alma nahe

Privind în OgLIndă

In arena luptelor sterile, cap umplut on Februarie 6, 2012 at 6:21 PM

Au privit în(spre) oglindă şi : psi©, vero, tiberiuV.V., cerroşu, scorpiuţ, cita, dictaturajustiţiei, anacondele, abisurile,

Tu, soare, oglindită, în păr,

coroană de raze îmi pui

ca, din pântec, cărbunii

să-mi sfârâie şoapte

şi diforme păreri, ca un cui.

-Cereginăbizară! zice-un punct

de rugină din grădina-ţi cu spini.

Nisip în ochi, tu, oglindă,

timp-labirint şi minciuni.

Deşert, cu-mbieri şi dispreţ…

Mai privesc încă-nspre gura ta, mare,

iluzie, căci încă ecouri aştept.

Şi mai am să adun cuvânt nerostit,

iar în ochiu-ţi, poeme nescrise,

să măsoare încă iubiri…

-De ce întregu-i străin, tu, cenuşă?

De ce trăim pe bucăţi?…

O, nelinişte-n contur apăsat

eşti doar podul spre singur.

Prin zăvoade tot cauţi răspuns

şi zboru-ţi în palme-n zadar.

Şi chiar de în faţa-ţi azi dănţui,

pleoapele-mi în tăceri mi se-nchid.

Eu ştiu că sunt întunerec cu cântec.

În spate, rămâneri în urmă, şi-un frig,

iar fir de argint ne desparte.

-Trec trenuri prin mine,

ca prin gâtul clepsidrei,

le vezi?…

Nu ştiu, tu poate gânduri aduni

în porticul spre suflet,

şi-acolo, clădit, un oraş fără timp,

doar lumini, şi blânzi miei, behăind bucurii…

Dar, mă-ncearcănă astă pulbere roză

şi visul cu ochi muribunzi.

-Amăgitor filozof,

Nu-mi caut în tine fărâmă de rost!

Oricum, în locu-mi, fantome

şi lumea cu piesele ei…

De vreau să ştiu cine sunt

mă mai caut o vreme în larg de cuvânt

şi nu-n oglindiri efemere.

-Mai bine, ia-mi abur şi scrie acolo,

de mână, că vezi, că încă trăiesc!

N-am aşteptat alte semne.

Am pus sugativă pe scris,

să-nţeleg, ca privind în oglindă

că mor doar atunci când lumina din ochi

şi din creştet, a blândului soare, s-a-nchis.

Anunțuri
  1. In adancul nevazutului sau, sinele se cauta mereu pe sine, sa fie el insusi si un altul pentru a fi mai pe deplin el insusi.

  2. Ca de fiecare dată, îți fur fragmente de gânduri-„de ce trăim pe bucăți”, căutând prin zăvoade răspuns?

    Tu, amăgitor filozof,

    căutându-ți în larg de cuvânt
    lumina în suflet adânc!
    Doar acolo ne regăsim cu toate ale noastre- lumini și umbre, stropi de alb și de negru, șoapte și zâmbet, început și sfârșit..

    Toată admirația!

    • Vrând certitudini, pescuiesc în apele-mi tulburi şi-atât.
      Uneori apele se deschid.
      Am pescuit de-acolo admiraţia-ţi şi-o să-i dau drumul la loc…
      (în oglindă…o-ntorc)
      Mulţumesc, Gina!

  3. […] temă-provocare: redsky. anaveronica. virusache. scorpio. Cita. anacondele. Carmen. almanahe. Like this:Like9 bloggers like this […]

  4. trec trenuri prin mine
    ca prin gâtul clepsidrei
    le vezi?
    … aş vrea să cred că da. 🙂

  5. Am citit de două ori pînă să prind măcar ideea asta:

    „De vreau să ştiu cine sunt

    mă mai caut o vreme în larg de cuvânt

    şi nu-n oglindiri efemere.”

    Foarte frumos şi foarte adevărat spus!

  6. […] necesar să pot vizita toți membrii Clubului Psi :tibi, vero, virusache, redsky, scorpio, cita,  almanahe, cioburi de chihlimbar Like this:Like5 bloggers like this […]

  7. […] privit in oglinda Virusverbalis,Psi,Redsky,Cita,Tiberiu,anaveronica,anacondele,Dictatura justitiei, Almanahe, Like this:Like9 bloggers like this post. […]

  8. Dumnezeule !
    „Trec trenuri prin mine,

    ca prin gâtul clepsidrei, ”

    Cum a putut să-ți treacă prin gând o astfel de imagine ?
    Dar :
    ”De vreau să ştiu cine sunt

    mă mai caut o vreme în larg de cuvânt

    şi nu-n oglindiri efemere.Ț”
    Minunat !

    • păi simplu, corpul meu e-o clepsidră? 🙂
      iar cu trenurile am eu un fix…unprieten, cu câteva luni în urmă chiar aşa mi-a şi zis : „tu ai un fix cu trenurile!” …şi-am admis! :))
      în plus, sunt răcită…febră, delir..câte un pic din toate… gândurile, ca trenuuuu’…:)
      mulţumesc, Carmen!

      • Oricât ai vrea tu să-ți motivezi talentul cu ”febră, delir..câte un pic din toate…” nu merge. Să mă vezi pe mine când sunt bolnavă, în nici un caz nu scriu versuri !
        Să te faci bine ! Ai grijă de sănătatea ta pentru că avem nevoie de tine !

        • Mulţumesc, Carmen! 🙂
          Pe mine azi m-au mobilizat întrebările lui Tiberiu, altminteri zăceam…am încercat să încropesc un comentariu da’ nu se lipea nimic coerent…şi pe urmă…ai văzut şi tu ce-a ieşit. 🙂
          nebănuite sunt căile…

  9. […] ca raspuns la provocarea lui psi si preluata si de tibi, vero, virusache, redsky, scorpio, cita, almanahe, cioburi de chihlimbar, dictatura justiţiei. Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first […]

  10. […] mai privit în oglindă şi: tibi, vero, virusache, redsky, scorpio, cita, almanahe, cioburi de chihlimbar, dictatura justiţiei, abisuri Tweet (function(d, s, id) { var js, […]

  11. în stânga, sus, în fotografie, deasupra săgeţii lui î am văzut ivindu-se un chip trist…mă-nşel?

  12. e doar o întâmplare. 🙂

  13. Fiecare se lasa izbit de ceva… … Un dialog despre care putem discuta pana maine!
    As putea sa citez totul…insa cum prietenii nostri au citat deja ceea ce m-a marcat,
    o sa ma opresc insa la finalul care pune punct dialogului :

    „N-am aşteptat alte semne./Am pus sugativă pe scris,
    să-nţeleg, ca privind în oglindă/că mor doar atunci când lumina din ochi
    şi din creştet, a blândului soare, s-a-nchisé”

    Esti minunata. 🙂

  14. Cita, mărturisesc că la tine mă gândeam scriind acel ultim paragraf al poemului. Aşa te percep eu de-aici, de la înălţimea(unde mă pui şi tu, şi ceilalţi minunaţi) cuvintelor mele. Am citit dimineaţă la tine şi am plâns. Căci aşa e, fiecare se lasă izbit de ceva…
    Aveam de gând să nu particip azi, căci răceala-mi cu tristeţea izvorâtă din cele scrise de tine mă copleşiseră împreună. Apoi am citit la Tiberiu… şi ceea ce se voia întru început comentariu, nici măcar complex, a devenit ceea ce este acum.
    Voi toţi sunteţi minunaţi şi mulţumesc că existaţi!

  15. […] repostări Nu pot decât să sper că alţii (psi, Redsky, Tibi, Virusache, Cita, Scorpio, Vero, Almanahe, DictaturaJustiţiei) au fost mai inspiraţi decât mine! Rate this: Share this:FacebookTwitterMai […]

  16. […] manta de vreme rea: ivanuska   gabrielasavitsky  dumitruagachi   zamfir  blogulise   almanahe  yellowgondolin  turistclujan   diversediversificate   convietuire   lillo   vipdeva    […]

  17. […] Sibilla, Ela Roseni, Almanahe, Schtiel, Eexergy, Raza mea de soare, Teo Negură, Atitudini, Mirela Pete, Share […]

  18. „Eu ştiu că sunt întuneric cu cântec”…Tu eşti descântec de timp magic,rugăciune şi vorbe, spusuri şi nespusuri, tu eşti parcă mereu un început, tu eşti în semnul sângelui când îi curgi prin vene lui urmă călăuzitoare, tu eşti călătorie între cer şi pământ, suflet ivitor de necontenite litere legate cu misterul, în tine cântă lucrurile dezlegate…tu, tu eşti atât de…intensă.

    • când am scris poemul chiar aşa mă simţeam, întunerec cu cântec (nu întuneric 🙂 )
      nu-l gândisem, aşa s-a vrut scris, şi, da, Camelia, e adevărat că sunt mereu un început, precum şi tu eşti şi mă bucur de iţirea fiecărui cuvânt vechi, ca fiind nou, călătorind între arcadă şi orbită, unde misterele se deşartă din intens în nepreţuite cuvinte.te îmbrăţişez cu drag, suflete care mă gândeşti cum nimeni altcineva nu poate.

    • da, „întunerec” era, precum aşa am şi citit, astfel şi nu altffel, precum am simţit şi cuvântul, atingându-l; iertare, iertare pentru „i-ul meu.

      • E…i, nu-i bai! ştiu că nu e vorba de neatenţie, ci de automatisme, aşa că lasă-ţi ” i-„ul în pace, era deja în atenta iertare a lui „e”.

  19. Pasă-mi-te că „delirul” dictează!!!

  20. PS
    Acolo, în „pasă-MI-Te”, era o joacă într-o altă desluşire, nu cea a rostului cuvântului „pesemne”…

  21. de la „a pasa”?… 🙂

  22. Sugativa iti arata precum oglinda litere intoarse pe dos.
    Extraordinara comparatia, extraordinara!

    • Nu e aşa de extraordinar cum crezi. Comparaţia a venit dinspre amintirile mele aduse de mirosul de cerneală de odinioară şi petele de cerneală pe care mi le lăsa stiloul pe degete, pe faţă, uneori şi pe scalp, căci nu întotdeauna am avut părul lung. Mi-am amintit cât de preţioasă era sugativa în acele vremuri, mama era foarte atentă să nu-mi lipsească. O vreme chiar le colecţionam, fiindcă îmi imaginam că sunt scrisori din altă lume…poate am să povestesc asta cândva, mai pe larg. 🙂

  23. Am revenit fiindca vreau sa-ti mai spun ca largul cuvintelor tale atinge mereu sufletul meu ca un balsam. Si stiu ca si ale mele cuvinte ar putea avea un larg al lor, dar ma inghesuie mortile celor dragi si atunci ma cuibaresc pe langa largul cuvintelor altora. Ce soare e afara!

  24. L., ai încheiat cum trebuie! 🙂

  25. Esti sus,sus!
    „Oricum, în locu-mi, fantome şi lumea cu piesele ei”?
    Actanto,ce dor ma apuca de tine,zau! 🙂

  26. Ceea ce este deasupra este la fel cu ceea ce este dedesupt. 😉
    Deh, doru’ precum fuioru’. Ne-om găsi noi, de ne-om căuta… 🙂

  27. „De ce trăim pe bucăţi?” Întrebarea care a atins coarda sensibilă a totalităţii acţiunilor mele. Frumos spus.

  28. Ți-a trecut răceala, te-ai vindecat ? Cum te simți ?
    Astăzi e ultima mea zi liberă așa că pot să socializez pe net.

    • nu mi-a trecut definitiv, Carmen, mulţumesc de întrebare.Mă simt însă mai bine, mai ales că, deşi e ger, soarele e atât de intens şi puternic, că e aproape feeric. Înainte eram doar o lunatică…acum, de la o vreme, nu demult, oricum, mă simt şi soaretică. 🙂
      sper că te-ai bucurat de zilele astea libere, oricum o să le recuperaţi, din câte am înţeles.

      • Mă bucur că ți-e mai bine.Eu când sunt bolnavă stau și mă rog la Dumnezeu să nu mor !
        Cu toate că sunt rac iubesc mai mult soarele decât luna.
        La noi la Văleni e soare, e frumos și , da , m-am bucurat de aceste zile doar pentru că am putut să văd, te rog să nu râzi de mine, ultimile 2 episoade dintr-un film de dragoste. Am avut timp să mai navighez pe net ceea ce în restul zilelor nu pot să-l fac din cauza oboselii.
        Oricum, din 18 februarie voi fi nevoită să muncesc și sâmbăta și dumineca pentru că voi face o perfecționare finanțată de către UE.

  29. A, din punctul ăsta de vedere, al cel al timpului liber adică, nu mă plâng. Am berechet, dar nu mi-l consum pe net tot timpul, căci mai construiesc o păpuşă, mai citesc un text, mai, mai…dar şi eu începând cu sfârşitul lui februarie voi fi foarte ocupată, căci aici avem o stagiune teatrală a liceenilor şi în plus o primă ediţia a şcolarilor. Dacă aia a liceenilor îmi dădea bătăi de cap puţine, căci nu mai lucrez cu ei, ci m-am retras ca organizator şi (în)jurat, ediţia-copil o să mă ocupe până la refuz, căci sunt vreo 7-8 şcoli doritoare să participe până acum, şi voi lucra cu ele doar eu şi un coleg.

    Cum să râd, Carmen, filmele de dragoste sunt ideale pentru cuibăreli în pătuţ, în zile libere…şi eu o fac, dar le prefer pe cele artistice, căci n-am timp de seriale, pe cât aş dori.
    Felicitări pentru perfecţionarea finanţată de UE! Să ai spor! Şi bucură-te de restul zilei! Să ai o după-amiază minunată, Carmen!

  30. Şi ce te faci atunci când trezirile din oglindă ţi-ar deveni amuţitoare? dacă privirea îmi sau îţi sau le este una halucinantă, imaginare, ca prin nişte ferestre, unele zidite, deşi le atingeai precum un gând de capăt zidit şi neferestruit….privire încercând un fel de cunoaştere a unui de-(ne)cunoscut, simţind că mai mult decât să dezvăluie ar ascunde? Tu, ascunzându-te sieţi? Ce faci, ce fac, ce facem? Citim în semnele cerurilor din noi, contemplând misteriosul, simţindu-l ca şi cum l-am fi pre-văzut, dinainte de a-l fi întâlnit? Rămânem în acele priviri?

  31. Dacă trezirile mi-ar deveni amuţitoare, eu m-aş găsi în contemplare de tăceri, pe urmă-n unic nou făcut, ca nou nenăscut şi-apoi încă un pas, spre ADAPTARE, acest minunat lucru care ni-i dat, ca o înblânzire, zicând NU sălbăticirii, născând altcevaul.
    Eu nu mă uit numai în sus, mă uit şi-n jos, cu puterea lui sus, cu puterea lui jos, eu mijloc, cu puterea lui mijloc, filosofia lui 3, foc, apă, aer, bucăţi de întreg, aer mediator lor, apă şi foc.
    Dacă privirea îmi sau îţi sau le este halucinantă trebuie mai întâi s-o ştim că-i aşa şi oricum avem ştiinţa lui ADEVĂR, care ne-a învăţat că e cu etaje şi (ne)ştiind-o,la modul concret atenţia sporeşte.
    Doar mijloc e stabil, sus şi jos, deasupra şi dedesubt sunt infinite. Noi suntem zero în esenţă, dar suntem şi -1+1, -2+2…-infinit+infinit, aspecte, pe nivele, vibraţii care conduc către exprimarea în formă. Misteriosul e cuprins de legile nescrise ale naturii, nu are cum să fie în afara lor, ele ne manipulează, cu forţa-le, dar sunt şi ele la rându-le, la dispoziţia noastră, cu forţa-ne. Forţa, cea care coboară în formă, creatoare, forma în altă formă, creatoare a unei noi forme şi tot aşa, în adâncul ei, ducând spre creaţie incontinuu. Lumea, deci?…poate una nouă, mereu? Lumea de acum un minut nu e lumea de acum două minute, lumea lui acum are + viaţă, -viaţă, +imaginar, -imaginar, căci ce-i imaginarul decât imagine a unui lucru existând, dar necunoscut, căci de n-ar fi, nu s-ar povesti…iar semnele poveştilor nu sunt doar semne de început, ci semne că aşa a fost, precum încălecatul şeii de la sfârşit, e plecare, dar nu spre somn, ci spre vis. Şi desigur că există oprelişti, ale celor căzuţi, care oricum ei ne-au învăţat ce ştim, dar nu ştiau puterea lui mijloc, lui înăuntru şi n-au prevăzut că în loc să fim supuşi, ne-om elibera, o eliberare creatoare, care le-a slăbit puterea
    Deci nu rămânem în acele priviri, căci cum am putea, când suntem blagosloviţi cu putinţa adaptării?

    Însă fiindcă ne lipseşte fir de argint, cel coloidal, cum spuneam şi-n poem, fiindcă-l tot pierdem, iar pământul, sânul supărat, nu mai e lăptos, cu roade pure, ne-omoară ciupercile, microbii, bacteriile…

    PS: De două zile mi-am agăţat perdea violet în lumină de neon, şi cuvertură la fel…şi-mi generează stare spre înalt, spărgând solid, prin subtilitatea-i; n-a fost o mişcare intenţionată, nici nu m-am gândit până în acest moment, când îţi răspund. Acum chiar râd…flacăra violet.:) Am roz pe peretele ăsta unde scriu, al bucătăriei, în jumătatea lui sus, iar în cea de jos am amestec de albastru, roşu, crem, bleu…iar uşile vopsite-n bleu deschis se văd acum verzui. La început mi-a deschis drum spre sâmbătă, o să vezi, nu public încă ; iar acum am o stare de nervozitate, nu suport sunet de chitară în reglare, spre exemplu…pff..gata…am ieşit. Te îmbrăţişez, suflet cuprins de închideri. Nu te lăsa pradă lor! 🙂

    • Uită-te în stânga…:)

    • Fiinţă închizătoare, mai degrabă, vrând să nu uite misterele pe care le contemplase odată, cândva, cu toate privirile, suflet, câteodată în jocul aparenţelor construind, simbolic, trepte.

      Dragul dinspre mine venind înspre tine, împrejmuindu-te, rotundul meu drag încercuindu-mă-ţi; am deschis închisul, fusese un gând adormitor.
      Şi eu îmi ridic nişte scuturi, aşa, ca o armură; fel de feluri şi de culori pe care le prind în mine, le întind peste mine; ştiu cum e cu flacăra şi cu lumina care nu dezveleşte, ci sporeşte misterul şi taina; cam asta e culoarea mea învăluitoare.

      PS
      Am privit la stânga, am văzut straniu(l), după cum mi-a (a)părut în ochi.

  32. […] pierdutaprintreranduri   cititordeproza   zamfirpop   blogulise  convietuire   almanahe  lunapatrata teonegura  rokssana   madalinaciucu  cartifaine   […]

  33. Ceva pentru tine, sufletule rădăcină de zori…

  34. Poezia asta o asociez cu o alergatura pe clapele unui pian! Da frumos ai zis! ;))

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: