alma nahe

Valize

In cap umplut on Februarie 9, 2009 at 8:17 PM

collageheadofgeorgesauricsmall269131000_std
Cafelele au în compoziţie ceva amar. Te trimit înapoi pentru că te pierzi în caimacul lor, special conceput în altă culoare.
Dacă dăruieşti zilnic cea de-a doua cafea n-ai cum să-ţi mai vezi de caimacul cafelei tale.
Şi uite-aşa te trezesti pierdut în amintirile comune pe care le ai cu cafeaua doi…Asa merg oamenii mai departe.
figure-a-la-bougie
Apoi mai vin peste oameni anotimpurile, cu mirosul lor de frunză uscată, sau verde, cu păsărici şi fluturi, cu zmeele trase nu de aţe colorate, ci de sentimente bleu, exprimate cu mâna, cu oameni de zăpadă, cu ghiocei răsăriţi de sub ei, cu luminiţe colorate, mănuşi albe de majordom, lumânări arse, aromoterapii şi pipe.
surrealist-composition-for-cahiers-dart
Alors, iată-mi degetele rearanjând literele şi asociindu-le iarăşi culorilor, mirosurilor şi celorlalte sentimente.
joan-miro-hand-catching-a-bird
Aş fi vrut să flecăresc în seara asta de februarie mai mult despre iubire, acel sentiment care te lipeşte de zid, te înmărmureşte, pâlpâie în stânga şi-n dreapta prin tot tinele-ţi, ţâşnind şi pulsând asemeni flăcărilor de artificii, împroşcând la-ntâmplare hohote de râs, sau plâns (după caz) asupra trecătorilor ambulanţi, dar n-am vreme… aşa că sar peste amănunte direct la: Je veux partir! Adică momentul plecării înspre alt ceva sau alt cineva.
joanmiro_33
Şi-atunci ochii îţi strălucesc iarăşi şi devii mai uşor, iar piciorul, din piatră ţi se face pasăre.
Iubirea intră-iese, iese-intră, ca-ntr-un aprozar. Ea stă totuşi un timp ca s-o intuieşti, ca să-i socoteşti preţul.

Şi, deşi ştii toate astea, tot te simţi scos în afara oricărei înţelegeri cu tine însuţi.
miro-joan-bleu-ii
“Trupul meu întreg e o lumânare,
Dar eu sunt flacără într-un cer străveziu…”
I don’t speak French! E tot ce pot să zic eu ca o scuză proastă.
Nu înţeleg uneori, nici eu, termenii de comparaţie pe care-i născocesc, dar înţeleg ideea.
Chiar aşa, trebuie să pleci ca să uiţi şi să ierţi? s9920cc1
Ce ne face să fugim aşa?
Ce face să fug aşa?
Roluri, iluminări întâmplătoare, frânturi ale unei lumi care, fie că mi s-au topit printre degete, în mână, fie că n-au ajuns să se compună niciodată?
Poţi să ajungi să te laşi uimit de lucrurile astea, dar eu una, voi vedea totdeauna o sfidare în simplul fapt că o valiză se închide.
Oamenii!!!…Hmm…Oamenii le tot cară.
15

Anunțuri
  1. Ce mare-i avatarul meu miro-ist in pagina ta, ma simt de-a dreptul expusa, dar de-a stangul ascunsa.
    Valizelor le ies vorbe…

    (cateodata trebuie sa pleci ca sa poti sa ramai, asa a fost in toate vietile, asa va fi mereu)

  2. (V)alize(e)lor le-au scăpat (v)o(a)rbe ca să fie mai uşoare.
    Acu se-nchid şi mai bine! Eu mă simt de-a dreptul şi de-a stângul parantezelor mai ascunsă
    (M)iroismul mi-a fost cu gându’ la tine, că dacă n-am fost să fim prin bodegi aseară, ca fetele, măcar blog să se scrie despre valize călătoare şi plecări (ab)surde.
    (M)iroul meu e mai mare aci cu intenţie, precum şi (gre)şalele gramaticale.
    Mi se făcu de tren. Ţie nu? 😉

  3. greutatea valizelor e data de totalitatea inutilitatilor pe care le caram dupa noi prin viata. eu am renuntat la ele…

  4. ai lasat intentionat cea mai celebra valiza romaneasca deoparte?
    sau oi fi si matale implicata direct… :p

  5. Lollit, la valize renunţăm cu toţii, că putem. La nimicurile strecurate în ele, la fel…Da’ la oameni? Ce te faci cu cei strecuraţi în viaţa ta inutil şi cum înlături surplusul de sentimente, că inimioara, săraca valiză, nu ştie să facă deosebiri, iar uneori creieraşul îi plin şi el săracu’ de mesaje cu erori…oricum ar fi, întrebarea nu-i chiar întrebare…ştiu deja care-i faza…;)

    he,he…Cruelule, nu mă faci tu să alunec pe teren luând urma balonului. Io prefer panta şi baloanele de săpun. Nu mă las io cumpărată de ciobani, oricâte oi ar avea.

  6. pai eu cred ca nici un om nu intra inutil in viata altcuiva. partea grea e sa-ti dai seama cand a terminat ce avea de demonstrat si sa faci pasul mai departe. asta se poate doar cu lectia invatata…

  7. ah, dacă s-ar putea citi totul într-o singură „carte” şi, dacă citind-o, am înţelege şi ne-am aminti ceea ce a fost…:)

  8. ce nu-mi plac valizele. cele cu incarcatura din trecut. cele cu orice fel de incarcatura care se cara asa aiurea prin viata.
    tare mult mi-a placut insemnarea asta

    tare-tare mult 🙂

  9. Povestemereuverde, o coc mai de demult însemnarea asta, dar m-am chinuit cu cataramele valizei în care-mi ţin uneori închise gândurile.Uneori colorez la întâmplare, iar blestematele de carioci cer oţet ca să nu rămână desenul neterminat. Alteori îmi iese din prima. Oricum ar fi, vorbele sunt însemnate, dacă şi oamenii sunt. Mă bucur să văd că mă ridici pe un piedestal. Nu ştiu să răspund în puţine cuvinte, dar nici în multe, laudelor.Poate că mai indicat era să zic un simplu „mulţumesc”? 😉 🙂

  10. Aceleasi valize se tin in sifonier, sub paturi, fiecare dupa preferinte si conditii. Trebuie sa le folosim, nu? Experienta consta in mutarea lor dintr-un vagon intr-un cort, casa, masina. Impachetatul si despachetatul provoaca dureri de spate, depinde cat de “incapator” esti in valiza respectiva. Acum ca au si role, valizele sunt din ce in ce mai scumpe si au multe buzunare. Pentru nimicuri, bineinteles. Aceste nimicuri ne duc spre altceva, alcineva. Desi , mereu “altceva, altcineva” e uimit de valiza ta. Avem cu totii acelasi tic, privim persoana, apoi valiza. Apoi iar persoana. Se spune “Bine-ai venit!”, te ‘descarci’ din valiza, apoi un usor “ Ramas bun!”. Din nou, cu aceeasi valiza, de data asta mai grea, plecam spre altceva, altcineva. Si tot asa. Valiza e mereu mai grea decat putem duce, nu pentru multiplele buzunarele, ci pentru ca nu mereu vrem sa o luam cu noi.
    Nu e sfidare, nu pentru ca ne e mai usor, ci pentru ca trebuie sa le folosim. Sunt ale noastre, suntem in ele mereu , ele ne duc intr-o calatorie cu amintiri, poze, muzica si carti.
    Valiza mea e plina mereu cu lucruri de care nu am nevoie. Dar sunt ale mele, sunt eu si nimeni nu poate schimba asta. Sau poate un tomberon, daca tot platim pentru el la primarie . In final, as putea spune ce oricine se bucura de valiza mea. Si daca e asa, de ce sa nu fim fericiti? Avem valiza, avem cu ce ne lauda!!!
    Ce e mai nostim in toata povestea asta? Chiar astazi am fost sa imi incarc valiza cu alte nimicuri din trecut.
    Vreau sa spun ca am primit un pachet de acasa. De data asta, valiza mea e facut singura drumul Romania-Praga.

  11. Valiza ta e curajoasă! Aş zice că nu îi e frică de bau-bau, dacă n-aş şti că uneori bau-bau-ii dau raite şi pe la tine…Valiza ta, însă, simte Praga, în timp ce alţii cântă despre ea sau visează. Naţional sau nu, teatrul din valiza numită viaţă nu se joacă cu casa închisă niciodată, locurile nu-s la cuşetă. Mergem doi, câte doi, de mânuţe ca să nu ne rătăcim.(asta o ştiu de la d-na educatoare). Şi, fiindcă ştiu şi povestea valizei tale, mai zic, că, “Doamne, încurcate mai sunt fusele matale orare!” 😉

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: