alma nahe

Archive for aprilie 2012|Monthly archive page

Alchimia sensului

In trupa mea. grupies-ul meu on aprilie 28, 2012 at 6:13 AM

Au privit când nor, când goluri

Şi m-au aşternut senin ochi-pâlnii în vată lăptoasă.

Da’ poate că-s cântec, mi-am zis,

Şi-atunci, ceaţă şi guri se mlădiau alene.

Pe hârtie,

O vale.

 

Au privit când hârtie, când vată

Şi m-au aşternut ochi-vale în guri, lăptoasă.

Da’ poate că-s cântec, mi-am zis,

Şi-atunci pâlnii, senin şi nor se mlădiau goluri.

Alene, în aplauzele absenţei

Eu, ceaţă.

 

Au privit când vale, când guri

Şi m-au aşternut ochi-goluri în ceată, lăptoasă.

Da’ poate că-s cântec, mi-am zis,

Şi-atunci hârtie se înfăşura pâlnii,

nor se înfăşura vată.

Din senin se mlădiau alene alte poveşti.

 

Am privit când senin, când ceaţă,

Şi m-am aşternut vată, ochi-guri în hârtie, lăptoasa!

Da’ poate că-i cântec, şi-au zis,

Şi-atunci nor şi goluri se mlădiau la vale,

Pâlnii mă turnau pe mine în mine, pe mine în tine.

Alene însă, motivul din cântec se tot amâna printre momente.

Artă digitală de Raluca Turliu Cobilanschi. Iar  celor care vor să vadă mai mult, Raluca le zice pe zidul Facebook că „pe 17 mai la Palatul Cantacuzino mare expozitie mare cu ocazia deschiderii Festivalului SIMN 2012” .  Mai multe detalii aici.

Eu înfăşor hârtie pâlnii când pe gurialenenor şi  goluri nu vor să plece-nspre senin şi-atunci se duc la vale, fără chip, ceaţă lăptoasă în privit, pe post de vată care-absoarbe întru nemurit. Am privit când şi când şi m-am aşternut ochi. Da’ poate că-s cântec  Psi© şi Tineriu, Zhao, Cristina, anacondele, simonaR, altcersenin, căţărătoarea, elly weiss, poezele,   psi©mwb, vanessa, Cammely mi-am zis!

Reclame

Încântec -clepsidramă fantasichinezică

In arena luptelor sterile, Ciné m-a visat, cinema fabulat on aprilie 23, 2012 at 12:25 AM

Din timp

Ai fi putut  să

Mare.

Dacă ai fi

Dar nu te-au

Erai, urcaseşi şi

-Ninge!

Îmi spuneam că nu se

Că e doar un

Care vrea să

Şi că o să mă

Fără să fi

Că începuse  oricum să ningă.

M-ai strigat iarăşi:

-Ninge!

Nu-ţi eram zăpadă, îţi eram nisip.

Oameni cântau pe lângă

Oameni dansau pe lângă

Doar se

Şi se

Nouă ne

Era frig.

Voiam doar

Să…

Voiai să.

Când am înţeles în sfârşit că aş fi vrut să

Dar nu

Oare ce-ar fi

Fără să mai…

Mai primăvară.

Într-o dimineaţă  roua dimineţii

Într-o altă goană, toană.

Nisip în clepsidre.

Într-o zi se făcea că

Vară.

Un fel de

Ninge rece.

Oare ce-ar fi

Fără să…

Ştii!

Cu tine

În gând Toamnă.

Când mi-au bătut în uşă visasem că sunt

Că tu nu

Ca zăpada.

-Doamna Zăpada, iubitul dumitale s-a dus.

Iubitul meu e dus?

Apă

Eu îl credeam dus în cine ştie ce misiune

Ori dus să schieze.

În ultima scrisoare îmi spusese Matilda ori Ileana,

Numele târfelor întâlnite-n război,

Nu că se întoarce acasă.

Nici măcar rănit.

O să-l

Fără să-i mai fiu!

Mă duc în

Câmpul Ceţii.

Iubitul meu e o fecioară-n noapte.

Iubitul meu nu eşti tu,  el e dus.

În timp.

Pentru tine, psi©!

Autorul desenelor: Ilinca Bernea(căreia îi mulţumesc pentru că a acceptat să-i folosesc poveştile în culori ca şi ambient)

Pe această temă au mai scris şi : psi©Carmen Pricop, Verovers, Cristina, Scorpio, Carmen, anacondele, vanessa.

Fabulănire

In cinema fabulat on aprilie 21, 2012 at 12:02 AM

Minutăcut, snurcuş cuscal, un pionegru (de bucătărie)

imaculatura convrig în mod constant o pastenie,

iar ea, în elicerc suspinten cedruga mereu,

paradinstantă, tentalent în mută poezie.

Într- un cuvânt, minutăcut, atât voia

(chiar dacă versuri multe, tot aceeaşi vrere) :

în păstenie să îl ştie tremurând ca o cedrugă,

şi pe suspînten să-i apese tentălent din când în când,

în şnurcus s-o  pătrundă şi cuşcal, s-o facă pentru totdeauna elicerc,

iar el să zică numai oh  ori ah…în fine.

Însă el, chiar dacă pionegru (de bucătărie)

tot în acelaşi timp şi un convrigconvins

(aproape un conservator într-ale elicercii)

parădistanţa şi-o imaculatură de astă dată, tontul,

zicându-i, fără nicio remuşcare, bâlbâindu-se şi dând în clocot:

–    Eu vreau o altă pas(!)… o altă pastenie în suspin… suspinten,

(ăăă…cum să-ţi spun mai pe-nţeles?)

una pe care s-o convrig atent,

s-o cuş… s-o cuşcăl doar eu singur, de la-nceput şi până la sfârşit,

şi-n uni©vers să pot s-o am pe veci ca el…ca elicerc!

Văzându-se tratată ca o imaculătură,

(of, biata pastenie!)

şi auzind ce-ndrugă pionegru, chiar pe limba ei

(deşi-n paradinstanţă nu ieşi din poezie,

ci o mai freci un timp, pe-acolo,

pentru cel snurcus-eliberator, se ştie!)

se ridică-n picioare şi-l lăsă nesăru…nescutu…nesăturat,

vai, mie!

-Ah…minutacut! Cedruga mea,mă laşi aşa?!

Ea doar atât mai zise:  Da!

Apoi, fiindcă ocamtentacasăltermine,

(căci umed ă-ul lui era, iar ea alunecoasă-n fibre)

pastenia se aşeză din strecurice– n tentalent, sinucigaşă,

şi se înfipse-n… furculiţa mea, ce zăbovea pe masă,

şi între abur (de poveste) şi sos (ajutător) mai zise

(dar acuma mie):

-Înghite-l tu de poţi, eu nu-l mai vreau drept condiment!

Apoi se frânse-n două, căci strecurată, prea se scofâlcise.

M’orala?

Nu e fiartă ea prea bine, dar poţi s-o-nghiţi şi tu,

chiar te convrig!

Şi pionegru de îmi eşti, tu ţine bine minte:

când în suspinten ai şnurcuş

şi poftă de pastenie pufoasă,

de eşti minutacut şi tentalent,

nu pune gura întâi,  ci lasă-te  cuşcal,

cedruga să-ţi alunece în fiert precum ar da bineţe,

şi în imaculatură, ca din  amonte, tu te lasă în aval,

fabulănire-n elicerc, paradistantă,

pe urmă gustă câte-un pic…nu tot odată!

Şi ţi-aş mai zice şi de mână, puşcă

şi de polonic (că mi-e la îndemână)

dar mi-ar mai  lua o săptămână…

(aşa că tac…  şi mă prefac că-nghit!)

Cele 12 năzdrăvane erau : imaculatura,  tentalent, minutacut, snurcus, cuscal, suspinten, cedruga,pionegru, pastenie, convrig,paradistanta, elicerc, pe care le-au frecat(cu sare şi piper) cum au voit şi cei/cele din tabelul psi©-ului năzdrăvan, care ne-a fericit cu o duzină altfel…duzina, ca duzina, da’ tema de luni (clepsidrama fantasichinezica) e şi mai şi…ataşăm şi tabel cu viteji, dar să se completeze mai întâi.

Din seria duzina altfel face parte şi Eu am arcuş.

 

Timpuind

In cap umplut on aprilie 19, 2012 at 1:35 AM

cuvinte trasează şosele, curbe albe, curbe albastre, curbe gri,
ocolim cum putem puternicele refluxuri ale curentului pe care-l simţim,
nu suntem destin, suntem ipoteze, îţi spun.
ce fir e ăsta, întrebi în diagonală.
firul drumului, firul apei, firul ierbii, firul discuţiei, firul poveştii,
de-a fir a păr.
draga mea, pe noi ne înşală liniile, nu aşteptările!
scot mâna pe fereastră,
fiorul se înnoadă pe deschizătura mâinii, pe buricul degetului,
mâna se închide, soarele încă mai sapă suprafeţe de comunicare,
dar încă în beneficiul exerciţiului liber al cărnii.
hei, notează cineva ceea ce ar fi putut fi?
măcar în sepia, măcar în alb negru…
noi, nu şi nu! încăpăţânaţi mergem înainte,
păstrăm riguroşi poziţia verticală a pendulului care
de la un punct la altul sare, sare sensul acelor,
precizia nefirescului amână bucuria,
bucuria amânată se face pulbere.

un expert în imaginaţie sugerează să ne lingem rănile.
retrage-ţi mâna, o să ai cicatrici!
cicatrici…e comic ca şi cuvânt.

habar n-avem c-amândoi am umblat la roţi şi la frâna de mână.

doamnă, încetineşte bătaia cuvintelor,
suntem întrecere, suntem în trecere?
comic, infernul încă se distribuie cu ecou uniform!

Locuţiuni

In cap umplut on aprilie 12, 2012 at 11:33 AM


de la facerea lumii în urma experienței înainte de experiență din vechime de acum înainte de azi înainte de la început dintr-o pornire de mânie de la origine de la ou de la întemeierea Romei piesa a fost jucată fapte nu vorbe (de pus) la dosar pentru aceasta (în acest scop) referitor la persoană pentru folosința Delfinului [apelul] la ignoranță până la infinit provizoriu (până una alta) după dorință exact până la ultima literă până la a provoca greață la persoană [apelul] la lume la obiect avocatul diavolului: fă, dacă faci ceva!

cred pentru ca să pot înțelege cui îi este avantajos cui folosește religia stăpânului religia supusului fiecăruia al său cu un graunte de sare cu laude 1/4 oră după timpul dat (sfertul de oră academic) vindecă-te pe tine însuți ai grijă de tine cursul vieții armonia dintre cetățeni este zidul orașelor.

iată Omul față de toți deci și celelalte și așa mai departe existent prin sine însuși tocmai de aceea a fi înseamnă a fi perceput deodată în mod egal din cărțile mele din tăcere pe dată pentru exemplificare cu cuvinte clare este o măsură în lucruri persoana piere lucrul rămâne.

lichid la locul citat la locul tipic obișnuit nu mă atinge nu tulbură cercurile mele nu este clar nu multe ci mult nu lucruri noi ci într-o formă nouă nu decurge după faptă după sărbătoare după aceasta deci din cauza aceasta după prânz aproximativ la prima vedere anual la sută de formă acordurile trebuie respectate (se muncesc) munții în chinurile facerii și se naște un șoarece ridicol

să nu stai după cină ci să mergi pe jos o milă după asta nu e din cauza asta excluzând eroarea deșteptului i-ajunge mereu același mereu în mișcare în cele ce urmează fără termen fără ură și părtinire fără specificarea locului fără nume fără de care nu se poate punctual (fără sfertul de oră academic) fie îngăduit cuvântul în starea în care suprimând cauza dispare efectul în felul său binele suprem mereu același oaie servilă

Tabula rasa pentru cei care vin târziu doar oasele a treia posibilitate nu există fiecare cu tentația lui ultimul argument întoarce pe partea cealaltă calea sfântă invers vezi mai jos vezi mai sus toate rănesc ultima ucide.

păziți-vă limbile pagina a înflorit a fost productiv delirul poetic să ne bucurăm așadar grosso modo nu vom ști imaginea lumii (decât) în abstract în absență pe larg în ultimele momente asupra faptului în acea vreme la nesfârșit în mijlocul lucrurilor in memoriam într-o nucă {în miez} de persoană la locul (originar) (este) de așteptat în stare de naștere în sticlă fără să fie cunoscut așa a spus el

Indiferent…

In cinema scuipat, trupa mea. grupies-ul meu on aprilie 7, 2012 at 10:49 PM

Afară ploua. Îşi plimba bomboana pe buze în acelaşi ritm în care afară ploua.

N-o sugea pe toată, pe la jumătate o scuipa într-o bucăţică din ziarul de azi, apoi o împacheta în ea.

Sugea. Un cuvânt atât de elastic…

Fix la jumătate scuipa cu repeziciune, ca şi cum i-ar fi venit o idee nouă, un nou gând mângâietor. Ştia exact unde să se oprească înainte de-a scuipa, după aromă, poate, ori fiindcă calcula exact cantitatea de salivă produsă şi înghiţită având un simţ aparte, cine ştie. N-o întrebase nimeni până acum, când iarăşi n-o întreba nimeni, nici măcar ea nu-şi pusese întrebarea asta.  Şi dacă şi-ar fi răspuns  probabil că ar fi descoperit că nu e decât o altă caraghioasă îndrăgostită. Îi displăceau dulcegăriile, dar îi plăcea foarte mult să le sugă. Şi, mai ales, să le scuipe. Pe-o bucată de ziar.

Le sugea cu gândul la el, un virtuoz de pădure.

Le scuipa fiindcă spera ca măcar o dată să fie întrebată de ce face asta.

Le plimba pe buze ca să poată fi văzute. Să nu se spună că înghite în sec, că are un tic, că are mandibulă elastică, că mestecă gumă…ehei, câte nu se puteau zice!

Cu toate astea nimeni nu zicea nimic. Nici fata de la casa de marcat, deşi era convinsă că observase că-şi cumpără constant aceleaşi bomboane, ambalate în cutie metalică.

O vreme le sugea până la jumătate, apoi le ronţăia.  Dar o scotea din sărite zgomotul.

Plus că îi caria relaţiile cu cei din jur, mai ales cu cei dezinteresaţi, cu cei care o plăceau pentru ce şi cum era. Cu tot cu bomboane. Cu tot cu cutiile lor metalice.

Odată asculta văicărelile virtuozului de pădure şi-n toiul destăinuirilor, moment dramatic în exces, cranţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ,  zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ. Apoi linişte.

Virtuozul îşi blocă canalele de comunicare pe loc. Nicio lacrimă, niciun sentiment eliberat. Aştepta ca saliva ei să-şi revină la compoziţia chimică iniţială, de dinainte de bomboane. Pe care i-o cunoştea. Doar o sărutase o dată. Odată. Primul sărut. Şi ultimul.
Nici nu ştia cum să-l clasifice, cum să-l eticheteze-n ea, în regiştrii care ne menţin normali.

-Dacă n-ai fi aşa de nebună…

Mai întâi vru să-i răspundă, dar îşi dete seama că virtuozul n-o întrebase, aşa că se ridică, în metru distinct. El recunoscu adnotarea, virtuoz cum era. N-ar fi recunoscut însă niciodată că o sărutase. Asta o făcu să se ridice, de fapt.

Îi plăceau şi întrebările. Dar nimeni nu mai întreba. La drept vorbind, în vremuri ca acestea, să le zicem ploioase, de acord, nimeni nu mai întreba nimic. Ajunseseră la o aşa performanţă că toţi aveau răspunsuri fără să le caute sub umbrela întrebărilor. Puneau punct direct. El nu era diferit. Nu era nici măcar indiferent.

Nu se uită în urmă. Cutia cu bomboane îi ţinea cadenţa. Scoase una, modificând ritmul.

Trebuie să merg înainte, îşi spunea privind bomboana. Numai aşa mă pot întoarce înapoi. Apoi şi-o vârî în gură.

Merse înainte până la primul chioş cu ziare. Ceru unul la întâmplare. Oricare, numai să fie de azi. Rupse cu atenţie bucăţica pe care era trecută data, o ruptură executată cu precizie. Restul ziarului îl aruncă, civilizată, în prima pubelă.

De ce nu citiţi domnişoară ziarul, ar fi putut s-o întrebe cineva dacă i-ar fi urmărit atent mişcările. Dar nu i le urmărea nimeni.

Afară nu mai ploua.

Scuipă.

Apoi împături.

Pe urmă începu să cânte.

Apoi crescură flori…