alma nahe

Za(ha)rază

In cap umplut on Octombrie 10, 2011 at 2:35 AM


Aburi de neşters, oglinzi neacoperite, ochii tăi,
care mă sug obsesiv lăsând gol întregului meu.
Diapozitive pe spate, junghiurile intercostale,
atât de reale, încât simt greutatea balcoanelor
de unde priveşti uneori răsăritul şi ecoul norilor
din care-ţi decupezi copite de cai.
Paturile, pe care le simt în articulaţii,
zahăr-cub, de pe care, transpirând,
minţi că te dezlipeşti greu, fiindcă eşti sensibil.
Însă, îndărătnic, ai hotărât că
oricum străzile, văzute de sus,
sunt doar fisuri, în care, odată coborât, te afunzi
cu un singur click într-o fereastră spre nicăieri,
aşa că seara, desfăţând perna, îţi faci provizie de pene.
Apoi te urci imaginar pe balustradă,
şi-ţi faci curaj din cearceaful boţit,
levitând peste îndoieli precum o coală de hârtie,
direcţie orizontală, pene-n păr,
colier din apeluri şi sms-uri, cele mai multe, preluate, la gât.
Nu există nicio staţie terminus,
Ci doar nevoi de moment,
împăturite în foiţe de curcubeu în valize din flori,
şi bocanci scâlciaţi care calcă pedala apăsat peste băltoacele
prin care cerul îşi vine în fire,
căci în ochi ai toamnă şi nori de noroi.
La următoarea lumânare aprinsă drept far
nu vor înflori toate, ştii?
Apel nepreluat…aşa că nu văd încă ce e dincolo.
Da, ştiu! Mi-am luat obiceiul ăsta de femeie
la ovulaţie de cuvinte, seminţe de albăstrele
dar asta, nu fiindcă lacrimile lor, celorlaltelor,
când îmi ating pielea, scot sunet de tambur,
ci pentru că, în frumuseţe şi abur de sulf,
zâmbetele şi îmbrăţişările sunt dantelării copilăreşti
furate de pe mal, iar sinele, jupon de boarfă,
sfâşiat pe-o străduţă dosnică,
de-o pereche de degete fumătoare, galben-pal.
Trebuie să facem faţă celeilalte vieţi, îţi aminteşti?
Cândva ne-am întâlnit în aer liber,
nu prin tuburile de oxigen,
nici prin aparatele la care suntem conectaţi,
ci fiindcă infirmiera, muşcând dintr-o napolitană,
a ascuns orei de vizită, horcăitul din noi.

Anunțuri
  1. pe cine duci cu zăhărelul tocmai azi? la mulţi ani, a venit revelionul, începe almanahul nou! să fie cu fericire bonus/x şi fără cortine de ploi /bine, măcar acide să nu avem. mulţumesc pentru cristalul de tort.

  2. nu duc duh cu zăharu’!
    oameni mari au ieşit azi, de sf.Mc. Evlampie şi Evlampia s’ora lui!
    azi e şi ziua sănătaţii min’ tale, orologiule! Mai am ceva torturi, apoi almanaş pe imaş 9! Fericire, bonus track şi-o oră-n plus de a…zi 😉

  3. O galerie de pridvoare scartaind, si inca interioare!
    La multe foi…de tort!

  4. Da, da, torturile să se ducă pe apa lui luni!
    Ce gaura cheii oi fi alunecat prin ce-a închis uşa?! 😛

  5. Si luneca, luneca, toata involburata si-n transa…si multi ani de-acum incolo.

    • Luneca, luneca…energia distilată ea o risipea 🙂 da’ furnica tot urca obstacolul-pai şi-apoi cobora, pe aceeaşi parte, în loc să-l ocolească de la bun început.

  6. …neîmpiedicată de stăpânitorul văzduhului, care aţine calea cu întrebări ispititoare. 🙂

    • Bun venit, nomorespaces!
      Neîmpidicată, fiindcă spaţiul are şi el uliţele lui miriametrice!
      Universul te trimite acolo unde e nevoie de tine, şi, deşi pare că te gândeşte aşa: „…”, te gândeşte aşa: {[(.)]}. 🙂

  7. Steinbeck, ” Joia dulce”: ” Un barbat care stie totul despre femei nu stie nimic despre una singura”.

    La urmatoarea lumanare aprinsa, un pas nou, un cuvant nou…La multi ani!
    Ai o fantoma albastra in ultima fotografie, stiai?

  8. Hehe, mai degrabă Almanahe „miercurea cu străini” 🙂
    Bun sosit şi ţie şi mulţumesc de urare. Îmi doresc nu un pas nou sau cuvinte noi, ci scurgere neîmpiedicată a apelor şi lumină; altminteri sunt sătulă de burduşiri, rupturi, degradări, întunecimi…

    da, da…ştiam de fantomă. E un sit arheologic, acolo, deci, explicabil!
    cumva, fantoma vechiului parc; acum a înflorit un altul, chiar dacă e toamnă şi în mod natural totul moare. Aşa e oraşul meu, când să-l urăşti definitiv, renaşte…e ceva special la el.

  9. dar pe bulevard nu mai poti merge descult din cauza noilor pietre,chestia asta te constrange sa-l ocolesti sau sa devii om mare intr-un oras tare mic.

    • Mai înainte de bulevardul cu pietre, era bulevardul cu accidente pe trecerea de pietoni, cu zgomot de claxoane, astfel că vechile pietre, cele pe care îşi dădeau întâlnire oameni mici si oameni mari nu erau chiar cel mai fain loc de întâlnire…îmi place mai mult acum, şi chiar dacă n-o să mai pot merge desculţă, nu e bai; sunt altele, şi mai şi, care mă constrâng să devin om mare într-un oraş tare mic.
      Dar am senzaţia că şi tu ştii asta, Dunia, fiindcă îmi pare că vorbim despre acelaşi oraş, nu? 🙂

      • Apreciez ca esti om care nu-si pierde speranta prea usor :). E un lucru bun sa gasesti alte cai de a fi liber in ganduri chiar si acolo unde se intampla sa nu ai spatiul necesar pentru a fi atat de liber pe cat ti-ai dori.
        Acelasi 🙂

        • Mulţumesc, Dunia!
          Din păcate încă plătesc „dările” la STAT, astfel că nu pot vorbi despre libertatea aia în stare pură, dar, într-adevăr, căile alea spre libertate, deşi ascunse, le mai dibuiesc, din mers. 🙂
          Dar ştiu că într-o zi oamenii se vor deştepta şi vor înţelege că nu trebuie să plătească pe nimeni ca să fie lăsaţi să trăiască.
          Acelaşi, deci…o să mă gândesc, să văd ce presupune asta. 🙂 😉

  10. Trebuie să facem faţă celeilalte vieţi, îţi aminteşti?

  11. Da, da…Trebuie să ieşim bine în pozele de la nuntă!

  12. „Fereastra de nicăieri” e la capătul nezidit; deopotrivă cu cel neferestruit; cum i te-ai putea apropia pentru a-ai auzi altîncotrolul, cu totul altul decât cel întrezărit? Cuvintele sunt doar un pretext. Un pretext pentru gânduri.

    • Păi, zic aşa, că fereastra de nicăieri nu-i şi nici n-a fost, precum zidul nezidit îi făr’ de început, deci şi făr’ de fereastră spre sfârşit.
      Doar aşa mă pot apropia, între-zărind, fiindcă altfel, încotroul devine alt incontrolabil.
      Şi, am zis asta, aşa, de dragul logicii, deşi întotdeauna deplasările-mi întru încotro sunt între-auzite, între-intuite, între-ţinute.
      Cuvintele sunt pretexte, într-adevăr, dar pentru gând în suită, capăt de gând născând alt gând şi cuvinte terţă. 🙂

  13. *erată

    a-i…am tastat „a”-ul încă o dată…şi dacă tot m-am întors pentru erată, te-aş întreba ce s-ar întâmpla cu ochii tăi, dacă cineva i-ar „profana” imaginile visului din ei? Ştii că lectura privirii este un fel de privilegiu; unul romantic, al nostru, în care se încearcă o lume…o alta.

    • Cred că nici n-aş şti că-s „profanaţi” în sensul strict al cuvântului, în acel moment, fiindcă n-am decât privilegiul de a-i gândi, pe ei, ochii mei, împreună cu visul din ei. Ori lecturarea, astfel încât să descopăr acest aspect, ar fi destul de anevoioasă, fiindcă nu deţin un inventar exact, cu ce-uri şi cât-uri.
      Eu pot „practica” autolectura în oglindă, dar când fac asta şi eu plec furând, o altă imagine a lor, una pe care aş fi vrut-o, un alt vis. Deci?…
      Uite, CameliE cu d(r)ame, fiindcă duhul propriei vorbiri e unul ameţitor, iar închipuirea, fiindcă-i una cerească, aceea a dumnezEUlui făr’ de sfârşit, spun aşa: celui/celei de-ar lua, de i-ar trebui, nu m-ar mâhni, ar fi un fel de resemnare visătoare…dar dacă nu i-ar trebui, şi-ar lua, m-aş preface în tăcere, în cădere…da’ las, mai bine, cântul…sau vorbele dinspre cânt …sau ţipetele…sau…

  14. *erată..iar

    altîncotroul…şi făr’ de vreo altă întrebare de astă-dată…glumesc. Mă laşi să îţi aduc o melodie în dar? Una de demult.

  15. Nu chiar atât de demult..dar mai cu seamă însoţită de drag.

  16. 🙂

    Salut! Am trecut şi eu pe aici, doar ca să zâmbesc, nu că aş fi avut ceva treabă, cum se întâmplă uneori, când intru să-mi iau un fir de cafea sau de zahăr… mă rog, după gusturi, pofte… :).

  17. Argentina, deşi te-ai pre(a)scurtat, griarg are parcă şi mai multă rezonanţă. Uite că zâmbesc şi eu :), tot la firul de cafea şi zahăr am tras şi eu azi, pe aici. Pohteşte si gustă cât/e voieşti, chiar dacă nu prea stau pe-acasă, rămân urme. Te îmbrăţişez.

  18. […] ****, *****, *****, ******, ******* Share this:StumbleUponDiggRedditEmailFacebookTwitterLike this:LikeOne […]

  19. Dragă Almanahe, m-am preascurtat (la nick), pentru că mi se părea pre-ling. Sper că nu-i bai. Dacă e nevoie de vechiul nume pentru autentificare, aduc imediat prelungitorul! 🙂

    Mulţumesc pentru (mereu) generoasa primire.

    Te îmbrăţişez şi eu!

  20. […] alice almanahe cella cristi diversediversificate experimentesiexperiente gangureli lilli ivanuskap klausen1976 […]

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: