alma nahe

O poveste cu umbrelă

In cap umplut on Octombrie 31, 2008 at 12:12 AM

A fost odat’ o curte mare şi însorită unde se fabricau de zor umbrele. Umbrele din aripi de fluture, cu mâner de bambus.
Că era mic, că era mare, om cu om punea mână lângâ mână la confecţionarea lor.
De dimineaţă până pe la prânz oamenii alergau după fluturi, îi sortau pe culori, şi-i ferecau în câte o cameră special vopsită în culoare identică cu cea a fluturilor prinşi.
Astfel că, oamenii nu mai puteau ţine o evidenţă exactă a lor, şi tot părându-li-se că nu mai sunt decât foarte puţini, mai omorau vreo câţiva. Că “mai bine să le prisosească”, îşi ziceau ei, între ei, „decât să n-aibă materie primă”.
Aşa că, după masa de prânz, iute plecau o parte din ei la vânatoare de alţi fluturi, o parte la adunat de bambus spiralat şi ultima treime (pentru că, da, erau foarte organizaţi) rămânea să confecţioneze neasemuit de frumoasele umbrele.
Mai era însă şi-o fată care nu se încadra în nici una din aceste categorii. Era, cum s-ar spune, în plus. Se ştiau motivele rămânerii ei pe dinafară, dar dacă ar fi fost s-o întrebi pe ea, n-ai fi zis că pare nemulţumită cu situaţia, cumva involuntar creată.
Involuntar, pentru că oamenii, ocupaţi fiind cu acest nou episod din viaţa lor, al confecţionării de umbrele, nu mai aveau timp de nimic, deci, implicit nici de un timp al procreării, aşa că totul rămânea aşa, într-un aparent echilibru.
Cum spuneam, pe ea n-o nemulţumea acest fapt, acest rol al ei, deoarece, ea era singura care era obligată să poarte aceste umbrele, devenind astfel un fel de manechin, un model, deci un om important, mai important decât toate treimile din lume (lumea lor, acolo).
Imediat ce era finisată o umbrelă, era chemată să-şi aleagă culoarea zilei, de fiecare dată alta, şi trimisă la poarta ce despărţea curtea însorită de o altă curte înnourată, poartă care, îndată cum sosea fata lângă ea se şi deschidea, fără nici o formulă magică la mijloc. Pur şi simplu se deschidea, şi se-nchidea la loc, după ce aceasta îi trecea pragul.
Dincolo de poartă se punea îndat’pe plouat.
Însă fetei nu-i păsa şi îşi sprijinea uşor mânerul de bambus spiralat al umbrelei, pe piept, îşi desfacea mâinile şi începea să se învârtă într-un picior, fericită, până ameţea. Atunci se dezmeticea, şi începea să simtă primele picături de ploaie ce-i umezeau trupul gol. Asta pentru că umbrela se strica de fiecare dată, oricât de multe îmbunatăţiri îi fuseseră aduse de către oamenii din curtea cea însorită.
În zadar le spusese ea la început că materia primă nu era tocmai potrivită. Oamenii se încăpăţânau şi continuau să omoare fluturi.
Astfel că, la întoarcerea în curtea însorită hotărâ să le spună că a găsit o soluţie ca umbrelele lor să devină mai rezistente. Nu neapărat ca o deranjau toate drumurile astea, ci, mai degrabă îi părea rău de fluturii omorâţi degeaba.
Aşa că le zise într-un suflet reţeta umbrelei perfecte. Se gândise ca “fluturii să nu mai fie omorâţi, ci legaţi unul de celălalt, şi lăsaţi aşa, vii.”
Treimea sări toată într-un cor, să o contrazică, că “lăsaţi liberi, fluturii vor zbura.” Însă ea se gândise că aceştia întocmai vor reacţiona precum deja o făcuseră, aşa că avea pregătit răspunsul, care atârnă greu în favoarea ei în luarea hotărârii…
”De azi înainte se vor confecţiona numai umbrele din fluturi vii!” hotărâ treimea-ntr-o voce…
Uitaseră de bambus!…”Bambusul e destul de greu, şi fluturii nu se vor gândi vreo secundă să-şi ia zborul, pentru că sunt deja obosiţi de atâta zbatere în camera de aşteptare, deci, de unde atâta vlagă întrânşii?”
Cu discursul ăsta îi convinsese …
„De parcă fluturii ar gândi” chicoti ea în gând…”Dar nici oamenii nu mă dezamăgesc!” îşi continuă gândul năstruşnic, şi se porni să aştepte în iarbă sosirea celorlate două treimi.Treimea rămasă acasă se puse îndată la confecţionarea noului prototip de umbrelă, bucuroşi că au fost salvaţi de la rutină.
Fata îi supraveghea cu coada ochiului, ca nu cumva, din obişnuinţă, aceştia să mai omoare câte un fluture.
Au fost omorâţi vreo câţiva, doar ca o scăpare, aşa, din partea treimii.
Numai ce fu terminată umbrela, că fata şi vru s-o încerce. Doar că oamenii acum întregiţi- între timp apărură şi celelalte două treimi- fascinaţi de creaţia lor vrură să meargă până-n poartă.
”Asta da surpriză!” îşi zise fata.
Ajunşi la poartă oamenii formară câteva şiruri organizate, mai apoi formară o piramida din trupurile lor, astfel încât măcar o treime din ei să poată urmări spectacolul, pentru că poarta era destul de înaltă.
Îndată ce puse piciorul dincolo, fluturii începură a bate din aripi şi fata se trezi suspendată în aer.
În zadar încerca ea să-i facă să coboare, bâţâindu-se, fară să-i dea prin cap că era de-ajuns să dea drumul (din mână) bambusului spiralat.
Cu cât disperarea ei era mai mare, cu atât mai mult se ghicea pe faţa celor rămaşi la sol un mare şi la unison zâmbet.
Abia atunci înţelese…

(va urma O poveste cu apă de ploaie)

Anunțuri
  1. orisice pasare pre limba ei chiere, zau!
    da’ vreu sa stiu si eu ce-ai avut cu fata?
    manechinele nu intra in standardele matale?

  2. Manechinele intră în standardele mele. Eu nu mă încadrez în standardele lor.

  3. ce spui sa iti citesc textul asta cand voi aborda in emisiunea mea o tema legata de fluturi sau de gandaci cu aripi ?
    a? a?

  4. Dez, stai să o scriu şî p-aia cu apă de ploaie şi vedem ce iese. Poate le combinăm. :)nu? nu? Scuze de întârzierea cu care am răspuns, dar am fost cu Umma la Tusnad 3 zile…hmmm…sau poate dădea mai bine să zic că m-am gândit la propunerea ta, şi că din acest motiv am răspuns abia acum. :))

  5. bravos!
    noua ne servesti apa de ploaie si tu te plimbi.
    vreau si iooooo!

  6. CE frumos!!! Nu stiu daca sa imi placa ca tu ai ales ca oamenii sunt foarte destepti. De obicei, nu sunt mai destepti decat eroina sau eroinul principal. Dar la tine orice e posibil. Abia astept apa de ploaie, fiindca, vezi tu, am o umbrela sa ma protejeze.:))
    PS: Te-ai distrat la Tusnad?

  7. @afro, eu servit umbrela nu apa…
    @Zâno, oamenii chiar sunt de rahat! :))Şi ungurii sunt de treabă. A fost bine la Tuşnad.

  8. da mai bine ca ai fost cu Orbituzta la Tusnad:)))
    astept sa scrii si cealanta poveste, oricum, Amdamdez se adreseaza tuturor oamenilor care scriu bine si care vor ca povestile lor sa fie auzite out loud. Si, implicit, tie. Daia ti-am facut avansuri:))

  9. @orbito, orbitor de frumos!:))
    @amdamdezo, am simţit io la un moment dat un dizimanifrez pe şira spinarii, dar am zis că-i de la febra musculară nu de la avansurile matale. Acum că ştiu o să dizimanipomparez. Amdamdezi?:))

  10. capra cu 3 amdamdezi
    am nu am, dam dez.
    sa ne jucam frumos ca sa nu dam pe jos:))

  11. Daca aveam io umbrela de fluturi la Tusnad, nu mai faceam de-a mai febra musculara si ieseam si mai bine in poze.
    Da’ de ce mi-ai pus coada de maimutz in fata?

  12. @dezo,instinctele de mamik?:))
    gummo,tot aveai febră, dar la mâini (de la mânerul din bambus spiralat). Na, că-ţi pun coada de maimuţă la locul ei, @

  13. E minunat asa, ma simt intreaga.
    Uite si tie o coada de urs tusnadian: –

  14. TOŢI TURIŞTII ÎŞI FĂURESC O ILUZIE DE CARE nu se vindecă niciodată pe deplin:))

  15. Si din fiecare drum ramane o coada. :))

  16. Eu servesc toate fetele cu inghetata de fistic… Imi place sa le vad cum stau cuminti, la coada, fiecare cu umbrela ei… Un singur lucru nu-mi place: sa vorbesc despre standarde… 🙂

  17. FistiiiiiiiCacaooooooooVaniiiiiilllllllll!!!!!!!!!!!!!!

    Mai stii „Pistruiatul”????

    🙂

  18. Adică să vin să-mi cumpăr din Manoka? 🙂

    Pistrui am şi eu…dar, da, mai ştiu, mai ştiu! Mai multe ştiu…Mai întreabă-mă, că eu răspund.
    Cu răspunsuri!!! :))
    Mă jucam mai frumos pe-atunci!
    Văd că devine un fel de chat sub povestea asta; habar n-aveam eu când o scriam unde-o să ducă.

  19. Mmmm…Să mă abţin? Să nu? Căci, un buton de aş avea, să-mi zică NU, să-mi zică DA, eu imediat aş apăsa. Dar nu-i nimic, căci am buric.
    Şi(uite cum nu mă abţin) muuulte fete aveţi pe-acolo? Aveţi un singur anotimp, cel ploios?
    Şi… nu mai bine-mi pun pofta-n cui?
    Că, oricum, am văzut că în Manoka aţi închis porţile de tot. Noroc că nu-s prea înalte şi tot se mai simte ceva, ceva…
    Şi, aşa să ştii, că şi eu cred că butoanele pot fi cultivate, ca şi cânepa. Şi eu puteam să fiu mai cum…mai neîndrăzneaţă, că nu ştiu pe ce buton îţi înfigi tu, mai cu sete, degetul, de obicei. Dacă e deasupra celui al nechemării? Şi nici nu se cade, ca venind un om tocmai din Manoka în vizită, eu să sar din poveste, cu un val de întrebări. Am şi umbrela potrivită!(mă autoironizez mereu; bine că n-am zis iar de buric!) Merg să-mi cumpăr o îngheţată de fistic.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: