alma nahe

Archive for februarie 2012|Monthly archive page

Lăsata secului

In cinema fabulat on februarie 25, 2012 at 7:03 AM

 

Ţi-aş scrie despre bunătate,

(nu cu un scop precis

şi habar n-am ce mi-a venit)

ca despre-o baltă,

prin care ai trecut cu bicicleta

şi m-ai stropit un pic.

(Dar n-ai oprit…)

Da’ nici n-am terminat eu bine

să mă scutur de ăst gând stupid,

(nici vorbă de vreo convertire imediată-n faptă)

asistenţa, ierburi şi-nouratul cer

s-au şi dedat la cârcoteli:

-Hi, hi, povestea lor e un mister!

zise întâi, cu glas subţire şi uşor ironic, păpădia,

scuturându-şi cu euforie puţin din pufu-i,

către cer.

(De n-ar fi bună, deşi amară, la ficat

jur că pe loc i-aş zice  buhă,

ori curu-găinii, crestăţea…aşa că tac …şi-nghit!)

-Sssă-l pedepsssim pe el! suflă, pe urmă, un nor întunecat,

neştiutor de carte, puţin peltic,

de-o scutură de tot pe mândra păpădie.

(Şi bine îi făcu, lăptucii. Papalungă! Mâţă!  Lilicea!…)

Iaca, merg eu  iute după el, sssă-l plou!

(Da, da…te du! Dar nu prea mult, căci îl iubesc!)

Dar cerul, mânuitor cu experienţă-ntr-ale sforilor,

ce ţin (sau trag) de amintiri,  dar mai ales de nori,

se-nsenină un strop, privind zâmbind cei doi nătângi,

apoi se-ntinse, de-un albastru infinit,

după „apărătorul”  nor şi matematic (aplicând metoda de trei simplă?)

astfel grăi (în timp ce-l risipi, şi-aicea vrând să intervin,

aburul vorbei cerul gurii mi-l  opri, uscat):

-Ce-i bunătatea?

Nu e dărnicie!

Doar zel adeseori,

o bibiotecă de nuanţe şi culori diverse,

pe care oamenii, poeţi din fire,

precum ciclistul neatent,

ori gură-cască asta, de ne-a dat un rol,

o zugrăvesc în albul foilor,

privind o compozită,

ori, nefologi, cătând versul în nor.

(Cel mai ades privind în gol, am vrut să recunosc…)

Dar brusc, şi nu-i caut acum pricină, cerul tăcu.

(înţelepţeşte?)

Şi-atuncea soarele îngălbenind,

îşi ceru şi el locul în poveste.

(Acuma buza-mi arde să mai spun ceva,

da’ stai,  să beau o gură de cafea!)

 Dacă ţi-aş scrie despre bunătate

aş începe cu blândeţe:

 Ce-i bunătatea, drag prieten?

E doar un puf de păpădie?

(ah, strănut!)

Ori norul ce te plouă,

atunci când mă gândeşti,

dar şi acela sâsâit şi  trecător?

Ori poate c-ai nevoie de un gând,

precum un glob de rouă

prins artistic între frunze,

într-un dop,

ca să-ţi aprindă bec,

şi să-nţelegi că scrisul meu

e ca o pâine, coaptă

întru bunătatea-ţi,

rugă spre Dumnezeu,

atunci când tu mă laşi cu sec.

(Poftim, ţi-l dau!…)

 

Dacă ai înţeles, fii bun!

Mă lasă-n continuare ca să-ţi scriu…

şi cu un zâmbet mă citeşte,

căci nu-i târziu!

douăzprezece plăcinte puse la dospit de psi , dar frământate, în parte, de fiecare pofticios,  au copt anacondele, cerroşu, tineriu, cita, căţărătoarea, vv, vero vers, grişka, veronicisme, carmen, carmensima.

Omul care a uitat s-alerge

In trupa mea. grupies-ul meu on februarie 23, 2012 at 12:34 AM

(cover Travka)

Ce faci când lumina ta pleacă cu altă lumină?

În loc de răspuns, particule violet de tăcere, ferecate în cutia aşteptărilor…

Tăcerile clasice cad acum în culoare, pigment mineral mat, şi-mi fardează, în traiectoria lor, zburătoarele.

Fâlfâit de gene întru nemuţenie.

Nu ştiu ce comenzi le-a ales, pulberea lunii poate, ori înţelesul fiinţei de-acum, de-acum un minut, de-acum zece, ori nimicul clipei de-alaltăieri, care oricum se dusese undeva, fie şi numai până  înspre cea mai apropiată nebulă.

Ochiul cere lumină.

Clipirile bat ( înspre) ritmuri verzi puse la uscat, deşi văzduhul necuvintelor nu e tot cel de ieri, e mult mai aglomerat,  eu undeva între uşa hârtiei şi tocul ei, ţopăind.

Clipirile  muzicale se lasă  prinse în plasă de seismograf, un microcosmos al spiritului, sursa puterii, păcăleala hârtiei, vieţuind-o.

Alb-albastru-violet ….adrenalină.

Plus puls…

Clipa e zăvorâtă în faţa noimei, închipurea suflă rece dinspre winamp… Fior.

Răspunsurile-s în alte lumi, în care inima e perfectă, pulsul nu e reglabil, în acele lumi unde nu e nevoie de echilibru, unde cald n-are nevoie de rece ca să fie, ci doar de foc şi simţire (şi vreo 6  elemenţi).  Însă răspunsul mută întotdeauna aerul viitoarelor cuvinte.

Răcim voit înţelesul…

Găsesc drumul înapoia cuvintelor întotdeauna, dar în momentul întoarcerii îmi doresc să fi rămas acolo, în raiul cuvintelor nescrise, necântate…

Dar nu mă lasă ţigara, îmi trimite semnale de fum.

Absenţele îşi scriu destoinice repertoriul, ochii deschişi nu mai văd.

Dar tu, orbete, poţi pluti înăuntrul lor, în insulele altora şi de-acolo să rescrii spaţii elipsă întru revederi. E bizară plutirea asta!

…  ca un dans. Reflex.

Survolări, obstacole…fereşte-te! Sus, jos, stânga, dreapta…

Deschideri în blocul de cuvinte-cărămizi, dialecte în care înţelesul înfloreşte, petală cu petală, zeci de petale, şi în loc de parfum împroaşcă miros dulceag de mucegai.

Mersul meu e socotit pe diagonală, cu staţionări între cal şi coroană, şi din când în când îi înmoi păsul în tămâie ca să-l îndrept şi-atunci cuvintele se preling din lumină. Cea rămasă. A mea.  Pe care mi-o deznod din plete.

Poezim…anafură şi aghiazmă.

Acum, când rostirea nu ne mai recunoaşte, ne prefacem în tăcere?

Cum?

Mi-e ochiul cât ţi-e-al tău?

Zoomuim

…însă zoomuim diferit…

cum simţul o cere…

sau ne-aleargă.

5:53 Editare târzie, de noapte, după câteva ore de somn:

am visat zincabei…era o măsură dintr-un roman al cărui nume nu l-am reţinut  şi-n vis acolo mi-am zis, hait, ia trezeşte-te, fată! …şi notează-ţi, să nu uiţi!

m-am trezit, zincabei nu înseamnă nimic pentru google…

dar, poate era  zinc, bei?

în fine, nu-mi bat capul…nici nu ştiu de ce-am scris aici.

oi rezolva misterul când mă trezesc! mă culc la loc…

Pe margine, în mijloc

In cap umplut on februarie 20, 2012 at 12:02 AM

pe margine măr

     la mijloc sămânţă

pe margine şarpe

     la mijloc credinţă

pe margine zbor

     la mijloc cădere

pe margine formă

     la mijloc părere

 

pe margine rugă

     la mijloc o fugă

pe margine coastă

     la mijloc fereastră

pe margine sens

     la mijloc intens

pe margine soare

     la mijloc visare

pe margine viaţă

     la mijloc verdeaţă

pe margine dor

     la mijloc fior

pe margine fum

     la mijloc un drum

pe margine trec

     la mijloc petrec

pe margine fir

      la mijloc delir

pe margine câmp

     la mijloc veştmânt

pe margine-abrupt

      la mijloc irupt

pe margine avânt

      la mijloc mormânt

pe margine-un cânt

      la mijloc înfrânt

 

pe margine iubire

      la mijloc împlinire

pe margine copleşire

      la mijloc desmărginire

pe margine dumnezeire

      la mijloc eu-rătăcire

 

       pe margine

             vânt

         la mijloc           

           cuvânt

       pe margine

             sunt

         în mijloc

         un gând

       pe-o margine

psi©, tibi, cerroşu, cita, căţărătoarea, V.V., carmen, abisurile, cuvânticel, vero, verolink-ping

Purice-n ureche

In Ciné m-a visat on februarie 18, 2012 at 12:02 AM

în ger mi-am scos mănuşa deşi-mi venea bine nu reţinuse în sertarul pentru evenimente mărunte decât adverbele-ţi pârâit de pepene iubirea-ţi răzleţită de orice morală are de-acum carte de identitate mi-am zis şi-am uitat adresa şi oricum împlinirea-ţi vine împachetată cu panglică compensatoare etanş ca un uitat peste umăr din unghiuri obtuze în curbe cu miros de frunză cu foliole lanceolate şi dinţate arsă iar n-am suflat în supă trecuse Boboteaza precum o sugestie şi m-am trezit ciripind cu glas de miere sălbatică şi scuipând lăcuste descotorosindu-mă de tine ca de o indigestie ca de un verb intranzitiv ca de încă un verb tranzitiv ca de încă un verb bitranzitiv ca-n Le train de nulle part

înainte încă o dată nebuno de ce nu căci ce-s destinaţiile decât opriri provizorii anulând întâmplându-se hotărâri cu verb

 uitasem s-alerg şi-adormită-n pădure m-am visat la cuşetă cumpărând pepene atenţie prieten nedemn zicea în alertă dictionarul de vise de pe raft era ger fereastra era deschisă 5 silabe se zbârleau în foi ciripind 7 se jucau de-a şupa* dar eu nu şi nu băgam mâna în buzunar ca să plătesc peşin am scos grăbită mănuşa cu 5 degete şi-am aruncat-o în sertarul alb-negru cu sentimente uitat deschis cu mulţi ani în urmă şi-acolo haiku-uri şi  răspunsuri amânate ciuguleau panglica cu care mi-ai ferecat rulate ca frunza destinaţiile atunci am respirat puternic şi-am băgat mâna din nou în buzunar era spart şi-am alunecat  înăuntru toată răzleţită de orice tezism împlinirea venea dinspre afabulaţie sub şupă* *pelerin descusut  în timp ce eu mă împotriveam ca o mănuşă strâmtă neorînduielii lui Feydeau şi-atunci soldaţii sâmburi de adevăr lipicioşi alergau prin ceaiuri sâmburi de pepene uscaţi şi se puneau pe altoiri dibace de-aveam pofta lui a fi încă o dată

m-am uitat în sus nu era temei în jos  întrebarea devenise actriţă de vodevil îşi măsluia destinaţiile nu mai venea în întâmpinare ciripind indicii înaintea răspunsului  şi-atunci iarăşi părere de rău cădea din lojă cu unduiri de panglică şi se spărgea ca o iarnă care suspina în geam frunză de ger întâlnind pete de lumină jucând farse  formelor ce se îmburghezeau şi scorneau revoluţii şi-atunci scena şi  realul se lărgeau şi nu mai încăpeau în sertarul potrivirilor iar eseul lumii  în pantaloni cu bretele rătăcea ca o fofează  răleţită  prin nins univers 

înt-un lift de la etajul cinci

împlinirea

cobora

empiéter

ca un purice într-o ureche

 

douăsprezece cuvinte ca douăsprezece surori

(panglica, pepene, supa, manusa, implinirea, ciripind, ger, razletita, frunza, sertarul, uitat, destinatiile)

 cu colţuri ascuţite, cu colţuri rotunjite, după cum au fost tipărite, după cum au fost zugrăvite,

după cum ştiut  ori neştiut aţi ghicit, chiar acum voi să-mi  lămuriţi bucuria sau supărarea, întristarea sau luminarea!

dacă leacu-i la-ndemană, de azi într-o săptamană, dacă-i leac din cele sfinte să deschideţi şupă***-n drum-nainte,

iar de nu-i, să vă închideţi

într-o damă  cu-ochi căprui,

deschizându-vă ca supa**** pe la psi© în tabel cu tineriu, cerroşu, miţa, anacondele, cuvânticel, cita, v.v., rokssanalolita, căţărătoarea, vero, carmen.

*(în construcţie) de-a șupa – numele unui joc, în care unul dintre jucători trebuie să suporte loviturile date de ceilalți cu un ștergar, până când reușește să-l rețină

** (sub) şupă- (sub) escortă de soldați

***şupă- bucată de drum

****supă- vernis galben aplicat peste o pictură pentru a-i da acea patină aurie evocatoare a timpului trecut

                  şi nelipsita(-mi)  lălăială (mi se întâmplă o dată-n lună şi mi-am zis că decât în baie…mai bine în wordpress…şi se-apropie şi Dragobetele…şi…şi…puricei în ureche) :

versurile-s ale cuvânticel(ei) iar

muzica am compus-o în audiotool(acum vreo 3 luni, aşa că veni şi vremea ei).

restul lălăielilor aici.

descânt  albastru de (de)ochi pentru s’ora25,  elaroseni, vania, convieţuire, cella, ana.

Peron

In arena luptelor sterile, cap umplut on februarie 13, 2012 at 2:20 AM
personal
dezintegrez gânduri secrete vise
şapte zile nu scriu
şapte minute îmi ia un comentariu lung
şapte secunde să gândesc răspunsuri
în şapte cuvinte un univers în perenă lichefiere
nu există linii precise
doar înlănţuiri temporale sau balonări
merg înapoi chiar şi în timp
capsulă
arunc balastul
unii devin subiect de poezie
badea se proiectează pixel albastru
geam aburit
caracterele apar şi reapar
aer indolent
trec peste (registrul de) revistă
lacrimi se iţesc din nimic  
3:55
plâng după o negresă
şapte discuri de platină
docile se reîntorc  în iotul lor natural
apăs cu buricul o tasta iiiiiii
7
zvîârr în întuneric
mă mănâncă spaţiul dintre degete
lumea trage de firul poveştii
perlele cad
scriu mesajul
îl pun bine
îl închid între capete de cuvânt
între semne de punctuaţie
f(r)acturi moi deznodământ fer(ic)it
câte permutări am voie să fac
oho…!(factorial)
fiece literă e legată de unul dintre mădularele corpului
mut o consoană sau o vocală fără să-i cunosc puterea
unul dintre organe îşi schimbă poziţia alteori natura
iată de aici metrul kilometrul măsurile
falsele garanţii
hăituită de secundă în largul orei
la (înde)mâna proceselor naturale întâmplătoare
mă (in)formez din deşeurile (de înţelepciune ale) altora
dimineaţa mi-o trăiesc în plin entuziasm
mâingâi pisica cafeaua mă face amară
tu tunul
nu zici nimic?
nu-i nimic zice albul
la prânz identific ştiinţa cu neîncrederea
seara
ca să scap
somnoterapie caca pipi
mai schimb  ordinea şi cartea de pe calorifer
uneori  doar formatul
 
sunt un navetist care-a debutat artistic
vreau să debutez literar

pe peron(i) şi psi©, lolita, cerroşutiberiu, anacondele, cita, căţărătoarea, v.v., carmen, gabriela, vero, genoveva, ana, gina, cuvânticel.

Păpuşa(actul III)

In cinema fabulat, teatru on februarie 11, 2012 at 12:02 AM

Actul I aici, iar actul II dincoace.

ACTUL III

„Vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos

decât găinile,

dar găinile nu se pot ridica niciodată

la nori”

MÂNUITOR3:  Sărut’mâna pentru masă.

MÂNUITOR2:  Am mâncat ca la pomană.

MÂNUITOR1:  Şefu’, mă tot frământă un gând.

ÎNGERUL:  Dacă te frământă, se coace mai bine de-l mai ţii. Da’, zi-l totuşi.

MÂNUITOR1: Da’ să nu râdeţi de mine…Mi-e dor de mama.

MÂNUITOR2: (râde) Păi, fă-i o vizită!

MÂNUITOR1:  Ştii foarte bine unde e mama, neghiobule! Cum aş putea să merg acolo? (se repede să-l pocnească; se încaieră) Nici n-ai cum să înţelegi asta, orfanule!

MÂNUITOR2:  Crezi că am ales? Iar faptul că sunt aici şi  nu altundeva e încă o chestie pe care n-am ales-o.

MÂNUITOR1: Niciunul din noi n-a ales. Şi nici mama, săraca. Se vindea ca să mă crească. Când a murit…

ÎNGERUL:  Gata, gata! Potoliţi-vă! E normal să aveţi încă reminescenţe umane…ştiţi foarte bine că terapia*  nu dă rezultate imediate.

MÂNUITOR1: (privind spre mânuitor2) Umane? Foarte umane, n-am ce spune.

ÎNGERUL: Ca oameni, aţi fost diferiţi. Şi aici o să fiţi la fel. Însă în timp veţi uita cine sunteţi, de unde veniţi.  Morţi de-a binelea! Sper să pricepeţi acum înţelesul expresiei. Aici nu există nici bine, nici rău. Ele sunt concepţii umane. Aţi avut vreme destulă, acolo, printre oameni să cercetaţi. De fapt, pierdere de timp. Până în ultimul ceas. Toţi parcă sunt surzi, fiindcă „crede şi nu cerceta” nu le zice absolut nimic.

PĂPUŞA:  (către Înger) Uite, facem un troc, eu îţi explic cum e cu „crede şi nu cerceta”, din punctul meu de vedere, tu nu mă mai adormi, ci mă omori direct. Prin ardere.  Cenuşă.  Pfuuu…mă e…va…por, pa…De fapt, mă împrăştii…în fine, oricum ar fi, dispar. Recunosc că am greşit că l-am omorât pe Gică, recunosc că le-am omorât şi pe cele două fufe, recunosc că stau, stăteam prea mult pe facebook, recunosc că abia aşteptam să devin mare ca să fac sex, recunosc că nu mi-a plăcut prima dată, recunosc tot, tot, absolut orice vreţi…

ÎNGERUL:  Ia uite că i-a revenit memoria, ştie cine e George.  Un somn bun face minuni! Cine a trezit-o pe fuf…ă? Cine a trezit…

MÂNUITOR1 +2 : …-o pe fufă. Înţelesesem şefu, nu trebuia să….

