Afară, zile-n ispită, când zvonuri de libertate zac sub nămeţi,
când demnitatea iese pe nas, dacă-i rosteşti numele,
fiindcă o păzesc bine uniforme de cauciuc,
oameni-garou pentru oameni-revoltă,
căci, lucru ştiut, vântul schimbării poate produce electricitate.
Înăuntru, o frunză-preşedinte, de plastic, nevrând să cadă,
îşi repetă discursul în oglindă şi pauzele, pentru efect.
Dintr-o biserică, cu turla înaltă, bliţul surprinde:
cadru inestetic, nepăsare cu zâmbet,
poporul, un neavenit, ademenit c-o dulceaţă de cireaşă amară
învăţând pe de rost când să tacă sau când să vorbească şi
înfăşată în materiale scumpe, de la tribună scâncind, politica.
Zile obişnuite de iarnă, când cireaşa nu se mai coace,
deşi, în numele ei se vând zilnic torturi.
Zile de doliu, în care “Aniversarea”, la teatru, înseamnă moarte,
o moarte ironică, luând un Actor ce-abia strigase stins: Libertate!
Şi-acestor zile, când nu mai e nevoie de motiv- garou,
ca sângele să fie vărsat, inestetic,
în eprubete, vântul ori alt înţeles le-aduce, laolaltă, aşternut alb de tăceri şi mizerii.
Sunt zvonuri că există o înaltă societate numită Ispita,
Care-a picat mai demult frunza. şi care-acum vinde baloane de cauciuc,
şi de-asta nu se mai nasc nici eroi.
Eu, îmi aprind un bec, analizând nevoia de electricitate,
şi duc mâna la nas, căci am început să înţeleg abia acum ce-nseamnă “a fi”…
pe jumătate viu.
zile friguroase, în care cuvinte, precum inestetic, cauciuc, cireasa, garou, electricitate, frunza, vantul, zvonuri, inalta, numele, nas, ispita pot însemna orice, şi care, aşternându-se, precum le e voia, colorează alb de psi©, cerroşu, miţa, tiberiu, cioburi de chihlimbar, rokssana, V.V., scorpiuţ, dunia, cita, dictatura justiţiei, vero, sub formă de comentariu la psi©, carmen, abisurile, vântdetoamnă.
