alma nahe

Archive for august 2009|Monthly archive page

par fum…

In trupa mea. grupies-ul meu on august 13, 2009 at 5:23 AM

Noaptea mă aşterne din nou în cântec, în cuvânt…
Bănuţi pentru gând, bănuţi pentru şoapte, culori şerpuind prin masca asudată a nopţii, în căutarea nuanţei…

„Ţigara mi s-a terminat!
Orologiul din centrul oraşului beat s-a blocat.
Strigăte de război, pe canalul de ştiri,
Desene animate la vecinul de vis-à-vis…
totul e calm,
totul e calm…”*

Ei şi-au aranjat petalele într-un fel anume, asemeni unei hărţi îndeajuns de întunecate încât să se păstreze misterul, şi-o aşteaptă…
Culcuş cu parfum dulceag în care liniştea candelei se lasă şi-şi împrăştie, armonice, sentimentele…
se rotesc sfere,
se delimitează spaţii,
sfârâie dorinţe…(discoball)
Mica mea glorie:
această ceaşcă de cafea,
această ţigară subţire cu aromă de cireşe…
şi-o fereastră de unde pot privi încă verde, limbutând cai verzi…
Image002

„Jump, jump, jump…adică sari!
Oamenii spun…oamenii cred…
oamenii tac când se desfac…
când se împart…
Sunt oameni pe lumea asta care se tem de elctricitate şi maşini.
Eu unul mă număr printre ei.”**

În umbra mea încape şi noaptea asta.
Sunt … şi nopţi dintr-astea!
Când poetul nu mai locuieşte pe acoperiş;
când eu mă destram înapoi;
când legăn gândul, legăn gândul, îl dau peste cap, repetându-mă, ameţind…;
când crezând că nu-i nimeni ca să-l prindă îl ascund în negură de suflet;
când nu mai ştiu să-l adun, după ce-l las să se zbată sub cravaşă roşie de circ.
Când el nu mângâie!
Când muşcă!
Când pendulez, înainte de cântec…
Când cerşetorul cu pantofi de lac roşii mă întreabă din priviri

„Cum te simţi?
Ţi se pare ciudat, dacă te-am întrebat?
…Tu nu ai cultura sentimentului,
eu nu am cultura…
gangul meu preferat este viaţa ta” ***

,

apoi întinde mâna…
Image003
Uliţa a obosit.
Cărarea e proaspăt măturată.
Ecoul vechii corăbii trece prin măruntaiele oraşului şi ajunge prin mine, prin tine…epavă, din val în val,

„fără reguli, fără bagaj
în tăceri să mă las…” ****

întunecimi de cântec, fără cântăreţ, miez pătrat;
copertă cu esenţă circulară.
Poet fără de gard, cu poartă totuşi;
stins, aprins, iar stins…
Image004
Pe umărul trandafirului un greiere îşi spune rugăciunea de noapte.
Întorc capul, să nu-l tulbur.
Am deschis palmele şi am aşteptat.
Perseidele NU s-au aşezat în 90 de moduri….

„m-am făcut că aştept?…
noaptea e clară!
doar câte-o ploaie de vară încurcă vioara cu nepăsarea.”*****

Image005
Înot ca delfinul, în faţă am (cu)vântul sudului…
şi dacă merg prin nisip, cămilă, fericirea umblă pe sârmă într-o joi…
Există, desigur un neant în care ne-atingem unii pe alţii, dar există, şi-i la fel de sigur, un solo al nopţii în care, solunară pescuiesc de bună voie şi decupez febril sirene, fără foarfecă, fără plasa de dedesubt:

„fruntiş, dulgre, zgârba, harma” ******

Image006
Cu ochii închişi lepăd masca acestor roze şi a acelei istorii care mai moare un pic în propria-i pulbere.
La buza nopţii, capcanele oamenilor şi fantomele trandafirilor;
coşmarul e verde, în ţepii rozelor îmi stă agăţat somnul…

„mii de gânduri pe secundă, o sută de mile prin gând…
urban violent!
Exită momente când toate te ţin departe de tine,
departe de insule,
de poze, de fumat,
de Ministerul Extern…
departe de sâni,
de sex,
de ruj,
de mov,
de sărut albastru-beirut…
Am nevoie de o clipă de intimitate…” *******

Image007
Zdrăngănitul trenului se-mperechează, gările se încalecă, controlorul se retrage într-un cotlon întunecos să-şi numere şpaga.
Muţumesc, domnule… doamnă! Altfel te coboram la prima!

„Partea finală….începe cu sfârşitul de vară.
Uite, mă uit, uit secunde din mine, cu tine…
Tu semeni sfârşitul, uitat într-o gară…
cu partea finală…
Pe vreme ploioasă sunt plecat de acasă…cu partea finală…”********

Image008

„Stânga comunicare, dreapta comunicare…
Jos comunicare! Mi-e rău! Mi-e somn!
Sindromul omului cu rucsac, în capul tău, în capul meu
îşi face loc pentru rău, pentru somn”*********

Verdele se sărută cu roşul aprins…ce s-a stins.

„Rosu aprins…colorează-mi tăcerea!”**********

Se luminează de zi, şi….mai cred…
mai cred că ţi-am înţeles…
zâmbetul!
Tigările mi s-au terminat,
(acum fumez chiştoace)…
Orologiul din centrul oraşului e deblocat…
(asta pentru că s-a mutat)

loading, loading…
loading radio

*Travka-Nimic nou de pe frontul de est(1)
**Travka-Jump
***Travka-Cum te simţi
****Travka-Corabia nebunilor
*****Travka-90
******Travka-Zgârba
*******Travka-Urban violent
********Travka-Partea finală
*********Travka-Apartamentul 77
**********Luna Amară-Roşu aprins
Travka s-a desfiinţat în urmă cu un an, pe 13 august.

Breşe

In 1 on august 1, 2009 at 3:55 PM

„semnificaţia pleacă de acolo de unde îi dai tu drumul”

Image056
Mă supun silenţioasă fluxurilor, ca o notă, în alb şi negru, în negru pe alb.
Dar uneori, nu.
Mă lupt cu albul acesta pufos, peste care s-a trecut, nu demult; mi-o spun paşii.
„Ai găsit?” mă întreabă bunicul(deşi ştiu că el nu mai e pe-aici de 30 de ani, dar nu mi se pare nefiresc).
„Nu! Dar, am căutat îndelung, să ştii! Dar găsesc că, de fapt, eu primesc totuşi ceva, căutând!”
Uneori, urmele nu duc nicăieri…adică duc, fireşte că duc spre ceva, dar nu spre ceea ce căutai. Alteori nu mai ştii ce căutai, te afli la capătul urmelor şi rămâi mut, neavând comparaţia la îndemână.
Joacă…Joc!
Mai înfig un morcov …
Pun oala-n cap…
Unde rămăsesem?….A! Da!
Mai merg, din când în când la mormântul lui…ce ciudat! Nu că merg…
Urmele timpului nu se văd decât aşa, răzleţe, în acel cimitir, când vreun mormânt al nimănui cu nume e năpădit de buruieni…altminteri, totul înfloreşte…timpul se derulează altfel pe-acolo; noi îmbătrânim înflorind mormintele…
Image031
Toată săptămâna am pătimit, am viscolit, fără poruncă, fără întoarcere…
Ici o picătură, acolo o secundă adâncind misterul…în rest, nordu-mi naşte, ca de obicei, eschimoşi;
Dar, gata! nu mai convertesc totul în ceasuri, ci în paşi.
Stop joc!
Închid ochii, care îmi descoperă căutările…
Pe spatele meu fac amor câteva furnici…prosperitate? de unde?
Zvonul clopotului, tânguiri de greier, eu mă ivesc printre definitive sentimente, făcându-te să râzi, Sire, corectând mesajele….
Image009
…O li-monadă, vis prin ultima zăpadă de vară…
Mănânc trenul, sensul…şi contrasesul…în stânga, în dreapta, oamenii nu-şi mai flutură batistele în vânt, acu, de când cu şerveţelele astea umede…şi cu ochelarii de soare.
Cuvântul „pecurând” îmi adoarme între sâni.
Şi biserica are sân, însă coapsele-i, pântecu-i încă-s în rostire…
Image027
În ce se măsoară albastrul, Stăpâne?

şi…încă ceva mai întreb, apoi tac!
Cel ce-a venit şi-a plecat, de curând, este un om de zăpadă, sau ce(-i)?