alma nahe

Ciné ma Klimt, Gerstl, Schiele no.4

In Ciné ma pictat on Noiembrie 28, 2008 at 5:11 AM

danae-by-klimt
Povestea asta e o partitură romantică?
Nu! Nu e!
Povestea asta e, de fapt, un univers particular.
N-are nici început, nici sfârşit.
E produsul unor vibraţii ritmice.
Te întrebi până când o să mai ţină.
Mă trezesc dimineaţa, îmi pun de cafea, îmi aprind luleaua şi de restul se ocupă stomacul meu.
Mă uşurez.
goldfish-by-klimt
Nu vorbesc despre acea uşurare, situaţie în care eşti nevoit să-ţi dai pantalonii jos, nu!
Uşurarea asta a mea nu necesită să ţi-i dai jos.
Nici nu trebuie să ţi-i pui.
Te ridici din pat, îţi pui cafeaua în ceaşcă şi ţigările la îndemână, şi fixezi ecranul calculatorului.
Fumul ţigării devine iarăşi un fel de fade in, şi gata…
Gata cu dimineaţa.
Undeva pe la prânz îmi număr pietrele la rinichi, ridichile, loboda şi înserările, sculatu’, umblatu’, mângâierea păsăricii şi pisicii (care e în călduri, apropos), iar duhul poveştilor frumoase e călare pe-un alt cal, pe-o altă stradă din Univers, paralelă cu-a mea.
Pentru fade out şi idioţi poate părea simplu, dar nu mă folosesc de uşi care necesită chei, ci de scaun regulat, la ore fixe, precum Sheherezada probabil…nuda-veritas-naked-truth-by-klimt
Şi, în sfârşit seara…când cuvântul om intră, iese deschizând cuvântul uşă spre poveste…poate cu pumnii, sau…ce, contează cum?
garden-path-with-chickens-by-klimt
Proprietara, adunase în ea, în afara degetelor şi limbii pofticioase ale admirabilului de tiran mărunt, şi niscaiva bucăţele de hârtie îngălbenită de vreme, găsite în buzunarele rupte ale pantalonilor ponosiţi ai piticului. Le deschisese doar o dată, şi le împături repede la loc, apoi le înghiţi, fără să le fi mestecat. Pe rând, una după alta.
Cum le găsea, cum le-nghiţea. judith-ii-by-klimt
Simţea uneori gustul rânced al hârtiei, dar se-apuca să bea apă chioară şi i se mai ducea un pic nodul.
moving-water-by-klimt
În fond, „Complexul Henric cel Roşu” de care pomenise piticul într-o doară, într-o seară de vară spre toamnă, cum că ar suferi, ca s-o impresioneze, unei domnişoare din public care voia să ştie la ce oră se culcă el, nu însemna nimic!
Era doar o prostie care ricoşase direct în sufletul ei, dându-şi seama că în minutele în care nu era lânga ea, el avea lumea lui pitică şi destulă hârtie câtă poezie-ncăpea.
Bileţelele erau de diferite mărimi.
self-portrait-as-an-act-by-richard-gerstl
Nu luase-n calcul că piticii se pot strecura atât de repede, cum uriaşilor le e atât de lesne să n-o facă…din lădiţa lor.
De fapt cine era ea în tot circul asta?…
O femeie cu gâtul sucit, proprietară de pitic cu cufăr lemn-tec, sculptat manual cu motive autohtone, vopsit, şi-n rest?
…nimic!
Şi-a spus că oamenii sunt în 90 de feluri şi a continuat să privească repertoriul piticului :
self-portrait-by-schiele
„Neliniştea mea, sau altceva?
Am aşteptat şi-am chemat steaua ta.
Din ochii ei, meri de tei, eu am sperat şi am chemat dragostea mea.
Un câine negru mi-a apărut prin parbriz şi l-am întrebat ce-a păcătuit?
E împăcat?
self-portrait-by-egon-schiele
În neliniştea mea, copilaria mea, prezent-trecut, te-ntreb acuma dacă am să erup şi-am să mor, pierdut.
N-am!…Senzaţie…Senzaţie.
Am să mor, am să cad, am să zbier, dragostea mea, neliniştea mea.
E-adevărat, sunt foarte neliniştit şi probabil că o să mor într-un suicid.
Da! Uite-acuma stau şi-astept…
Sunt pe marginea parapetului şi probabil că o să sar, sau nu…
Oricum, nu sunt un sinucigaş.
Caut doar vorbă, lume, care să mă cheme şi să-mi spună:
NU FĂ ASTA!
Eu am să cad, am să zbor, eu am să ţip şi-am să cad zdrobit de nisip.
Şi-acum mă întreb încă o dată dacă are sens…cu toate că viaţa e frumoasă…
Am să stau şi-am să rabd şi-o să spun că iubesc viaţa!
Asta înseamnă că n-o să mor în noaptea asta!”
autumn-sun-and-trees-by-schiele1
Locurile sunt ocupate până la refuz.
Azi, în poveste nu mai e loc pentru nici un cuvânt.
Pete negre…pe creier, pe cămaşă:
“vai doamnă, cum ai putut face aşa ceva?
Balenele le mâncăm încet,da?”
În vagonul restaurant se face deodată linşte.
Chelnerul schimbă faţa de masă.
Eu schimb cămaşa.
În faţa ochilor mei sepie linişte.
În univers liniştea ta,
În neliniştea mea…
anticipation-by-klimt

(VA URMA)

Anunțuri
  1. chelner marinat…a facut pipi-n farfurie? auzi, am citit la sepie si m-am imbolnavit.toate simptomele le am. 🙂

  2. Auzi, pe tine te mai aia multi pictori? Ca deja ma simt in pericol. 😮

  3. Aveam presimtz ca e..ceva tevatura, in legatura cu. Ce umbra hartiei te-a lovit? ce fosnet razletit a ajuns la tine?:))

  4. @afro: Pentru orice orori, există amatori…:)
    @umm: ah, amestecul ăsta de or, gol, you de muz şi ummpic(tură) de mură,tură…Cum? Ca pînza roşie a toreadorului? :))
    @mylucik: Tititi, şi tatata, şi mumumu…eu nu foşnesc! Eu foinecuvântez! Să isprăvim deci cu mlădierile, cu visă¬rile, cu mălinul şi călinul? :)))

  5. Vagonul restaurant al unei corabii si echipajul ei smintit! 🙂 …aaa…si ca sa nu ma ratacesc pe-aici, o sa raspund ca nebunia s-a nascut la diferenta de o zi de intelepciune, intr-o barca.

  6. Dar oare inventarea artelor n-o datoram imaginatiei dereglate ?
    Si capriciul pictorilor, al poeţilor, al solistilor vocali nu cumva il indulcim cu politete prin care explicam nebunia lor atat de diferita?
    Acest hazard al culorilor, al gesturilor si al cuvintelor, acest vant al nebuniei altuia imi sparge liniile, orizonturile si-mi boteste draperiile…

  7. @afro:Dovadă că da, de vreme ce unii s-au cam sinucis…dar eu cred că e vorba, mai degrabă, de o mobilitatea a raţiunii… Şi-a materialului din care sunt facute draperiile. Himerele trec, în orice caz, de la autor, la cititor, la ascultător, la privitor. Însă tot ceea ce la autor trece drept fantezie, la ceilalţi ajunge drept fantasmă. Şiretlicul scriiturii este primit ca real, cu naivitate, şi e nesimţit ca o adiere…:))

    @Danuţ: Eu mă gândesc în ce grad de nebunie ne-am situa dacă am percepe războiul muştelor sau ţânţarilor, ele între ele, ei între ei, ca fiind parte constanta din viaţa noastră, asistând neputincioşi fără să putem interveni. Acum, noi împuţinăm armatele lor, pentru că războiul se desfăşoară în afara razei noastre de percepţie, cu palete adecvate. Dar ia imaginează-ţi ipostaza în care eşti nevoit să te afli chiar în mijlocul lor?…aşa şi cu corabia… Nebunia, dacă e denunţată, se apără…nu e fascinant?…Gemene-or fi, cum spui, la o distanţă doar de-o zi. Care ieşea prima în viziunea ta? :)))

  8. aici, in acest imediat zgomotos si colorat, in aceasta acceptare usoara ce risca sa fie privita drept un incontinuu refuz, ratiunea inveseleste nebunia. intre nebunie si intelepciune nu e decat o jumatate de pas.

  9. Acea juma’ de pas e pedeapsa unei pasiuni prea abandonate voinţei sale? Poate. Dar această pedeapsă e şi-o îmblânzire. Este însă şi ultimul cântec al (o)felie(i). Sfârşitul nu are valoare de trecere sau de proimsiune, iar nebunia-mi e dirijorul unui cor vesel în care primadonele sunt slăbiciunile-mi. 😉

  10. ca tot ai amintit de seherezada. chiar asa par postarile dumitale. toate au un ‘va urma’. mereu va urma ceva si mai si! 😉
    apropo de schiele. am auzit prima si ultima oara de el la llosa. in caietele lui don rigoberto. tot de acolo ii stiu si cateva lucrari 🙂

  11. Doar că dacă nu scriu constant nu mă omoară nimeni (dimpotrivă, dacă scriu se mai supără câte unii) 😉

    Dacă nu mă înşel e o continuare a Elogiului mamei vitrege. Nu mi-am procurat încă Caietele. Oricum, Llosa e un rafinat al literaturii erotice. Eu mai am de lucru… :)))

  12. corect. mai ai 🙂
    dar ce spui tu rafinat? e dublu rafinat tipul. a scris despre sex si dragoste in ‘elogiul…’ ca nimeni altul. cu greu va putea fi egalat. parerea mea.

  13. mmmm…dimineti usoare cu lulea si cafea si monitor aburit… si amintiri si complexe si copilarii…

  14. Almanahe, drago, te rog sa lansezi proiectul numit „Elogiul mUmmei vitrege”, deoarece mi-am propus sa candidez pentru un loc intr-una din Camere peste patru ani si doresc sa-mi fii consilier de imagine. Pana atunci, exersam fummuri in Camera ta sau la mine, negociem maine. Noapte buna si pa(rtidul rulz)!

  15. mUmmo, de nu-ţi sunt eu (Şte)fană, turcii ne-nconjor! În cameră vrei, în cameră vom fumma! Iaca, acu-mi scol curu’ din pat şi mi-l pun la bătaie. Passul 1: xeroxez 1001 ummaţiene foto cu tine şi le recompun spre elogiu. Passul 2: merg ummpic să-mi clătesc faţa de almanahe porno. Passul3: mai cu rată, mai albă ca zăpada, mă duc să otrăvesc nişte mere acre din partid care nu te vor. Noaptea a fost bună ca sfetnic, măseaua de minte o stricată! M-a fentat. Dar am patru ani la dispoziţie s-o scoţ! Ştii s-o scoţi? Scoate-mi-o!

  16. Masele nu stiu sa-ti scot, dar as putea sa-ti scot limba. 😛

    Maniheistic vorbind, sunt o mUmma bunna by default, n-ai avea de facut decat sa subliniezi cu o linie calitatile mele si cu doua linii defectele lor. Am vorbit deja cu un pictor viu pentru niste nuduri electorale, care sa te inspire la elogiu. Caci nu-i asa ca Almanahe n-a mai avut nicicand niciun candidat? 😀

    Stai sa fiu si putin ontopic, ca orisicatusi! So: biletelele, e adevarat, erau de diferite marimi, dar cocoloasele erau egale intre ele. Adica bai piticule, bai admirabilule, daca va mototoleste Proprietara, sunteti la fel!

  17. Egon Schiele pe cand?
    eo sunt mare fan al picturilor lui Hyeronimus Bosch si nu gasesc si eu un album pe nicaieri, mama naibelui.

  18. acum am vazut ca erea si Schiele…dhaa, me, dumb

  19. Dez, Şi în special The ship of full? :)…am eu câteva tablouri p-aci, prin sertăraşele laptopului…să zicem că, la cerere, în curând va fi şi Bosh.
    De pen’sula lu’ Schiele m-am folosit cât să înaintez în poveste, dar nu ştiu dacă mai revin la el…e cam îmfricoşător ca şi culoare.

    Manelistic răspunzându-ţi mUmmo catindato la percepţie, ca un făcut, tot la un pictor viu mă gândisem şi eu şi ca să te liniştesc îţi zic că eşti singura avută din viaţa mea de făcător de imagine.Cu lovele destule te susţin până-n pânzele lu’ Corabia lu’ Bosh..Am linii de 30 de cm pentru tine şi 20 cm pt. ei…E bune?

    Cocoloaşele nici nu mai sunt. Le-a rămas doar amintirea untopică. Unu’ singur a mai rămas, muzeu de poveste, ăla cu Henric cel roş, care se rătăcise printre franjurii indianului, şi l-am lăsat acolo, nu de sămânţă ci pentru ca nu cumva să se trezească indianul amorţit din starea de spirit şi să iasă lipsă la (re)inventare(a) spiritului de glumă.

    student aiurea, mUmma mi-a tăiat limba da’ nu şi degetele…însă nu pot să zic aici, din motive de intimitate, de intimidare… Altminteri mi s-ar putea cere să fiu ghid şi mie îmi place mai mult ca vizitator incognito prin galerii.:))

  20. DADADAAAA! Eu cred ca primul suprarealist adevarat a fost Bosch. Lumea sicea ca el ie psihopat pe vremea aia, dup-aia a aparut Bruegel care a intarit ceea ce-a pictat dementu.

  21. Dez, lăsăm Bruegel pentru cado(uri) de crăciun????…nu-mi mai insinua direcţii de cârmă, livrate la ciorap de moş nicolai(e), pară mălaiaţă !!!…:))))))cazi,cazi!!!!!!!!! 😉

  22. Si rachita face micsunele, precum plopul pere, uare ce ne-aduce Moj Niculai in seara asta? Dar la diabetici?

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: