alma nahe

Oare poţi dansa pe fondul scârţâitor al unei uşi neunse?

In cap umplut on Decembrie 3, 2011 at 10:54 AM


Împărţim cuvinte. În stânga, în dreapta, în lateral, în sus, în jos înspre alţi bureţi.
O scurgere epică, deşi picături.
Mie, uneori, literele mi se proptesc în (d)uşi. Se grupează-n şiruri paralele, aşteptând picior peste picior să li se facă recepţia. Alteori, în graba aruncării unui enunţ isteţ, mă întreb, acolo, în poarta invizibilă a primirii sau a dăruirii (mereu le încurc, ambele-s vopsite):
Oare poţi dansa pe fondul scârţâitor al unei uşi neunse?
În loc de răspuns, bătăi în uşă, cioc-cioc.
-Cine-i acolo? intervine funcţionarul, un fel de barieră lingvistică.
-Suntem noi, locuitoarele alfabetului, măi almanahe!
Dialogul…în mod particular şi definitiv, o namilă, uneori o marcă a distanţei, alteori una a privirii de sus, interogatoare, cu carnet de note. Acest mândru, cu zaruri în cană şi în jaruri rumenind din ochi alegeri (de formă, ori de conţinut) la proţap.
Şi mai am o ecranizare. Aceea a privitului în jos, cu baston de orb, cu (o)ţel, dar fără perspectivă, cu carnet de socoteli şi restanţe…Ce prostie!
Războaiele-mi le închid între patru pereţi, în foi, laolaltă cu păcile…nu-s volante!…şi toate astea pe fondul unei identităţi capricioase şi instabile.
Apă vine,
Apă trece,
Apă-ngheaţă,
Apă rece…
Apă chioară.
Ne deplasăm cu toţii, apă cu mişcări ritmice, în căutarea sincronului, nu?
Uite că intră şi lumina, încă mai încape după noapte, ce uşurare. Noaptea, care ţese sub limbă relaţii complicate cu propriul corp, propriul cap, propriile alegeri. Lumgimi ale ţesăturii, incontestabile. Lăţimi, aşijderea. Pe măsură! Dar oricât ar da din andrele astrele, nu iese de-un şal care să ţină de cald, cel mult de-un fular, poate. Poate nu le citesc cum trebuie. Poate că mă uit spre carul mare, când soluţia e carul mic.
Într-un fel, în acelaşi punct mort şi totuşi, un parcurs, cumva negociabil în faţa casei. De (re)marcat!
Lumina.
Pe ea o ducem cum o ducem, fără să simţim asta, până şi pe cea mai aspră şi grea lumină, cea care pleacă cu o alta decât cea a mea. Cred că aveam pe undeva, prin încăpere, o notă despre noţiunea de zi.
Ca să scap de transparenţă fac duşuri. Cu apă rece.
Oare poţi dansa pe fondul scârţâitor al unei uşi neunse?
Te poţi repeta la infinit fără să fii întreg şi nu te ceartă nimeni, statistic vorbind.
Adică, dacă nu ţine nimeni cont, iaca şi scuza!
Ştii care-i culmea furişării? Să ieşi din tine pe uşa din spate…Mă opresc un minut.
Sau în minut?
Minutul se umflă şi se revarsă. Natura umană are şi ea formele ei de replică, la secundă.
Şi peste toate astea tronând ceasul. Ăl bun, ăl rău…ceasul care cântă la ore fixe scurgerea zilei, abia îngânând printre rafale de gând hai să dăm…
Ora exactă.
Mai exact, fără cinci…
Apropo de exactităţi, Psi© , virgulele merg cu paste, căci seamănă cu ele, s-ar amesteca…când nu ştiu cum să le iau, le las cum se cer(n), alteori le las în rafturi, pe muţeşte, să fiarbă altceva.
Concreteţea virgulei e gâlgâitoare! Ca şi cea a ceasului, care-şi freacă limbile (ca şi-a mea) între carnaval şi duh. Excesul e şi el o formă de vigilenţă, sper.
Sper?
Semnul întrebării forţează întotdeauna un răspuns ori e un semn de intonaţie, unul care îmbie, ca un glissando, de pildă, care cheamă Nordul, dar şi el, o poveste magnetică.
Ştii, oamenii se împart în cupluri. Eu, dacă aş întâlni acel “mulţumesc” pe care-l aştept, l-aş înhăţa şi l-aş culca cu mine-n aşternut, deşi întotdeauna mi s-a părut că, de fapt, eludează penalităţile. Ia uite la el, cum l-am prins între ghilimele, ca si cum l-aş fi fixat în nişte ace fine, subţiri spre examinare, în prag. Nici nu ştiu cum m-am trezit. Nu în prag, ci cu dorinţa lui mulţumesc, când el e dus cu putinţa…în numele raţiunii suficiente. Cu alte cuvinte, alte chemări, alte uitări.
Şi-apoi, pragul face parte şi el din meseria mea. Ţine de labilitatea-ţi cum încasezi şi cum transformi. Eu plec uşor, ca şi manifestare, dar mă prefac. Joc teatru, deformaţie profesională…oricum se zice că actriţele joacă teatru mereu…ei, bine, joacă! Dar odată cu răspunsul ăsta mă şi bufneşte râsul. De parcă pe scenă nu ţine tot de interior, ci de altceva, de-o piele ( haha, aia clasică, a personajului). Ţine şi de costum, oricum, de mască…
(Supravieţuiesc însă pe un alt plan, pe alt nivel, graţie acestor ştafete narative.)
Adevărul nu se autocomentează, ca şi minciuna, e vid…e NT!
Vai, ce mi-a plăcut reclama aia cu FAZAN în tren, nu realizarea ei, ci chestia cu restauraNT; şi -atunci, controlorul, naş al cuvintelor zice “ ‘NŢeles!”
Jocul de mai sus şi el, cu perspective. Ai, în măsura în care poţi purta şi duce (cu vorba?).
N-ai, în nemăsura în care nu îţi vine sau pică nimic bine…
Cred însă că e foarte important să nu devii jucăria propriei tale magii. Şi nici a altora. Nezână, nezâni, am mai zis.
Pff, s-a desfăşurat iară almanahe moebusian…Gata!
Cuvintele nu-s ale mele. Într-o zi eram mică şi mi le-a pus cineva în gură. De-atunci tot dau din gură (şi din mâini, din ce în ce mai des) şi dezvolt o întreagă armată vizavi de sensul frazei sau în dorul lelii.
-Hei, prietene, dă crop tavanului sau recoltează-l! Pe tavanul tău ce creşte? Te-aş suna! În sensul că te-aş face sonor…
Uite încă o distanţare, una ironică, fiindcă eu de fapt încerc apropieri, eu, almanahe între sus şi jos, între pseudonim şi om, între activ şi pasiv.
În fond, un neutru.

Au tălmăcit şi răstălmăcit o duzină de cuvinte şi psi© în noaptea apelor; tiberiu, cu flacăra-i luminoasă, eco(u) al cărţilor citite; cerroşu, cu misterul nr.6; carmen s-a suit în alt tren; cita, (co)lecţie de muzică; mizzabiciclista, care varsă amarul altuia din sticlă, da’ ajunge-n pahar dulce; rokssana, care s-a deschis (cu) volum; v.v., ce plimbă ursu’, dar pe motor; valentina, numărând picături; griska, cu un suport extraordinar pentru duzină capricioasă;
scorpio, semnal inTERMITEnt, semn că Jegărel şi ai lui sunt pe drum întins de 12 voinicei şi voinicele; vero, dând casei spânzuratului ce-i a ei (hehe, mergea şi ce-i al lui, cu aCORD superior sau fără), adică funia şi dictaturajustiţiei cu carnet de partid.

Anunțuri
  1. […] şi valentina . şi rokssana . şi cita . şi virusache . şi Miţa . şi almanahe . şi Like this:Like5 bloggers like this […]

  2. Am demontat uşa, am şters balamalele de unsoarea care le prisosea şi am angajat un uşier să bălăngane uşa cît este ziulica de lungă. Nici aşa nu am reuşit să învăţ să dansez. Ei şi? Poate că este chiar mai bine aşa. Dacă nu obosesc, noaptea în loc să dorm am timp să visez. Să visez că…

    • …ziua e amândurora, un colaj de surse diferite, întâlnindu-se şi necălcându-se pe bombeu, în acela care ne retrage-n durere,
      că dansul fiecăruia dintre noi vine pe un fond sentimental, ape-ape, dar că sunt şi valuri, flux-reflux,
      că cititori-model cum suntem, suntem deja în secunda următoare, căci putem şi mai ales
      că avem cutezanţa, incredibil avânt.

  3. mama,ce eliptica duzina…m-ai ametit….ma intorc pe seara si te citesc iar….cuvintele tale sunt alambicate, iar eu, intre aspirator,spalat geamuri si perdele……inteleg greu….vin spre seara…

    • Rokssana, pune perdelele la uscat , lustruieşte geamurile, că poate s-o vedea mai bine-n noapte unde bat ioo covoru’ şi un’se duce prafu’; poate-o nimeri în punga de aspirator, de nu, se împrăştie el cât ai zice „păpuşă!”(cea de luni)..:))

      • o ,doamne…m-am prins totusi….m-am mai scuturat nitel de praf :)…cuvintele nu-s ale tale,cineva ti le-a pus in gura si-atunci e firesc …
        si ma bucur ca m-am intors…comentariile sunt savuroase…esti norocoasa,ai prieteni deosebiti ….

  4. esti o maestrie de sucit cuvinte!
    In Franta unii sunt pasionati sa descopere asocieri de cuvinte care schimba sensul!
    Unii fac seri de ping-pong-uri de genul acesta.
    Mi-a placut si anuntarea participantilor la duzina! 🙂

    • şi eu fac seri de-asta, dar numai cu serile mele, Cita! iar în franceză nu mă descurc, boabă!
      îmi place să mă joc aici; într-o frază mă duc la Paris, într-alta pe câmpii, cine să socotească?
      iar sensurile deturnate se cer ele aşa, de turnat în altceva, fiindcă înainte de gând stă reacţia.
      rotim fiecare hai-hui, ce ochi are…:)

  5. […] psi, tiberiu, redsky, valentina, carmen, rokssana, cita, MitzaaBiciclista, virusache, scorpio, almanahe Share this:ShareEmailFacebookTwitterRedditDiggPrintStumbleUponLike this:Like4 bloggers like this […]

  6. […] iar cele douăsprezece cuvinte le-au mai folosit şi: tibi, grişka, cita, virusache, rokssana, almanahe, mitzaabiciclista, redsky, valentina, blueriver, scorpio, 7 people like this post. Unlike […]

  7. Incepe iarna
    Ma lasa singura
    Cu toamna
    Si ma ninge pe aripi

  8. Împarte, Doamne, cu mine tradarea
    Cu care mă acoperiră
    Şterge-mi din lacrimă chinul si sarea
    Împarte cu mine trădarea
    Împarte, Doamne, cu mine minciuna
    Zvarlită pe singurătate
    Şi linişte pune acum peste toate
    Împarte cu mine minciuna

    Împarte, Doamne, cu mine iubirea
    Risipă ursită risipei
    Şi lasă uitarea la marginea clipei
    Împarte cu mine iubirea
    Împarte, Doamne, cu mine tristeţea
    De-a-ţi pune pe umeri povara
    Durerii, tăcerii, minciunii, trădării
    Împarte cu mine tristeţea.

    Dă!, Doamne, iarnă

    peste destine
    îngroapă-mă- să nu mi ştie NIMENI
    de mine

    • a, nu, eu vreau să fiu ştiută, am trecut de uşa care-mi cerea să rămân în anonimat!…acum dansez acolo în prag, chiar dacă scârţâie…
      dar fiindcă l-ai adus pe Doamne, o să-i cer şi eu ceva, aşa cu ton de (G)uşă…
      îmi întorc acuma cuvintele către tine, dă-mi Doamne o singură memorie, căci acuma-s între cea a lumii care când zice că-s, când zice că nu-s, şi-a mea, care este prelungirea orei la care m-am lăsat născută….nu făcută, aCELLA-i alt ceva. 😉
      nu mai zic de lumea de vis, care-i şi mai şi…întotdeauna m-am întrebat care-i graniţa dintre vis şi realitate sau dacă există măcar, fiindcă la modul conştient, dacă spre exemplu îmi iau pe Jora în pat, adorm mângâind…asta să fie graniţa, ceea ce-ţi aminteşti? pentru că pe acelaşi criteriu şi închidem vis, povestind ce ne amintim…şi mai dă-mi, Doamne, frâu, să mă pot opri! 🙂 arunc întrebările…poate cad răspuns.

  9. pun virgule:
    haotic,
    alandala,
    le vopsesc,
    le răsucesc,
    pe tocul uşilor le răstignesc
    şi le dau de toţi pereţii.
    pun virgule:
    aş vrea să ningă
    albastru.

    • psi©, dansul virgulelor e un mit!
      eu n-am întâlnit încă cunoscători deplini, puietori de virguli la marele fix! mă rog, asta ar presupune că şi io ştiu cum, da’ nu mă doare capu’ şi chiar mă doare. 😛

      da, da…ninsorile albastre sunt pentru albi! pentru negri să fie albe…se decupează mai atent tocul. 🙂

  10. Frumos, însă mi-a luat ceva să descâlcesc cuvintele astea împărţite… 😳

  11. „Ne deplasăm cu toţii, apă cu mişcări ritmice, în căutarea sincronului, nu?„

    Indiferent cine suntem, de unde venim, avem aceeași direcție; de aceea, căutăm echilibrul.

    Aș zice că nu fac risipă de virgule.
    Când dau năvală gândurile, simt că trebuie să iau o gură de aer proaspăt..și mă aștern drumului( ca și iarba câmpului).

    Seară frumoasă!

    • sincron, care poate veni odată cu vaporul sau cu piatra aruncată de pe mal….
      că bine zici, m-am aşternut destul pe-aici, o să ies să iau o gură de aer, pe urmă redevin câmp cu mmmmaci, să mă desfac! Mulţumesc, şi ţie aşijderea!

  12. […] Au mai jonglat cu aceeaşi duzină de cuvinte: psi, tiberiu, redsky, valentina, carmen, rokssana,cita, MitzaaBiciclista, virusache, scorpio, almanahe 45.700000 27.179722 Share this:ShareFacebookTwitterEmailPrintStumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the first to like this post. […]

  13. da©ă e vreo ie?:))
    numai…decât una, pe-o surdă.

  14. incep sa deslusesc lent muzicalitatea cuvintelor tale, trebuie rabdare si o minte care stie sa asculte. doar asa poti dansa char si pe scartaitul usii… sau macar sa dai impresia 🙂

  15. […] din cale afară de harnici : tibi, grişka, cita, virusache, rokssana, almanahe, mitzaabiciclista, redsky, valentina, blueriver, scorpio, vero sub îndrumarea plină de dragoste […]

  16. Se poate dansa pe orice fond, dar mai intai trebuie sa uiti motivul acela care nu te lasa sa faci asta inainte de acest scartait nou.

  17. scârţâit nou, zici tu, Claudiu?!…:) Nu, nu e nou, e acelaşi pretext căruia îi modific mereu terminaţiile ori gama; ştiu, unii ar zice că orice lucru modificat devine un ceva nou; la mine nu, rămâne o variaţiune pe aceeaşi temă, acelaşi scârţâit, aceeaşi uşă, acelaşi neuns; nu e încăpăţânare, e doar ceva ce nu pot controla, ca un tic.

  18. baaa uite-aşa: mulţumeeesc-scut-util-iluzie-ierbar-artificiu-iubire-restaurant.

  19. mă-sa şi dânsul în capu’ meşei. :))

  20. „Şi-apoi, pragul face parte şi el din meseria mea. Ţine de labilitatea-ţi cum încasezi şi cum transformi. „
    În fiecare clipă ne lovim de un prag- intervin opțiunile, educația, șansa.
    Un prag este o încercare!

    Seară frumoasă!

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: