alma nahe

Archive for 25 februarie 2012|Daily archive page

Lăsata secului

In cinema fabulat on februarie 25, 2012 at 7:03 AM

 

Ţi-aş scrie despre bunătate,

(nu cu un scop precis

şi habar n-am ce mi-a venit)

ca despre-o baltă,

prin care ai trecut cu bicicleta

şi m-ai stropit un pic.

(Dar n-ai oprit…)

Da’ nici n-am terminat eu bine

să mă scutur de ăst gând stupid,

(nici vorbă de vreo convertire imediată-n faptă)

asistenţa, ierburi şi-nouratul cer

s-au şi dedat la cârcoteli:

-Hi, hi, povestea lor e un mister!

zise întâi, cu glas subţire şi uşor ironic, păpădia,

scuturându-şi cu euforie puţin din pufu-i,

către cer.

(De n-ar fi bună, deşi amară, la ficat

jur că pe loc i-aş zice  buhă,

ori curu-găinii, crestăţea…aşa că tac …şi-nghit!)

-Sssă-l pedepsssim pe el! suflă, pe urmă, un nor întunecat,

neştiutor de carte, puţin peltic,

de-o scutură de tot pe mândra păpădie.

(Şi bine îi făcu, lăptucii. Papalungă! Mâţă!  Lilicea!…)

Iaca, merg eu  iute după el, sssă-l plou!

(Da, da…te du! Dar nu prea mult, căci îl iubesc!)

Dar cerul, mânuitor cu experienţă-ntr-ale sforilor,

ce ţin (sau trag) de amintiri,  dar mai ales de nori,

se-nsenină un strop, privind zâmbind cei doi nătângi,

apoi se-ntinse, de-un albastru infinit,

după „apărătorul”  nor şi matematic (aplicând metoda de trei simplă?)

astfel grăi (în timp ce-l risipi, şi-aicea vrând să intervin,

aburul vorbei cerul gurii mi-l  opri, uscat):

-Ce-i bunătatea?

Nu e dărnicie!

Doar zel adeseori,

o bibiotecă de nuanţe şi culori diverse,

pe care oamenii, poeţi din fire,

precum ciclistul neatent,

ori gură-cască asta, de ne-a dat un rol,

o zugrăvesc în albul foilor,

privind o compozită,

ori, nefologi, cătând versul în nor.

(Cel mai ades privind în gol, am vrut să recunosc…)

Dar brusc, şi nu-i caut acum pricină, cerul tăcu.

(înţelepţeşte?)

Şi-atuncea soarele îngălbenind,

îşi ceru şi el locul în poveste.

(Acuma buza-mi arde să mai spun ceva,

da’ stai,  să beau o gură de cafea!)

 Dacă ţi-aş scrie despre bunătate

aş începe cu blândeţe:

 Ce-i bunătatea, drag prieten?

E doar un puf de păpădie?

(ah, strănut!)

Ori norul ce te plouă,

atunci când mă gândeşti,

dar şi acela sâsâit şi  trecător?

Ori poate c-ai nevoie de un gând,

precum un glob de rouă

prins artistic între frunze,

într-un dop,

ca să-ţi aprindă bec,

şi să-nţelegi că scrisul meu

e ca o pâine, coaptă

întru bunătatea-ţi,

rugă spre Dumnezeu,

atunci când tu mă laşi cu sec.

(Poftim, ţi-l dau!…)

 

Dacă ai înţeles, fii bun!

Mă lasă-n continuare ca să-ţi scriu…

şi cu un zâmbet mă citeşte,

căci nu-i târziu!

douăzprezece plăcinte puse la dospit de psi , dar frământate, în parte, de fiecare pofticios,  au copt anacondele, cerroşu, tineriu, cita, căţărătoarea, vv, vero vers, grişka, veronicisme, carmen, carmensima.

Reclame