alma nahe

Sărbătoare la Viflaim(II)

In teatru on Decembrie 21, 2011 at 6:00 AM

 SCENA II

(în  întuneric, trei siluete-n vag contur)

MELCHIOR :  Melchior eu mǎ numesc şi-aur o sǎ dăruiesc, pruncului ce îngerul mi-l arǎtǎ drept rege al meu, deşi,  la rându-mi, eu tot rege mi-s.
GASPAR: Eu, smirnǎ.
BALTAZAR: Eu, tǎmâie.
MELCHIOR: (siderat) Aveţi şi-un nume, presupun.
GASPAR:  Desigur. Gaspar mi-e numele şi-al Tarsusului rege sunt.
BALTAZAR:  Iar eu, Baltazar, rege-al Etiopiei.
MELCHIOR: Eu, al Arabiei.
BALTAZAR:  Şi zici cǎ ţi s-a arǎtat?
MELCHIOR: Păi, ce?  Am zis? N-am apucat…în fine,  în vis s-a arătat.  Precum vă spun,  abia acum, un înger, cum nici închipuire nu-i.
GASPAR: La fel ca mie! Veste din cer, cum alte nu-s. (dregându-şi glasul) Desigur, şi-ncă două…(declamând) „Urmeazǎ steaua, urmeazǎ semnul! Regele regilor şi lumina începutului vor veni pe pǎmânt.”
MELCHIOR: Mă şi-ntrebam, cum, tocmai eu să fiu alesul sǎ vadǎ şi sǎ cuprindǎ  neînţelesul?
GASPAR:  Trei cinstite feţe urmat-au steaua pân-aici, în Viflaim. Mai departe, cale nu e!
BALTAZAR:  De unde ştii?
GASPAR:  Păi, am numărat…Aaaa!…Luminǎ din luminǎ se naşte tot lumină şi strǎlucirea locului ţi se aratǎ din întuneric. Prin întuneric totdeauna-i cale în mai mult, ori prin lumină numai una, c-o recunoşti pe-aceea unde vrei să mergi.
MELCHIOR: Pai, cǎlăuză, ea ne-a dus, ne duce, da’ de dus acuma parcǎ stǎ.  Şi nici nu mai strǎluce ca-n nopţile trecute.
GASPAR:  Răbdare! Semnul va veni degrab’! Să fim creduli!
BALTAZAR:  Până la capăt, nu mă las…Chiar dacă în ocol. Ştiţi,  acolo-n vis,  pare-mi  cǎ se facea, cǎ între case era una mai mândrǎ decât celelalte, cu caturi felurite şi-nţesate cu fǎclii şi lume, şi care mai de care se îmbulzea pe acolo…şi -o veselie,  veselie mare, iar vinul…
MELCHIOR: …vinul se bea vârtos din cupele de lemn şi toţi mesenii veseli la cǎutǎturǎ şi la chip….
GASPAR: …se bucurau nespus! Păi, da, şi eu visat-am cam la fel…însă puţin mai cumpătat,  în visul meu nu un palat s-a arǎtat, demn de un rege, cum ne fu vestit, ci-un fel de sat neînsemnat, cu…
BALTAZAR:  Vǎ spun, nu locul este cel ce poartǎ strǎlucirea.  Un adevăr, două minciuni…Nu ne pripim! De ni se va ivi în cale o sǎ-l ştim pe loc! Stă în aflare…
GASPAR:  Mai ştiu şi-acum….aşa e! Era uluca strâmbǎ…
MELCHIOR:  Un drum cu piatră şi cu praf…
BALTAZAR: …şi dobitoace împreunǎ…
GASPAR: (fulgerat) Ia uite! Un popas! (iese)
MELCHIOR:  O casǎ, ce oaspeţi sper c-aşteaptǎ. Să bat în poartă?
BALTAZAR:  E fǎrǎ poartǎ…
MELCHIOR:  Atunci să  ne urnim de-aici acolo, mai încolo… De fi-va sǎ-l gǎsim în miez de noapte, lumina ne va spune-n şoapte…la urma urmei e vorba de-o minune! Doar n-o s-apară un neica nimeni a ne-o spune.
BALTAZAR:  Poţi s-o mai spui odatǎ!
MELCHIOR: Doar n-o s-apară neic…Aaaa! (încurcat, râzând forţat; forţat de sine, nicio altă constrângere, desigur)Ce chestie! Credeam că…E vorba de-o minune!

Scena I, aici.

  Urmează Scena III, mâine, 22 decembrie iar scena IV şi ultima, poimâine, 23 decembrie.

Asortăm minunea cu încă 7 colinde de la psi©. Ieri fură tot 7.

Pe obosiţi,  acei drumeţi  sătuli de PINguIri, ieri, prin cel bufet, azi îi lăsăm întru odihnă în casă proprie şi-n cânt…în gând. Tot bun, se înţelege! Dar mai subtil…

CameliE cu d(r)ame, am ales să îţi răspund, lăsând nimic la tine, dar un ceva aici,

de dragul demonstraţiei, ori a-nţelesului, acel făcând.

Suntem cu toţii abundenţi,
dar doar în parte ne precipităm întru credulitate,
şi picurăm năduf în căutări,
ori viforăm ascunderi între pleoape,

fâlfâiri.
Căci cel a fi, nu e nici fii, nici fost, nici fiu,
ori altă formă-n timp, cu chipul în cioplire, ci veşnic SUNT, chiar dacă dus, în fond toate rămân,

prezent, ca suflu.

 O cruce înfiptă, împământenită, dar totodată construcţie în toi.

Scânteie în trecut.

Ori asta îl trimite pe sunt în viitor, cu foc!

O piatră,

…un nimic în  încă, un neştiut sub altă formă…

un neîncă,

dar, pe rând,  amnar cu cremene, pe urmă iască…

Voi fi, fiindcă voiesc, suntul prezent, dar şi fiindcă sunt azi
vrând să fiu mâine.
Ori ăst posibil ţel nu poate ca să vină decât visând,  visând că vine,
cerând nimic da’-n formă…de ceva, la timp.
Unul al lui.

Frecuş!

Cui ceri, aici e nu-ntrebarea, ci răspunsul,
căci dacă cuiul cere scândura, ca s-o pătrundă…
nu s-o crape…cum?

O afli-n căutare (mai şi greşeşti).
În unde cauţi. Vibraţii…în opus. Legea atracţiei…şi-aşa, cerând nimic, de fapt ai acţionat!

L-ai activat pe cer.

Şi-aşa  nimic devine orişice, din orişice alegi ce-ţi vine bine…şi tot aşa, gândindu-l pe nimic că e ceva, el chiar devine, fiindcă chiar tu l-ai inventat…

pe vremea când nimicul nu era nici proiectat, un nenăscut şi-un nefăcut.

Un prunc,

care nu-l cunoaştea  pe a veni.

Ca spaţiul ăsta, ce programat era să fie nimic, da’ alb…acum înc(ă)runtat

şi cu muştar.

 La lumânare…

dar măcar aflat în treabă sau în căutare, în trecut şi cu prezentul aproape

înţeles.

Tiberiu, (de)săvârşind şi el călătoria…aflat în temă.

Anunțuri
  1. desigur, şi-un colind(3 minuni muzicale), marca(T) Travka.

    • Auzi coan’Almanahe,
      wordpressu’ lu’ matale zice,
      cica sa las raspuns.
      Pai, as lasa eu de lasat,
      dar la ce intrebare?
      Ca vorba ceea,
      si am vazut c-au zis si alti intai pe-aici,
      le-ai zis destul, matale, si-n grav
      si-n moale, de cap,
      raspunsuri indestulatoare pentru orisice pribeag.

  2. […] Almanahe, Carmen, Clipe de Cluj, Colţul cu muzică, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Lilli, Mirela Pete, […]

  3. Blogul tau e blocul tau acum. Locuiesti tot tu la fiecare dintre etaje. Si-ai impodobit frumos, si-mi place, si lumanarici, si povesti in povestici, si biscuitei de ros, si poem de uns. Fata, te ubesc!

  4. Cum le stii tu pe toate, Almanahe, mai rar! Ne-ai impodobit cu luminile din sufletul si din ochii tai, ne-ai imbratisat cu ghirlandele impanglicate festiv, rosu, verde, auriu, langa care ai legat si un snop de scortisoare de cele adevarate, ai dat cu o sita de zapada peste noi sa simtim mai bine mireasma Viflaimului. Te-ai dat de trei ori peste cap si te-ai facut Trinitatea magilor, special pentru noi. Ca doar ce-s magii? Unul este cautatorul entuziast, altul e prudenta cautarii, iar celalalt e simbolul cautarii entuziaste, dar cu prudenta. Cautarea porneste din noi. Pentru fiecare exista o stea. Poate uneori si ea e traversata de o eclipsa si nu o vedem, dar asta nu inseamna ca nu exista. Magii reprezinta cunoasterea pagana, rationala. Mitul Nasterii reprezinta cunoasterea irationala. Dar irationalul nu inseamna empiric, ci un alt fel de cunoastere. O cunoastere intuitiva care poate fi tot la fel de valabila ca si o cunoastere rationala.
    Asa simt eu textul tau. Cine stie ce gandesti tu despre el, sau altul. Indata ce i-ai dat drumul in lume, fiecare il va lega de reprezentarile din mintea sa. E o chemare la armonie, la toleranta si la incredere (aceasta e si semnificatia Viflaimului, fiindca se unesc in aceasta poveste reprezentantii cunoasterii pagane cu reprezentantii cunoasterii sacre). Asa e lumea cu oamenii ei. Unii inteleg imanentul in cifre, teoreme si grafice. Altii il inteleg simtindu-l. Aurul, smirna si tamaia pot fi cunoscute la nivel de valente, molecule si atomi. Orbul le va pipai, le va mirosi si le va simti ca tot la fel de adevarate. Hai ca sunt prea…

    • Eşti! Şi prinde, rogu-te colăcelul ăsta ţepos, artificial, da’ comic măcar, că în rest te-ai prins şi deprins cu înţelesul, din presupusul joc, pe care nici măcar nu-l bănui încă, fiindcă în scris e una, e un joc, dar vine joaca, ca teatru, si-atuncea să vezi comedie!

      Ei, comedie, cu accent! Dăruiţi suntem Trinitate atâta timp cât avem lat-urile egale, echilaterali, adicătelea, matematic filosofând, nişte laterali foarte orientaţi, în trei direcţii, trei puncte…că de ieşit, ieşim din noi prin nouă.



      dă-ne nouă astăzi şi mâine, şi nu ne duce…mergem noi, ispitiţi, tu ne mântuieşte şi ne izbăveşte si-uite-aşa vicleanul e-n amân, nu în amin.
      Căci aşa-s cuvintele, crezuri, au Dumnezeu, un tată atoţiitor(iu), făcătorul…şi va să vină multe, va veni ea şi vremea când carnea va învia, căci vine din spiritul sfânt. Se vor dezlega şi limbile la loc, iar urechea va fi nu doar cască-gură, ci un mare difuzor.
      Iaca, eu aşa cred! Care când crezi, toate nu se mai răstoarnă, căci buturuga de poveste, aia mică de le răstoarnă ea vitează, e doar un zvon, doar o păţanie-nflorită!

  5. Am luat colacul. Bun, bun. Iti dau niste nuci poleite. Mi-a placut Viflaimul tau. Daca imi dai voie, la anul il pun in scena, la scoala. De te grabeai un pic, il faceam de anul asta. Am sa te chem la repetitii. Si apoi la spectacol.
    Ce mi s-a dezlegat limba si inca nici nu am gustat din vinul fiert! Nici din vinul de impartasanie ca am mintit si-am furat.

  6. eu-nuci, iam, iau!
    textul e scris de-acum 4 ani, l-am montat la Mitropolie, pentru un Leu(hi,hi…au fost mai mulţi, destui chiar, îndestulător) din Arena Leilor, emisiune pe TVR, parcă…nu mai ştiu; autorul de drept e un prieten drag mie, dar eu i-am sucit direcţiile, că era pe clasic, şi-am devenit şi eu autor, de strâmb…l-a scris la cerinţa-mi, aveam nevoie de un scenariu fără moş roş în faţă ochiului, ci trei magi, păgâni, l-am asomat, l-am descusut, l-am, l-am…un text la comando, cum s-ar zice. Amicul meu a notat în două zile, l-a scris de mână, l-a printat, apoi eu l-am luat la descifrat, că are un scriiiiis…unde n-am înteles chiar tot…unde am procedat prin înlocuire, plus că la pus în scenă unele intră, altele ies(le), aşa că am devenit coautor, fără s-o caut. Acuma că l-am găsit, l-am regăsit a-trăgător şi ochios, sticlos…şi i-am mai aplicat o corecţie. Iaca şi povestea, GROS…somodo. Toate trec…peste alte toate. Vin! de mă chemi…şi poţi s-o (s)pui, ai dezlegare! 🙂

  7. Pentru că ai făcut destăinuirea completă, iată și niște roșcove, că am vazut că n-ai păstăi de-astea în ghirlandă. Toate-s vechi si, nouă, toat(e)ă lumea asta veche și ponosită ne pare nouă.

  8. I-am dat însă primele iniţiale, ce zar!
    n-am fost tache, nici ianche şi nici cadâr. 😉
    n-am roşcove, da’-s roşcovană eu…le iau..iau tot de bun!

  9. […] Almanahe, Bianca Rus, Carmen Amza, Colţul cu muzică, Ela Roseni, Elena, Gabriela Elena, Karina,  Lilli, […]

  10. […] Shayna, Blogul-cu-atitudine, Theodora, Zina, Androxa, Gabriela-Elena, Zinnaida, Caius, Ana-Usca, Almanahe, Mirela-Pete, Clipe-de-Cluj, Daurel, Rokssana, Ulise-II, Ilarie, Florina, Zamfir-Pop, […]

  11. „Şi-aşa nimic devine orişice, din orişice alegi ce-ţi vine bine…şi tot aşa, gândindu-l pe nimic că e ceva, el chiar devine, fiindcă chiar tu l-ai inventat…” el chiar dervine si spre maine-si croieste drum adevarat si mana iti intinde…

    • Păi, cerule senin, normal că vine,
      şi mână îţi întinde, nu cu formă
      apoi cuvinte ca merinde,
      de drum căutătoare
      îţi pune-n gând,
      pe urmă gură zice afară,
      şi cred că pe-undeva există
      şi-o scurtătură în platformă,
      unde se-ntorc cuvintele frumos legate în apoi.
      Aşa că se cuvinde, ca dacă mână vine
      să ţi se-ntindă,
      întinde-ţi-o pe-a ta şi tu!
      Iaca, o-ntind!

  12. şi mâine tot şapte vor fi… 😉 pe cuvânt!
    te voi citi pe îndelete, de fapt mi-am propus să reiau povestea după ce va fi trecut moşulache prin hornuri/ case… acum, la prima impresie doar zâmbesc cu drag. îmi place mult povestea ta, cum se înşiră ca mărgelele din ghirlanda bradului cel curând împodobit…
    şi în prejma lui, când va fi, ca toate pisicile am să mă oglindesc în glob, voi alege eu unul roşu-roşu… a fi sau a nu fi rostogolire? aceasta e întrebarea… 😆 maya mea zice că fără o ancoră serioasă şi chiar şi cu ea, de ce nu?.. tot ne vom rostogoli în hohot de râs!

    • Îmi plac ho-hotele, că-s de sezon, psi©, şi-mi place 7.
      şi 77, şi 777…uite aici colind de Travka, apartamentul 77
      să ne rostogolim de râs în rime,
      şi să ne bucurăm de naşteri noi.
      c-apoi ne-om întrista fiindcă există crime.
      Să ne citim cu bine, psi©, cubinele cu rău.
      Cu tot…

  13. L-ai activat pe cer! Cersesc actul III!

    • Aibi răbdare, Claudius
      c-acuşi te CERt!…

      Treimea de întâiuri romane,
      vine abia în zori,
      la 6.36 are programare,
      cam aşa!…te culcă
      pe-o ureche pân’ atunci..

  14. Este, nefiind; îi eşti, şi te roagă să-i fii; sunt unele răspunsuri pe care nu le vei afla, ci ele vor fi acelea ce te vor descoperi şi nu va fi acea descoperire prin sârguincioasă căutare şi nici prin întâmplare, urmând a-l descifra, pentru că este un presupus mister, nu?
    Multă „gramatică” în spusul tău; sentimentalismul are una solitară; o spuneam doar aşa…iar poveştile altora sunt o „problemă” de sintaxă…cred că dacă ar dispărea în ceea ce îi priveşte alfabetul, nu ar fi decât o întrerupere între-doi, fiindnefiindu-şi, doar temporar posibilă, nu-i aşa, pentru că limbajele – al ei de el, al lui de ea – nu dispar, ci doar se întorc, chiar dacă transformate, uneori regenerate…fie-le irepresibilă nevoia de „comunicare”, mai cu seamă aceea de sens…ţi-am spune, jucându-mă în cuvinte neîndoite, ştiind că accentele pot adânci…doar că în sens câteodată a deschiderii de abisuri.

    PS
    Nimicul nu există în sine însuşi, ci doar în legătură cu ceva, nimicul este absenţa a ceva, dar nu a orice, ci a ceva anume.

    Crăciunul este Creaţie din Nou, pentru că ne recrează, de mai vrem, de mai putem să înţelegem această taină.

    • da, pragmatismul vine cu gramatici…îmi stă în fir de tort, or nu ştiu-n ce; căci aş fi vrut să dau şi-atât. Să ia, nimic mai mult.
      aşa e, nimicul nu exită-n sinea lui, căci n-are sine, dar el ia contur când te deprinzi a-l invoca…ştii vorba, „n-am nimic cu tine în comun” 😉
      în fine, unele nimicuri se mai şi tac.
      Iar ţu, ţi-am zis şi mă repet, oracol mi-eşti, şi când „mă scrii” aşa îmi face bine.

      iar taina putem a o mai ţine, eu un una, mult şi bine…fiindcă ce-s misterele?
      un soare, o lună, multe stele şi pământ…noi suntem norii…şi-un Univers, ce ni le ţine-n armonie.

  15. PS
    Şi mie îmi place cifra 7; se spune că e cea a desăvârşirii; am citit acum ce îi răspunsesei unui suflet.

  16. Pentru cel credincios, biserica e un spatiu diferit, desi la strada. Usa ei, care se deschide spre interiorul bisericii marchează ruptura.
    Pragul acela, ce desparte cele două spatii e spatiul neutru dintre profan si religios, sacru. O granita, două lumi. Tu ai scos poarta… 🙂

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: