alma nahe

Archive for 23 februarie 2012|Daily archive page

Omul care a uitat s-alerge

In trupa mea. grupies-ul meu on februarie 23, 2012 at 12:34 AM

(cover Travka)

Ce faci când lumina ta pleacă cu altă lumină?

În loc de răspuns, particule violet de tăcere, ferecate în cutia aşteptărilor…

Tăcerile clasice cad acum în culoare, pigment mineral mat, şi-mi fardează, în traiectoria lor, zburătoarele.

Fâlfâit de gene întru nemuţenie.

Nu ştiu ce comenzi le-a ales, pulberea lunii poate, ori înţelesul fiinţei de-acum, de-acum un minut, de-acum zece, ori nimicul clipei de-alaltăieri, care oricum se dusese undeva, fie şi numai până  înspre cea mai apropiată nebulă.

Ochiul cere lumină.

Clipirile bat ( înspre) ritmuri verzi puse la uscat, deşi văzduhul necuvintelor nu e tot cel de ieri, e mult mai aglomerat,  eu undeva între uşa hârtiei şi tocul ei, ţopăind.

Clipirile  muzicale se lasă  prinse în plasă de seismograf, un microcosmos al spiritului, sursa puterii, păcăleala hârtiei, vieţuind-o.

Alb-albastru-violet ….adrenalină.

Plus puls…

Clipa e zăvorâtă în faţa noimei, închipurea suflă rece dinspre winamp… Fior.

Răspunsurile-s în alte lumi, în care inima e perfectă, pulsul nu e reglabil, în acele lumi unde nu e nevoie de echilibru, unde cald n-are nevoie de rece ca să fie, ci doar de foc şi simţire (şi vreo 6  elemenţi).  Însă răspunsul mută întotdeauna aerul viitoarelor cuvinte.

Răcim voit înţelesul…

Găsesc drumul înapoia cuvintelor întotdeauna, dar în momentul întoarcerii îmi doresc să fi rămas acolo, în raiul cuvintelor nescrise, necântate…

Dar nu mă lasă ţigara, îmi trimite semnale de fum.

Absenţele îşi scriu destoinice repertoriul, ochii deschişi nu mai văd.

Dar tu, orbete, poţi pluti înăuntrul lor, în insulele altora şi de-acolo să rescrii spaţii elipsă întru revederi. E bizară plutirea asta!

…  ca un dans. Reflex.

Survolări, obstacole…fereşte-te! Sus, jos, stânga, dreapta…

Deschideri în blocul de cuvinte-cărămizi, dialecte în care înţelesul înfloreşte, petală cu petală, zeci de petale, şi în loc de parfum împroaşcă miros dulceag de mucegai.

Mersul meu e socotit pe diagonală, cu staţionări între cal şi coroană, şi din când în când îi înmoi păsul în tămâie ca să-l îndrept şi-atunci cuvintele se preling din lumină. Cea rămasă. A mea.  Pe care mi-o deznod din plete.

Poezim…anafură şi aghiazmă.

Acum, când rostirea nu ne mai recunoaşte, ne prefacem în tăcere?

Cum?

Mi-e ochiul cât ţi-e-al tău?

Zoomuim

…însă zoomuim diferit…

cum simţul o cere…

sau ne-aleargă.

5:53 Editare târzie, de noapte, după câteva ore de somn:

am visat zincabei…era o măsură dintr-un roman al cărui nume nu l-am reţinut  şi-n vis acolo mi-am zis, hait, ia trezeşte-te, fată! …şi notează-ţi, să nu uiţi!

m-am trezit, zincabei nu înseamnă nimic pentru google…

dar, poate era  zinc, bei?

în fine, nu-mi bat capul…nici nu ştiu de ce-am scris aici.

oi rezolva misterul când mă trezesc! mă culc la loc…

Reclame