MÂNUITOR3:  S-o ce? Trezesc?

ÎNGERUL: Ah, mă scoateţi din cele cereşti!

PĂPUŞA: Minţi, zice fufa. Poţi foarte bine să le faci celor doi creierii chimval, dar îi preferi aşa. Te distrează.

MÂNUITOR1: Chi…ce?

PĂPUŞA: …val.

MÂNUITOR2: (deschide laptopul) Dex…Chi-val…Ha! Gata! Tipsie. Trăiască internetu’! …Mă rog, pân’ la vară, aia pământeană, că cam atât o să mai trăiască,  fie vorba-ntre noi, pe urmă arid, nenică. Deja cad site-urile mai ceva ca avioanele Boeing 737.

PĂPUŞA: Tipsie, exact…(ca pentru sine) mai degrabă tipsie, sunetul pare mai potrivit. Crede şi caută, nu cerceta!… Da’ ce anotimp e în România acum?

ÎNGERUL: Iarnă, o iarnă grea, foarte grea…

PĂPUŞA: Îmi plăcea iarna…Şi de ce cad, mă rog?

MÂNUITOR2: Vechituri, fabricaţie ’88.

ÎNGERUL: Asta nu ţi-ar fi plăcut deloc. În primul rând că nu ţi-ar fi pornit maşina…aşa că gândul sinuciderii…

PĂPUŞA:  (exasperată) Site-urile. De ce cad site-urile?

MÂNUITOR1: ACTA, viitorul internetului curat şi nu numai,  curăţenie la nivel global. Drepturile omului sunt perimate. Nu se vor mai lupta oamenii pentru ele, oricum era costisitor. ACTA va face totul! ACTA, PIPA, SOPA.  Mă tem că rasa galbenă va porni un adevărat război. Adio, chinezărisme! Dreptul de proprietate intelectuală mi se pare cea mai tare găselniţă a oamenilor!

PĂPUŞA:  A masonilor, poate. Doamne, ce vremuri!

ÎNGERUL: Nu-i aşa? Mai că îţi pare rău după ele, nu?

PĂPUŞA: Da’ şefu’ ăl mare, Arhitectu’, marele? Are şi el drepturi?

ÎNGERUL:  Nu şi le revendică. Se încăpăţânează să rămână la cele 10 porunci. (toţi mânuitorii îl privesc insistent) Deşi ceva măsuri pare că şi-a luat…

PĂPUŞA:  Spune mai departe!

ÎNGERUL: Îmi pare rău, dar nu sunt mandatat să continui această frază. Am stat şi eu zilele astea mai mult pe externet, de mi-am downloadat nişte documentare despre ezoterism… O mişcare intempestivă, asta, cum îi zice…ACTA. Oricum, noi cum studiem evoluţia voastră de-acolo mă întreb cât o să le ia celor douăsprezece arhangheli ca să semneze pactul ACTE. (păpuşii, care îl priveşte chiorâş-desigur, atât cât poate o păpuşă să facă asta…şi poate!)… Turbulenţe şi pe-aici, ce crezi, păpuşă?

PĂPUŞA: Cred ce văd. Un înger uitându-se la filme documentare despre ezoterism. Ba nu, de fapt cred că mă aflu  într-o etuvă, laolaltă cu 4 heiru…

MÂNUITOR2:  Pişti?  Pişc şi eu,  să ştii!

PĂPUŞA: Păi, dacă mă aburiţi…

ÎNGERUL:  Voiai să zici heruvimi…De fapt sunt singurul heruV de aici şi mai sunt doi, între care şade D-zeu…restul picturi, prin tabernacole. (brusc)Nu putem să te ardem. Treabă de arhanghel. Uriil.

PĂPUŞA:…(la început nu înţelege) …a, ziceam de abur şi concomitent ai amintit de ars. O, dar ştiu că aveţi nişte nume!

ÎNGERUL: Concomitent?

PĂPUŞA: În acelaşi timp, da…cum nu e timp pe-aici, niciun cuvânt mai potrivit.

ÎNGERUL: Mă rog! Revenind…întâi că ar trebui să pun o vorbă la Selafiil, Selafiil la Ieremiil, Ieremiil la Zedechiel, Zedechiel la Varahiil, Varahiil la Selafiil, Selafiil la prietenul Uriil pe care l-am pomenit deja, Uriil la Raguil, ăla de-l ştiţi Rafail, amic cu … Cu ceilalţi cinci formalităţi.

PĂPUŞA:  Şi mânuitorii? A, stai…am fost la un priveghi de curând, înainte să…şi stând acolo în biserică, aşteptând preotul…stai, că mi-am amintit încă ceva. În momentul când a intrat, preotul, în loc să se scuze de întârziere, ne anunţă că mai aduce un mort, unul grăbit, în sensul că fusese adus din Italia şi trebuia înmormântat rapid. Şi mai face  încă o glumă, referindu-se la faptul că oricum mortul nostru nu s-ar supăra, ba dimpotrivă, i-ar plăcea compania. Ca să nu-l înjur, că mi se părea inadecvat locului m-am uitat în sus.

ÎNGERUL:  Îmi place!…continuă.

PĂPUŞA: Mă uitam în sus şi acolo am văzut scris ” SUNT TREI CEI CE MÂNUIESC „…Ei sunt?

ÎNGERUL:  Sunt trei cei ce mântuiesc. De fapt, asta scrie. Nu, nu sunt ei.

PĂPUŞA:  Suspans, deci?

ÎNGERUL: Nu eşti aici pentru asta.

PĂPUŞA: Am…ameţit. Dar dacă nu sunt pentru asta, atunci pentru ce ? De ce n-am murit şi atât…pământ, sicriu, îngrăşământ, tăcere. Eu şi George pe lumea cealaltă, împreună…

ÎNGERUL: Pentru că nimeni nu moare pământ, sicriu, îngrăşământ, tăcere. Cele universaliceşti sau mundane, cum vrei să le spui, sunt cu mult mai zgomotoase. Într-o vreme nu-i aduceam pe niciunii aici, dar rudele, prietenii, cunoscuţii trecătorilor în nefiinţă se văicăreau, sufereau din cauza pierderii şi a trebuit să ne adaptăm.  Se crease un vuiet, o gălăgie insuportabilă în Univers. Aşa că am creat spaţiul ăsta de nicăieri, ca să înţelegem ce anume deplâng, ce regretă, cum putem să îi consolăm. Unora le-am arătat în vise Paradisul, altora în coşmare Iadul, ca să înţeleagă că viaţa, numindu-se viaţă e ceva continuu, şi că ea rămâne viaţă şi dincolo. Dincolo de moarte…Şi apropo, George n-a murit. Şi nici fufele. Iar trecătorul, victimă colaterală, e bine mersi, se bucură cu nevastă-sa de copilul nou născut.

PĂPUŞA: Poftim? Cum adică  n-a murit? Cum adică n-a murit…Ai dreptate, n-a murit, altminteri nu era activ pe facebook, plin de iertări… Şi eu sunt aici degeaba? Am murit fiindcă credeam că l-am omorât, ba chiar regretam. Ah, îmi vine să mă împuşc. De fapt, chiar am încercat odată. Ai o puşcă?

ÎNGERUL: Puşcă?

PĂPUŞA: Lasă-mă să ghicesc, ai uitat ce înseamnă „puşcă”, de „silitră” nici nu se pune problema…

ÎNGERUL:  De la balans. Păpuşă, uite ce e, mă văd silitr…silit să îngheţ glumele de tipul ăsteia.

PĂPUŞA: De ce? Că preoţii,  pe-acolo de unde vin eu le şi sfinţesc, direct în lada de provenienţă.

ÎNGERUL: E regretabil, aşa e…aveam informaţia. În plus, buretele arde mocnit. Nu cred că ţi-ar plăcea.

PĂPUŞA: Se vede că la tine terapia a dat rezultate…de parcă omul arde altfel.  Şi oricum, decât aici…în timp ce el trăieşte. Nu, că asta-i bună. Se pare că medicii ăia chiar şi-au dat toată silinţa, până la urmă.

ÎNGERUL: Că veni vorba de silinţă… (către cei trei mânuitori) cred că e timpul! ( pe chipul mânuitorilor se poate ghici o senzaţie de  înfrigurare) (păpuşii) Poftim pe  sub arcadă…(o atinge uşor în orbită)

(heblu)

ALMANAHE:  Întrerupem incursiunea în orbită, deoarece putem intra în conflict cu organismele ce deţin drepturile de proprietate  asupra locaţiilor imaginare unde am dori să mânuim păpuşa în actul IV.

Glumesc, desigur. Încă îmi permit…

Chiar dacă printre nămeţii de zăpadă de-afară nu se întrevede vara, ei bine, începând cu vara asta internetul va deveni externet, dar nu atât de liber precum în povestea-mi.  Şi desigur că ştiţi deja despre ce e vorba, nu mai povestesc.

