alma nahe

Archive for 23 ianuarie 2012|Daily archive page

Şotron

In arena luptelor sterile, cap umplut on ianuarie 23, 2012 at 10:03 AM

Mă împiedic, mă ridic. Cu o piatră-n mână. Habar n-am cum am ajuns aici…Când? În timp…dincolo de ore, dincolo de secunde. De obicei le elimin. Pietrele. De obicei le ascult. Secundele. Dacă aş arunca piatra e ca şi cum m-aş obliga să fac drumuri dus-întors către nicăieri, într-un picior. Un nicăieri deja conturat, pătrate şi cercuri. Şi numere întregi, niciodată cu zecimale, cum este iubirea, libertatea, dimineţile însorite şi oricare alt sentiment care te face să ţopăi. În joacă şi în frig  arunc gânduri, către est, către vest. Când arunc gânduri nu scap pietre.  Piatra e încă în mâna mea. Mă verific. N-o scutur. Mân(i)a. Aş lovi la întâmplare, ori pietrele îşi au ţintele lor.  Unele precise. Şi oricum, nu ştiu cum de n-am observat până acum, suntem un grup. „Aici împiedicaţii!” …O voce portavoce, anunţă senină neînsingurare. „Sunteţi mulţi?”, întreb…”Suntem!”…m-au inclus în cercul lor. Le privesc mâinele. N-au! Decât un azi incert. Cu steag. Probabil că-i insuflă culorile. Cele politice. Decât un azi incert, ce? Frigul le-a intrat în oase şi le iese pe gură, haotic, cu spume. Spuma se aşază ca neaua. „Împiedicaţi, alunecaţi! Marş!” nu se lasă vocea-portavoce.  „Sănii, aduceţi sănii!” strigă un împiedicat abia picat(la bac). Ecoul face din căciuli acoperiş. La mine se termină săniile şi cresc sânii: „Ce caut eu aici?”  Eliberez un gând în negru. Cu umor. Am ieşit din casă, alt pătrat şi m-am împiedicat. Alegeri cu anticipări. Când eram mică şi ziceam „casă” o gândeam rotund. Într-un rotund n-ar înflori pe la colţuri „Flori de mucigai”, dar renunţ să cred cu tărie, undeva pe la jumătatea enunţului. Acum nu sunt mare! Sunt tot mică, dar gândesc pătrat. Fiindcă ne-au urcat unii peste alţii. Parterul e friguros, ultimul etaj e ploios. Suntem alimentaţi prin ţevi, ne uşurăm tot prin ele. Un soi de comunicare. Alimentată. Bazată pe instinct. Beton! Ne trec, ele, apele. Ce nu ne-o fi trecând?  Instinctul, întotdeauna rege narator, îmi zicea să nu ies din casă. Simţurile s-au tocit. Ni le ascuţim cu piatra.  Un necunoscut îmi întinde piatra lui. I-o arăt pe-a mea.  Păstrăm distanţa. Schimbul de pietre ne-ar fi apropiat? Bunul simţ nu apropie. Un împiedicat vorbeşte. Film mut. Încerc şi eu să mimez  demnitatea. Ce dacă m-am împiedicat? „Ah, dacă mă ţineam de cablul TV!” Pătrat vorbitor, capete pătrate-neliniştea minţii. Când l-am stins se sărbătorea anul chinezesc în Japonia.  Stelele erau gata de alinierea  Kui Gang, care reprezintă puterea, nobleţea şi respectul. Cui? Ga(n)g… Şi ce dacă?  Poşta va mai elibera un timbru tematic pentru colecţionari. Ne alipim. Într-un cuvânt. Alături cresc tei. Unii devenim teistici. Sărim de-acum, fiindcă alunecăm. Trecut? Viitor…un fel de vin. Vine? Suntem aici de zece zile. Dincolo de şotron, mai creşte un mol. Molul e măsura consumului.

1 mol=99sărăciţi (nu cercetez, apreciez)

Jandarmii sunt fosforescenţi. În lumina lor experimentăm revoluţii. Mişcări…ca să ne-ncălzim, în rest aşteptare. Drepţi şi-ncolonaţi, cu piatra în mână. „Avem nevoie de-un imn!” mă trezesc.  Cercu'(-şi) strigă „ura”, care nu aprinde lumina. Contaminări. Devin monadă. Spiritul farsei zice  că devin monedă. În prada vântului, buruiană. Mă smulg din cerc. De miercuri vine gerul. Mă duc să pun ceva pe mine. Dacă, NU? „dacă, nu” mă aruncă-n gropi comune. Mă întorc.  Ferestre pătrate întunecate. Dincolo de ele frecători de mâini, somnoroşi. Mâine dimineaţă ni le-arată curate, scoase de sub tipar. Ziarele scot bule. Religia ne-nvaţă să ne vindem ca să ne ridicăm la ceruri, Guvernul suprem. Autoritatea.
Mă uit în jur. Mă dezmeticesc. Încă nu m-am ridicat. Jinduiam…Sunt tot acolo! În genunchi.

Au mai jucat şotron(voluntar): psi©, tineriu, carmen, cerroşu, cita, scorpiuţ, vântdetoamnă, V.V.., cioburi de chihlimbar.

şotronişti involuntari: beausergent, elaroseni, vania,gabrielaincertitudini, cella, flavius, dunia.