alma nahe

Tentativă de a-l înhăma pe altul la curu’ tău până la adânci bătrâneţi. Tehnică femeiască.

In cap umplut on Noiembrie 17, 2008 at 10:35 AM

caesar
Pământul de sub picioarele-mi, mâinile-mi, corpu-mi, gâtu-mi, capu-mi e o imensă tablă de şah. Cu regină, cu pioni, cu nebuni, cu cai, cu turnuri, fără rege. El s-a pierdut undeva într-o fază a jocului, înainte de PAT.
Tabla asta mea a cam suferit transformări în ultima vreme aşa că piesele rămase nu mai au echilibru. De la denivelări. Se răstoarnă toate, înainte să fie ameninţate de vreo situaţie clară.
De mat, nici nu poate fi vorba. Poate, doar… de mă-ta!
Cu toate astea, eu joc.
Iute îmi iau un scaun şi-mi pun păsărica pe el.
Şi privesc la nourul, care-i ţine loc de coroană nătângului meu copac, sub care m-am mutat mai demult, într-o dimineaţă, atât de repede, încât nici n-am avut timp de regrete.
Ce se mai păcălesc nourul ăsta al meu şi cu copacul! Ce se mai păcălesc!
Unul se face că plouă, celălalt că stă.
Acu a început să încolţească şi iarba sub curul meu.
Din senin?
Nu, nu! Din scaun!
Asta mă face să mă simt ca o iapă nefutată.
Deh, imboldul ierbii!
Să merg în eL şi azi, să nu merg? Alerg!
Vai, iarăşi o privire cu coada ochiului sau pe deasupra problemei dinspre nord, spre acest est al meu!
Spectacol naiv, fără subtilitate.
El este flatat nu de adevărul pe care-l cuprinde textul, ci de efortul pe care l-ai făcut să-l compui.
Se mai adaugă doar frica de a prevedea viitorul şi de-a-l menţine într-un prezent neschimbat.
Viul, încâlcitul, nodul şi pornirea-mi şuie reapar.
Dotate cu baie şi parfumuri, autocraţia şi arbitrarul s-au instalat comod. Tot în eL. O stranie combinaţie de stiluri, dar mai ales de interese.
Mie îmi ţâuie urechile, iar tu te plângi sorţii că ai fost azvârlit în tumult.
Însă toţi jucătorii sunt în câştig.
De muzică mi-e dor. (Ar trebui să şterg această propo…supoziţie.)
Trebuie că e şi un motiv, că încă mă simt regina turnului, dar n-o să-l caut tocmai acum.
Tocmai acum când chiar caut câte ceva ce-am pierdut odată.
Deocamdată mă ţine la suprafaţă crinolina. Deocamdată plutesc în suspiciune.
Dar, când un om se apucă să tragă din lulea, se schimbă şi el şi lumea. Proverb arab în cap românesc.
Iacă , acu’ nu e sulă!
corpsegirl
Hai să dansăm până la adânci bătrâneţi! Ce spui?
Neîndemânatică, mă tot calc pe bombeu.
Mă scuz repede, retrăgându-mi durerea.

Anunțuri
  1. Cu Cupăr în cap, cu Jora în pat. 😉

  2. azi cu cupar in cap? :))

  3. Pamantul devine, aşadar, el insusi femeie? Paparudo!!!!!!!

  4. @ mereuverdepoveste: Delicioasă, da! Se mănâncă cu tot cu unghii. :))
    @afro:…căci virtuţile acvatice numai ea le înţelege. 😉

  5. da, bine’nteles asear-am baut…simteam niste dureeeeri acolo in somn…si pisica asta careeee imi da tarcoaleeee…na,na,na,na

  6. da, bineînţeles că ai pus şoarelece, şoacerele, ptiu…şoarecele pe muzică, ca punctu’ pe i! 😉 ori ai ghicit!? Oricum ar fi , ce-mi pasă MIE, FEMEIE?! …

  7. nu ti-s toti pisicii acasa? :))

  8. Nu mi-s! Unu-i dus! Umbli cu retorice? 😉

  9. …asteptand aperitivele, a scos din ea un patratel de hartie si un creion albastru si a scris: „nevoile fizice ne stingheresc intotdeauna sentimentele”

  10. Aşteptând aperitivele ea îmbătrâni şi creionul albastru i se-nţepeni în coc. În veci n-avea să se mai descâlcească. “Merg să fac un pipi, se scuză ea!” şi fugi în alt oraş.

  11. „Aperitivele” le papa jora hintre timp..si iata k un pisu = „m’illumini d’immenso”.
    Sa trecem la felul 1, zise Balantza…asa sau asa? sau mai bine invers, desigur! hotarata in nehotarare.

  12. Atîta vreme cît vom persista în a separa yin şi yang nu putem spera să-i atingem… dacă cineva vrea să ajungă undeva cu bicicleta nu va putea să împingă ambele pedale concomitent căci va rămîne pe loc. Pentru a avansa trebuie să împingă o pedală şi să o elibereze pe cealaltă, simultan. Mişcarea completă constă în împinge/eliberează. Împingerea este urmarea eliberării şi fiecare dintre ele devine, respectiv, cauza celeilalte.
    „Inhamatu'” devine astfel Principiu.

  13. Iar eu, încălecată pe-o şa, măi Lucik, măi, măi! 😉

  14. Sa cu pedale? :))

  15. Mi s-a intimplat si mie sa ma calc pe bombeu odata…mergind cu spatele-nainte!!!

    Toate pozele tale mi-au amintit de un shop de masti pe care l-am vazut in Venetia…interesant blog…numai ca eu nu prea inteleg prea multe…

    Asa-i cind imbatrinesti…incet, incet, uiti cum sa comunici, sau nu mai intelegi nimic…mi se intimpla mai nou…

    Spor la treaba …Almanache!

  16. Pozele sunt ale lui Ray Caesar(un artist contemporan) :fetiţe în diverse ipostaze onirice. Ray Caesar – canadian de origine britanică – este unul dintre cei mai mari artişti digitali ce face parte din mişcarea numită Suprarealism Pop.Doamna Rodica, sunt convinsă că mai toţi ne-am călcat pe propriile (bombe)uri măcar odată în viaţă. Cumva asta-i “stilul artistic” al almanachei de-a scrie. Mă calc pe bombeu, şi-n loc să ţip, pun repede mâna pe “creion” şi-l las în voia ţipătului, şi aşa mai joc o partidă cu inima mea.(de şah, de table…) Staţi liniştită, nu sunteţi singura care nu-nţelege, ci singura care o recunoaşte aici şi vă spun bun venit. Câteodată nici eu nu îmi înţeleg delirul. :))

  17. …asta e aproape considerata o crima, in zilele de azi…sa fii ceea ce esti si sa te si exprimi ca atare…esti foarte curajoasa! Cu cit crezi mai putin in orice, cu cit esti mai vag, cu cit ai o identitate mai stearsa cu atita esti mai acceptat.

    In curind n-o sa mai avem identitate, nationalitate, si poate nu va fi voie sa stim care ne sint parintii…cineva poate da o astfel de lege, cine stie.

    Sub mastile tale insa realul nu si-a pierdut ridurile, lacrimile si sprincenele nu sint pensate…inca!!!

    Multumesc de gazduire…e ca si cind am primit un bilet special si am venit la teatru in camera de costume…si uite…ti-am adus si o floare!!! E o lacrimioara, una din florile mele preferate…

  18. Imit, în felul meu grosolan, trufia, totuşi graţioasă, demnă de-o prinţesă: mă flatez, chiar dacă bosumflată, tot eu mă îmbunez, fiindcă port în piept o inimă plină de susceptibilităţi. 🙂
    Apoi mă întorc în „culise” unde mă demitizez. Viaţa e grosolană! Mă simt prinsă într-un interminabil troc, căruia nu-i pot face faţă tot timpul. Şi-atunci vin aici!… Şi mă desprind de orice realitate… Nu fug de ea! Dimpotrivă, o traduc! O înşel…cu tot ce-mi iese-n cale. Sunt curva lor, a cuvintelor! Le las să mi-o tragă până nu mai pot. Nici eu, nici ele!
    Mulţumesc pentru lăcrămioară! E prima mea floare primită aici, sub formă de comentariu.E o premieră… Mă simt ca la premieră!
    Sunteţi binevenită oricând, pe un rând de unde se vede bine. Nu neapărat rândul din faţă. Rândul întâi e pentru invitaţii care nu văd bine. Noi, în meseria mea, îi numim, în secret, aplaudaci.

  19. Draga mea, cineva a zis ca „viata e o curva” si ma gandesc ca zis-o bine. Eu mai zic urmatorul lucru: viata e o bomboana, trebuie doar sa sugi din ea, dar sa sugi incet, fiindca bomboana se termina repede si apoi viata e un cacat mare din care nu mai stii cum sa iesi. E bine ca tu te refugiezi in cuvinte, mai grav e la altii care se refugiaza in prostie si sunt foarte mandri de acest lucru.

  20. 😉 Doamna Iuliana, vă pup pe obrăjori! Viaţa e-o bomboană de mentă! O sug cum pot, cât de încet se poate, dar e secolul vitezei. Nu te mişti repede, ţi-o ia de la gură altcineva, cât timp tu îţi relaxezi un pic limba de-atâta mentol. Geişele ştiu de ce! 😉

  21. Multumesc, si eu te pup, ca imi esti draga. Zic ca daca mai dai si altora un pic de dulceata nu este atat de grav. Problema e sa nu le-o dai toata, ca stii cum e Unii: le intinzi un deget si sunt in stare sa te manance de tot. Da’ ei nu stie ca pot face indigestie! Ha, ha, ce prostovani e unii, cauta doar sa profite, fara sa se gandeasca la consecinte.
    Pupici inca o data.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: