alma nahe

Archive for 23 noiembrie 2008|Daily archive page

Ciné ma MarcCha gall no. 1

In Ciné ma pictat on noiembrie 23, 2008 at 5:46 PM

235În acest paradis artificial al meu, există, de fapt, pitici. Au cufere mici şi acolo dorm. Al meu e închis într-un cufăr lemn-tec, sculptat manual cu motive autohtone, vopsit, şi nu iese de-acolo decât să înveselească mulţimea printr-un dialog cu proprietara sa, ori fumat,246 şi-atunci se străduie să cânte o melodie hazlie, prin care face complimente doamnelor să „se dea mai aproape” sau le citeşte o poveste despre uriaşi.
Uriaşilor nu le e aşa de lesne să se mişte, cum el, piticul meu, o face.
Imediat în dreapta, chiar lângă uşă, după ce plăteşti, dai peste bufetul rece, cu rasol de capră, limbă şi păsări, totul la vedere, cât se poate de ispititor.298 În acest paradis artificial, nu există un maestru de ceremonii. Totul e improvizat, nimic dizgraţios.
Atunci când eroul meu strigă “lume, lume!”, spectatorii, şi ei improvizaţi, se înghesuie buluc. Eroul meu îşi ridică nădragii căzuţi, ce-i dezgolesc curul, îşi pune mâinile în şold şi începe să ţopăie. Se repezintă o melodramă. Brusc, totul e derivă.
Piticul meu schimbă brusc reprezentaţiile. E-o condiţie a lui, de bună stare.
Azi are o poveste cu un om care iubeşte o fată. Dar ea nu-l iubeşte. Apare altă fată, pe acordurile muzicii şi-l îmbrăţişează.251El însă o azvârle pe fată cât colo, ca şi cum n-ar fi însemnat nimic pentru el, ca să acopere flecăreala mulţimii. Atunci fata scoate sabia şi…şi…piticul meu nu mai poate încheia reprezentaţia, pentru că mulţimea e prea atentă. Lumea se dezmeticeşte şi aplaudă: “Ce repede s-a terminat! Şi fata? Fata? Ce s-a întâmplat cu ea?” Ei n-au curajul să întrebe pe pitic direct. El e artistul!
O întreabă pe proprietară.
Însă proprietara vorbeşte mult şi pierdută printre cuvinte şi oamenii nu mai înţeleg absolut nimic.308 Episodul de mai devreme merită un leu, sau doi, altfel ar fi gratuit. Personajele?
Sunt costumate mai toate. “Atenţie, să nu cădeţi peste recuzită!”
Încăperea asta mizeră, luminată cu câteva lumânărele parfumate, dar scumpe e locul unde piticul ăsta al meu se costumează.
Gata! Actul I. 231Priviţi cu atenţie acolo jos, doamnelor şi domnilor! Câmp deschis! Fulgere şi tunete. Un omuleţ cu un pahar. M-am trezit şi eu, dând buzna peste pahar, de l-am şi spart, ca şi cum ar fi fost o chestie vitală.
Peste omul mărunţel, ditamai lungana de mine, 233 împodobită cu pene albe. Şi ne-am pus pe-un duet jalnic. Apoi omuleţul a atacat, de unul singur o piesă scurtă.
Era comic. Era un cântăreţ comic şi de-asta era şi favoritul principal.
“ Dar ce-or fi având doamnele de râd, domnilor?”
“Teamă!” exclamă mărunţelul om…”Teamă?” murmură mulţimea.
Dar deja lungana era pe sârmă. Culmea simţirii!
Cântăreţul comic se mai bâţâi un pic, apoi o trase de mânecă după el, afară, în ropote de aplauze.
Neajunsul pricinuit de pantofii ei nu se observa. Doar diferenţa de-nălţime.
Celelalte personaje?
Mda! E timpul lor deja?
Actul II. Doi măscărici care merg cu mâinile prin noroi, un bărbat cu toba…
Am uitat pe cineva?
A, da! Intenţionat! Nu înţeleg de ce animalele turbează periodic. 3351

(va urma)