pi-lu-le(pentru mic dejun)

Pretind că acţionez astfel încât merit să am cer senin.
Aş adăuga, pe lista de cerşit, motive de sărit căluţi din ceaşca de cafea…
Deci, echitaţie în aburi de dimineaţă…
În caimac o cămilă îşi vâră, posacă, cocoaşa, în găurica torţii, în deşert, iar fiece petală a bujorului vertical, înalt cât ţăranca de lângă fântână a căzut pe podeaua ceştii, una câte una, ca şi cuvântul NOU, mai greu decât toamna, peste inima mea.
Sorb fantomaticele arătări şi le trimit spre rostuirea lor.

Ieri dimineaţă am zâmbit atât de strălucitoare că soarele a mers lângă mine, pe jos.
M-am prins de aripa unui avion şi am traversat globul.
(Te simti viu. Face să te simţi în viaţă!)
Seara, cu o minciună am scobit patul şi-am numărat lupi în haine de oaie ca s-adorm. Mi-am dezlipit urechile de perete şi am stat cu ochii pe…cameră.
Un sentiment de anticipare moale: inimile sunt înghesuite într-o cameră.
Apoi am fugit pe exploataţie boliudiană la unele piese pe care le-am lăsat în urmă, în iarbă…
Mi-am luat şi demonii în gamă şi am avut sentimentul că am fost urmărită sub piele.
Aceasta va fi o greutate pe umărul stâng, cred, pe la sfârşit de săptămână când ieşi din oraş, în cazul în care acesta te doare. Umărul sau oraşul?…Mărul, ora…
Deşi drumul l-am pregătit terenul încă merge în ambele sensuri.

Hituri pe autostradă, se toarnă băuturi pentru acest oraş.
;;;;;;;;;;;;

Când se luminează se dau lupte printre crăpături.
Oare sufăr de somnambulism, prin faptul că în fiecare dimineaţă
iau de la sine-mi?
Părerea… sarcină de piatră.
Parerea îmbrăcată în haine de sezon…

O febră dansează în colindă.
… joi seara … eu, pe post de capac de lemn.
Am răsturnat o cutie cu amintiri pe covor…

Între aici şi acolo, între fiecare acum şi apoi aş putea fi oriunde.
Memorie metronom, de vreme ce se joacă cu normele, nu?

Mmmmmmmm…
Dacă aş putea trece peste mormăieli, peste cocoaşă, peste obiceiuri de toamnă, peste bujori… întrucât suntem încă aici, mint.

Ieri, la radio, cineva mi-a urat Crăciun Fericit (messengerul setase nebun poză cu brăduţ împodobit în decembrie 2008).

Am piraţi în gene

Amintirile mi se amalgamează. Lipesc mărturii disperate, tai, leg, prin idei şi obţin acelaşi scenariu fictiv. Prea puţin ca să pot zice:”Uite, măi, aşa s-a petrecut!”
He, he!Dar uite primul caiet de şcoală.Ţi-aminteşti? Nu erai în stare să umpli o pagină cu bastonaşe. Educaţia mâinii şi a încheieturii.
Azi îmi vând (mie ?)chitara imaginară. Am obţinut un preţ bun.
Mâine o să-mi vând globul de cristal ce-mi arăta drumul. Între timp o să-mi urmăresc cuminte umbra ce mă face conştientă de gesturi dependente de toarta ceştii cu mult zaţ. Sunt încă bleu, dar asta nu se vede-n perete. Sunt şi roşu, dar mă pierd în décor din cauza (c)uverturii de pat.
Sunt culoare deoarece accept asta cu un zâmbet îmbătrânit, dar, mai ales, pentru că, de fiecare dată se găseşte un obiect mobilier să pară mai acătării decât mine. Sunt nonculoare când dorm. În rest…nuanţe, tonuri, aşteptând iarna, când o să apuc ceaşca de gură, să-mi încălzească toanele.
Murdar, curat, buzele formează cu încetineală cuvinte dornice să plăsmuiască.
Cu bărbia în palmă şi palmele sprijinite pe lemnul cu miros dulce, ascult .
Mă traversează un melc.
Nu m-ar deranja dacă nu i-ar lua atâta timp.
Acum cobor în imensele pântece ale corabiei să joc un poker. Un poker pe mărunţişuri.Adică pe suflete. Sper doar ca puricilor din manecă să nu le vină a dănţui tocmai acum, când sunt pe punctul de a câştiga.
Dacă eu sunt gândul, cine eşti tu?

Expresie

Prima cafea din zi are aromă. La o a doua deja nu se mai simte. Aşa cum mirosul urât de tigară îl simt doar cu prima aprinsă. În timpul zilei nu-l mai simt. De parcă atunci când mă trezesc nu sunt eu, sunt altcineva, preţ de o cafea, apoi iaraşi altcineva, altcineva obişnuit cu mirosul urât.

 

Când nu sunt nicăieri, unde mă duc de fapt? Devin zero?

Devin zero şi beau un ceai.

 

Unde sunt atunci când gătesc o ciorbă, dar mă gândesc la regia unui spectacol? Unde sunt atunci când împăturesc o clatită şi mă gândesc la tine şi-adaug mai multă ciocolată…

 

zero e diferenţa dintre două numere egale…

zero e 0

Zero nu e NIMIC!

Zero e ceva!…

Coffe,tea,me???

Să fie vorba doar de un truc al timpului,

acel fapt de a mă pune pe gânduri

atunci când sunt în faţa unui subiect interesant,

în așa fel,

încât să-l pierd ?

Să-i pierd expresia,adică.

Fiindcă se întâmplă că,

mergând eu pe stradă,

sau stând undeva,

să văd ceva foarte interesant,

și să nu declanșez.

Mă gândesc că poate intru în intimitatea subiectului,

că va fi deranjat

și pac,poc, praf, puf s-a dus momentul.

S-a dus expresia?…

S-a dus!

Don’t get me wrong!!!…

știu destul de bine să intru în peisaj,

nu am nici o remușcare sau vreo jenă.

Îmi fac treaba, cum se spune,

dac-o am de făcut!

“A avea atât cat am”e însă, mult mai important pentru mine,

decât deranjarea intimităţii cuiva.

N-am inventat eu regula.

Într-o zi m-am trezit c-o aplic, și-atât.

Însă azi o să mă apropii de subiect.

Trebuie să mă apropii de subiect!

” If your pictures aren’t good enough, your not close enough”.

Nu?

Nu trebuie intrat nici cu forţa!!!

Trebuie privit nu de jos( nu de sus),nici din faţă (sau din spate) și nici din laterale…

Trebuie privit așa:

 

”Sunt aici ca să ai la ce te gândi 3 secunde! …Sunt aici pentru că eu îţi știu drumul,

așa că poţi să-ţi ridici privirea din pământ!

Te pot amăgi cu aroma unei cafele!?…

O plătesc io!“