Bobocii, că e toamnă…
Anii mei. (Peste trei zile se mai aşterne unul în mine, ca pe hârtie vorba sau desenul. Ia să mă pun să-i fac niţel loc, căci rămâne definitiv la…adică în…mine. Adică, da, sâmbătă e rost de un „La mulţi ani”. Ştiţi unde să-l lăsaţi! :P)
Oile…vorba lor, behehe!
Mâinile tale.
Mâinele meu care creionează evanescenţe.
Auzul, ca să număr împreunările.
Melcii.
Atingere. Depărtare. Atingere. Depărtare. Atingere…Fertil haos!
Ambiguităţile nu-mi priesc! Mă întreb cui?
Aerul ăsta pe care-l respir are o vibraţie străină începând cu ora 7şi un sfert.
De obicei, pun neliniştea pe seama cafelei, apoi pe seama mâţei negre ce mi se arată în ea.
Dar mie îmi plac mâţele, aşa că îmi vâr repede degetu’-n cana fierbinte să o mângâi… şi-o omor.
Apoi, o mai pun pe seama luminii.
De neon.
Care are efectul ăsta asupra mea, uneori.
Apăs repede pe întrerupător, dar neliniştea nu dispare.
De dat vina pe întuneric nu-mi vine, căci ştiu! Mi-am făcut-o cu mâna mea.
În sfârşit, mai cred că de vină e roşul, portocaliul, galbenul, dar m-aş suspecta că fac referiri politice aici, şi îmi doresc ca almanahe să nu capete nuanţe. De verde…le de semafor.
-Uită-te pe unde calci, muiere!
Eu păşesc atent să nu calc vreun melc, coregrafie specială, căci apar de niciunde. Melcii. O ţin aşa o vreme, pe strada principală…Oamenii merg normal.
Adică aleargă.
Absenţi.
Oricum, nimic anormal în asta, chiar şi pentru cineva care merge într-un anume fel de-a nu călca melcii.
Eu nu calc melci, ei calcă cine ştie ce cuvânt, în graba lor.
Mă gândesc să-mi procur în curând nişte indicatoare pe care să scrie “Atenţie, pe-aici trece-un melc!” şi să-mi uşurez astfel mersul, să-mi simplific coregrafia, de la zi la zi, de la an la an. Aş fi şi mai atentă, nu?!
Cât despre ei…ei!
Vor rămâne la fel de absenţi, oricâte indicatoare cu”Atenţie, nu-ţi călca cuvântul!” ai pune în drumul lor.
O ţin aşa, pe strada principală, în fiecare dimineaţă. Uneori mai văd şi pe altcineva păşind caraghios, de fiecare dată altă persoană, dar se-ntâmplă aşa de rar.
Uite, azi spre exemplu…am avut…noroc?!
Ocoleşte.
Vine spre mine şi ocoleşte melci.
Eu îi evit, el îi ocoleşte.
Eu evit unul, el mai ocoleşte altul.
Eu mă legăn, el ţopăie.
În sfârşit, iată-ne la doar un melc distanţă. Cum să-l împărţim? Să mă dau la o parte?!
Evitatul ăsta nu e tot un soi de ocol?…atunci, fiecare pe partea lui de bun comun.
Ne-nvârtim în jurul melcului! Nu cedăm niciunul, deşi gândul răzleţ de dinainte era cât pe ce să-l scoată învingător. Muiere, deh! De dat în vorbă nici nu vine vorba…
Şi rămânem aşa, timp în care melcul se deplasează luând cu el şi puţinul „cât” comun ce l-am avut.
Stai! Melcul se răzgândeşte…stă…eu rup tăcerea:
-Hei, stăine! Mai facem un pas?!
El suge ace de cusut. Alţii sug lame, monezi, capace de bere, oase, bucăţi de dantură, cutii din plastic, sârme groase, linguri, periuţe de dinţi, balamale, pixuri şi creioane. Dar el nu suge decât ace. El are preferinţe pentru acele de cusut fine, dar, la o adică, nu dispreţuieşte acele cu gămălie. Umblă vorba că o dată a sărutat pe una cu acul în gură. Uitase! Dar şi ea sugea aţe…
Fiind familiarizat cu suptul acelor încă din copilărie a devenit mai puţin sensibil, dar e numai o supoziţie modestă.
Când a supt primul ac era dimineaţă şi era iarnă. Soarele îi zâmbea prin fereastră şi-l chema la el. Dormise adânc, asaltat de vise. Nu-şi mai amintea ce visase, dar îşi făcuse un obicei din a-şi uita visele, aşa că acest fapt nu-l îngrijora.
Cu o dimineaţă înainte, mamă-sa vru să îi coasă hăinuţa de mers la joacă, pe el. Femeia îi băgă un nasture în gură, să nu-i coasă minţile, dar acesta îl scuipă imediat. Îi îndesă o papiotă cu aţă, dar şi pe aceasta o scuipă mai departe decât scuipase nasturele. Reuşise s-o enerveze atât de tare, încât femeia îi îndesă, pe rând, în gură, tot ce găsi la îndemână. Era şi de înţeles, biata femeie! Trebuia să meargă să cumpere pâine şi alte alimente.
Gusturile erau variate, dar nu-i plăcuse nici unul.
Maică-sa hotărâ să-i coasă hăinuţa fără să mai ţină cont de vreo superrstiţie.
El, cu ochii înfipţi în zăpada de-afară simţea cum îi coase minţile.
Maică-sa nu bănui nimic.
A doua zi s-a ridicat din pat, s-a dus la fereastră , apoi, s-a îndreptat cu pas înfipt spre cutia de bomboane chinezeşti mentolate unde mamă-sa îşi ţinea acele. Aţele le ţinea în altă parte. A deşurubat capacul, şi-a umezit degetul arătător şi a extras asemeni unui magnet acul câştigător. L-a înţepenit pofticios între buze şi a aşteptat rezultatul.
Ah, dacă ar fi ştiut! Acul avea gust de mentosan. Şi mai erau o grămajoară bună de ace, acolo, în cutia verde.
Când maică-sa intră pe uşă scuipă acul în palmă să nu-l certe. Nu-i dădea voie să se joace cu acele. Îl vârâ în buzunar şi uită de el. Apoi ieşi la joacă…
Aş putea ţese un „va urma” între paranteze rotunde…dar acul mi-e bont acum, poate mai la iarnă.
În dimineţile post evitat melci, post subt ace, post ce-o fi, vine vremea întrebărilor esenţiale. Una din întrebări este:
CE?
Ce se întâmplă cu “toate aceste femei” de devin “toate aceste muieri”?!
Alma Nahe(r) 
de-aici aflăm dară cum se cos unii la gură între ei, punând în comun aţa de sub limbă şi acul din vârf. oooooo avem serbare sărbătoare mare cu cântareee! eu am fost primaaaa! iuhuuu! bine, mai aştept până sâmbătă dar să se ştie că mi-am lăsat şi eu rând.
🙂 Sâmbătă bem ace, să ne ieşim din carapace. (melcii miros a fân. cred că de la ace). am pornit după melci. pe autostrada soarelui, pe contrasens.
s’oro dooşcinci, de aici aflăm că compatibilitatea era cusută cu aţă albă pân’acu. Am plasat acu’ între buzele lui, fiindcă este ştiut faptul că muierile au acu’ din născare pe limbă. Le-am dat aţă ca să-i lege şi mai mult, iar dacă le-o trebui aţă şi lor, să ceară iute o sărutare…cine ştie ce legătură trainică o sări, ca de pe ace, din ăst merchez.
Holicik, melcii miros a boroboaţă(de la aţă?). Ai grijă cu sensu’! Senatoru’melcilor te-ar putea amenda că umbli cu caru’ în care s-a pierdut acu’.
Fetelor, mi-a plăcut că era cât pe ce să va completaţi una pe alta…una cu melcii, alta cu acu’ şi aţili, da’ holicik a găsit acu’ în caru’ cu fân cu cea mai mare uşurinţă_şi gândeşte-te cât s-or chinuit unii să-l găsească_şi l-a-nfipt în melc. Şi, da, fetelor c(r)ochetelor, co(p)chiloaselor, melcişoarelor, aţoaselor, bem sâmbătă până ne-om trezi!
sper c-avem liber la dedicaţii că eu şi holi abia ce ne-am antrenat umpic week-endul trecut. 😀
almanahe nu calcă corola de melci, ştim, melcii strivesc corola de almanahe.
Toamna nu-i ca iarna! În timpul iernii, melcii stau cuminţi, astfel că nu riscăm să-i călcăm…
ahh
deci va fi ziua ta!
o!
pai sa zic de pe acum LA MULTI ANI
si restul…adaugi tu ca stii mai bine ce vrei…eu mai adaug sanatate ca aia e impo
🙂
fotografiile sunt super! toamna e ..toamna dar nici una nu seamnaa cu alta
🙂
zi buna si ispirata
al dooşcincilea ceas, liber la parcul de distracţii ALMANAHE. Odatăăăă face omu’36 de ani…(am zis omu’ , căci o madamă nu-şi declară vârsta). Pe melci nu-i calc, nu le strivesc corola, şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea, căci eu iubesc şi cochilie, şi corniţe, da’ de Blaga zău, nu-ş’ ce să zic…
Vania, îhî! mă consolez că melcu’, oricare ar fi el îşi sapă singur groapa, contracţiile inimii de melc se reduc la 6-7 bătăi pe minut, iar respiraţia e redusă la minimum pe timp de iarnă…În anotimpul alb eu zburd sau lunec; depinde de motiv si de sanie; nu mai zic de zurgălăi…iar pe melci îi mănânc fierţi.
bello, bine ai venit şi mulţumescu-ţi!
Mulţi anişori frumoşi de-acum înainte! 🙂
Asta aleg să devină, draga mea, că doar s-o inventat liberul arbitru…
Bun regasit! Muteniile mele de om, poate si de melc, nesociabil si ursuz nu m-au mai adus pe aici, dar nici pe dincolo, deci n-o lua personal. 🙂 Nu stau mult. Am venit, am vazut ca „e rost de-un la multi ani”, asa ca mi-am dezmortit limba si-am zis odata cu glas tare, apoi mi-am scuturat buricele degetelor si-am apasat tasta L, apoi pe A, apoi M, apoi pe U, pe L l-am luat cu copy/paste, ca era deja, pe T mi-am zis sa-l las curat, fara Z, in lipsa diacriticelor, cu I a fost usor, iar ANIi s-au legat frumos, cu ata si ac iscusit. Mai am de asezat semnul de deasupra lui 1, ca sa intaresc urarea, si m-am dus.
Asel, 36 anişori sună fain şi copilăreşte, şi aş putea să pun =18 ani, dar mă gândesc că nu m-aş descurca cu vârsta asta în timpurile aistea; îţi multumesc de urare, şi draga mea, îţi mai mulţumesc că mi-ai reamintit că există liberul arbitru 🙂 ; eu îl legasem şi-l zvârlisem în pod(ul palmei), pe post de pietricică, şi-l mutam dintr-o mână într-alta, doar-doar l-oi ghici…
zeflemea, ce-a trecut anul!!!!îţi multumesc şi ţie de urarea-ţi (dintr-o bucată era să zic, dar de fapt era/e din bucăţi şi a fost/este/rămâne aici ca sarea în bucate). Să mai vii…mâine pun bezele la bătaie. 😉
Ia uite ce fel te-a tratat wordpressu’! Cu monoclu…erai şic, hei bunic!
N-am încercat melci, deşi nu m-aş da în lături, mai cu seamă dacă e şi vinul alb adiacent…
deci să se ştie că eu nu zic la mulţi ani singură, da? uite şi cella îţi transmite de pe-acum la mulţi ani pentru bezele :D. (cica-i timida si iti ureaza de la mine din blog, mai de dupa perdele). când s-o da startul la pupat şi înfulecat să se ştie că noi ne înghesuiam primele, dacă o pica vreo nemernica de conexiune, ori ne-o durea maseaua, ori ne-o inunda vecinul. altfel nu-i exclus să ne inghesuim de-a dreptul în astă fereastră. eu o cânt pe-aia cu cine-i născut în octooombrieee… hai sus hai sus hai sus
sormeeeoo! zice’cella că partea cu măşti şi clovni de pe blogul ei(au şi floare, tu!) tot pentru tine e, dedicaţie, dar tot ruşine îi e să-ţi zică! îi îmbeţi pe oamenii radioului? îi dirijezi? cântă bine „almanahe să trăiască”?? 🙂
36?! mult dom’le, mult! 25 era mai bine! :p
LA MULTI ANI fetito! 🙂
Deci în seara asta ….Revelionul. Păi atunci mă-ntorc mâine mai pe seară.
Ba te-ai descurca, fii pe pace, chiar dacă ăi fi puţin mai tulbure,cam aşa precum sunt vremurile… 🙂
În ceea ce priveşte pietricelele, io am făcut o adevărată pasiune pentru ele. Adun de peste tot pe unde mă preumblu şi le-aduc acasă, chiar şi de la sute de kilometri distanţă. La serviciu, culesul şi alesul pietrelor a devenit o adevărată îndeletnicire. Am colegi care vin cu pietre la mine să mă întrebe dacă îmi plac. Io zic mereu că da, le primesc şi scriu numele celui care mi-a dat-o pe ea… 😀
happy birdy to youuuu, happy birdy youuuu tooo, happy bărzdei diăr hunter, happy buzzday true q. şi mai ştiu! 😀
for she’s a jolly good fellow for she’s a jolly good fellow
for she’s a jolly good fe e llooow ….. and so say all of us!
eu deja am stins lumina şi aştept tortul.
Vania, prima dată când am încercat melci a fost şi ultima dată şi asta probabil, şi de-abia acum îmi dau seama, din cauza lipsei vinului alb. Bine, că şi respectiva locaţie unde i-am servit/apoi vărsat nu era tocmai un Papa Caffe, pe care îl intuiesc mai mult, din pozele, pe care generos, google-ul mi le-a oferit spre edificare. Dar, spre binele meu, căci m-am lăudat că-i pap fierţi (n-am uitat ce-am zis!), ar trebui să încerc să „mă împrietenesc” cu melcii iarăşi, dar în altă locaţie, şi neapărat la pachet complet, cu adiacentul alb.
S’oro, orologiule ce baţi câmpii-n lung şi-n lat pe la castel, te prinde duetul! Doar aşa ne-am cunoscut, în’sorit, şi combinat în afaceri mortale! Adică din motive de holicik iute ca che’firul ierbii despicat cu icu’n patru.
Cella, prinde-te-n h’oră, timido, şi cere-mi ce vrei! Cere-mi furtunu'(soţul furtunii?), cere-mi o’măt’ură…căci, când lumea e mută şi jocu’-i pierdut! Vin să-ţi mulţumesc şi aici, şi acolo imediat…imediat ce mă or’donez niţel, că acuşica începe dis’tracţiunea şi mă prinde cu păru’ vâlvoi.
Lamuuulţiaaam! Lamulţiaaaaani! Să fii fericită! Cât mai!
Pai da, la foarte multi, norocosi, aerieni, inefabili si cu sens ani!
cum ziceam, şi-l lung, şi-n lat! :)))) mulţumesc, sor’meoooo! 😛
Io nu mai prididesc cu răspunsurile p-aci…de unde atâta fericireee?!
Stăi, că-ţi răspund tot ţie, dacă tot erai în trecere p-aci… La radi’OU cântă de luni încolo, dacă nu ne-o îneca fumu’ de grătar; dar am repetat îndeluuuung de azi cu ei, ca să nu îi lase gâtu’şi alte cele; mă gândesc să le fac cadou şorţuri de beţivi, dacă or fi existând…te îmbrăţişez prin rouă de zi în care NUMĂRUL prelung îl vi’forez, măi s’ora mea! 😛
Oare, cu vârsta, creuru’… creşte mai mare?
Pantule, minus 11? Ce-ţi veni?! Sunt ai mei şi nu-i dau! 😛 încercăm, pe rând WeCia, aşa că, deci, şi prin urmare grai mic, dar mare aproximativ cam cât stihia, despre ani, şi cam atât…mă aşteptam să-i împlinesc, aşa să ştii! nu m-au luat prin sur’prindere. 😛
MB-ule, mai vino seara pe la noi, da’ pe 3…că pe 1 şi 2 avem liberrrr. Lampa e aprinsă, poarta e deschisă, mama s-a culcat, în pădurea rară, mândra stă-n cămară…
Asel, cred că m-aş descurca. Mă alintam şi eu… şi io adun pietricelele în borcan, mai pun nisip şi apa ca să fie plin ochi, dar le adun şi pe la rinichi. Fix pe-alea pe care-s scrise nume. 🙂
Madelin, mi-aş dori ca anii care vin să fie cât mai expliciţi! Dacă vin acei mulţi ani şi-i şi apuc o să arăt ca bunică-mea (foto 3) Da’ e greu de crezut că o să ajung să trăiesc încă 48 de ani…) Mulţumesc de gând bun, pe care ţi-l şi întorc!
Acu că am servit pe fiecare cu câte un comentariubombon, merg iute să-i flutur tortu’ prin faţă s’orei 25 care stă pe întuneric, aşteptându-l de vreo 3 ore. Care a şi răguşit cred, că a cântat p-aci de cu zori! Sau să-i duc lumânari? Nici nu ştiu cum e mai bine! :)Hei, s’oroooo…viu acuşi!
aşa, am visat c-am mâncat un tort foarte bun, avea lumânări cu bucle. încă nu m-am trezit dar e bine, nu cred că am fost otrăvită.
La multe file proaspete, Almanaho! Restul de urari pe care le meriti vor veni mai nevirtual, asa…
Cu melsuori cantatori la usa, cu urari de binele care ti se potriveste si cu Atsa Verde la Acu tau!
Numara si imbratisarile mele si urarile de bine… la multi ani!
s’oro, eu folosesc pe post de otravă dulcegăriile! Aşadar, mâncând întreg tortu’ din vis nu eşti decât în pericolul atât de previzibil, diabetul zaharat. Noroc de insulina de vis pe care buclele mele o secretă. Ţi-am lăsat câteva mostre-n congelator. Îţi ajung până la următorul tort, când o să cumpăr în plus cu o lumânare, mi-am luat măsuri! 😛
Ummo, mai nevirtuale aş vrea să-mi (de)vină şi iubirile, dar mă consolez cu ideea adânc împământenită că scrisul rămâne şi te ţine conservat(or). Mă deschid io abia la anu'(anu’ spre 37), ţine de capac. Merit unu’ etanş, în care să zăcuşcă la borcan, hehe…:P
Ufff, în sfârşit servim cu nuclearrrină! Când ziceam şi io că o las pe Umma să troneze-n vârf de tort, ca cireaşa, a apărut dulcele nuclearros. Bună mişcarea…mens sana in corpore…Aţa verde o păstrăm pentru curăţarea dinţişorilor, luăm urarea şi-o închidem în dulap, laolaltă cu almanahele de până mai ieri. Şi vezi că încep să te număr: unu…
Mereuverdedepoveste, iaca număr…pân la 36 am înţeles că am voie deocamdată; n-aş depăşi, să nu paţ vreun ce. Mulţumesc! Ce de-a-mbrăţişări!
au, au, am uitat să te iau în brăţică şi să te pup, eram ocupată cu tortu’. 🙂 gata, hai că acum am prins puteri!
Codobelcele de la ţesătoria apaca îi urează almanahei să’şi păstreze căldura’n toiu’ iernii şi răcoarea’n toiu‘ verii, aşa cum le’a obişnuit deja, că de nu au ele ac de cojocu’/tricOu’ mata. Balanţa se’nclină ca să scoată din rutină, da’ nu se rupe, că dacă i s’ar rupe şi n’am simţi plăcere când ne‘om scoate şi băga coarnele boureşti unii altora. La mulţi ani frumoşi, cochiliosule !
sor’meo(parcă aş zice dor’meo), să mă iei în bă’ţică, bucăţică cu bucăţică, că-s cam grea, tu, salt’ea’ua mea!
oroim, holicim, melcuim, ne traversă(m), bem apă caldă, o cam dăm cu bâta-n baltă ades! În rest, efe…MERI…melci!Contează co’chilia şi copchilă’ria, zău! De ce să ne dăm ele’fante prin care poate scoate coarna un bour, este!? Înclin spre un pahar pe care îl închin acu şi-l beau şi pentru tine. Mulţumesc!
La, la, la mulţi ani şi ce-ţi doreşti să împlineşti :D. Let’s drink to that.
pak/pok… a sărit un dop!
cine-l prinde şi îl bea
îi L.M.A.cel(la)uia, de pe-o şa,
de Arici ce bea cafea
Fericire şi saftea Almanaho trei’şa
la,la,la…
Bun e vinul ghiurghiulughiugiuliu….
La cat mai frumoase file, drag Almanah !
almanahe cu zahăr la cuptor, te-ai jucat cu permalinkul la ultimul post, laşi omul fără urna de depus comentarii. almanahe bebeluşeeee, ieee! au reuşit să crească! nu e extraordinar?
de aici aflu că soţul berzei se cheamă berzelius! how sweet!
Alex, să ne-n(s)plinim cu toţii, ca să ţinem la euforii. Thank you!
Cella, la, la( cu 3 de la)
dopu’ cela ce sărea
destupând, vru şi el să mă pupe…noroc de ţepii de arici!:)
Mulţumesc!
Drag MB, mulţumesc!File poematike/(fără)oase şi ţie!
S’oro, m-am jucat cu perma/linku’! Am vrut să-l buclez! Dacă omu’ vrea să depună comentariu precum peştii icrele, să zică şi deschisă îi va fi urna. Dar am zis că, goală cum îs acolo, mai bine în cadru intim;
Aici poţi să afli şi că soţul bezelei e beiza(ca)dea. 🙂
păzea, din bezea şi beizadea iese-o acadea sadea cu peltea la cafea. (de chisea şi chiftea etceterea nu mai zic că deja e prea-prea). deci pregăteşti linku’ de nunţi şi de şedinţe cu părinţii. 😀
nu e 10.10 azi..nu e nici macar 11.10 azi…si gata-gata sa ratez si 12-le fara sa te urez! Dar te uram maine! Si fiind 13 -poate era si cu noroc. Fie sa-ti fie… 🙂
cu intarzieri de 3, ca-n toate povestile si pe 13 si-inca marti, care ii si mai complicata poveste, fac urari din tari care nu mai sunt calde. sa-ti fie viata poveste asa cum vrei tu
oro’logi(c)ule, da! am trimis bileţele de luat la cunoştinţă deja….mai trebe semnate. La nunţi nu mă bag…ba, dimpotrivă, mă scot! 😛
Zuzule albastru, e doar o zi! Nu era bai…13-le meu e cu noroc, căci mi-l fac singură. Spre exemplu, ieri marţi13 am evitat o anume întâlnire, intuind oarecum contextul ei, ca să nu dau vina pe biata cifră şi ziua ce-o conţinea. Mulţumesc de urătură!
Fatidicul 3, Lollitt, ştim: trei iezi cucuieţi, trei crai de la răsărit, 3 fete de împărat…Nici aici nu e cald deloc. Dar mă încălzesc cu câte o poveste, ceea ce îţi doresc şi ţie! Mulţumesc!
deci sunt zeiţă de toamnă. ce să-i faci, nu te poţi aştepta încontinuu numai la minuni. mai vii? sau ţi-ai făcut alt blog? că deja nu ştiu, parcă nu mai eşti tu .. 🙂
mai viu, mai mort..:P mai viu, zeiţo, îndată ce scap de muritorii ce-mi dau de furcă; sunt tot eu, dar în varianta de toamnă; o almanahă meteodependentă; în perioade de-astea îmi dau de furcă politicile locale, iar de limbajul adamic se alege prafu’ 😛 dar, viu…viu…în curând.
binieee! 🙂 du-te, vino!
Mă duc, mă-ntorc! 😛
ziua ta a trecut-deci post festum inca un: „La Multi ANi!”
dar au rams fotografiile in cauza
tare mai sunt…nu stiu..au ceva de zahar in ele
o seara buna si merci de vizite
🙂
da…la mine zahăru’ nu stă-n coş de hârtie, ci-n obiectivu’ cam. telefonului! 😛
Mullţumesc de urare! De-acu’ încă unu…întru ăia mulţi!
http://blogqed.blogspot.com/2009/10/premiu-de-dat-mai-departe.html
🙂
da
pentru zahar
🙂
[…] Eeee? Vedeţi diferenţa? De-aia sângele albastru n-are nicio legătură cu ochiul albastru! Aici numărăm zarurile care au fost aruncate şi le dăm frumos la o parte, să aibă loc şi celelalte, care […]
@ almanahe: mi-e teama ca vei fi suspectat de misogineala. nu c-ar conta, dar orisicum.
@mihaib.: şi mie mi-e teamă că aş putea fi suspectat/ă(nu că ar conta un ă, dar îl pun aşa…), dar din alte considerente…dar cam care-ar fi cele ale dumitale? Cum ai ajuns să fii dumneata temător în privinţa asta, că de-nţeles am înţeles că ultimul rând al textului ţi-a pus concluzia în poală…eu aş lua şi ă-ul(de mai devreme) în considerare şi-aş mai citi o dată ultimul rând; vezi ce iese! 😛
almanahule, de multă vreme mă simt respinsă şi ironizată pe nedrept. cum am zis şi eu ceva, cum, hop cu băţu’, hotărât să mă desfiinţezi şi să scoţi permanent în evidenţă inferioritatea feminină. să ştii că are dreptate mihai buzea. să ştii că nu suntem toate aşa proaste cum ne crezi tu. nici măcar în trafic. s-au mai schimbat lucrurile, acum şi femeile au cariera lor şi banii lor, nu ne mai lua tu de sus pe toate!
pe tine te iau în balon, da’ şi-n braţe, fa oro, fa!
Ce ţi-e şi cu misreadingu’ ăsta, oro! Citisem că te simţi ionizată pe nedrept şi vroiam să cer amănunte…
păcat de tine că eşti deştept şi talentat dar ce folos. te credeam mai educat dar şi comentariul ăsta îmi demonstrează o dată în plus, dacă mai era nevoie, că nu poţi lua femeile în serios. m-ai dezamăgit. te credeam băiat subţire.
cu almanahul vorbeam
bine că nu mă simţeam bionizată, că pe vremurile astea nu ştiu cum aş fi făcut faţă solicitărilor.
dar dacă eşti interesat au apărut nişte uscătoare de păr cu ioni negativi. 😀
timpule, mă credeai băiet subţire şi când colo sunt ditamai muierea grasă :)))))))))))
alex, îţi ofer spaţiu de eMISie pentru campania electroumorală; pentru început o dezbatere cu s’ora25, această muiere bionică…despre feon şi părul măciucă la gândul că o să votez.
almanahe, nicio femeie n-ar spune că e muiere grasă, deci e clar că eşti un misogin fără pereche. ca să nu mai zic că de-obicei ăştia care vorbesc ca tine sunt morţi după muieri grase şi fac pe detaşaţii de complexaţi ce sunt.
Niciuna, sau poate numai femeia grasă, care sunt, ar zice despre ea asta, dar vai de mama(şi rudele de grad I ale…) ăluia care o zice şi nu e EU! 😛
😀 nu mai zic nimic. e clar că nu eşti om de înţeles.
nu, nu-s! îs de comentat! 😉