Încântec -clepsidramă fantasichinezică

Din timp

Ai fi putut  să

Mare.

Dacă ai fi

Dar nu te-au

Erai, urcaseşi şi

-Ninge!

Îmi spuneam că nu se

Că e doar un

Care vrea să

Şi că o să mă

Fără să fi

Că începuse  oricum să ningă.

M-ai strigat iarăşi:

-Ninge!

Nu-ţi eram zăpadă, îţi eram nisip.

Oameni cântau pe lângă

Oameni dansau pe lângă

Doar se

Şi se

Nouă ne

Era frig.

Voiam doar

Să…

Voiai să.

Când am înţeles în sfârşit că aş fi vrut să

Dar nu

Oare ce-ar fi

Fără să mai…

Mai primăvară.

Într-o dimineaţă  roua dimineţii

Într-o altă goană, toană.

Nisip în clepsidre.

Într-o zi se făcea că

Vară.

Un fel de

Ninge rece.

Oare ce-ar fi

Fără să…

Ştii!

Cu tine

În gând Toamnă.

Când mi-au bătut în uşă visasem că sunt

Că tu nu

Ca zăpada.

-Doamna Zăpada, iubitul dumitale s-a dus.

Iubitul meu e dus?

Apă

Eu îl credeam dus în cine ştie ce misiune

Ori dus să schieze.

În ultima scrisoare îmi spusese Matilda ori Ileana,

Numele târfelor întâlnite-n război,

Nu că se întoarce acasă.

Nici măcar rănit.

O să-l

Fără să-i mai fiu!

Mă duc în

Câmpul Ceţii.

Iubitul meu e o fecioară-n noapte.

Iubitul meu nu eşti tu,  el e dus.

În timp.

Pentru tine, psi©!

Autorul desenelor: Ilinca Bernea(căreia îi mulţumesc pentru că a acceptat să-i folosesc poveştile în culori ca şi ambient)

Pe această temă au mai scris şi : psi©, Carmen Pricop, Verovers, Cristina, Scorpio, Carmen, anacondele, vanessa.

Fabulănire

Minutăcut, snurcuş cuscal, un pionegru (de bucătărie)

imaculatura convrig în mod constant o pastenie,

iar ea, în elicerc suspinten cedruga mereu,

paradinstantă, tentalent în mută poezie.

Într- un cuvânt, minutăcut, atât voia

(chiar dacă versuri multe, tot aceeaşi vrere) :

în păstenie să îl ştie tremurând ca o cedrugă,

şi pe suspînten să-i apese tentălent din când în când,

în şnurcus s-o  pătrundă şi cuşcal, s-o facă pentru totdeauna elicerc,

iar el să zică numai oh  ori ah…în fine.

Însă el, chiar dacă pionegru (de bucătărie)

tot în acelaşi timp şi un convrig convins

(aproape un conservator într-ale elicercii)

parădistanţa şi-o imaculatură de astă dată, tontul,

zicându-i, fără nicio remuşcare, bâlbâindu-se şi dând în clocot:

-    Eu vreau o altă pas(!)… o altă pastenie în suspin… suspinten,

(ăăă…cum să-ţi spun mai pe-nţeles?)

una pe care s-o convrig atent,

s-o cuş… s-o cuşcăl doar eu singur, de la-nceput şi până la sfârşit,

şi-n uni©vers să pot s-o am pe veci ca el…ca elicerc!

Văzându-se tratată ca o imaculătură,

(of, biata pastenie!)

şi auzind ce-ndrugă pionegru, chiar pe limba ei

(deşi-n paradinstanţă nu ieşi din poezie,

ci o mai freci un timp, pe-acolo,

pentru cel snurcus-eliberator, se ştie!)

se ridică-n picioare şi-l lăsă nesăru…nescutu…nesăturat,

vai, mie!

-Ah…minutacut! Cedruga mea, mă laşi aşa?!

Ea doar atât mai zise:  Da!

Apoi, fiindcă ocamtentacasăltermine,

(căci umed ă-ul lui era, iar ea alunecoasă-n fibre)

pastenia se aşeză din strecurice- n tentalent, sinucigaşă,

şi se înfipse-n… furculiţa mea, ce zăbovea pe masă,

şi între abur (de poveste) şi sos (ajutător) mai zise

(dar acuma mie):

-Înghite-l tu de poţi, eu nu-l mai vreau drept condiment!

Apoi se frânse-n două, căci strecurată, prea se scofâlcise.

 

M’orala?

Nu e fiartă ea prea bine, dar poţi s-o-nghiţi şi tu,

chiar te convrig!

Şi pionegru de îmi eşti, tu ţine bine minte:

când în suspinten ai şnurcuş

şi poftă de pastenie pufoasă,

de eşti minutacut şi tentalent,

nu pune gura întâi,  ci lasă-te  cuşcal,

cedruga să-ţi alunece în fiert precum ar da bineţe,

şi în imaculatură, ca din  amonte, tu te lasă în aval,

fabulănire-n elicerc, paradistantă,

pe urmă gustă câte-un pic…nu tot odată!

Şi ţi-aş mai zice şi de mână, puşcă

şi de polonic (că mi-e la îndemână)

dar mi-ar mai  lua o săptămână…

(aşa că tac…  şi mă prefac că-nghit!)

Cele 12 năzdrăvane erau : imaculatura,  tentalent, minutacut, snurcus, cuscal, suspinten, cedruga, pionegru, pastenie, convrig, paradistanta, elicerc, pe care le-au frecat(cu sare şi piper) cum au voit şi cei/cele din tabelul psi©-ului năzdrăvan, care ne-a fericit cu o duzină altfel…duzina, ca duzina, da’ tema de luni (clepsidrama fantasichinezica) e şi mai şi…ataşăm şi tabel cu viteji, dar să se completeze mai întâi.

 

Lăsata secului

 

Ţi-aş scrie despre bunătate,

(nu cu un scop precis

şi habar n-am ce mi-a venit)

ca despre-o baltă,

prin care ai trecut cu bicicleta

şi m-ai stropit un pic.

(Dar n-ai oprit…)

Da’ nici n-am terminat eu bine

să mă scutur de ăst gând stupid,

(nici vorbă de vreo convertire imediată-n faptă)

că asistenţa, ierburi şi-nouratul cer

s-au şi dedat la cârcoteli:

-Hi, hi, povestea lor e un mister!

zise întâi, cu glas subţire şi uşor ironic, păpădia,

scuturându-şi cu euforie puţin din pufu-i,

către cer.

(De n-ar fi bună, deşi amară, la ficat

jur că pe loc i-aş zice  buhă,

ori curu-găinii, crestăţea…aşa că tac …şi-nghit!)

-Sssă-l pedepsssim pe el! suflă, pe urmă, un nor întunecat,

neştiutor de carte, puţin peltic,

de-o scutură de tot pe mândra păpădie.

(Şi bine îi făcu, lăptucii. Papalungă! Mâţă!  Lilicea!…)

Iaca, merg eu  iute după el, sssă-l plou!

(Da, da…te du! Dar nu prea mult, căci îl iubesc!)

Dar cerul, mânuitor cu experienţă-ntr-ale sforilor,

ce ţin (sau trag) de amintiri,  dar mai ales de nori,

se-nsenină un strop, privind zâmbind cei doi nătângi,

apoi se-ntinse, de-un albastru infinit,

după “apărătorul”  nor şi matematic (aplicând metoda de trei simplă?)

astfel grăi (în timp ce-l risipi, şi-aicea vrând să intervin,

aburul vorbei cerul gurii mi-l  opri, uscat):

-Ce-i bunătatea?

Nu e dărnicie!

Doar zel adeseori,

o bibiotecă de nuanţe şi culori diverse,

pe care oamenii, poeţi din fire,

precum ciclistul neatent,

ori gură-cască asta, de ne-a dat un rol,

o zugrăvesc în albul foilor,

privind o compozită,

ori, nefologi, cătând versul în nor.

(Cel mai ades privind în gol, am vrut să recunosc…)

Dar brusc, şi nu-i caut acum pricină, cerul tăcu.

(înţelepţeşte?)

Şi-atuncea soarele îngălbenind,

îşi ceru şi el locul în poveste.

(Acuma buza-mi arde să mai spun ceva,

da’ stai,  să beau o gură de cafea!)

 Dacă ţi-aş scrie despre bunătate

aş începe cu blândeţe:

 Ce-i bunătatea, drag prieten?

E doar un puf de păpădie?

(ah, strănut!)

Ori norul ce te plouă,

atunci când mă gândeşti,

dar şi acela sâsâit şi  trecător?

Ori poate c-ai nevoie de un gând,

precum un glob de rouă

prins artistic între frunze,

într-un dop,

ca să-ţi aprindă bec,

şi să-nţelegi că scrisul meu

e ca o pâine, coaptă

întru bunătatea-ţi,

rugă spre Dumnezeu,

atunci când tu mă laşi cu sec.

(Poftim, ţi-l dau!…)

 

Dacă ai înţeles, fii bun!

Mă lasă-n continuare ca să-ţi scriu…

şi cu un zâmbet mă citeşte,

căci nu-i târziu!

douăzprezece plăcinte puse la dospit de psi , dar frământate, în parte, de fiecare pofticios,  au copt anacondele, cerroşu, tineriu, cita, căţărătoarea, vv, vero vers, grişka, veronicisme, carmen, carmensima.

Păpuşa(actul III)

Actul I aici, iar actul II dincoace.

ACTUL III

“Vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos

decât găinile,

dar găinile nu se pot ridica niciodată

la nori”

 

MÂNUITOR3:  Sărut’mâna pentru masă.

MÂNUITOR2:  Am mâncat ca la pomană.

MÂNUITOR1:  Şefu’, mă tot frământă un gând.

ÎNGERUL:  Dacă te frământă, se coace mai bine de-l mai ţii. Da’, zi-l totuşi.

MÂNUITOR1: Da’ să nu râdeţi de mine…Mi-e dor de mama.

MÂNUITOR2: (râde) Păi, fă-i o vizită!

MÂNUITOR1:  Ştii foarte bine unde e mama, neghiobule! Cum aş putea să merg acolo? (se repede să-l pocnească; se încaieră) Nici n-ai cum să înţelegi asta, orfanule!

MÂNUITOR2:  Crezi că am ales? Iar faptul că sunt aici şi  nu altundeva e încă o chestie pe care n-am ales-o.

MÂNUITOR1: Niciunul din noi n-a ales. Şi nici mama, săraca. Se vindea ca să mă crească. Când a murit…

ÎNGERUL:  Gata, gata! Potoliţi-vă! E normal să aveţi încă reminescenţe umane…ştiţi foarte bine că terapia*  nu dă rezultate imediate.

MÂNUITOR1: (privind spre mânuitor2) Umane? Foarte umane, n-am ce spune.

ÎNGERUL: Ca oameni, aţi fost diferiţi. Şi aici o să fiţi la fel. Însă în timp veţi uita cine sunteţi, de unde veniţi.  Morţi de-a binelea! Sper să pricepeţi acum înţelesul expresiei. Aici nu există nici bine, nici rău. Ele sunt concepţii umane. Aţi avut vreme destulă, acolo, printre oameni să cercetaţi. De fapt, pierdere de timp. Până în ultimul ceas. Toţi parcă sunt surzi, fiindcă “crede şi nu cerceta” nu le zice absolut nimic.

PĂPUŞA:  (către Înger) Uite, facem un troc, eu îţi explic cum e cu “crede şi nu cerceta”, din punctul meu de vedere, tu nu mă mai adormi, ci mă omori direct. Prin ardere.  Cenuşă.  Pfuuu…mă e…va…por, pa…De fapt, mă împrăştii…în fine, oricum ar fi, dispar. Recunosc că am greşit că l-am omorât pe Gică, recunosc că le-am omorât şi pe cele două fufe, recunosc că stau, stăteam prea mult pe facebook, recunosc că abia aşteptam să devin mare ca să fac sex, recunosc că nu mi-a plăcut prima dată, recunosc tot, tot, absolut orice vreţi…

ÎNGERUL:  Cine a trezit-o pe fuf…ă? Cine a trezit…

MÂNUITOR1 +2 : …-o pe fufă. Înţelesesem şefu, nu trebuia să….

MÂNUITOR3:  S-o ce? Trezesc?

ÎNGERUL: Ah, mă scoateţi din cele cereşti!

PĂPUŞA: Minţi, zice fufa. Poţi foarte bine să le faci celor doi creierii chimval, dar îi preferi aşa. Te distrează.

MÂNUITOR1: Chi…ce?

PĂPUŞA: …val.

MÂNUITOR2: (deschide laptopul) Dex…Chi-val…Ha! Gata! Tipsie. Trăiască internetu’! …Mă rog, pân’ la vară, aia pământeană, că cam atât o să mai trăiască,  fie vorba-ntre noi, pe urmă arid, nenică. Deja cad site-urile mai ceva ca avioanele Boeing 737.

PĂPUŞA: Tipsie, exact…(ca pentru sine) mai degrabă tipsie, sunetul pare mai potrivit. Crede şi caută, nu cerceta!… Da’ ce anotimp e în România acum?

ÎNGERUL: Iarnă, o iarnă grea, foarte grea…

PĂPUŞA: Îmi plăcea iarna…Şi de ce cad, mă rog?

MÂNUITOR2: Vechituri, fabricaţie ’88.

ÎNGERUL: Asta nu ţi-ar fi plăcut deloc. În primul rând că nu ţi-ar fi pornit maşina…aşa că gândul sinuciderii…

PĂPUŞA:  (exasperată) Site-urile. De ce cad site-urile?

MÂNUITOR1: ACTA, viitorul internetului curat şi nu numai,  curăţenie la nivel global. Drepturile omului sunt perimate. Nu se vor mai lupta oamenii pentru ele, oricum era costisitor. ACTA va face totul! ACTA, PIPA, SOPA.  Mă tem că rasa galbenă va porni un adevărat război. Adio, chinezărisme! Dreptul de proprietate intelectuală mi se pare cea mai tare găselniţă a oamenilor!

PĂPUŞA:  A masonilor, poate. Doamne, ce vremuri!

ÎNGERUL: Nu-i aşa? Mai că îţi pare rău după ele, nu?

PĂPUŞA: Da’ şefu’ ăl mare, Arhitectu’, marele? Are şi el drepturi?

ÎNGERUL:  Nu şi le revendică. Se încăpăţânează să rămână la cele 10 porunci. (toţi mânuitorii îl privesc insistent) Deşi ceva măsuri pare că şi-a luat…

PĂPUŞA:  Spune mai departe!

ÎNGERUL: Îmi pare rău, dar nu sunt mandatat să continui această frază. Am stat şi eu zilele astea mai mult pe externet, de mi-am downloadat nişte documentare despre ezoterism… O mişcare intempestivă, asta, cum îi zice…ACTA. Oricum, noi cum studiem evoluţia voastră de-acolo mă întreb cât o să le ia celor douăsprezece arhangheli ca să semneze pactul ACTE. (păpuşii, care îl priveşte chiorâş-desigur, atât cât poate o păpuşă să facă asta…şi poate!)… Turbulenţe şi pe-aici, ce crezi, păpuşă?

PĂPUŞA: Cred ce văd. Un înger uitându-se la filme documentare despre ezoterism. Ba nu, de fapt cred că mă aflu  într-o etuvă, laolaltă cu 4 heiru…

MÂNUITOR2:  Pişti?  Pişc şi eu,  să ştii!

PĂPUŞA: Păi, dacă mă aburiţi…

ÎNGERUL:  Voiai să zici heruvimi…De fapt sunt singurul heruV de aici şi mai sunt doi, între care şade D-zeu…restul picturi, prin tabernacole. (brusc)Nu putem să te ardem. Treabă de arhanghel. Uriil.

PĂPUŞA:…(la început nu înţelege) …a, ziceam de abur şi concomitent ai amintit de ars. O, dar ştiu că aveţi nişte nume!

ÎNGERUL: Concomitent?

PĂPUŞA: În acelaşi timp, da…cum nu e timp pe-aici, niciun cuvânt mai potrivit.

ÎNGERUL: Mă rog! Revenind…întâi că ar trebui să pun o vorbă la Selafiil, Selafiil la Ieremiil, Ieremiil la Zedechiel, Zedechiel la Varahiil, Varahiil la Selafiil, Selafiil la prietenul Uriil pe care l-am pomenit deja, Uriil la Raguil, ăla de-l ştiţi Rafail, amic cu … Cu ceilalţi cinci formalităţi.

PĂPUŞA:  Şi mânuitorii? A, stai…am fost la un priveghi de curând, înainte să…şi stând acolo în biserică, aşteptând preotul…stai, că mi-am amintit încă ceva. În momentul când a intrat, preotul, în loc să se scuze de întârziere, ne anunţă că mai aduce un mort, unul grăbit, în sensul că fusese adus din Italia şi trebuia înmormântat rapid. Şi mai face  încă o glumă, referindu-se la faptul că oricum mortul nostru nu s-ar supăra, ba dimpotrivă, i-ar plăcea compania. Ca să nu-l înjur, că mi se părea inadecvat locului m-am uitat în sus.

ÎNGERUL:  Îmi place!…continuă.

PĂPUŞA: Mă uitam în sus şi acolo am văzut scris ” SUNT TREI CEI CE MÂNUIESC “…Ei sunt?

ÎNGERUL:  Sunt trei cei ce mântuiesc. De fapt, asta scrie. Nu, nu sunt ei.

PĂPUŞA:  Suspans, deci?

ÎNGERUL: Nu eşti aici pentru asta.

PĂPUŞA: Am…ameţit. Dar dacă nu sunt pentru asta, atunci pentru ce ? De ce n-am murit şi atât…pământ, sicriu, îngrăşământ, tăcere. Eu şi George pe lumea cealaltă, împreună…

ÎNGERUL: Pentru că nimeni nu moare pământ, sicriu, îngrăşământ, tăcere. Cele universaliceşti sau mundane, cum vrei să le spui, sunt cu mult mai zgomotoase. Într-o vreme nu-i aduceam pe niciunii aici, dar rudele, prietenii, cunoscuţii trecătorilor în nefiinţă se văicăreau, sufereau din cauza pierderii şi a trebuit să ne adaptăm.  Se crease un vuiet, o gălăgie insuportabilă în Univers. Aşa că am creat spaţiul ăsta de nicăieri, ca să înţelegem ce anume deplâng, ce regretă, cum putem să îi consolăm. Unora le-am arătat în vise Paradisul, altora în coşmare Iadul, ca să înţeleagă că viaţa, numindu-se viaţă e ceva continuu, şi că ea rămâne viaţă şi dincolo. Dincolo de moarte…Şi apropo, George n-a murit. Şi nici fufele. Iar trecătorul, victimă colaterală, e bine mersi, se bucură cu nevastă-sa de copilul nou născut.

PĂPUŞA: Poftim? Cum adică  n-a murit? Cum adică n-a murit? Şi eu sunt aici degeaba? Am murit fiindcă credeam că l-am omorât, ba chiar regretam. Ah, îmi vine să mă împuşc. De fapt, chiar am încercat odată. Ai o puşcă?

ÎNGERUL: Puşcă?

PĂPUŞA: Lasă-mă să ghicesc, ai uitat ce înseamnă “puşcă”, de “silitră” nici nu se pune problema…

ÎNGERUL:  De la balans. Păpuşă, uite ce e, mă văd silitr…silit să îngheţ glumele de tipul ăsteia.

PĂPUŞA: De ce? Că preoţii,  pe-acolo de unde vin eu le şi sfinţesc, direct în lada de provenienţă.

ÎNGERUL: E regretabil, aşa e…aveam informaţia. În plus, buretele arde mocnit. Nu cred că ţi-ar plăcea.

PĂPUŞA: Se vede că la tine terapia a dat rezultate…de parcă omul arde altfel.  Şi oricum, decât aici…în timp ce el trăieşte. Nu, că asta-i bună. Se pare că medicii ăia chiar şi-au dat toată silinţa, până la urmă.

ÎNGERUL: Că veni vorba de silinţă… (către cei trei mânuitori) cred că e timpul! ( pe chipul mânuitorilor se poate ghici o senzaţie de  înfrigurare) (păpuşii) Poftim pe  sub arcadă…(o atinge uşor în orbită)

(heblu)

ALMANAHE:  Întrerupem incursiunea în orbită, deoarece putem intra în conflict cu organismele ce deţin drepturile de proprietate  asupra locaţiilor imaginare unde am dori să mânuim păpuşa în actul IV.

Glumesc, desigur. Încă îmi permit…

Chiar dacă printre nămeţii de zăpadă de-afară nu se întrevede vara, ei bine, începând cu vara asta internetul va deveni externet, dar nu atât de liber precum în povestea-mi.  Şi desigur că ştiţi deja despre ce e vorba, nu mai povestesc.

Deocamdată, ACTA este doar un ACT, dar…

Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse următoarele etape :

1. Cronologic, Parlamentul European va trebui să-şi dea avizul conform în vara anului 2012,

2. Consiliul Uniunii Europene îl va adopta, independent de ratificarea în parlamentele naţionale.

3. Acordul va trebui ratificat de Parlamentul României şi doar după aceşti paşi va putea intra în vigoare.

Pe data de 11 februarie vor fi proteste împotriva ACTA în mai multe ţări membre ale Uniununii Europene, printre care şi România, precum şi în câteva ţări care nu fac parte din UE.

Detalii găsiţi aici, textul integral ACTA în limba română îl găsiţi aici, petiţia împotriva ACTA o puteţi semna aici,

iar aici, episodul special ACTA al celor de la Creative Monkeyz.

*terapie prin teatru

Cele 12 năzdrăvane, spuietoare de poveşti şi la psi©, cerroşu, tiberiu, anacondele, cita, scorpio, v.v., vero, abisurile, cristian,  lolita, genoveva, dictatura justiţiei, vântdetoamnă.

Ţefrang

Vineri, în ţara lui Ţur…

 

Frate-său, tot Ţur,

c-o ţâră mai mic,

nu încăpuse pe tron,

căci lungimea conta,

dar mustea, în secret,

căderi şi reforme, ţurloi.

În amândoi, se-oglindea omenirea,

privelişti în alb, cu ochi de opal,

dar hărţi diferite în rost.

Cum Marele Ţur nu ştia

ce Ţur mic în plan avea,

stătea liniştit şi trona.

Acoperişul gemea :

-Ia, uite-l pe Ţur,

ce mândru străluce-n azur!

Ţur mare sclipea,

puternic în soare

şi nu se topea.

Ţur mic, de ciudă-n picături ţurţura,

râvnind şi mai mult partea sa,

dar încă nu se putea mişca,

şi-aştepta,

lovitură de stat,

devenind tot mai mic.

În ăst timp, oraşul de sub,

în straie cernite devenea

ţambricos şi ca prins în şurub.

La prânz, oamenii mici

nu mai dormeau cu poveşti,

şi nici cu păpuşi.

Ştiau că-s de plastic

şi-atunci le ţuşteau

şi goale, în albul zăpezii,

când, cu bunici, la plimbare, ieşeau

le-nmormântau, pe urmă ţipau.

Opalescenţi, oamenii mijlocii,

nu-şi mai cătau  în ape.

Doar în ţinghelţuri căldură găseau

şi sculptau în zăpezi

şi în sine, forme bizare

de rău,  ce-ntâlneau

flori albe de bine,

ţirmonie cu fluturi alb-negru.

Cuvintele-n boală

pe rând se surpau,

în oamenii mari,

ce le ţurghiuleau.

Prin gurile celor mijlocii şi mici

Doar frig, şi litere-n cozi de câine,

Covrig.

Înapoi, pe-acoperişul lumii de nea

Ţur mic îi privea,

dar nu-nţelegea,

de la-nălţimea lui de ţarţam

ce-nseamnă Ţur mare să fii

şi nici ţvicăr n-avea,

nici ştiinţă că ţintire îl păştea.

Cuprins de îngheţuri,

Şi ace, un stol,

la distanţă de frate-său

doar de un ţol,

îşi dorea a lumii strigare

în cor:

-Ţur, Ţur! Ţur, Ţur!

Biet paiet pe a nopţii lumină

licărea pierzându-se-n bolta senină

şi înc-un oftat îi scăpă, :

-Ce ţânc sunt! Apoi trist, aţipi,

şi-ncepu a visa cleştar şi palate,

dar pe dos  lumea lui, cu turnuri în jos,

Şi-nţelese acolo, purtat în mister,

că ceea ce credea a fi cer

era tot o lume, mai mare ca el.

-Ce minune!

Vreau pe dată acolo s-ajung!

Şi-o lacrimă, a lui Ţur mic topire,

căzu.

Pe drum, din lumea de jos ţilăire

Şi-narmări cu lopeţi, îl trezi,

şi-nţelese…

-Ţur, frate, păzeaaaa!

Dar nu mai putea să şteargă greşeală,

nici gând.

Şi astfel, pe dată

iubirea-i se scurse-n pământ,

odată cu frate-său, ţăndări.

 

Şi-atunci ăst poem-fantezie

urcă şi se duse-n pustii,

şi-n treacăt, mai prinse,

(exerciţiu-n privire)

ciori, negre crengi,

noduri şi vene spre cer,

alt ţefrang, ca de vis.

Păpuşa(actul II)

(foto: de aici)
Actul II
„mii de gânduri pe secundă, o sută de mile prin gând”

PĂPUŞA( inertă; numai suflet): Sper că tâmpiţii ăştia nu mă vor trimite înapoi, din deja întâmplat în neîntâmplare, ca să înţeleg , chipurile, unde am greşit. Ce să zic, pac-pac, de nicăieri, apare, cu alai, îngerul repartizat, te duce într-o altă dimensiune şi te reabilitează! Dacă-i aşa, domnule Înger şi domnilor Mân(t)uitori, vă scutesc de călătorii-ecou, spirale temporale şi recunosc, acum, pe loc. Am greşit! Învăţăm din greşeli, nu? Ia stai un pic, şi dacă nu greşim înseamnă că n-am învăţat nimic? (scâncind) Ah, potenţialul simultanelor! Atâtea gânduri pe secundă, că devine un fel de loterie care dintre ele va ieşi pe gură. Sunt moartă de supărare!
ÎNGERUL: Nu s-ar zice, pari mai vie ca oricând!
MÂNUITOR2: Şefu’, decât numai suflet, mai…
ÎNGERUL: Bine!
MÂNUITOR3: Lipici?
ÎNGERUL:(acru) Nu, deocamdată.
PĂPUŞA(în tandem, suflet şi corp): Îngerii sunt ironici? N-aş fi crezut. (îngerul nu răspunde, se arată preocupat, pe gânduri; după un timp) Sunt vie de supărare, e mai bine aşa?
ÎNGERUL(uşor scos din sărite): Zău dacă înţeleg de ce te-ai izbit de zid, că nu văd pic de căinţă. Mă aşteptam să regreţi câte ceva.
PĂPUŞA: De-aici înfăţişarea asta, cioplitură-n burete?
ÎNGERUL: Un caz fericit. Uite, spre exemplu, unei bătrâne abia ieri…
PĂPUŞA: Adică şi aici se măsoară timpul în ieri, azi, mâine?
ÎNGERUL: He, he…adică dinamica creaţiei? (râzând) Nu! Dar există o asemănare. Şi aici trece destul de repede.
PĂPUŞA: Mă rog, eşti foarte ambiguu pentru un înger. Eu am senzaţia că n-a trecut nici măcar un minut de când am venit aici, deşi sunt momente când m-asudă anul.
ÎNGERUL: Am zis că trece, nu că-i trecător. Dar aşa-s oamenii, îşi fură timpul în căutarea sensului. Odată găsit însă, îl minimalizează. Revenind…o bătrână a plecat în urmă cu 4 ani de-acasă ca să adune iarbă pentru animale însă, nu s-a mai întors. A fost găsită lângă un lac din Fundulea, în stare avansată de putrefacţie, iar capul era bine-mersi, la vreo 5 metri de corp. La data găsirii cadavrului nu îi era cunoscută identitatea. Rudele au aflat de moartea femeii abia la vreo câteva săptămâni, când s-au dus să anunţe dispariţia. Asocieri, haine recunoscute…nişte cartuşe alături, ca să fie lărgit misterul. Murise însă, de inimă. Fusese deja îngropată în prezenţa primarului şi a unui poliţist, însă fără cap, în toiul nopţii. La aproape patru ani de la deces, sora femeii a primit telefon de la Poliţie, să vină să ridice un colet expediat de IML. Începi să înţelegi?
PĂPUŞA: În colet era capul femeii. Fusese „reţinut” pentru reconstituire facială. Poliţia uitase să îi anunţe că fusese identificat cadavrul. Comic! Şi foarte românesc! „Vai, bietul Yorick! L-am cunoscut, Horațio!” Hamlet, actul V, scena 1. “Pe când plâng unii, alții se desfată: Așa e lumea de când este ea.” , două acte mai devreme, actul III, adică. Bun, şi-acum că m-am deşteptat brusc, unde-i hotărârea?
ÎNGERUL: …Poftim?
PĂPUŞA: Ce-aţi mimat mai devreme. Unde merg? Pe căi cereşti, bănuiesc…
MÂNUITOR1: Am zis că o să i se rupă? Am zis!
ÎNGERUL: O să mergi pe mâna lor.
PĂPUŞA: Că pe gura lor…
ÎNGERUL : Gura!
PĂPUŞA: Ce nostim eşti! Eu doar dau din cap. „Gura mea” e păpuşarul de-mi stă pe cap. Observi? Am buzele li-pi-te! Vorbele-vorbe vin din afara mea, asta-i realitatea, precum şi faptul că pământul e plat, ca întindere pe distanţe scurte…
ÎNGERUL: Eu nu înţeleg, creierii ei nu erau împrăştiaţi pe parbriz?
PĂPUŞA: Era necesar să-mi aminteşti?
MÂNUITOR1: Şefu’, pauză de masă?
ÎNGERUL: Încetaţi, mă înnebuniţi!
MÂNUITOR1: Nu putem, şefu’! E independent de voinţa noastră, doar ştii.
PĂPUŞA: Adică, sunteţi la cheremul meu?
ÎNGERUL: Extraordinar, deşteptule! (către păpuşă) Da, dar te putem lăsa să putrezeşti aici, drept exemplu, păpuşă!
PĂPUŞA: Ce mai, prăpăd! Mie îmi convine. Adică, decât varianta clasică, 2 metri, geometrie, scânduri, şuruburi, viermi…
ÎNGERUL: (scoţând dintr-o ladă veche un laptop Mac) O clipă…
PĂPUŞA: Nu se poate! (Privind mărul-logo) A fost şi Steve pe-aici?
ÎNGERUL: E confidenţial.
PĂPUŞA: Aveţi internet? Chiar nu glumeai cu iahuuu…
ÎNGERUL: Ba, glumeam. O precizare, aici se numeşte externet.
PĂPUŞA: Uşor de remarcat de ce. Pot să-mi verific pagina de Facebook? Probabil că şi-au exprimat deja regretul că…
ÎNGERUL: Nu ştiu dacă…
PĂPUŞA: Ba da, trebuie să ştiu! (îi ia laptopul din mână)
ÎNGERUL: Treaba ta, n-o să-ţi placă deloc…Vezi că e parolat!(păpuşa e un pic confuză, dar neavând o faţă flexibilă…)
PĂPUŞA: Parola!
ÎNGERUL: 666
PĂPUŞA: Pe bune?
ÎNGERUL: Nu! Doar 665.
PĂPUŞA: Îmi place, conexiunea e foarte bună. Să vedem…George mă iartă „oriunde aş fi”, fufele au dat năvală… Are peste 100 de like-uri. Previzibil, oarecum…
MÂNUITOR1: Auzi şefu’, eu nu înţeleg de ce-i mai aducem aici. Noi îi lămurim pe ei sau invers? N-o enervează deloc starea în care se află.
ÎNGERUL: Marele Mister!
PĂPUŞA: Înţeleg că nici voi nu sunteţi lămuriţi.
ÎNGERUL: De fapt, suntem! Suntem o imensă bibliotecă.
PĂPUŞA: Bibliotecari, deci…
ÎNGERUL: Se prea poate…călători în timp.
MÂNUITOR2:Fără ataşament însă …
MÂNUITOR3:… ori investiţii fizice.
PĂPUŞA: Cărţile unde-s?
ÎNGERUL: Biblioteci virtuale…altfel s-ar alege praful!
PĂPUŞA: Foldere…
ÎNGERUL: Foldere, subfoldere…valize. Tu de ce crezi că s-au „inventat” calculatoarele, laptopurile, internetul?
PĂPUŞA: Ajutor dumnezeiesc?! O, iată-mă luminată!
ÎNGERUL: Nu crezi? Mă rog, şi Blaise Pascal a demonstrat că vidul există deasupra atmosferei numai după ce a devenit profund religios, deşi până la vârsta de 15 ani taică-său îi interzisese orice contact cu matematica.” Dumnezeu există pentru că este cel mai bun pariu”, scria Pascal.
PĂPUŞA: Înţeleg. Înţeleg că avea nevoie cu disperare de existenţa unui Dumnezeu ca să-şi justifice ambiţia:„dacă Dumnezeu există și sunt catolic, câștig viața veșnică, supunându-mă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“. Les pensées, posthume, 1670. Un parior!
MÂNUITOR1: Şefu’, mi-e foame! Iar după câte văd eu aţi putea s-o ţineţi tot aşa, într-o trăncăneală, la infinit.
PĂPUŞA: Mie mi-e indiferent. (către înger) Ştii, Pascal s-a jucat un pic şi cu noţiunea de infinit…
ÎNGERUL: Fie! O să mâncăm cu toţii.
MÂNUITOR2: În sfârşit.
MÂNUITOR3: Cu ea ce facem?
ÎNGERUL: Somn…
PĂPUŞA: Să mori, să do..
MÂNUITOR3: să dormi!… nimic mai mult. Să ştii
Că printr-un somn poţi pune-odată capăt
Durerii sufleteşti şi-atîtor chinuri
Ce-s partea cărnii, iată o-ncheiere
Spre care năzuim. Să mori, să dormi ;
Să dormi poate visând ? Aici stă totul.
(Mânuitor1 scoate de prin buzunare bunătăţile pe care le şterpelise la petrecerea din actul I; toţi mănâncă în tăcere)

foto: “Hamlet”, 9 decembrie 2011.

12 cuvinte, momeli către alte călătorii, de la psi© către cerroşu, miţa, vero, cita, tiberiu, v.v., scorpio, rokssana, psi©, dictaturajustiţiei şi la grig.

Păpuşa(actul I)

Personaje:
ÎNGERUL
MÂNUITOR1-picioare
MÂNUITOR2-mâna dreaptă
MÂNUITOR3-mâna stângă şi cap
PĂPUŞA

ACTUL I

“din ştirile din ziare eu mă desprind…”

ÎNGERUL: Cum a mers?
MÂNUITOR1: A mers, da’ sunt obosit mort. Mort şi înţepenit!
ÎNGERUL: (făcându-i semn să nu mai vorbească aiurea): Mort, înţepenit?
MÂNUITOR2: Totu’ e sub control, şefu’!
MÂNUITOR1: Numai că mi-a făcut foame toată tărăşenia. Ştii, şefu’, party-ul era în grădină, aer curat. Pe masă tot soiul de bucate. Nu m-am putut abţine şi mi-am umflat toate buzunarele. Sper să am răgazul să înfulec aici.
ÎNGERUL: Mă rog! Te expui prea mult, o să-ţi pierzi locul!
MÂNUITOR1: Trec la mână, şefu’?
MÂNUITOR2: Cum să treacă la mână, şefu’?
MĂNUITOR1: Păi, uite de-aia, că mă expun.
ÎNGERUL: Încetaţi! Povestiţi-mi cum a fost!
MÂNUITOR1: Păi, cum să fie, şefu’? Ea s-a dezbrăcat în toiul petrecerii în fundul gol…
MÂNUITOR2: Nu cred că ăsta e un aspect important!
MÂNUITOR1: Am înţeles, nu învelişul contează. Sufletu’, nu? Ăsta e al dracului de important…
MÂNUITOR2: Nu despre aspectul fizic vorbeam. Şefu’, io nu mai lucrez cu dobitocul ăsta! Înţelege numai ce vrea el.
ÎNGERUL: Nu fi tâmpit, te ia în balon, atâta tot.
MÂNUITOR1 şi MÂNUITOR2: În orice caz…
MÂNUITOR1:…ce e de povestit e că tipa a tot băut, încă de la sosirea primului invitat, astfel că în toiul petrecerii era beată criţă, picioarele n-o mai ascultau…
MÂNUITOR2: Aici aş interveni eu…
ÎNGERUL: Lasă! Să intervină altcineva. (către mânuitor3)Tot timpul taci. Tu n-ai nimic de zis?
MÂNUITOR3: Nu!(pauză) Ce să zic?(pauză)…(încurajat de înger din priviri) Că tipa îl iubea pe idiotu’ ăla, că o înşela ori de câte ori avea chef, că astfel ea şi-a pus în cap ca la petrecerea de ziua ei să-şi facă de cap, apoi să-l împuşte de faţă cu toate paţachinele lui şi pe urmă să-şi pună curu’ gol într-o maşină de-a lui şi s-o dea de zid cu tot cu ea, crezând că astfel îs încheiate şi socotelile?…
ÎNGERUL: Respiră!
MÂNUITOR3: N-am umorul colegilor mei şi-n plus mi se pare de prost gust să vorbeşti despre cineva când e de faţă ca şi cum n-ar fi, chiar dacă mort.
MÂNUITOR1: Ai dreptate, despre morţi numai de bine!
ÎNGERUL: Bine, puneţi ceva pe ea şi să începem.
MÂNUITOR2: Ce să facem, şefu’?
ÎNGERUL: S-o îmbrace cineva, tâmpiţilor!(mânuitorii îmbracă păpuşa: sutien, chiloţi cu mânecuţă)…Chiloţi cu mânecuţă?
MÂNUITOR1: Începem…(îşi freacă mâinile bucuros)
ÎNGERUL: Nu începem încă. Victime colaterale?
MÂNUITOR2: Trei.
ÎNGERUL: Unde-s?
MÂNUITOR1: În comă, dulcea…
ÎNGERUL: Îşi revin?
MÂNUITOR1: Medicii îşi dau toată silinţa. (cei trei mânuitori încep să râdă înfundat, apoi din ce în ce mai zgomotos)
ÎNGERUL: Femei?
MÂNUITOR2: Două…
MÂNUITOR1: …fufe. Erau la petrecere.
ÎNGERUL: Al treilea?
MÂNUITOR3: Un simplu trecător.
MÂNUITOR1: Pe una dintre fufe a nimerit-o din plin glonţul pentru el. În cădere s-a ţinut de cealaltă. Aia, pe tocuri, a alunecat şi s-a izbit cu capul de masa cu băutură.
MÂNUITOR2: Cioburi pe toată faţa.
MÂNUITOR3: Omul se întorcea la spital, luase flori pentru nevastă-sa, care abia născuse o fetiţă.
MÂNUITOR1: Lasă, a ajuns mai repede.
MÂNUITOR3: L-a izbit cu maşina, din plin.
MÂNUITOR2: Pun pariu că diva, când se va dezmetici, va fi dezamăgită.
MÂNUITOR1: Ba eu cred că i se rupe.
MÂNUITOR3: Ăsta nu tace niciodată.(mânuind capul păpuşii) Cred că simt nevoia să te părăsesc, Gică!
ÎNGERUL: Se trezeşte…
MÂNUITOR1: Era şi timpul.
ÎNGERUL: Ia, staţi! Seamănă puţin cu tipa aia, cum naiba o cheamă?
Mânuitor1: Brigitte?
Mânuitor2: Marlyn?
ÎNGERUL: Ei, Betty Boop… (către păpuşă) Nume?
PĂPUŞA:…
ÎNGERUL: Oricum nu contează, aici ştim tot!
PĂPUŞA: Atunci de ce…
ÎNGERUL:…am întrebat? Păi, aici, unii doresc să fie pomeniţi pe numele de alint, alţii după porecle, iar alţii chiar şi după ID-ul de yahoo, te miră?
PĂPUŞA: Aici? Iahu?
ÎNGERUL: Mă rog, “aici” e un fel de a nu spune locului “nicăieri”. Dar “nicăieri” i se potriveşte de minune, să ştii. Uite, iahuuuu, iahuuuu. Vezi?
PĂPUŞA: Nu.
ÎNGERUL: Mă rog, destul de spaţios, de-asta!
PĂPUŞA: Nu înţeleg.
ÎNGERUL: E destul loc pentru toţi.
PĂPUŞA: Am senzaţia că îmi pierd timpul pe-aici.
ÎNGERUL: Auzi la ea, aici pierd timpul! Comică, toţi sunteţi comici! Dar nu-i nimic, aici lăsăm oile să profite cât pot de oimea lor. Mă rog, atâta cât le-a mai rămas.
PĂPUŞA: Spui într-una “mă rog”…
ÎNGERUL: Da?! Un tic!
PĂPUŞA: Mă rog, nu mai stau! Unde-i uşa spre iad? Mă rog, dacă există vreo uşă…
ÎNGERUL: E încuiată, metaforic vorbind. De fapt, aici nu avem uşi, ai intuit bine. Iad ai zis. Interesant…
PĂPUŞA: Că am zis iad?
ÎNGERUL: Nu! Că toţi vreţi acolo. Teoriile preconcepute! În fiecare secol i-au determinat pe oameni să aprecieze ceea ce e rău şi să respingă ceea ce e bun. Ştii, am avut senzaţia, pentru un moment, că eşti diferită.
PĂPUŞA: Nu sunt.
ÎNGERUL: Nu eşti atentă! Spuneam mai devreme că aici oile pot profita de acest nicăieri.
PĂPUŞA: Ce rost mai are să profităm, când totul e în egală măsură nimic?
ÎNGERUL: Nu-i ironia sorţii?
PĂPUŞA: Înţeleg că oile vin aici şi îţi behăie că vor în iad, iar tu te-apuci să le ţii discursuri despre bine şi rău. O serie de alte behăituri.
ÎNGERUL: Nu îmi behăie mie, alt înger, alt department. Eu nu suport să văd sânge.
PĂPUŞA: Deci, nu merg în iad?
ÎNGERUL: Trebuie să ai rabdare. Nu te mai gândi la cele ce urmează.
PĂPUŞA: Simt că ceva nu e-n regulă, ceva ce mă face să regret.
ÎNGERUL: E firesc! Nu te îngrijora, în curând o să fii perfect stăpână pe sentimentele tale. Mai ales pe gesturi.
PĂPUŞA: Dar ce rost mai are această aşteptare? Mi se pare un act inuman. Nu mi-o lua în nume de rău, dar ştii cumva ce s-ar întâmpla dacă aş regreta că am venit aici?
ÎNGERUL: Nu ştiu încă ce ţi-e dat.
PĂPUŞA: Atunci cine ştie? Vreau să vorbesc cu careva care ştie! Imediat!
ÎNGERUL: Nu se poate!
MÂNUITOR1: Până la Dumnezeu…
MÂNUITOR2: …te mănâncă…
MÂNUITOR3: Pe toţi sfinţii, eu îi pleznesc!
PĂPUŞA: Mi se pare că mă desprind de mine însămi.
MÂNUITOR3: Şefu’(arătându-i locul unde, dacă păpuşa ar mai fi fost om, ar fi fost lăcaşul inimii), s-a dezlipit un pic aici…
Îngerul: Şedinţă! Acum!(mânuitorul3 ezită) Imediat!

Tema de luni, de la psi© “poruncă”: Păpuşa
De la Tiberiu, cuvintele din trecut.
Au mai scris despre asta şi : psi©, mitzaabiciclista, cerroşu, scorpio, dictaturajustiţiei, vero, tiberiu, incertitudini, cita, v.v.

Duzina de cuvinte- Eu şi un ecran “verde” (în loc de TU)

Eu nu mai sunt eu.
Sunt Tu,
stradă de zahăr
spre indiferent.
Pe masă, divanul lui Fuzuli.
Se despoaie ceţuri
în ceaşcă,
ceaiul e albastru,
cerneală pentru fantezii în verde.
Îţi aminteşti, cea noapte
când inima de filtru apucând,
tu ai aprins-o?
Ai tras ca dintr-o narghilea,
şi ai scrumat pe cerul gurii mele.
M-ai dezgrăit, copilărească fire,
Şi-acum mă-nşir mărgăritar, în basmul meu
bând apă de zemzem,
crezând că-mi sting pre tine.
Vândut e ţie duhul tot, cu tot cu lampă!
Deşi egal în neastâmpăr,
nu eşti nici rege, împărat, nici padişah, nici şah,
şi-o spui deschis,
ca ochii iepelor să plouă,
şi trupul să le mişte-n (e)L,
buric dansând, mai dihai ca-nainte.
Dar eu, pe eu l-afund, l-afum, m-am hotărât!
Iavaş, cum arde lumânarea,
şi nu mai plâng, că mă topesc, prietene, ca ea.
Când tu e amintire acolo,
aici e doar senin de harfă,
iar ce-i topit în forme aiurea,
dănţuiască, şi-o să crape.
Şi ceară-mi cine-o vrea povestea,
fi-va doar a mea!
Eu fiind tu, nimic nu-i dublu,
e mai mult,
o împletire-ntre
tueueutu, ca de turban.
Şi am s-o fac când şal,
de-ţi e cuvântul hoţ,
când un atlas, împodobind cel sân rănit,
căci tu oglinzi mi-atârni
şi faţa ta-i acolo, prin odăi,
sperându-te oricui cu sfârc crocant.
Selam, prietene,
vina să fie-a ta de-acum,
a mea e şaua,
fiindcă-am înţeles ascunsuri:
de fapt, tu eşti Şeherezada,
aşa că poruncesc să-mi naşti trei fii!

M-am urcat şi eu pe acoperişul de la numărul 35, unde psi pofteşte şi de-alde gură-cască(am vreo două săptămâni de nesomn şi visare la ziua asta; mă rog la noaptea asta luuuungă)cu chef de joacă-n scris.
Ca să-nchid gura (gură) am luat duzina de cuvinte,
apoi, în loc să pun capul pe pernă, am pus în foi de almanahe, de-o baclava…
să aveţi pohtă!…
somn uşor, mie!

aceleaşi cuvinte, alt înţeles găsiţi şi la psi(evident!!!, unde versul e alb şi jucător de poker pe picături de ploaie),abisuri (nostalgii la plic, în ceai), scorpio(călătoriile lui jegărel), tiberiu(jucăuş de sâmbătă), redsky(licori şi mistere), carmensima (la plăcinte înainte!!!), linkping(o râpă a amăgirilor, în care te-arunci de bunăvoie), LaGrig(real, la modul concret)…şi probabil că mai sunt, dar are psi grijă să-i dibuiască şi să-i mai adune de prin unghere, am văzut!
Între timp(şi spaţiu virtual vânturând)am văzut şi eu :anaid(tot dinspre semilună);
rocksanna(care, n-a tunat, da’ a adunat)i-a servit calzi pe:labulivar(zăhar de lins, candid), sara(unde străzile-s ascunzătoare de sărut crocant), incertitudini(sub lupă, toamna).
cristiangheorghe (ala-bala, a la turca, bre!) a venit singur şi s-a ecranizat,
precum şi dictatura justiţiei(real dospind şi dând pe-afară)

O să am nevoie de 1001 de nopţi şi încă 1001 de zile să citesc tot!

Rubberneckin’ , baby

Ne conducem fiecare spaţiul,
Dar întotdeauna mai rămâne
Ceva neluat în posesie.
Se compune în mine
Ca nevoia de simetrie,
Posesie.
Revine în mine,
Obsesie.

Împărţim sfera
În două jumătăţi ,
Tragem la sorţi poziţia.
Din doi,
Noroc chior,
Omul-miză
În plus,
O frunză,
Premiză:

Cel ce rămâne-n loc
Acoperă retragerea.
Ochiul să urmeze întocmai
Curbura pământului,
Într-o anumită circumstanţă
Extravaganţă.

În încăpere, lumină indirectă
Mă decupează-n contre jour.
Cineva răstoarnă scrumiera,
Plină.
Pulbere fină.
Proiecţie pe retină.

Progresul se opreşte temporar,
Progresul vine-ntotdeauna
Cu un cost suplimentar.
Prin ceaţa aerului supraîncărcat,
Denaturatul contur al lunii
S-a reglat.

S-a culcat
Omul, muză-n pat cu
Omul-miză. Remiză.
Cinema
În cameră,
Change of habit,
ultimul film,
Elvis Presley
Stă şi el, întins,
În biserică.
O călugăriţă, cu sutienul descheiat,

Fredonează
Rubberneckin’ , baby.
Cu sufletul împăcat
Eu mai trag un fum,
Învârt butonul, îl dau peste cap.
Prietene,
Stai şi-ascultă!
Sunetul e mixat.
Nu părăsi clădirea,
Încă nu s-a terminat!

Îngheţată cu orice

…căci să te caut în stră-fundurile timpului înseamnă întotdeauna să mă prăbuşesc iar în mine însămi, şi e atât de trist să scriu despre mine, chiar dacă aş vrea să-mi închipui mai departe că scriu despre tine. Mi-ar plăcea să sar în apărarea mimilor cehi sau a dansatorilor thailandezi, scriind despre asta…de pildă tocmai am văzut o lebădă care înota…ah, linia aceea dublă plină de gingăşie cu care pieptul ei taie apa lacului. Entuziasmul meu nu se trage numai de la lebădă, e ceva şi în lacul ce face dintr-o dată ca totul să prindă formă.

Soarele strălucea încă pe cer, iar vântul adia uşor printre frunzele copacilor din faţa ferestrei. Corina se dădu jos din pat şi păşi uşor pe primul norişor, ce plutea lin chiar lângă tocul ferestrei larg deschise. Încercă să-şi amintească ce zi a săptămanii e, dacă are serviciu sau nu, dar brusc îşi dete seama că nu contează asta. Hotărâ că trebuie să-şi cumpere o îngheţată, aşa că urni norişorul spre vechiul magazin.
Când colo, ce să vezi? Magazinul de îngheţată dispăruse. Nu mai era nici urmă de el. În locul său răsărise, în schimb (şi ce schimb?!) un castel acoperit cu iederă.
Corina observă, de asemenea, din norişorul ei, că oamenii de pe stradă erau îmbrăcaţi ciudat. Dar nu-şi bătu capul cu acest aspect. Era vorba de gusturi, până la urmă! Şi ale ei erau orientate doar spre îngheţată pentru moment.
Brusc, de poftă cred, Corina îşi aminti că de fapt pe ea o cheamă Clara. Ceva se întâmplase cu ea, dar pur şi simplu nu îi era clar ce anume. Deşi magazinul de îngheţată dispăruse, şi asta îi era cât se poate de clar, ea tot îşi mai dorea îngheţată. Una de cireşe…
Situaţia era într-adevăr delicată. Gândurile îi veneau alan-dala. Exact pe când era gata să se dea bătută, Clara văzu ceva strălucind puternic pe degetul ei. Era chiar inelul ei cu piatră albastră, ce stătea triumfător pe inelaru-i subţire. Simţea o puternică forţă venind dinspre acesta. Îl scoase de pe deget şi dintr-o dată, de parcă inelele ar avea voinţă proprie, el îi alunecă printre degete şi căzu prin norişor, spre pământ…
” Nu ar fi trebuit să scap inelul!” îşi zise sieşi, ştiind că nu va putea coborâ după el. Trebuia să se descurce altcumva. În momentul în care inelul atinse pământul, se iscă o furtună, iar norişorul Clarei începu să se înnegrească, precum hârtia, să se clatine, precum paharul în care se iscă de obicei furtunile şi să se bată cu ceilalţi nori duşi de vânt, precum gândurile-i.
Clara încercă din răsputeri să îşi ţină echilibrul, şi se trezi ţipând: “Trebuia să decupez şi nişte fluturaşi! şi furtuna se mai domoli un pic. Profită de moment ca să se uite în jur, în căutarea unei umbre…le, dar simţi o puternică lovitură dintr-o parte şi căzu. Îşi pierdu în cădere şi ochelarii, care-i alunecară prin inelul magic, pentru că da, trebuie că e magic, de vreme ce odată căzut pe pământ nu rămase acolo, ci plutea semeţ lângă ea, chiar acum.
Dar forţa gravitaţională o trăgea în jos.
“E absurd!” gândi ea. “E un vis, iar în vis nu există forţă gravitaţională. Sau există ? ” Se aruncă apoi după ei, după ochelari, se prinse în cădere de inel şi se urcă pe el, dar alunecă prin el, pentru că era prea şlefuit, şi…
surpriză!!!!…încăpu!
Îşi aminti expresia “ca trasă prin inel”, vorba preferată a mamei, căci la ce-s bune mamele, şi îşi propuse deocamdată să uite de îngheţată, în timp ce continua să cadă.
Încerca din răsputeri să se prindă de ceilalţi nori în cădere, dar i se topeau în mână…”ca o îngheţată”, gândi ea!
În jur era tăcere şi ea se tot ducea în jos, până ce, la un moment dat se opri pe un alt nor, deloc al ei, ultimul de deasupra pământului. Nu pricepea de ce nu s-a topit şi el în mâinile ei, aidoma celorlalţi nori. Şi-auzi vântul… Cuvântul se-amesteca, melodia care-i vâjâia-n urechi ” e…sssttt…eee deee răăuuu…”, aşa suna.
Pentru o clipă nu-şi dorea decât să stea, să se liniştească şi să înţeleagă. Îşi aminti cuvinte pe care nu le ştia… toate îi năvăleau în minte de nicăieri. “Nor tâmpit!!!!!!! se răsti ea,”…o să te topesc până la urmă şi pe tine, ca pe ceilalţi! ce?!…crezi că eşti divers?!”
Apoi se ridică imponderabilă deasupra norişorului .”Ala bala portocala!” De când se ştia aceasta expresie o ajuta să-şi limpezească gândurile. Dar, ca prin farmec se dezechilibră şi se lovi de-o lebădă care trecea în zbor. Îşi mai zise o dată ala bala portocala şi se simţi şi mai bine.
Aşa era ea! Spunea “ala bala portocala…” şi gata!…era de-ajuns uneori să zică doar ala, alteori bala.. după portocale nu se înnebunea, oricum! îi plăceau în schimb cuvintele care conţineau doi de “n”…Dacă ar fi fost după ea ar fi folosit doar cuvinte care conţineau doi de n. Oricum nu-i ardea să se gândească acum la portocale…Acum, când trebuia să-şi dea seama ce era de făcut?! Dar lebăda refuza cu desăvârşire să vorbească…
Recapitulă scopurile! Da!… Trebuia să-şi găsească inelul şi ochelarii! În plus, trebuia să se regăsească şi pe ea, deoarece ştia clar că se cam pierduse în poveste…“Acum…da…acum!… “Ala bala portocala, ala bala portocala!”…şi-şi reveni din isterie… îşi reveni, la drept vorbind şi din visul în care plutea şi privi înainte.
Înainte era drumul pe care trebuia să o apuce. Ceva îi spunea asta.
Aşa că o luă spre stânga, fără să înţeleagă câtuşi de puţin de ce-şi face asta.
Nu trecu mult şi înţelese. Văzu chipeşul cavaler din dreapta. Deoarece ştia că se afla într-un vis nu-şi puse problema că merge pe drumul greşit…Spuse din nou “ala bala portocala”. Din nou, dar ceva mai repede, astfel că puteai auzi doar “albprtcl” de te-ai fi aflat prin apropiere şi se îndreptă spre flăcău…
Dar, obosită şi ameţită cum era i se făcu aşa un sooooooomn, încât se gândi să amâne conversaţia cu el pentru a doua zi…aşa că se culcă pe prima creangă care-i ieşi în cale..şi adormi, ignorând cu totul maşina de poliţie ce subtil se-apropia.
Apucă să citeasca doar:”POLICE …SKY”. De fapt era“POLICE BOSKY”. Ca nicio altă maşină de poliţie, se puse frumos pe aşteptat lângă ea… oricum, la drept vorbind nici o alarmă din lume n-o putea trezi…fie ea şi misiva cerului sau muma pădurii.
Văzu prin somn inelul şi ochelarii şi se trezi cu strania senzaţie că ochelarii erau chiar lângă ea… întinse mâna să-i atingă şi dădu cu mâna de maşina de poliţie ce aştepta liniştită în iarbă. “DORMI!!!DORMI!!!…ăsta-i doar un vis”…apucă să mai spună, căci o voce începu a filozofa: “De unde ştii că e vis? Ai vreo dovadă că ceea ce se întâmplă nu e realitate?” “Am!!!!!!!!!!!…ochelarii nu sunt ochelarii mei…şi nici inelul…seamănă doar…”vru să spună, dar se îndoi puţin de cursivitatea discursului şi zise exact ce gândea: “N-am nicio dovadă !”
Vocea zâmbi şi-i zise: “Sunt altfel pentru că tu vrei să fie altfel… Inelul şi ochelarii eşti tu… Regăseşte-teeee!”… se mai auzi din cer, înainte ca din maşina de politie să iasă un poliţist gras, cu o mustaţă neagră, deasă, şi tuşind ca un fumător de pipă.
De fapt, el chiar îşi scoase pipa când se îndreptă spre ea, şi-şi indesă în ea tutun cu aromă de cirese .
“Dar nu trebuie mai întâi să mă caut?” întrebarea se izbi însă, sfioasă, de mustaţa celui din faţa ei.
Se întristă. Îşi dete seama că era prea obosită ca să-şi pună asemenea întrebări. Poliţistul grăi răguşit:”Domnişoară, sunteţi cumva posesoarea unui inel cu piatra albastră şi a unei perechi de ochelari?” Clara încuviinţă din cap.
Atunci poliţistul îşi scoase cătuşele şi spuse:”You are under arest for dream hopping!”
“Ia te uităăă! Ce engleză cursivă are domnu’ poliţist!”
În timp ce Corina…pardon!…Clara…în timp ce Clara se minuna de pronunţia perfectă a poliţistului mustăcios, flăcăul îi veghea visul. Voia să aştepte, dar ce? Din punctul său de vedere nu se vedea decât un mustacios mătăhălos cu limba-ntre dinţi şi-o fată care nici măcar nu-şi ştia bine numele. De conversaţii nu-i ardea… Plus că se vorbea într-o limbă care nu era a lui… în ciuda acestor minusuri se hotărâ să vorbească în numele ei şi-n limba lui cu mustăciosul poliţist plin de arome şi expresii englezeşti şi s-o elibereze pe fată de-ndată.
Nu-i placeau cireşele, avea alergie, dar cum era un erou, şi cum avea şi-un cal alb se-avântă hotărât să doboare matahala din faţa lui şi să salveze fata…
Poliţistul recunocuse însă pe flăcău. Era un fost făt-frumos, ce avea tatuat pe antebraţ “666-Black Forever”, aşa că nu voia să se pună cu el. “Pe vremuri n-avea calul alb, dar întotdeauna avea cuvintele potrivite la el.” mai apucă mustăciosul să spună, deşi un pic cam lungă fraza, pentru cât de scurt şi răspicat îşi propusese să-i fie gândul, şi-o luă la sănătoasa, lăsând pipa să-i cadă, de teama că fătul i-ar putea lua urma din cauza aromei şi să-i dibuiască ascunzişul.
Săracul poliţist nu ştia de alergia flăcăului…
De cum a văzut-o pe Clara (de) pe calul său, Black Forever si-a promis că pe ea n-o va bate ca pe fostele lui prinţese, pentru că Clara era deosebită… Şi înainte de-a se scurge un an, ce-i drept, de vis, îi dărui o îngheţată. Apoi o puse călare. Clara o dădu pe gât dintr-o răsuflare, căci, vezi bine, îngheţata se topise. Se topise şi Clara după flăcău. Însă flăcăul avea cal iar vânătaia de sub ochiul stâng nu o avea din naştere, iar timpul şi îngheţata, chiar dacă acum la discreţie nu reuşeau să vindece. În timp ce-şi punea îngheţata sub ochi realiză că visele sunt făcute pentru oameni mari, nu pentru puştoaice ca ea. Nu găsea rostul amestecului ăsta de nori, ochelari pierduţi şi inel bun de tras prin el. Dar cea mai mare nedumerire a ei era că magazinele de îngheţată nu pot dispărea aşa, de parcă un soare uriaş le-ar fi topit…Dar şi aşa, acea stradă ar fi devenit o stradă foarte colorată, cu arome de orice şi oameni îmbrăcaţi ciudat. În plus, un roi, două de musculiţe gălăgioase ar fi bâzăit pe-acolo şi tot ţi-ai fi dat seama că magazinul chiar a existat…
Şi-apoi, de ce alesese să topească nor cu nor, în loc să o ia pe scări, cum, de mică, mama sa o-nvăţase?…
Hotărâ, deci să uite de vânătaie, să facă sex cu flăcăul”666-Black Forever” pentru ultima oară, să arunce îngheţata cât colo şi să se-ntoarcă acasă, unde-şi va mai petrece vreo câţiva ani buni, pentru a da de rostul întrebărilor fără răspuns.
O altă Clara, şi de ce nu, o Clementină…da!De azi înainte o s-o cheme Clementina…de la clemenţă…
Zorii se-aruncară brusc şi ei pe ea…
Deschise ochii şi-şi văzu mama aplecată de-asupra ei, luându-i cu palma temperatura de pe buze…şi termometrul dintre buze.
” Clementina, ţi-am spus de-atâtea ori că îngheţata nu-i pentru tine! Când o să întelegi?”o dojeni uşor mama, deşi, eu ca şi autoare şi străină de poveste m-am repezit să pun la sfârşitul mămoaselor propoziţii semne grele, precum”!” sau “?”.
“Da, mamă! Ai dreptate! Dar stai liniştită, mamă! N-o să mai vreau îngheţată multă vreme de-acum încolo!”
Pe mamă o mulţumi răspunsul fetei sale aşa că se repezi să închidă fereastra.

Soarele puternic o dizolva, dar semn că încă mai era acolo era vocea ei, care bătea apropo-uri:
“Şi, apropo (sâc!), te-a sunat cineva. Black. Black Forever, parcă…E vreun coleg de la şcoală?”
Clementina zâmbi ştrengăreşte soarelui…şi fiindcă găsi ceva de capul apropo-urilor îi bătu unul chiar pe loc mamei sale…despre ceai.