„semnificaţia pleacă de acolo de unde îi dai tu drumul”
Mă supun silenţioasă fluxurilor, ca o notă, în alb şi negru, în negru pe alb.
Dar uneori, nu.
Mă lupt cu albul acesta pufos, peste care s-a trecut, nu demult; mi-o spun paşii.
„Ai găsit?” mă întreabă bunicul(deşi ştiu că el nu mai e pe-aici de 30 de ani, dar nu mi se pare nefiresc).
„Nu! Dar, am căutat îndelung, să ştii! Dar găsesc că, de fapt, eu primesc totuşi ceva, căutând!”
Uneori, urmele nu duc nicăieri…adică duc, fireşte că duc spre ceva, dar nu spre ceea ce căutai. Alteori nu mai ştii ce căutai, te afli la capătul urmelor şi rămâi mut, neavând comparaţia la îndemână.
Joacă…Joc!
Mai înfig un morcov …
Pun oala-n cap…
Unde rămăsesem?….A! Da!
Mai merg, din când în când la mormântul lui…ce ciudat! Nu că merg…
Urmele timpului nu se văd decât aşa, răzleţe, în acel cimitir, când vreun mormânt al nimănui cu nume e năpădit de buruieni…altminteri, totul înfloreşte…timpul se derulează altfel pe-acolo; noi îmbătrânim înflorind mormintele…
Toată săptămâna am pătimit, am viscolit, fără poruncă, fără întoarcere…
Ici o picătură, acolo o secundă adâncind misterul…în rest, nordu-mi naşte, ca de obicei, eschimoşi;
Dar, gata! nu mai convertesc totul în ceasuri, ci în paşi.
Stop joc!
Închid ochii, care îmi descoperă căutările…
Pe spatele meu fac amor câteva furnici…prosperitate? de unde?
Zvonul clopotului, tânguiri de greier, eu mă ivesc printre definitive sentimente, făcându-te să râzi, Sire, corectând mesajele….
…O li-monadă, vis prin ultima zăpadă de vară…
Mănânc trenul, sensul…şi contrasesul…în stânga, în dreapta, oamenii nu-şi mai flutură batistele în vânt, acu, de când cu şerveţelele astea umede…şi cu ochelarii de soare.
Cuvântul „pecurând” îmi adoarme între sâni.
Şi biserica are sân, însă coapsele-i, pântecu-i încă-s în rostire…
În ce se măsoară albastrul, Stăpâne?
şi…încă ceva mai întreb, apoi tac!
Cel ce-a venit şi-a plecat, de curând, este un om de zăpadă, sau ce(-i)?
Alma Nahe(r) 
spirale spirulesc spirulina spiruland…:)
mie imi place foarte tare cum scrii si cum ma lasi sa imi imaginez ce vreau cand citesc aici la tine 🙂
Anca, din pământul Ca(na)an, ca o floare parfumată de gutui….mm…e important să ştim când şi mai ales dacă ne permitem a spirula;
pluteşte-n aer ca o mireasmă cântecul…de unde furi oare pohta pe care ţi-o simt? 😛
eu nu prea pot sa ma duc la morminte. e ca si cum as merge in vizita la cineva care stiu ca nu e acasa. doar ca sa admir usa. odata faceam si asa, ca un loc iti poate aminti de cineva sau cateodata (in cele mai rele cazuri) te poti multumi cu un ceva neinsufletit care mai poate pastra urma unei rasuflari sau o picatura de-un parfum. dar nu mormintele…
ina-inaki, cireaşă de mai…iau voroavele tale si le inghit cu tot cu sâmbure; mulţumesc!
lollitt, când m-am aşezat între coperţi de almanahe am făcut-o ca să nu explodez în lumea aia, rotundă;
şi, iată-mă! îs aici, într-o lume cubică, între pereţi reci, de bisericuţe, dar răcoroase şi sâmbete purtate elegant…
Nici mie nu-mi plac cimitirele, mai ales cele din mine; dar, vreau nu vreau, sufletul meu înfloreşte peste ele, azi…căci ştiu că va veni un mâine şi floarea abia iţită va păli.
dar nu pot să nu mă gândesc!
îndestulăm oare pământul cu carnea noastră?
Cred că în curând se va hrăni cu bunica mea…şi nu-i drept!
ei bine, eu sunt fericita posesoare a unui loc de veci primit cadou de la părinţi; am auzit că e un cadou valoros. interesante, daruri îşi fac unii oameni, nu? într-un fel m-am bucurat gândindu-mă că dacă vreodată omor pe careva, am unde să ascund cadavrul. :)scuze pentru breşa-n breşe.
imi ramasese o virgula in plus si nu stiam ce sa fac cu ea
:)))))))
hehe…virgula ta a săpat adânc!
dacă omor eu vreodată pe cineva pot să apelez cu nădejde la tine, să-mi ascund şi eu fapta(şi cadavrul, clar!)?
ştii cum se zice? dar din dar, Rai se face.
îmi place cadoul tău!şi părinţii tăi, că-s grijulii!
Mi-ai amintit de umorul macabru al bunică-mii:
…aşa…cum mergeam noi în cimitir, de Înviere, pare-mi-se, intrăm pe poarta cimitirului şi imediat văd în dreapta, al doilea sau al treilea mormânt, nu mai ţin bine minte, un cavou frumos, cu cruce, şi cu(nu-mi venea să cred!!!)numele bunică-mii pe el, şi-i zic: „Bre, da’ nu ţi-ai pus mormântu’ lângă a lu’ bunicu’?” Da’ ea, de colo, supărată foc, zice:” Nu, fă….lua-o-ar boala! Stai liniştită…asta-i alta!” Am râs împreună cu ea, de m-am cocoşat…pe aia o luase definitiv”boala” de vreo câteva luni…
pai tocmai mi-ai dat o idee, cred ca m-apuc de afaceri, dacă vrei ne asociem: dau anunţ la ziar că mă ocup de ascuns cadavre contra-cost; profitul îl reinvestim în alte locuri de veci şi tot aşa!!
adevărul e că toată copilăria am tânjit după un cavou! 🙂 🙂 🙂
ade’văru’ e că toata copilăria mea mi-am dorit drept cadou la majorat un cimitir!
da’-i bine şi acu’ la dublu’ majorat!
iubesc asocierile, urăsc profitu’! da’ dacă buzunarele zornăie, că oamenii tot or să moară, de ce nu?! Afacerile cu cavouri merg bine şi pe timp de criză, deci…deci, s-a făcut! Batem palma! Auzisem io că ideile se plătesc bine, dar nici chiar aşa! 😛 😛 :P…ora 25 a venit…cu lopata ne-a lovit! 🙂
stai, ma chere, ca n-am zis că mă ocup şi de crimele aferente! la lopată era altcineva! 😀 😀 S-a dat majoratul mai devreme? că aş mai avea puţin până la dublu în caz c-a rămas la fel 😀 😀 deh, cred că trebuie păstrată cochetăria, chiar şi-acu’ c-am devenit femme d’affaires.
Şi nu, eu nu vreau cimitirul tot. Ti-l las tie daca ne extindem chiar aşa! Un cavou suprateran, cu geamuri colorate mi-e suficient!
Cred că pân’ la urmă, asta face diferenţa! La doi metri deasupra sau sub?! Că, în rest tot la fel o să stăm cu toţii pe-acolo: cu picioarele-nainte cu mâinile pe piept şi rrrreci 😉 Vai, cât adevăr îmi curge azi prin tastatură! Almanahe uşor(????!!!!) macabru…nu asta era intenţia! Dar, cum spuneam la început de po-stare:”semnificaţia pleacă de acolo de unde îi dai tu drumul!”…adică, oricare dintre voi, draji oaspeţi carele vă eliberaţi pe-aici…n-am vrut să zic „uşuraţi” că-s uşor duală azi în exprimare;I-ai dat drumu’ de-aici, Oro 25…aşa am mers!
ORA 25, mulţam de ofertă! Să-i dăm drumul, dară!
Cine nu-i gata îl iau cu …lopata!
hehe…Ţi-ai găsit! Nici pic de eleganteţe…offf….da’ să plătesc încă un salar? 😛
gata, azi am pus anuntul pe usa de la intrarea in bloc. ma gandesc ca in felul asta aflu si cati vecini ucigasi am 🙂
trepidand si de si cu miresma si de emotie in ochi si cu sinapse in sinestezii de acorduri si dezacoduri parfumate! Pofta?:) Pofta (pe care prea surprinzator de neasteptat mi-ai simtit-o )imi vine din viteza unui gand ce nu incape in cuvinte (neinventate)este exact de acolo…Spiralele sunt cele mai inselatoare..tocmai de aia!:)Dar mai din lumea asta…din lumina „orei de aur” cum ii spun eu ..fix anunatand apusul! Habar nu am!:)Dar nu e bine?
in drum spre mare, priveam comuna castelu (aici toate’or fi printzese?)cu ochii’n soare. pan’ am vazut firma cu „servicii funerare non-stop”.o fi tot echipa de coliva.ro.la orice ora, te’asteapta gropari-lopatari, supra-cavouri si bocitoare. concurenta mare, mes bre’cheries.
3 culori, albastru – masurat cu bresele pe care albatrosi le fac in nori.
(i’ai dat semnificatiei drumu’din bunic. bunicu’, un buric al cerului)
ma bucur ca incep sa vad bleu in fata ochilor adeverindu’mi’se banuiala cu almanaha si ora 🙂
…si mai cred ca pe bunicu’ tau il chema Breshorel Teodoreanua:D
holicic, poate nu stiai ca holdingul nostru are si o firma de „pompe funebre ambulante”, care umbla pe strazi cu jerbele just in case. daca vrei te lasam pe tine pe partea de creatie, sa scrii regretele de pe funda de adio.
🙂 castelu era de fapt catselu da’ l-au tastat gresit.
eu loc de veci nu vreau, ca e prea scump. si mai trebuie si platit din 20 in 20 de ani, asa ca numai de veci nu se cheama! eu vreu la foc puternic, ca ce ma fac daca ma prapadesc pe timp de iarna si ma baga la inghetat?! is friguroasa rau!
sa scriu egrete ambulante si’apoi sa beau cu voi la pomenile dansante;)
Jerbe de ghiocei, prinse-n panglici cu egrete repetente si eterne sau jerbe de gladiole, cu panglici pe care să scrie Miss Univers.
ne ghift’uim cu viata – flamanzi si lacomi mancatori de pilaf si’apoi ne facem siesta cu mireasa de piatra, o Miss Epitaf
Si eu care ma asteptam la vreo Mlle Edict Piafen din Arhiepiscopia lui Pimen. Cred că siesta o să ne-o facem pe şest, sub şase saci seci de şist săsesc, înconjurate de anarhişti trişti şi artişti umorişti.
mamăăăăă, câtă gălăgieeee!
Mitiaa, cred că noi oamenii îngrămădim senzaţiile într-un paragraph(două) şi după aia le facem ghem…după aia vin pisicile şi încep să se joace cu ghemu’cât Almanahe nu-i acasă.(Vin şi la voi, Holicik şi Oro25, imediattt!!!!Nu mai vedeţi voi, cred, de la mine, în dimineaţa asta, papa bun, umed!Da’ virguleeee, mamă, mamă….multe, zău!!!)
Ba e bine, Mitia, cum să nu fie! în zare, vânzători de fluturi, cât cuprinde! De acolo vin, din ceruri aburinde, niciodată cuprinse cu gândul, necuvintele…că, în rest, ia’n te uită! Pe biserica din vale, vechea iederă. 🙂
Lollitt, te înţeleg perfect! Oraşele adună atâtea pietre!
Holicik, Ora 25: Vouă vă răspund după ora 11, drept pedeapsă! 🙂
nici macar iepure in sos alb? hai, filetine de pui cu morcov banuiam ca nu; sau mousse de curcan; dar nici macar iepure in sos alb?! 😦
lasa, ora, ca hora nocturna e a mai buna hora antuma.iepurii matinali cad greu la stomac daca nu’s saturnali. sa purcedem, asadara, la lacuste si languste, ne’om auzi pe seara:)
(oricum, tot cred ca almanaha l’a mostenit pe bunicu’taifun)
l-am vizitat şi eu pe bunicul… nu-mi răspunde niciodată… şi am atîtea să-l întreb
Vara asta ma hranesc mai mult cu imagini decat cu vorbe. Iar soarele se hraneste cu turle de biserica, a purces la ditamai muscatura. Culmea e ca mi-l amintesc, soarele din poza n-avea deloc dinti in ziua aia…
Iaca şi almanaha,tac-tic,tic-tac-oasa, în al 25-lea ceas, că pune de-o slujbă de…scrib?
Să vedemmm…ţese Holicik fir epic împletit, numa’ bun de l’hivernage, ora 25 se hrăneşte cu tăcerea-mi…
Sar peste prinţese, cum mai sar io şi mă mai dau eu peste cap ca o broască care aşteaptă, o, mie(ani) să fie sărutată, şi atunci când e, vorbeşte de cai verzi în amurg (pe bunicu’ îl chema Murg’ea’nu), uită şi se dă numa’ de două ori, nu de trei(ca-n poveste) peste cap, vraja nu se desface şi rămâne pentru încă alţi o mie de ani…femeie de afaceri cucu vintele. Drept pentru care mă gândesc, asociată cum am devenit cu sora oră, să facem trafic de sentimente, căci dac-am putut o dată să-i dau drumul în coadă de pană de despicat(pe bunicu’ îl chema Din’ic’ă) semnificaţiei din buric de bunic, pot să iau semnificaţia din nou la de’spicat şi să storc alte şi alte înţelesuri. Trag de clopot limba…trag de limbă clopotul…
şi, Holicik, pe bunicu’ îl porecliseră sătenii Puleţ!( nu glumesc!) 😛
Mereuverde, bunicul tău stă acum la taifas cu tatăl tău…dacă nu ţi-a răspuns până acum e pentru că gândul de-ntrebat, mai întâi, trebuie legănat peste cerul(despre care zicea Holicik, bre’şui’t de albatroşi) care nu-i mai are…iar de la cei duşi de-aici, când se pornesc a vorbi răspunsul e acelaşi, de parcă s-au vorbit(deşi îi spune tăcere de mormânt): „un pas în faţă!” În toate-i drumul rodit…chiar din nimic, uneori!
Umm, cumm spuneamm şi la tine în Ummagummia, faci a toamnă! Acolo întrebamm, aici decretez!
…am vrut să pun şi plăcuţa de la intrare, cea pe care scria”Futasfalva”, că pe cea biserică o muşcă soarele de turN, da’ mi-am zis să fiu cum’se’cade… se cade, să pun poza drept argument, şi dacă tot zici că aduni imagini, iaca, o pun!
deci eu sunt sigura ca si tu ai patit ca holicichili cu castel si catsel. e vorba despre asfalt! nu despre slava tufelor ce mor!
oro25, io când am pus mâna pe telefon [stând…din (de)mersu’ maşinii] am crezut c-o să prind trei, patru litere, cel mult , tufa, adicătelea…da’ s-a-ncins asfaltu’ şi-am încetinit!:P
:))))si va plimbati prin nameti, tu si bunicu’ poreclicu’ paraclisitu’, pe varfu’ dealului. acolo va tragea ceru’ de limba. si tu taceai, cel mult ii ziceai „ciuciu”.
dac’ai asa cum zice ora p limba sa minut’ara ora’culara, la catzelu’ asfaltu’ latra, caravana cu’almanaha trece cu poala de cucuvinte ridicata. de’o lopata. gropar hamletian ti’e printu’ broscoi, albatroaso. Stapane, lasa’ma, c’o vad albastra:)si jur ca n’are coasa.
(ne’ai pacalit. nu e 11 noaptea. am pierdut iara startu’)
andromahe, unii mai prind si fantoma mult iubita. ma gandeam ca asa ai prins si tu fusta slava! cat despre furat de poze de-astea, prin ungaria-i paradis!
orosoro,asta de-o pomenii, îi tuş’nadă, tot un fel de ung’arie, pân’ la urmă…pe aceeaşi temă, hmmm…variatiuni, varii…acţiuni:)
Holicik, ultima o(a)ră ne-am plimbat eu şi bunicu’buricu’ pâna-n faţa blocului, era prin şapteş9, vara(nu mai putea să urce pân’ la al 4-lea etaj, deşi în toamnă avea să urce şi mai sus, fără probleme)…
eee…mai înmuiem versu’n tămâie,mai inventăm câte o venă de tăiat cu lama…rulăm punţi!:) (io ziceam de ora 11 dimineaţa..n-ai pierdut nimic…)
hop cu au’orta, hop cu jug’ulara. cautat’ura ascensorului/scripetului fu madlena cu bunicu? rulam morti, rulam nunti, rulam botezuri, rulam nasteri. cautatoru’ cu amintirile-moase ramane cu bunicu’ taiat de tablourile-moaste. te uita cum te priveste si se cruceste cu limba prin hublourile’albastre de nouri
pe mine ma scuzati, da’ caut felicitari prin casa. deocamdata n-am gasit decât aţe şi medicamente.
h’ora, semnificatia l’asta cautatura pleca d’acolo unde’ncepea ata lu’ ariadna (adica de la felicita cu albano & romina?) sau poate ca erau sfori si’uite cum mi’ai bagat prostii’n cap si’am sa visez iar papusari.
s’fiori, holiciko, s’fiori…mi-e ochiu’cât deochiu’ şi cautătura cât firu’ cu dus şi-ntors;
h’oro, felictările, dar şi masa şi dansu’ la cav’oul ăla moş’tenit al tău!vino şi cu hap’urile…le-om înghiţi cu apă de ploaie.
Holiciko, păpuşari semeni, păpuşari cu’legi!
Pre’lege’rea, a mea NO1:
Mă, suratelor, ielelor, asociatelor, creştinleor…vreţi să-mi fugă bocitoarele de p-aci? Am zis că aprindeţi şi voi o lumânare, două p-aci, şi dup-aia la cele nesfinte, s-apuc să-ntorc şi io vizita…da’ cu voi n-o scot la capăt, văd!
ioteee…corbu’ Dostoievski dă roată p-aci!
Ia că vă răs’fir io A cu M!!!…cât încă cautătura căutată pe principiul cepei din păpuşa cuib’ărită, matrioşka de 24 de ori exfoliată, nu-i degerată!
oro, ia fuga la dicţionaru’dă vis! şi tu Holyciko,la tutune înainte, la tufulg, înapoi!
FELICITA! E TENERSI PER MANO ANDARE LONTANO LA FELICITA…
gata, doamnelor, deja se poate vedea rezultatul cautarilor. a fost mai greu decat imi imaginam 😀
Hapurile pălesc în prezenţa mea!
I-am dat drumul si s-a spart. Cu cioburile am taiat sanii (sterpi) ai bisericii. La fel o voi face si cu pantecu-i – la fel de gol, sunt sigur…
Ti-e si sila la cat de mult suntem incurajati sa ascultam, sa intrebam si la cata tacere primim in loc!
Ce intrare!!!! Bun venit!
Nu-i nimic! Cioburile aduc noroc, zice-se! Ia să iau repede un făraş şi o măturică să nu se rănească cineva călcând pe cioburile rămase. Nu, nu mătur urmele! Dar…
„Dacă crezi şi nu există, atunci n-ai pierdut nimic; dar dacă nu crezi şi există, atunci ai pierdut totul!”zice bunică-mea. Nu e neapărat crezul meu de căpătâi, dar nici n-o să mă apuc să hulesc acum.( până acum am rezistat tentaţiei. 🙂 )
în plus, de blocul meu stă lipită o biserică de mai bine de 30 de ani…m-am obişnuit cu ea…şi n-aş vrea să se schimbe asta. E singurul sentiment de stabilitate pe care-l am!
Tăcerile galileeanului, deh! 😛
Ceea ce am spus mai sus nu a fost hula. Nu sunt ortodox, asa ca nu prea inteleg chestiunile „tehnice” ale respectivei biserici. Insa in credinta-mi protestatara, am invatat un singur lucru, paradoxal (?) tot de la bunica. Da’ nu-l zic, no, ca tot un fel de Gotteslästerung e (dupa alte mentalitati)…
P.S. Si Cristos a „hulit” in disperarea-I (Mat 27:46). Dar sa o lasam balta…
P.P.S. Cat despre „Vicisti, Galilaee” cred / sper ca este vorba doar despre un palid trimfalism crestin.
eu tot mai cred că cel mai mult s-a greşit de acolo, de după potop, când ni s-au încurcat limbile; acum nu avem alt nimic(mare, Caragiale ăsta!) de făcut decât să vorbim pre limbile noastre…sau ale bunicilor noştri…semnificaţiile pleacă de acolo de unde le dai drumul, ziceam; crezi ca eu nu hulesc? aşa ortodoxă cum sunt…dar nu deschid o dezbatere pe tema asta, din nicio frică!Nu vreau! Nu mai merg de multă vreme la Înviere sau alte manifestări în masă ale propovăduitorilor în sutană…iar „tehnicile” bisericii ortodoxe mi-s străine, la fel ca şi ţie; dacă cred în „ceva”, o fac aici, în chilia mea, fără să mă bat cu pumnu’n piept că-s ortodoxă…şi nici „tehnici” de convertire la religia-mi nu posed! 😛
Iar vorba bunicii tale puteai s-o transcrii aici, chiar dacă blasfemiatoare…nu era foc!
Cred ca la textul tau se potrivesc si imaginile din postarea anterioara, eu una am vizualizat mai usor asa… :)) plus ca la canicula asta…
se asorteaza un strop de zapada, macar in brese de imaginar…
la o aruncătură de om ard cuvintele, cu patină cu tot…:)
pozele sunt facute de tine? a 3a e bestiala. ce camera – helga?
si dup-aia se mira ca i se topeste un amarat de cub in palma, cand ea-l face pe dumnezeu om de zapada ca sa-l topeasca mai bine.
…sa transformam atunci ceasurile noastre in pasi!:)
foarte frumos, Almanahe!
almanahe către TLÖN SOCIETY :
„pozele sunt facute de tine?” da!
„a 3a e bestiala.” E! Mie mi-au plăcut toate…
„ce camera – helga?” NU! Nokia 3610 2 megapixel(ce-i drept. model englezesc, achiziţionat din Londra, da’ nu ştiu dacă e relevant pt. „calitatea” pozelor)(iote ce în serios te-am luat? de obicei răspund în doi meri…peri? :P)
s’oro 25, la mine se „topesc” oamenii ăia cu flesh and bone and blood, până la ultimu’ oscior; zăpezile rămân iar oamenii de zăpadă se întorc…
deci oamenii de zăpadă au un apetit mai ridicat. 🙂
păi, dacă le menţin anotimpul, normal că da! tu de ce crezi că mă dau cu bulgării de ceasu’..care ceasu’?… :)) cred că e ceasu’ să mă culc :))
🙂 🙂 care ceasu’, ha? care busolă, vorba tlonienilor 😛 somn uşor, atunce!
aaa, deci tre să mă trezesc! bine, hai!
the…the…the END!;)crec’că tre’ să scriu repede unt…un…text nou că mă iau ăştia, zălistu’ adicătelea, cu atâtea comentarii, la ochi, ză…u!
hihihi, eu zic să le ştergi pe toate allalte (posturile) ca să-ţi asiguri un loc de frunte 😀
Găbiţ, iar paşii, zic(acu una şi mai gogonată) să-i numărăm înceeet…şi rar…:) 😛
S’oro…doar ştii că mie nu-mi plac locurile călduţe; prefer răceala unui loc o mie şi, decât po-vara unui loc frunt-aş!!! 😉
deci e clar ca ne potrivim perfect: iau eu vara şi îţi las ţie iarna cu dragă inimă! mua!
asta cu locurile nu ştiu cum se calculează. oricum cred că eram în top că altfel de ce-ar mai fi vorbit lumea cu mine, nu?