alma nahe

Zarea de plumb

In arena luptelor sterile, cap umplut on Iulie 7, 2012 at 8:12 PM

Omul i-o floare,

c-o piatră de moară-n valiză.

 

Editat, călimara îl socoate tvoreţ.

Şi de-acolo, înalt, luminat, şi semeţ

Simpatie în valuri adună.

 

Se proclamă început,

se visează naţie,

şi-aici un gând mi s-aţine,

divagaţie:

 

Somnolenţa lui,

somnolenţa neamului?

Treaz, cuvânt de sine, discurs,

paralel e, rază frântă în geam.

Trepidaţii măsoară, suspendat în elan.

 

În spot, cu un ochi la slănină, cu-altu-n faină

bazar e de vorbe, cu muşte-n prim-plan:

-Porţelan e dreptatea, pe cai mari(căi obscure)!

Când politica(înălţimii) îi curvă, ca de vânt, cade grea,

şi pofteşte-un rău copt, ori un bine necopt, după burtă.

Din imaginaţie, după gestaţie, fată alt moft.

 

Şi-uite-aşa, oră de hârtie, omul nostru îşi ia salut de la alegorie,

limba i se umflă, nu de poftă, ci că e necăutat la a ei comoară.

 Uită-te la el, zice-o ţărancă _ cu coca-mpletită

aburind pe ştergar_ se pupă singur, ajutat de zeţar,

şi varsă sare peste popor, călărind pe-un măgar,

uitând, biet amnezic sătul, că pâinea i-o dau

cei ce i-o seamănă, şi nu un prestidigitator, un dătător din mâini, un aplaudac, un circar….

alte zări, alte mări şi tări la : psi©, ch3815h, cris, dordefemeie,  vero, scorpio, carmen pricop, jora, carmen.

Anunțuri
  1. ” Din imaginaţie, după gestaţie, fată alt moft. ”
    Mi-ai smuls un zâmbet, mulțumesc !

  2. daca nu si ploua, soarele prea usuca si crapa tot…
    pana si eu, ca ma speriasem de lighioana aia artropoda de-ti protejeaza copyscape, zau de nu! 😐 🙂

  3. inceput tare frumos, ca omul i-o floare, si adevarat, dar si restul e adevarat, din pacate…

    • din păcate am simţit nevoia să-mi exprim părerea, ca tot omu’, şi a politică fiind cam aşa…cam aşa. 🙂

      • Apolitica sunt si eu, dar ma doare cand vad cine ne conduce… foarte bine ca ti-ai exprimat parerea, si atat de poetic.. 🙂

        • nici n-aş face-o altfel! îmi permit doar câte un comentariu aşa, cine ştie cum, în cine ştie ce împrejurare; nu mă ţin bojocii să le explic oamenilor că-şi bat gura degeaba pentru unul sau altul, că ei nu-şi bat nimic pentru noi…poate doar ouăle(nu alea ale lui năstase) .

  4. Cu plecăciune, domnia Ta, e foarte frumos adus din condei, cu miez şi temei 🙂

  5. „uită-te la el, zice-o ţărancă _ cu coca-mpletită

    aburind pe ştergar_ se pupă singur, ajutat de zeţar,

    şi varsă sare peste popor, călărind pe-un măgar,”

    … de ce îmi pare tare cunoscut, soro? 😀 stai, vezi, de-am pus ghilimele…

  6. nu ştiu,nu ştiu…că eu n-am plagiat decât realitatea! 🙂

  7. […]  vero, scorpio, carmen pricop, jora, carmen, almanahe. Share this:TwitterFacebookLike this:Like6 bloggers like this. Posted in organu' lu'jacobson | […]

  8. Doamne, Olly, ce imagini construiești-

    „varsă sare peste popor, călărind pe-un măgar,„

    Nu am cuvinte.

    Să fii iubită!

  9. O panoramare a aparentelor.
    Spune-mi, daca ii omor alegoria, pot sa inteleg politichia?

  10. Grafica dispunerii versurilor e remarcabilă: 2, 3, 4, 5, 6, 7.
    Iar grafia versurilor…

  11. …sunt atât de eu, am înţeles! 😛

  12. Tu, o coregrafie atat de complexa. Tu si ecranul tau. 🙂

  13. Şi ochii celui care privesc unde-s? 😉

  14. am si eu un bumb de plumb!

  15. O să devenim şi o ţară nu alegorică, ci una în care vor fi nişte, zacerea în păturile cerebrale, deşirate, destrămate iţe în toate punctele direcţiilor acelora ce determină rupturi? precum şi hemoragii?
    Ar trebui să începem să le incomodăm liniştea celor care credeau că suntem doar o îngroşare a rândului la circ, obosind să tot asculte în spicele de grâu auzul pâinii…liniştea celor care ne dau o lume strangulator, sperând că nu o vom vedea cât e de deformată.

    • O să las întrebările suspendate, să-şi găsească singure direcţia.
      Cât despre incomodări…noi suntem istorie şi dacă ea e încă în scriere în timpi reali, atunci să acţionăm!

  16. Noi toti ceilalti n-am incaput in poem nici macar la figuranti, nici macar ca ornament? E foarte trist.

  17. să nu-l uităm pe aliodor! 🙂

  18. cum or putea căra florile pietre de moară…? poate le cară cu sufletul şi atunci par mai uşoare?! sau dimpotrivă, mai grele? fug să le-ntreb.

    • dacă nu ştiu că-s în valiza lor, le cară fără gând, în virtutea inerţiei.
      însă, de cum află că tocmai le-au cărat, nu mai pot nici să ridice valiza, darămite s-o care.

  19. Servus, dragă Alma 🙂

    Bine-ai coborît din imaginar în real. Aşa-i că a-nceput să doară al dracului de tare? Cum îţi spuneam: odată deschisă poarta abuzurilor, nimeni nu mai este în siguranţă.

    • A început să doară din ’89, când ne-am început libertatea cu o crimă dublă în zi de Crăciun.
      Preoţii spun că 84 de ani avem de plătit pentru asta. Încă 61 de ani mai avem de plătit. Asta ar însemna că eu aş avea 100 de ani în ziua când se vor fi terminat toate astea. 🙂
      Servus, Tineriu, bine te-ai întors! 🙂

  20. zis adânc, numai că nu ajunge la destinatari. eu votez la fel cu tine şi la fel cu ţăranca cu coca împletită. suntem deja mai mulţi cu trei. e şi ăsta un câştig, nu? 🙂

  21. n-ar ajunge nici dacă le-aş trimite-o!
    iar dacă aş face-o, fiecare ar crede că e vorba despre celălalt, căci există mai multe realităţi, nu-i aşa?! 🙂

  22. […] Carmen, Angela, Nono, Ling Ping, Gabi, Lili, Lecturi recenzate, Daurel, Almanahe, Adrian Voicu, Mirela Pete. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe […]

  23. […] România am mai scris: realitate, zarea de plumb,  studiu într-un pahar cu vin, nunta mută, acestor zile, Ro-mânia, Almanahe de colorat(ură) […]

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: