Nedrept pământ!
gândul meu, al tău, al multora…
Boală deloc străină, eficienţa_calea către suficienţă,
către abundenţă,
către prag_
mă ridică iarăşi, transpirată, şi astăzi, ca şi ieri, din pat.
Omul, azi, tropot pe-o scară,
grăbindu-se către un nicăieri plătit prost, oricum,
pas cu pas, treaptă cu treaptă.
Hei, omule, scoală-te, asumă-ţi penitenţa!
mă întâmpină zorii zilei şi pisica, miorlăind
în faţa bolului pentru apă.
Încă o zi în care merg,
merg, ca o somnambulă, să-mi şi să-i procur hrană.
Apoi, mergi acasă, dragule, urcă gâfâind scara, pe care dis-de-dimineaţă o coborai vesel,
fără motiv,
şi scrie iar rugăciuni întru tăcere, pe piatra-ţi de pe suflet,
oblojire, cu pensula muiată-n apă!
îmi zice norul de deasupra-mi.
Hai, leagă-ţi iar piatra de râu, de brâu şi urcă din nou în vechi, către loc de rugă!
Şi, nu uita, omule ajuns acolo sus, transmite salutări liniştii ce te-a cuprins!
zice şi copacul plantat acum treizecişiopt de toamne.
Şi, n-ai grijă, omule,
fie că-ţi e primăvară, vară, toamnă, iarnă şi iarăşi primăvară,
aceleaşi drumuri plutind, peste ape_
apele transpiraţiei_îţi vor spune dacă ai fost şi azi folositor,
şi-acelaşi cântec de cocoş, întru trezire, te va-ntâmpina,
şi-acelaşi vânt deschizător de uşi te va petrece până la capăt! zic eu
(unele lucruri mi le zic singură).
Şi oamenilor, hai să dăm, odată pentru totdeauna, dracului, poezia!
zice noroiul.
Slavă cerului, că putem fi pragmatici! îi zice ploaia, sarcastică, în replică.
Şi-n tot acest timp, în mine, iar a plouat cu clipe cu subînţeles,
Şi iarăşi, din aburi de pământ neiubit pe măsură
se ridică, din nou înspre vechi, senină,
concluzia înnoptării,
concluzia răsăritului de zi,
pe care-o dăm, cu toţii, încă o dată, pe nimic.
Dar, cum zicea şi Marx,
progresul pe o latur
ă
înseamn
ă
regres pe alt
ă
latur
ă!
Învăţăm din lipsuri,
de ce n-am putea învăţa şi din abundenţe?
aceleaşi 12 şi la cei din tabelul psi©ului: dor de femeie, ch3815h, tineriu, cammely, carmen pricop, simonaR, carmen, căţărătoarea, vane, vero, lolita.
Alma Nahe(r) 
dacă n-aţi văzut filmul, vi-l recomand, cu drag.
[…] de femeie almanahe ch3815h cammely Like this:LikeBe the first to like […]
„Învăţăm din lipsuri,
de ce n-am putea învăţa şi din abundenţe?”
Chiar aşa. De ce?
scrie mai sus:
„eficienţa_calea către suficienţă,
către abundenţă,
către prag_”
eu cred că acesta-i răspunsul.
o să las intenţionat retorica să suspende încă un timp, aşa, poate legănându-se, ca dându-se în leagăn…în aer. 🙂
Ţi-s abundente şi-urile, ai observat?
Dar, ca de obicei, mi-au plăcut depărtările-ţi (atât de aproape şi mie) şi, mai ales, artistice.
hehe…mi-s Isa, aşa e! (ce)noroc(pe unii) că urile nu mi-s la fel…
ce bine ca esti aici, ma gandeam ca toti au fugit din lista-mi..cum eu fugit-am din liste:)
acum, ştiindu-ţi motivul, nu mai seamănă a fugă…bebeii sunt întotdeauna un motiv serios de fugă din ceea ce erai înainte de; să-ţi trăiască săgetăreţu’ şi să-ţi crească mumos! 🙂
frumos multumesc:)
Da… interesanta intrebarea retorica din final. O iau pe post de tema pentru acasa 😀
🙂 Ia-o, poate-aşa aflu şi eu răspunsul, sau măcar o părticică din el, una mică-mică, cât să mă conducă către un răspuns propriu, ieşit din retorică.
Bună ! Aștept abundența.
Bună, Carmen! E-ntr-un corn! 🙂
[…] duzinit si dordefemeie, almanahe, ch3815h, cammely, tiberiu, poezele, simonikool, dictaturajustitiei, Like this:LikeBe the […]
@ Almanahe,
Bună dimineața ființă sensibilă !
Și totuși, MARX deși hulit tare de unii, în
„ Progresul pe o latură înseamnă regres pe altă latură ” ,
a spus un mare adevăr !!!
De ce oare ROMÂNII nu învață din LIPSURI ?
Nu crezi că AȘA AM SCĂPA DE MULTE NEAJUNSURI PROVOCATE CHIAR DIN IGNORANȚA NOASTRĂ ???
Degeaba așteptăm „ abundența ” dacă stăm cu „ mâinile în sân ” ……
În speranța că vei găsi INFORMAȚII FOLOSITOARE , insist și-n același timp te rog SĂ INTRI NEAPĂRAT pe
http://aliosapopovici.wordpress.com.2012/06/12/
căci, nu se știe …….
Weekend plăcut !
Alioșa.
Bună ziua, ALioşa!
Marx nu e hulit pentru vorbele-i de duh, ci pentru că a existat cândva unul, Ilici…;)
Românii învaţă din lipsuri, cum să nu înveţe?! Învaţă să fure!
E ca o rugăciune poezia ta, cu zeii împrăştiaţi în jur. Păcat că din cauză că tropotim pe scări nu-i prea remarcăm… Iar de învăţat… trebuie timp de meditaţie între trepte şi dorinţă. Fiecare îşi face cât vrea şi cât poate 🙂
eu, când mi se împrăştie zeii în jur, înjur! 🙂
depinde de scări…cutiuţa în care trăiesc, situată la etajul IV, are, între paliere refugiul acela menit meditaţiei, o meditaţie care ţine de loc, nu de timp, iar între balustrade nu există spaţiu, astfel riscul luării unor decizii pripite nu există…ajung cu decizia în faţa uşii(ultima uşă, ultimul etaj).
:)) Sa vin..a la mine abundentaaaaa!! Daaaaa!
Ia uite, ce-ţi mai dansează ideeaaaaa! :))
ce pot sa zic eu?…ar fi prea sarace cuvintele fata de ce am citit…
Vane, în spatele săracelor cuvinte, stau întotdeauna bogatele gânduri. 😛
Învăţăm din lipsuri spui?
Ce bine-ar fi!
Calea lui M ne-a dus către lipsuri înfiorătoare. Am învăţat ceva?
Dar tonţi cum suntem, nu învăţăm nici din abundenţă. Prea suntem parveniţi.
Ce-i de făcut?
ps.eu nu mă simt chiar hamsterul din cuşcă…
alt ps. la 39 şi la mai mulţi. 🙂
Învăţăm orice, spun! :P)(rostirile vânjoase îndepărtează mihnirea din noi, şi-atunci totul poate părea ca ducându-se-nspre bine)
Vorbim şi noi, Tineriu, după cum ne-ndeamnă pretuirea…sau altceva.Din care tot învăţăm…există vreun examen important? Acela final? Poate. E bine să fim pregătiţi, astfel n-o să ne trezim că zicem „o, ce greu a fost”. 🙂
Mulţumesc…
E bine să fim pregătiţi. Ne va fi poate, mai uşor să spunem peste şase luni: ce greu ne-a fost. 😛 Dar asta, numai dacă ne învăţăm minte. Pentru că preţuim după criterii diferite… (persoanele de faţă se exclud, bien sure. 🙂 )
în urmă cu aproximativ două ore preotul bisericii din Piaţa Unirii(la 1 minut distanţă de casa mea) a fost ucis…e bine să fim pregătiţi? sigur că e bine!
Am văzut la tele ştirea. Oribil!!! Pentru aşa ceva, chiar nu putem fi pregătiţi. Cum să te aperi din calea demenţei? Prin claustrare? Prefer să mor decît să trăiesc cu frica de moarte.
A trebuit să ies din casă şi m-am trezit că mi se înmuiau picioarele, şi nu de la căldură.
Am trecut pe lîngă moarte de şase ori. Nu mă mai impresionează.
Celebrez viaţa, aşa cum e.
ah, eu de la actoria mea_deformaţie profesională, cred, sau altceva_trec prin toate cele la aflarea unei veşti îngrozitoare, ca cea de faţă…vizualizez locul, scena în amănunt, scenariu, ce mai…şi pe urmă, empatizez…:(
Scuze, dar repet: moartea nu mă mai impresionează.
N-am chef să dezvolt subiectul, pentru că moartea nici nu mă entuziasmează.
Este un subiect îndeobşte TABU dar, trebuie să recunoaştem că niciunul dintre noi, nu este veşnic. 🙂
Am revenit ca să o citesc din nou liniștită. Azi dimineață eram în fuga calului.
Oli, chiar îmi place cum scrii cu filosofia ce transpare prin duzina de cuvinte.
”hai să dăm, odată pentru totdeauna, dracului, poezia!
zice noroiul. ” zic și eu pragmatică.
🙂 Carmen, mă bucur că te-ai întors(calul tău ştie drumul, oricum), o faci de fiecare dată.
Nu e academic cum mă exprim dar mi se pare mai sugestiv, te-ai prins hoțomano !
m-am! de hăţuri! :))
[…] deschise de tabelul pe care-l veţi găsi acolo, şi care duc către: Tiberiu, Dor de femeie, almanahe, ch3815h, Carmen Pricop, simonikool, cammely, Carmen […]
Omul…tropot pe-o scara… mi-a placut…mult.
unii suntem „fuarteee” zgomotoşşşi…şi, cum altfel, decât că mă bucură că ţi-a plăcut mult.
acum cîțiva ani cînd am văzut acel film am avut o ”traducere” pe care o păstrez neschimbată
diferă de orice ”majoritate”
păcat!, oi fi una/ alta
nici nu se pune(a) problema traducerii!
cum să traduci tăcerea? 😉
[…] de duzini si Tibi, Carmen Pricop, Vero, Some Words, Dictatura Justitiei, Scorpio, ch3815h, cammely, almanahe, Share this:ShareFacebookTwitterLike this:Like13 bloggers like […]
volevo un gatto nero, nero, nero…
ca să scrii (în) alb, zâno?
[…] Fructiza – Carte şi film, Iulia Radu, Some Words, Stefania’s Blog, Teo Negură, Almanahe 45.871459 22.902408 Share this:TwitterFacebookLike this:Like2 bloggers like this. […]
O duzina de colectie! Abila si profunda!
Mulţumesc, Lolita! Nici a ta nu e mai prejos! 🙂
eu nu mă uit la filme, dar pe acesta l-am urmărit cu picioarele pe scaun.
eu mi-am scos şi şosetele în faţa lui, a filmului, un fel de pălărie pentru mine…
Am citit că şi Anton Golopenţia visa să înfiinţeze o lamaserie in Carpaţi, dar până la urmă a murit într-o închisoare comunistă. Drum pe ape..
Lamaşi suntem cu toţii, poate, dar nu înainte să găsim drumul acela prin apele noastre. 🙂