Deocamdată, ACTA este doar un ACT, dar…

Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse următoarele etape :

1. Cronologic, Parlamentul European va trebui să-şi dea avizul conform în vara anului 2012,

2. Consiliul Uniunii Europene îl va adopta, independent de ratificarea în parlamentele naţionale.

3. Acordul va trebui ratificat de Parlamentul României şi doar după aceşti paşi va putea intra în vigoare.

Pe data de 11 februarie vor fi proteste împotriva ACTA în mai multe ţări membre ale Uniununii Europene, printre care şi România, precum şi în câteva ţări care nu fac parte din UE.

Detalii găsiţi aici, textul integral ACTA în limba română îl găsiţi aici, petiţia împotriva ACTA o puteţi semna aici,

iar aici, episodul special ACTA al celor de la Creative Monkeyz.

*terapie prin teatru

Cele 12 năzdrăvane, spuietoare de poveşti şi la psi©, cerroşu, tiberiu, anacondele, cita, scorpio, v.v., vero, abisurile, cristian,  lolita, genoveva, dictatura justiţiei, vântdetoamnă.

Ţefrang

In Ciné ma sculptat, cinema fabulat on februarie 10, 2012 at 6:39 PM

Vineri, în ţara lui Ţur…

 

Frate-său, tot Ţur,

c-o ţâră mai mic,

nu încăpuse pe tron,

căci lungimea conta,

dar mustea, în secret,

căderi şi reforme, ţurloi.

În amândoi, se-oglindea omenirea,

privelişti în alb, cu ochi de opal,

dar hărţi diferite în rost.

Cum Marele Ţur nu ştia

ce Ţur mic în plan avea,

stătea liniştit şi trona.

Acoperişul gemea :

-Ia, uite-l pe Ţur,

ce mândru străluce-n azur!

Ţur mare sclipea,

puternic în soare

şi nu se topea.

Ţur mic, de ciudă-n picături ţurţura,

râvnind şi mai mult partea sa,

dar încă nu se putea mişca,

şi-aştepta,

lovitură de stat,

devenind tot mai mic.

În ăst timp, oraşul de sub,

în straie cernite devenea

ţambricos şi ca prins în şurub.

La prânz, oamenii mici

nu mai dormeau cu poveşti,

şi nici cu păpuşi.

Ştiau că-s de plastic

şi-atunci le ţuşteau

şi goale, în albul zăpezii,

când, cu bunici, la plimbare, ieşeau

le-nmormântau, pe urmă ţipau.

Opalescenţi, oamenii mijlocii,

nu-şi mai cătau  în ape.

Doar în ţinghelţuri căldură găseau

şi sculptau în zăpezi

şi în sine, forme bizare

de rău,  ce-ntâlneau

flori albe de bine,

ţirmonie cu fluturi alb-negru.

Cuvintele-n boală

pe rând se surpau,

în oamenii mari,

ce le ţurghiuleau.

Prin gurile celor mijlocii şi mici

Doar frig, şi litere-n cozi de câine,

Covrig.

Înapoi, pe-acoperişul lumii de nea

Ţur mic îi privea,

dar nu-nţelegea,

de la-nălţimea lui de ţarţam

ce-nseamnă Ţur mare să fii

şi nici ţvicăr n-avea,

nici ştiinţă că ţintire îl păştea.

Cuprins de îngheţuri,

Şi ace, un stol,

la distanţă de frate-său

doar de un ţol,

îşi dorea a lumii strigare

în cor:

-Ţur, Ţur! Ţur, Ţur!

Biet paiet pe a nopţii lumină

licărea pierzându-se-n bolta senină

şi înc-un oftat îi scăpă, :

-Ce ţânc sunt! Apoi trist, aţipi,

şi-ncepu a visa cleştar şi palate,

dar pe dos  lumea lui, cu turnuri în jos,

Şi-nţelese acolo, purtat în mister,

că ceea ce credea a fi cer

era tot o lume, mai mare ca el.

-Ce minune!

Vreau pe dată acolo s-ajung!

Şi-o lacrimă, a lui Ţur mic topire,

căzu.

Pe drum, din lumea de jos ţilăire

Şi-narmări cu lopeţi, îl trezi,

şi-nţelese…

-Ţur, frate, păzeaaaa!

Dar nu mai putea să şteargă greşeală,

nici gând.

Şi astfel, pe dată

iubirea-i se scurse-n pământ,

odată cu frate-său, ţăndări.

 

Şi-atunci ăst poem-fantezie

urcă şi se duse-n pustii,

şi-n treacăt, mai prinse,

(exerciţiu-n privire)

ciori, negre crengi,

noduri şi vene spre cer,

alt ţefrang, ca de vis.

Privind în OgLIndă

In arena luptelor sterile, cap umplut on februarie 6, 2012 at 6:21 PM

Au privit în(spre) oglindă şi : psi©, vero, tiberiuV.V., cerroşu, scorpiuţ, cita, dictaturajustiţiei, anacondele, abisurile,

Tu, soare, oglindită, în păr,

coroană de raze îmi pui

ca, din pântec, cărbunii

să-mi sfârâie şoapte

şi diforme păreri, ca un cui.

-Cereginăbizară! zice-un punct

de rugină din grădina-ţi cu spini.

Nisip în ochi, tu, oglindă,

timp-labirint şi minciuni.

Deşert, cu-mbieri şi dispreţ…

Mai privesc încă-nspre gura ta, mare,

iluzie, căci încă ecouri aştept.

Şi mai am să adun cuvânt nerostit,

iar în ochiu-ţi, poeme nescrise,

să măsoare încă iubiri…

-De ce întregu-i străin, tu, cenuşă?

De ce trăim pe bucăţi?…

O, nelinişte-n contur apăsat

eşti doar podul spre singur.

Prin zăvoade tot cauţi răspuns

şi zboru-ţi în palme-n zadar.

Şi chiar de în faţa-ţi azi dănţui,

pleoapele-mi în tăceri mi se-nchid.

Eu ştiu că sunt întunerec cu cântec.

În spate, rămâneri în urmă, şi-un frig,

iar fir de argint ne desparte.

-Trec trenuri prin mine,

ca prin gâtul clepsidrei,

le vezi?…

Nu ştiu, tu poate gânduri aduni

în porticul spre suflet,

şi-acolo, clădit, un oraş fără timp,

doar lumini, şi blânzi miei, behăind bucurii…

Dar, mă-ncearcănă astă pulbere roză

şi visul cu ochi muribunzi.

-Amăgitor filozof,

Nu-mi caut în tine fărâmă de rost!

Oricum, în locu-mi, fantome

şi lumea cu piesele ei…

De vreau să ştiu cine sunt

mă mai caut o vreme în larg de cuvânt

şi nu-n oglindiri efemere.

-Mai bine, ia-mi abur şi scrie acolo,

de mână, că vezi, că încă trăiesc!

N-am aşteptat alte semne.

Am pus sugativă pe scris,

să-nţeleg, ca privind în oglindă

că mor doar atunci când lumina din ochi

şi din creştet, a blândului soare, s-a-nchis.

Prin Valea lui Ştiu

In arena luptelor sterile on februarie 4, 2012 at 5:50 AM

Depozitar al angoasei, stratul gros de zăpadă nu e pustiu.

Am bătut cu talpa puncte şi linii  în gheaţa înflorită, imaginar apos, căutând răspunsuri.

Sticlind, nestinsul era încă acolo, în şezut…nu s-ar fi ridicat nici să crape.

Alunecam, acoperind urme cu patină, adânci, iar tu…

tu stăteai ascuns în amorsă, după un om de zăpadă.

Alături, într-o vitrină se spărgeau simţuri… negociau preţul unei genţi.

(o geantă de lux)

Îmi căutam sufletul printre nimicuri şi fulgi de nea, stigăt în preumblare de mir.

Mai întâi m-ai îmbrăţişat.

Pe urmă mi-ai luat mâna dreaptă în mâna-ţi dreaptă, pe post de sălic,

în timp ce mâna mea stângă modela un bulgăre.

Ce usturătoare poate fi intenţia!

Dincolo de sens stau întotdeauna gărgăuni care survolează tâmpla,

construind machete pentru viitor.

Eu mă distribui egal în anticariatul ineficient al predispoziţiilor, rece-cald, cald-rece,

dar când sunt în haită cu copacii încărcaţi până la refuz cu omăt, urechile mele pot auzi clar, ca şi-atunci:

-Cred că te iubesc! mi-ai spus. Altminteri de ce m-aş gândi atâta la tine?

Am sfărâmat bulgărele şi ţi-am acceptat încă o dată firea, ţesut cu firu-n nod.

De-atunci, tot înghit freamătul acidulat, dar imuabil al acelei nopţi, calup…

Neiertător însă, ochiul închis celui deschis, care ne-a creionat  pe-amândoi atunci prin gaura unui alt început.

au creionat calup acidulat de simţuri şi  şi-au aprins sălic la gargăuni, cu tâmpla-le  în podul palmei (cel imuabil sprijin) şi  au ţesut geantă plină ochi cu conţinut apos, imaginar ori altfel şi psi©, cerroşu, scorpiuţ, V.V., miţa, cristian, carmen, veroo, valentina, rokssana, dictatura justiţiei, vântdetoamnă, anacondele, tiberiu, lolita.

 altfel de zăpezi şi pe la: vania, elaroseni, cella