alma nahe

Sărbătoare la Viflaim(IV)

In teatru on Decembrie 23, 2011 at 12:12 AM

SCENA IV

ScenaI, ScenaII, Scena III

Scena naşterii

BALTAZAR:  Aţi mai vǎzut aşa ceva?
MELCHIOR:  Se luminǎ pe dată cerul, ciudat.
GASPAR:  Nu e ciudat, e semn!
BALTAZAR:  Şi, parcǎ călăuza noastrǎ se-nvârtea-n loc.
MELCHIOR:  Şi parcǎ altfel lumina.
BALTAZAR: O  razǎ neştiutǎ s-a arǎtat şi drept pe staul se puse a lumina…
MELCHIOR:  (fericit) Cinstite feţe, am ajuns! Staulul ǎsta e palatul cel din vis.
GASPAR: De crezi, sau nu, pe mine mǎ  cam prind fiorii.
(heblu)

BATŞEBA: (cu copilul în braţe, adresându-se Mariei) E sǎnǎtos, se vede, mare lucru!
(Îi zǎreşte pe magi)  Of, mă tem că-n han nu mai e loc!…şi nici aici.
BALTAZAR: Nu hanu-i treaba noastrǎ, ci un prunc abia nǎscut.
BARŞEBA: Un prunc? (se retrage speriatǎ, pune pruncul jos, lângă Maria; Maria  îi face semn sǎ-i lase)
PĂSTORIŢA: (intrând în grabă) Sǎ vedeţi minune! Rana, de ştiţi cǎ al meu frate o avea, nu e!
BATŞEBA: Cum, nu e? Nu mai e?
PĂSTORIŢA: Mai mult decât atât, nici nu ne puserǎm sǎ aţipim noi bine, când ne trezirǎm cu noian de daruri in juru-ne, ca şi cum o comoarǎ uitatǎ de demult şi-ascunsǎ-n paie se ivi. Acu barbatu’-meu, cu-al femeii soţ şi cu-al meu frate, vindecat,  se puserǎ , nevoie mare,  cele daruri sǎ împartǎ prin oraş .
BATŞEBA:  O, Doamne, minune în noaptea asta sfântǎ! Tu  îmi dai, eu vǎd!
BALTAZAR: Aici ne e capǎt de drum! Tu, cea aleasǎ dintre mame, primeşte darul nostru pentru Rege. (îi dǎ tǎmâia, Melchior, pocalul şi Gaspar, smirna)
BATŞEBA:  Pentru rege? ( e mutǎ de uimire şi lacrimi o cuprind)
BALTAZAR:  Smirnǎ, aur, tǎmaie şi daruri felurite am adus. Lumină din luminǎ s-a nǎscut şi D-zeu adevarat din D-zeu.
GASPAR: Un început!…şi nu e-n lume prunc mai însemnat!
BALTAZAR: Femeie, ai fǎcut o faptǎ ce-n lume nu-i!
BATŞEBA: Mǎ duc stǎpânul sǎ-mi vestesc! Şi s-aduc miere pentru uns.
MELCHIOR: Lasǎ-l! Cel ce-a lǎsat aceastǎ mamǎ sfântǎ aici sǎ nascǎ la un loc cu vite, îşi va primi rǎsplata.
GASPAR: De v-a avea vreodat’ osândǎ, va fi s-aducǎ bucurie!
BALTAZAR: Rǎgaz sǎ n-aibǎ. Toate sǎ le dea-într-o zi şi ajutor sǎ n-aibǎ decât vite!
OLI: Ba, nu! În noapte sǎ le-mpartǎ, şi nimeni sǎ nu-l vazǎ, ca sǎ-i mulţumeascǎ, iar vitele sǎ-i fie de-ajutor, precum pre mamǎ şi pre prunc i-au încǎlzit.


TOŢI: Aşa să fie, darǎ, precum am zis, cǎci cel ce mântuieşte, în pragul lui a respirat.
(Colind)

(Batşeba îi  pune pruncul Mariei în braţe, apoi se repede sǎ ia un ţol s-o-nveleascǎ pe Maria. Fiind grǎbitǎ, se loveşte şi ţipǎ )

TOŢI: Ce e?
BATŞEBA: O mică ranǎ.  Nu-i nimica, o sǎ-mi treacǎ!
OLI:  Ce ranǎ, când vindecǎtorul lumii e aici?!

SFÂRŞIT (?)

 

Eu păşesc cu destul curaj peste ceea ce îmi aştern întru deschidere. Văd, aud, simt şi aştern în acest AL Manahe ceea ce văd, ce aud, ce simt. Poate că uneori le răsucesc prea mult şi le-nfierbânt, asemenea sticlarilor care suflă-n pastă, până văd stele verzi ori albastre, şi poate că o fac cel mai adesea, pentru ochi care nu trec dincolo de transparenţa sticlei, nu fiindcă nu vor, ci pentru că îi orbesc momentan propriile frici; alteori poate că le răcesc prea tare şi formele sunt fără un contur anume, dar le las, le aşez pe raft printre cele cu contur, căci tot eu sunt.

Semăn cu ceea ce scriu pe aici, fără îndoială, ba, mai mult, crezând că sunt eu personajele pe care le perind printr-o multitudine de stări şi aventuri mă trezesc că dintr-o dată am devenit mai îngăduitoare cu sinele.

Subiectele nu mi le porunceşte nimeni altcineva decât sinele, când cuprins de iubire, când din preaiubire; ele sunt mai mereu aceleaşi; în fapt, aceeaşi sensibilitate, uneori vizibilă, alteori ascunsă.

Însă, dincolo de umbra care sunt, sunt lumină.  Una care se vede ca şi cum s-ar prelinge uneori dintre litere şi se scurge-n jos, înspre locul acela menit comentariilor. De orice fel. Şi toate astea se văd fiindcă eu însămi sunt un semn pentru mai târziu, prin felul cum aşez: munţi, dealuri, câmpii, clivaje,  vietăţi şi plante, copaci, cuie, scânduri, sârme, arcuri, tâmplării, blocuri, tramvaie  ş.a.m.d.  la un loc,  în pagină, în mine.

Uneori sunt înfrânare, alteori  doar răbdare, cu care nu-mi mai decorez varul  de pe pereţii casei din care vin şi plec  întru aflare de nou,  căci ardoarea cu care vin aici, în spaţiul ăsta alb, mă poate conduce şi înspre orbire.

Uneori simt în mine înverşunarea şi iuţeala unui cal,  dar n-o fac fiindcă m-am deprins cu fugile, ci fiindcă cred că aş putea întruchipa bogăţia şi minunăţia şi farmecul lumii în care trăim, îngramădind-o în paragrafe, şi mi-e frică să n-o scap, nimic mai mult.

Minutul e o sumă de poveşti intercalate, spuneam cuiva mai demult. Sper să înţeleagă cândva, căci eu îmi doresc ca acel minut să-mi aducă numai una,  o singură poveste, chiar dacă numai pentru un minut. Şi poate că de-asta îi greşesc continuu, iau forma tuturor personajelor, într-o ordine aleatoare, şi-atunci  de-asta nu te mai ţii nici tu într-ale tale, mirare! Dar eu ştiu deja ce-o să fac, m-am aşezat în iubire şi o să aştept aici ori acolo, cu îndepărtarea ori cu-apropierea, la un loc.  O aşteptare activă…

În încheiere(de an, ori de poveste) vreau să mulţumesc tuturor celor care-mi trec pragul, în căutare sau în trecere; chiar şi celor care doar admiră în contemplare poarta sau doar trec nepăsători. În toate astea stă fericită ori tăcută şi îngândurată întâmplarea.

În căutare de urări cât mai aproape de suflet, mi-am căutat şi tihna-mi, şi-am zis că în loc de alte vorbe, ori pinguini(l-am înlocuit pe r cu n) să vă cuprind pe toţi cu gândul prin muzică. Ea apropie mai mult. Dar asta fiindcă are felul ei tăcut de-a aduna şi război şi pace la un loc.

Anunțuri
  1. am vazut, am auzit „something”, am simtit.
    Craciun de pomina sa ai! Si mosul blestemat(ce mi-a placut povestea de unde a plecat si ce-a ajuns!) sa iti aduca ce si cum vrei tu!

  2. mulţumesc, Claudius, asemenea!
    tu ai pus al 2222-lea comentariu, iar postul ăsta e cu nr.111, aşa că e musai să se îndeplinească urarea…cred!:)
    Înţeleg că pleci de m-ai urat de pe-acum, atunci să ai drum neîntroienit! şi multă, multă veselie să ai în sac şi s-aduci şi la alţii!

  3. Haha, ce l-ai inverzit pe mosulica! Numai bun de atarnat in brad.

  4. M-a adus in cararea ta o frunza uscata luata de un bocanc. Eu sunt sensibila la manifestarile obiectelor neinsuflatite, ca doar cine mai are rabdarea sa le asculte sau macar sa le mimeze, asa cum fac elevii de a 5-a, la prima lor compunere de tip monolog. Dupa ce ani de zile ai invatat copilul sa fie ceainicul care vorbeste, sau stiloul fermecat sau cum ar fi daca ai pleca in aventura cu o frunza luata de vant, ajungi sa crezi in toate posibilele manifestari ale eului creator, chiar daca nu-s din aceleasi celulele si molecule ca si tine. Astepti. Asteptarea e o calitate, dar si un semn al unui fel de a fi. Ca sa inatalnesti baobabul trebuie sa te deplasezi spre locul in care se afla, ca forma lui suprema de intelepciune e asteptarea, nu calatoria prin lume. Sigur ca poate nu ai vrut sa fii un baobab, ci o alta forma, dar daca nu ti-a fost dat sa fii altceva, vei face o virtute din ceea ce esti si din ceea ce stii sa faci mai bine. Cine mai are rabdarea sa observe lumea in minutul acela de ploaie care e rar, atat de rar, incat sa devina conditie a secetei, a havuzului, a revarsarilor.
    Miunutul unic e torentul tuturor manifestarilor zagazuite: iubirea, departarea, apropierea, preaiubirea. Toate acestea sunt precum zapezile despletite in avalanse. E de ajuns un sunet, un strigat, o chemare in decibeli dupa puteri.Si fata unui peisaj va fi cu totul noua, asa cum e de ajuns un suflu puternic de sticlar pentru a reconfigura maretia nisipurilor.
    Iti doresc sa ai parte de strigatul menit sa implineasca minutul. Iti doresc urechea sensibila la sunete, capabila sa implineasca minutul. Iti doresc torentul de manifestari izvorat din minutul unic. Iti doresc despletirea zapezilor in forma frumoase de preaiubire in stare pura. Si nu stiu de ce, imi vine sa imi doresc si eu toate astea. Sa nu mai fiu un Hagi Tudose cu propriile manifestari, ca a taia coada la pisica nu e totdeauna rezolvarea problemei ci crearea unei probleme si mai mari.
    In fiecare din personajele pe care le-ai creat ai insamantat iubire sau nuante de iubire. Multumesc, Generozitate Senina! Cu drag, La Fee Dragee!

  5. Eeee, păi e tare bine-aici pe blogul aista şi mă bucur tare mult că l-am descoperit.
    Continuă povestea? bine. Nu continuă? Vine altă poveste şi tot bine E.
    Crăciun Fericit!

    • Tineriu am scris în loc de Tiberiu, şi las aşa, căci dacă aşa s-a vrut scris…mai ales că, mai pe la începuturi, când am descoperit eu duzina, văzând că toţi îţi spuneau Tibi, credeam că ai altă vârstă. M-am dumirit rapid, căci la vreo 2 zile ai pus tu poză cu tine şi Doamna-ţi Roz.
      Voiam să zic imediat după „tineriu” că primul gând al meu citindu-ţi comentariul a fost la o carte „Au murit poveştile, Siminico?”, pe care am citit-o când eram foarte mică. Foarte multă vreme după ce am citit cartea am crezut că mor! Nu eu, poveştile…dar asta, fiindcă eu citisem titlul şi pusesem alt semn de punctuaţie. Fiindcă contează şi mirările, nu numai cum pui întrebările. Multă bucurie şi senin în ochi şi-n inimă îţi doresc şi eu, TIberiu!

  6. La Fee Dragee, mi-ai amintit de prima mea compunere, pe care n-am s-o uit toată viaţa, că învăţătoarea zicea că dacă ar exista nota 11, ea atât mi-ar da, şi, de câte ori iei nota 11 în viaţă?! în moarte o fi alt sistem de notare, cine ştie…în fine, nu mai lungesc vorba…
    se făcea că un stilou supărat că oamenii scriu numai prostii cu el _şi din acest motiv îi sărea, pe post de muştar, cerneala_îi împroşca pe toţi cei care se-atingeau de el. Mai întâi stiloul ajunsese la Nicolae Ceauşescu, l-a împroşcat; pe urmă la Elena Ceauşescu, a scuipat şi la ea, pe urmă la directorul unei fabrici, la cel al unei uzine, apoi la muncitorii din fabrici şi uzine, apoi la directorul şcolii unde învăţam…şi m-am oprit la învăţătoare, căreia îi dăduse directorul stiloul, plin de cerneală şi nervos şi ea, auzind păţania lui şi a celorlalţi, nu i-a scos capacul, din prundenţă, ci i l-a dat unei fetiţe. Mie!

    haha…am mituit-o, cred!

    Încă nu ştiu să-ţi răspund întorcându-ţi cuvintele, fiindcă nu îmi place s-o fac gratuit…ştiam ce te-a adus, am simţit că te-aduseseră bocancii „de-alaltăieri noapte”; uneori cuvintele altora copleşesc şi nu mai ştii cum să le aşezi în tine, şi nici pe-ale tale să le-aşezi în pagină…ce te-a adus să te şi ţină, obişnuiesc să zic, numai că dacă te-a adus frunza, ştim cu toţii deznodământul ei, la presat, în scrisorică; nici şoseţica nu te-a adus, cred că mai degrabă ora potrivită, cu 25 de ceasuri pe minut.
    Cât despre însămânţare, ştii ce se spune, culegi ce-ai semănat…speri asta, oricum, fiindcă dăunătorii au şi ei rolul lor în natură…şi în aia umană, mai ales.

    Îmi e drag de tine, zâno, şi mi-a fost de la prima frunză pe care-am auzit-o frământându-se în apropierea ta.
    Şi cred că mai sunt ceva răbdători „la minut”, însă dacă nu-i aduce frunza potrivită-n calea noastră sau orice alt obiect însufleţit ori pe noi, la ei, în plic, înseamnă că nu-i vânt prielnic…până atunci aşteptăm şi eu, şi tu şi cine s-o mai prinde în păr sau în firul lui…iar distracţia să ne fie că putem arunca pânea, maimuţei, baoBABE cum suntem.
    Mulţumesc eu, Înseninare-Alinare! Generozitatea e a ta…

    • Generozitate Senina, Inseninare Alinare! Suntem macar cat de o noua republica a literelor! O noua Castalie! :))

      • Da, da…suntem Lud-Ice! H.H…nu e de la heroine…vitamine..:)
        Păi literele, nu se-aşază dragele de ele, în şir indian? Nu ştiu dacă suntem de-o republică, da’ de-un stat(pe-o ureche şi culcat liniştite) suntem noi…Şi dacă nu, suntem măcar pe o corabie şi tot ajungem undeva.

        • Da, literele se așază în șir indian, ca mărgelele de sticlă… sau de gheață, că acum e sezonul stepelor acoperite de zăpezi, străbătute de lupi albi, de hermin(n)e, nu de vitamine, nici de heroine. Să ne culcăm liniștite pe-o ureche și să ascultăm poveștile făpturilor albe de la pol, basmele magilor, muzica stelelor si a sferelor.

  7. Venita de-asupra, cerul ca un simulacru de piatra-ispiteste pe profan . Din varful rasturnat-tot mai aproape- lumina Lunii fulguie in lac cuvintele tale . O umbra rara tremura pe ape , si gandul sta, si trestiile nu tac .
    Spune-mi :
    cand te trezesti in dimineata de Craciun iti strecori picioarele in puful papucilor or lipai cu ele goale pe podele- sa vezi minunea???
    sfasii ambalajul cu frenezie or deja stii ce ai impachetat?
    ai facut prajiturele -sa ai sa dai de lins castronul -or le-ai cumparat -de-a gata ?
    ai trimes felicitarile cu snail mail, or cu email?
    dai cadouri ?or pui bani in plic-sa scapi de-o grije?

    si cand am terminat sa-mi turtesc nasul pe fereastra ta – te poftesc cu drag sa stam -sa ne minunam si sa cantam la un pahar de pink martini 😉

    http://pinkmartini.com/home/
    http://pinkmartini.com/audio/index.html
    cheerssss (_)> fericit, si iubit
    Merry Christmas ! kiddo .xxx,j

  8. Şoaptă-n vânt, vorbele-mi, ca şi-ale tuturor, căci dacă D-zeu e, e viu(scrisesem D-seu, ceea ce nu-i rău; nici bine n-o fi, în fine) şi nu e acela al filosofilor, o alegorie simplă dar morală, ci o putere, mult mai deasupra decât am înţelege şi mult mai dedesubt decât am căuta, în lună sau şi mai departe de ea. O putere care obligă biata făptură umană la acel sentiment de nimicnicie şi care această putere te conjură să te împrăştii în univers, tăcut, precum ai venit, pulbere şi cenuşă. Şi va să vină şi vremea timpului ăl sacru ce îi va permite bietei făpturi să regăsească Cosmosul chiar în clipa mitică a Creatiei, fiindcă a „crea“ nu are limite, decât acelea impuse tot de alte biete făpturi care n-au voit a afla decât ele secretul celor patru zări şi al trestiilor vorbitoare.

    Când mă trezesc nu e dimineaţă, nu e nici seară…nu-s nici eu; ca să devin eu, pun apa la fiert, între timp îmi fac patul, apoi opăresc cafeaua…pe urmă deschid o carte şi citesc, nu de unde am rămas, o iau aşa, la întâmplare, pe poteca pe care o deschid cuvintele. Cafeaua curge în mine, eu curg dinspre visare în veghe…zahăr, nici prea mult, nici prea puţin…între timp îmi îngheaţă picioarele şi-atunci îmi iau papucii şi lipa-lipa, la laptop. Dacă vreau, cânt, dacă pot, compun o melodie sau dacă simt, scriu. Asta fac în fiecare zi. Asta o să fac şi de Crăciun. Cadourile le-am deschis deja, bradul îl fac abia mâine. Prăjiturile le face mama, întotdeauna lasă cremă degetelor mele pofticioase; nu trimit e-mailuri decât dacă arde, cadourile le-am dat deja…ah, ce sete mi-ai făcut! 🙂

    Mericrismăs şi ţie ! Noroc!

  9. AL Manahe, există undeva prin preerie, în Camerun, cred, o populaţie, a cărei limbă vorbită este bantu. Fang e denumirea ei. Ei, şi toată filozofia lor religioasă stă în următoul cântec:
    „Zeul este sus, iar omul jos.
    Zeul este Zeu, omul este om.
    Fiecare stă la el acasă.”
    Cum numai mâine nu-i poimâine, adică prima zi de Crăciun, m-am gândit că e foarte potrivită ca urare. Aşadar un Crăciun acasă să ai, ca şi atmosferă!

    • Acasă o să-l şi am, multumesc, Isabela! Oricum, ţi se potriveşte urarea si tie, în egală măsură, aşa că ţi-o întorc intactă…să se şi lipească! 😉

  10. Crăciun vesel şi îmbelşugat! Să simţi din plin că e Sărbătoare!

    • Mulţumesc, Vero! Îl simt, îl simt, dinspre gol spre plin…Şi ţie, aşijderea…şi fără troiene acolo unde pleci. Şi lui Grişka la fel! Vă îmbrăţişez.

  11. Si iarasi nici o opreliste. In scena II poarta inexistenta, aici usa ai marcat-o prin acel heblu. Totul se intampla succint, marcajele sunt clare, si toate astea fiindca-i o poveste cunoscuta.
    Iar rana de sfarsit ai legat-o nu intamplator cu sfarsitul, unul incert, ca toate sfarsiturile. Nu stii niciodata când incepi si când te termini. Doar unde…
    Multumim de poveste!
    Ai colorat frumos…asta e interiorul tau…ai acel „something” din cantec. Coloreaza si pe mai departe si dincolo de Craciun, si dincolo de an.

  12. Am simplificat, aşa e…bine ochit! ZIce-se că pragul are paznici, cărora trebuie să le aduci jertfe, chiar acolo, în prag. Pragul mai înseamnă şi judecată în unele culturi. Am scos poarta, şi acum uşa pentru continuitatea spaţiului întru acea trecere lină de la un mod de existenţă la altul. Sunt destule sanctuare pe lume, doar nu era să mai creez eu unul! 🙂

    Mulţumesc şi eu pentru atenţie…ai ochi buni, deschişi către înalt…
    http://filme-subtitrate.info/pantera-roz-%E2%80%93-remember/

  13. draga mea, eu vin cu colinda! şi cu mulţumirea că de o vreme te ştiu şi te citesc cu drag. şi îmi place şi o să mai vin de după colaci şi globuri, de după artificii şi fulgi de zăpadă… şi chiar de mai încolo.
    să ai sărbători line, bogate în hrană pentru suflet: oameni buni, sentimente frumoase, tiv de bucurie la tot ce faci.
    http://www.youtube.com/watch?v=U4cjrNw8YSU&feature=related

    nu dispar, dar zilele acestea dorm pe pervaz. e voie?

  14. Psi© drăgălaş, anul ăsta am ascultat mai multe colinde româneşti decât în orice an, şi asta mulţumită ţie. Pe finalul ăstui an am scris mai cu spor decât în miezul sau începutul lui, şi asta mulţumită ţie. Aşa că poţi să-ţi iei orice pervaz de-aici şi să torrrci cât vrei, nu te deranjează nimeni, că dacă da, am eu ac de co’jocul lui! 🙂
    Şi cum Crăciun înseamnă şi regăsirea aceluiaşi TIMP în care s-a manifestat sărbătoarea Naşterii asta îţi doresc, şi-mi doresc şi mie, la fel de mult, un Crăciun întru recitiri, regăsiri, regândiri, re-re-uri…

    Acum că ţi-ai schimbat înfăţişarea, pare că şi blogul meu are ferestre, că nu credeam…stai aşa frumos griuţ pe alb şi cu fes roş, parcă ai fost dintotdeauna aici. Te îmbrăţişez, cu drag!

  15. […] Manoleasa, Isis, Lonely Tree, Ștefania, Cristina și Liviu, Carmen, Tink, Ulise și amicul Zamfir, almanahe, Red, Scorpiuța, Tibi, Vero, Virusache, Sara, Abisuri, Grațioasa, Yousef, Lili, cei care mă […]

  16. […] coltulcumuzica schtiel Arylechina lilli pinguinul dictaturajustitiei vania linkping basil alice almanahe clipedecluj crazy-in-loveee cristie delabogdana diversediversificate experimentesiexperiente […]

  17. Să-ţi aducă Moşul tot ce îţi doreşti şi să-ţi împlinească tot ce gândeşti 🙂
    Sărbători fericite!

  18. Sa scrii ce simti..si e de ajuns!
    Sarbatori frumoase si adevarate iti doresc!

    • Mulţumesc, Oana! Aşa am să fac şi de-acu înainte, o să scriu ce simt, chiar dacă propriile-mi cuvinte se întorc împotriva-mi de cele mai multe ori…dar nici nu le voiesc mincinoase. 🙂
      Şi, da, sărbătorile-mi sunt adevărate…poate că nu din cele mai frumoase, dar sunt ale mele şi le iau ca dar, unul divin.

      Crăciun în suflet şi ţie!

  19. […]  Almanahe, Mirela, Rokssana, Demeter, Mainka 2010, Mesmeea, Ora25,  Cafeauata, Flavius,  […]

  20. La multi ani si multa sanatate sa ai. Fie ca Anul 2012 sa aduca numai fericire, bucurii si bunastare in familie.

  21. LA MULȚI ANI , cu gânduri bune, sănătate și toate împlinirile sperate!

  22. Mulţumesc! Tuturor gânduri bune şi un an blând!

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: