu scrii poezii ?

  4. […] un later edit (poezie răspuns pentru almanahe, tot din ciclul “pe la […]

  5. Eu stiu unde te duci! La prins fluturi si pe urma ii lasi pe aici liberi. 🙂

  6. Stoarce, Dumnezeu, lamâia lunii
    Sa se faca simplitatea cerului
    Trimite-ne anuntarea minunii
    Ca pasarea de cârpa a luminii
    Pentru bucuria sufletului

    Când nu se mai vad orasele, când se îneaca averea armatorilor din port
    Când se îmblânzeste furtuna ca mielul
    Când se-asaza ruga în genunchi ca mulsul vacilor
    Coboara îngerii cu miscari încete de înot
    Despartind întunericul

    Asa ti-am aparat mierea carnii de tântari
    Si gradinar cu stropitoare de racoare eram
    Te doream cu întristari de marinar
    Am chemat
    Luna capul de papusa spart
    Si nu te-am desteptat-si mi-alergau în sânge armasari
    Eram cersetor, tu pâine calda
    Eram dupa boala la spital, erai o scrisoare
    Si te asteptam cu ferestrele deschise
    Ce personaje lustruite de portelan
    Am cladit noptii turnuri de zapada
    Si Hamleti tremurând pentru un scârtâit de poarta
    Ca rufele atârnate pe frânghie
    M-am zbatut ca lup în colivie
    M-am chinuit si am tipat si n-am murit

    Cu constatari de soiul acesta mi-am petrecut noaptea
    Si dimineata a venit ca strachina cu lapte în rasarit

    II

    Te privesc de atâta timp cu ochi tandri de magarus
    Ca-ti fac rau insectele ochilor mei
    T;i-e legat parul ca la catei
    Si ti-e trupul întins ca pielea de manusa

    Dormi lânga mine ca un strat de flori
    Esti tacera dunelor submarine
    Viseaza întâlniri ascunse cu scafandri
    Mari patrunse de balene pentru iubire
    Si pestisori colorati circulând în forma de scrisori

    Blana de vulpe în rasaritul soarelui întinsa
    Se raspândesc în aer soimii albi ai bucuriei
    Îmi place dragostea în fânul proaspat cosit cu urzici
    Si prietenia în odaile cu mobile vechi si mici

    Pentru mâine
    Sa ma plimb cu tine în gradina publica
    Fii papusa
    Sa-ti înteleg mecanismul
    Fii pisica
    Sa ma joc cu tine altfel
    Fii sora mai mica
    Sa ma îngrijesti
    Sa nu mai presupui ca te însel
    Sa-ti fiu Polichinelle cu muzica.

  7. de-a dreptul(şi de-a strâmbul) insomnii dadaiste, dom’le…
    intră noaptea,
    ies din gura mea aburi,
    sub formă de rugi,
    eu stau pe balcon
    şi ard ţigările,
    una după alta,
    precum arzi dumneata
    dimineţile cu alta,
    dimineaţă vii la cafea? 🙂

  8. pe o unghie
    masina de cusut descompusa în altitudine
    dezorganizeaza bucatile de negru
    vezi fuga galbena
    inima ta e un ochi în cutia de cauciuc
    înfinge-o într-un colier de ochi
    lipeste marci postale pe ochii tai

    cai se duc norvegia strânge
    bijuterii versuri roata uscata
    vrei? plânge
    linge strada urcându-te pe voce

    abraham se îmbie singur în circ
    tutun în oasele sale fermentatii
    abraham se îmbie singur în circ
    urina în oase
    roata cailor are lampi electrice în loc de capete
    urca urca urca urca
    arhiepiscop albastru esti o vioara de fier
    si cloncanit cloncanit
    verde
    numerale

  9. ca trista-n ţara basmelor
    adun potcoave de cai,
    nu mi-am învins zmeul
    încă zboară atârnat de-un fir,
    plătind pretul înălţării.
    doamnă, ati scuipat!
    le-am spus, nu, nu,
    sorbită de deşert
    de unde-atâtea lacrimi?
    hai că mai mănânc nişte nisip
    până la primul praf de mătase,
    pe urmă beau nişte întuneric
    şi sug pelinul unei poezii de pământ.
    mâine de dimineaţă în ape
    în graiuri de vânt,
    iar o s-aud neîncepută
    în spaţiu pustiu
    cântec crud.

  10. Uite cum te=am stors ca pe o lamaie si-ai mai picurat un poem. :))

  11. în sete inventăm
    alte tărâmuri pustii.
    alor noastre le punem ochi de bufniţă
    şi le gâtuim strigătul.
    suntem acoperiţi,
    avem alibi praful de stele,
    inima devine o mână
    cu care aprindem focuri artificiale
    in faţa ecranului,
    frângându-ne buza de jos.
    reproducând cu umor, în miniatură, suferinţa,
    pământul nu-mi mai pare o imensă coajă de ceapă.

    Noapte bună, Claudiu! dacă mai stau, oricâte lămâi aş fi, nu mai picur nimica, nici de frig. :))

  12. Spre negânditele zări, orice s-ar îndrepta, nimic să nu îi fie împiedicat, dincoace sau dincolo ş-n lumea de peste margini totul să fie nestrăjuit de durere; şi-acolo să fie vecia paşilor şi a înspreului.

    • dacă s-ar putea…:) dar negânditele zări sunt nimic până la găsire, iar găsirea poate să însemne şi paşi spre durere, altfel cum?…durerea e un oştean grozav, stă în post şi n-aţipeşte, chiar dacă uneori e păcalitoare şi închide ochi, pe când fericirea e un flăcaiandru, abia de i-au ieşit tuleiele şi-i cad nădragii în vine. Îmi place să îi ştiu la un loc, prieteni…armata mea secretă.:P

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: