Aproape departe

dacă întind mâna, vântul,

dacă pun pasul,

avântul,

printre lanuri de soare.

limba-i proverb,

piciorul şi mâna mi-s verb.

seara,

luna-i lumânare sub care preamăresc,

arta amănuntului.

când gura mi-e închisă ca un plic,

închipuie-ţi, închipuie-mi!

să naştem lumea 9 cu ochiul fiecăruia,

caligrafie-n aproape departe…

intrăm vise, ieşim bezne.

beznetici!

şi oare atingem punctele cardinale ale sinelui

făcând infuzie cu spiritele de glumă?

oamenii merg,

imitând zgomotele lucrurilor pe care vor să le transmită.

noi, inventatorii degetelor în urechi,

frământând coaja cuvintelor,

noi, adormiţii ca duşi de pe lume,

tăcând mâlc.

în urechea melc.

numai stelele sunt tăcerea depărtării!

păsările-şi potrivesc vorba-n fluier,

muţii îşi ţin vorbele-n degete,

iar vorbăreţii îşi ţin şovăiala lipită de geam.

cuvintele trag pe sfoară probabilităţi cum că,

şi-atunci mamele ar fi lăptăresele căii Lactee.

(sânul ei e vlăguit precum boaba de strugure.

laptele ei, mustul trupului mic.)

să nu uit să-mi aşez maica-n icoană!

născut(ă) şi nu făcut(ă), eu îmi de(z)gust iarăşi sinele.

suntem roz când ne naştem

verzi, când murim.

ce ne facem cu negrii?

sau galbenii?

din aproape-n departe cresc?

cât i-am dat şi cât mi-a luat?

cât mi-a dat şi cât am luat?

mândria apropierii,

vindecare-n depărtare şi

găsire-n alin(t), aproapele cu care ne-am croit drum prin şi peste cer,

departele neştiut încă.

iară EU e arătură.

iară eu, o altă excursionistă dusă de parfumul cuvântului care nu acoperă.

când mătur îmi răspunde liniştea

cu particule de praf prinse-ntr-o rază de soare,

ridicându-se-n tavan

din gunoaiele-mi alimentelor de bază.

din aproape-n departe, apropiind departele, dând contur aproapelui :psi©, carmen pricop, anacondele,  simonaR, căţărătoarea, tineriu, carmen,  andrapavel.

L-am prins pe dumnezeu fumând

Anosmice, nu  te-au aflat, săpând în abis, ancoră,

Ci, arsură  în adâncul întunecat, pe o amforă.

Atunci, şi-au înmuiat degetul arătător în tine, prin alunecare,

Şi şi-au desenat în văzduhul albit, chihlimbare.

Şi şi-au împodobit gâtul cu ele, şi şi-au făcut cuibare,

Şi şi-au clădit ziduri, de-avânt amărui născătoare,

Ca în al tău urcuş, arcuş dinspre noapte spre zi, să nu le orbeşti.

Anapoda-nflăcărare, căci plutitoare îşi făcuseră toate fereşti.

Şi s-au jucat de-a arsura şi-adâncul în abis de cuvinte,

Aflat, când amărui în arcuş de penel, când alunecare-n cuminte.

Şi şi-au aruncat ancoră în tărâmul de foaie albit, şi şi-au întins pânză

Până-ntr- acolo unde, amforă, tu, dumnezeule cu mâinile-n şold, încă-ţi aştepţi fumând,

Tălmăciri şi zenit.

 

Dar anapoda-n zel şi anosmice firi , oamenii încă-s şi-acum arhitecţi în orbecăiri.

au folosit cele 12 năzdrăvane şi : psi©,  simonaR, tineriu, vero, adapavel, poezele, zhao, cuvânticel, vanessa, carmen, căţărătoarea, cristina, o fată, cioburidechihlimbar, dordefemeie, elly weiss, blueriver, cammely.

Tropotite

(Nu daţi muzica tare! Încercaţi să respiraţi în acelaşi ritm ca şi cel al cântecului…)

„Să te opreşti din când în când şi să te uiţi la petele de pe pereţi, la cenuşă sau la foc, la nori, la noroi sau la locuri de genul acesta, în care… ai putea găsi idei minunate.” Da vinci

În aburii de cafea şi-n caimacul ei dimineaţa e simplă.
Abia în zaţul de pe fundul ceştii ghicesc că…că viaţa se complică, încă o dovadă că cafeaua trezeşte.
Eu întotdeauna îmi las o linguriţă-n ceaşcă, rece măsurătoare între ce-a fost când era plină şi caldă, şi între, ca şi-acum, goliciunea mată, rece dulce-amăruie temătoare.
De fiecare dată linguriţa mi se propteşte şi ea rece-n obraz şi rămâne o vreme în pori, ca o dungă de răcoare.

De ce (să) te afli în scena asta?

Şi-n ce culoare (să) mă pierd?

(A)maro!

Şi de ce mă simt în apele mele când am de-a face(ri) cu cuvintele, care-s de pământ?

Care-a fost primul meu cuvânt folosit aici azi?

În…

Prima literă?

Î.

Î-ul, fluxul rodnic al imaginaţiei.

Scârţâind, zdrăngănind, extrag melodia.

Respiraţia, melodia vieţii.

Fâşâim…fâşii de viaţă.

Rândurile scrise-şi schimbă forma ori de câte ori le citesc.
E de-ajuns o a(l)titudine jucăuşă.

Mâna îşi caută de lucru, degetul mare sprijină, celelalte patru-n tropăit cadenţat de cal.

Compun o tropăită?

Dimineaţa asta mă reduce(?) la a fi un analist glumeţ.

Tropăituri, tropăieli…

Ploaia se aude căzând precum ropotele de-aplauze. Acum absentă, dar ieri atât de activă.

Dar încă o ascult.

După-amiaza,  ca şi o ancoră, îşi căută-n asfalt adâncul permis vieţii pentru acostări.

La prânz mănânc forme geometrice. Câmpurile gustului le transform în formule cu miros.

Undele, (o)static, se adaptează (ha)haosului multitudinii de cadre luminoase.

-Ouă vrăjite, vă rog!

Ouăle prăjite induc, clocind simţul indiferenţei.

Tubul digestiv schimbă forma.

Eh, editorii interni!

Ei au un carne-ţel în care-şi notează coduri…

Eu, omul!

Navigator de pirogă printre energii invizibile.

Dacă  ascult timpul întreg şi nu pe bucăţi, tictacul enervant dispare.

Dacă pun degetul pe buton şi tastez, liftul lui acum mă duce de nas, de mână, altundeva, mă des-prind.

Tărâmul alternativ.
Un acum în.
Şi tu, precum o santinelă…
Viteza creierului în luptă cu viteza cuvântului scris.
Când mă desprind eu devin o gaură albă şi culori.
(În) plus reflexul Babinski…
(În) foiala o-ului ochiului.

Furtună

Că-i da, că-i nu, furtună potoleşte-n pragu-mi şi

zâmbeşte, doar o melodie eşti acum pe norul meu!

Nu da din cap, dacă a nu, a da,  te ameţeşte!

Eu încă-ţi mai zâmbesc şi doar

suspinul meu e gheaţă, dar în ceai fierbinte.

Şi ia, serveşte! Acum, că ai venit, nu mai sta drept,

ci, un atât, din împărţiri un cât şi-un rest.

Tu, candid sunet, nu te mai compune opus!

Rămâi neterminat, în fredonare lină.

Şi-ai grijă,  intră-ncet şi nu-n timpan un tunet,

căci încă n-am ‘cercat să rupem împreună din vata de zahar,

apoi bucata ceea s-o facem un pahar,

şi-acolo, tremurânde, cristalele de-amar

s-aşternă-n plin doar unde, pentru echilibru, fără minutar.

Ia-ţi de pe mine fulger despicând copac, din care albe foi eu înfloresc!

Aşa că hai s-oprim furtuni în lapte, iscate din nimic!

Fără dureri şi fără vreo căinţă,

ne-om coborî odat’ din cercuri şi călare…

Şi ne-om potoli vertij cu ploicele care face-vor să crească-n noi

rod tainic, nu înec de-amar şi roi de gâze.

Tu-aşază-te! Şi uită să-mi mai răsuceşti creioanele prin bucle,

din care tu-mi  faci arc,  ca prin păduri să te vânez!

Nicicând caneforă n-am vrut să  fiu,

cu maxilarele-ncordate. Tu fă-mă tei!

Pe cap, aş vrea să am doar coşuri cu struguri sau gutui

şi să dansez desculţă lângă reci fântâni…

Dar nu mă laşi…mă-nchizi în ieri.

Ori nu ştii încă cum să-nseninezi?

Hai , dă-mi iar dinţi de lapte,

ca să măsluim maşina timpului

să se socoată doar cu numerele pare!

Doar undele încă mai au ca ritm plecările în scoici…

Şi-acolo perle încă îşi aşteaptă port.

Şi, dragul meu, că firea asta care nu ne trece

ne cere ca treziri o apă rece, atâta lucru ştim!

Dar mă gândeam ca picuri de amar acum să te trezească,

să rupă firul care-aduce  a hotar,

iară furtuna din pahar s-o aboleşti, te rog, de vrei, de poţi,

că prea ne socoteşte  ea ca om şi lege, uitând ca să mai fim.

Sta scris Futună şi pe-alte tărâmuri: psi©, carmen pricop,  tineriu, altcersenin, anacondele, scorpio, cristina, carmen, ada pavel, abisurile, ratzone.

SOlunaRĂ

Acum nu spun ce simt, ci tot ce pescuiesc, şi mă-mpiedic în şuvoi.

Da’-n văzul lunii mari bătaia inimii învineţeşte,

înflorind  o altă piele.

Şi-aş vrea pe loc s-o lepăd, s-o ascund

departe-n Univers, nu în pământ,

ca pe o hartă, ca să nu mai cauţi tu, c-omori! …Că mă vorbeşte.

În lacrimă  înec pe rând  strigoi,

şi  îmi doresc  ca să mă ung c-un înger, doi,

busolă-i vreau pe buze, ca să nu mai muşc până la sânge, de-al tău dor.

Pe  nas, vulcan cu simţuri,  voi să-năbuş agonie,

lava din gândul ce-mi trimiţi  s-o  sting cu roua-mi din cuvânt…

Ah, fă-mă Doamne altfel măcar astă noapte şi fă să nu-mi mai plouă-n gură a pământ!

hors d’oeuvres

“Prinţesa, uitată în turn, priveşte spre fereastra desenată în zid,  în cretă albastră.

E scursă, de lacrimi deformată, în mii de dâre împrăştiată.

E singurul lucru ce-l mai poate privi în culoare, în rest totu-i gri, acru, ca întreg palatul.

Dar…(gând) avea zăpada, ce se topea când pe peploape-i cădea şi-o ningea, 

avea ploaia, ce-i picura în ochii căprui şi-o uda.

Avea nori, avea munţi, avea cer, ce-o făceau să păşească uşor printre stele, desenate şi ele.

Dincolo de zid oricum nu mai avea nimic demult.

Doar un ţipăt surd de chitară,  scârţâit de-un arcuş de vioară, purtate împreună de vânt, trec de fereastra de zid…

Dar… (acţiune)nu-şi mai doreşte nimic. Are cretă!

Şi-şi va desena o uşă cu ea…o uşă.” (Creta_ iarnă, 2002)

Poezia e molipsitoare. Se ia!  Ca şi reţetele culinare. Azi, hors d’oeuvres! Pentru revederi, zice Margot, pentru revederi zic şi eu!

La traducere, gugăl înainte în marş mă ia peste picior şi mă trimite, când separ hors de d’oeuvres, afară…funcţionează afară!

Drept pentru care, pOStarea asta o voi servi drept aperitiv.

Precizare:

Într-un sens eu sunt inversul, într-altul sunt reversul.  Un fel de almanahe la oală( of, oare chiar asta am vrut să zic?).

Astăzi doar (despre)duhuri şi uşoare umbre:

1.Proiecte matrimoniale nu nutresc(oala e doar un element de recuzită), îmi trăiesc încă jumătatea pe care o am dobândită prin himen de mamă perforat cu succes de organ  exteriorizat de tată, că pe cealaltă n-am găsit-o.

N-am căutat-o, ce-i drept!

2.Când eram mică credeam că m-am născut dintr-un sărut şi că în momentul sărutului oamenii îşi vâră broaşte-n burtă. Apoi, că ele se umflă, pofticioasele, şi când se satură de stat în burtă se transformă în prinţesă sau prinţ. Lesne de înţeles că poveştile mi-au fost realitate şi că încă îmi mai sunt, nu e de mirare.  Mai ales cele despre marile iubiri…hehe!

3.De fapt, de îndată ce mă abordez şi poetic, perspectiva se modifică substanţial, nu mă mai trag din om cu om deloc şi devin pe loc sirenă ori ursoaică, obiceiuri contrare unei fiinţe ce se pregătea cândva  să devină lotofagă.

Dar…

4. Devin întreg doar aşa, când mă comport ca un aed nesuferit.

-Ursoaico, mai ai vreun fluture?

-Mai am unu’, da’ fin! Pfff…

 -Nu(-l) fluturi?

Ba îl flutur! Flutur fluturele. Mi-l mut din stomac şi-l ascund azi în boabe de piper.

5. Azi mut (şi)locul percepţiei…azimut!Azi mut! …Azi-ca zi! Azi, cazi! La semnalul următor va fi ora douăzecişicinci!

Dialogul, precum şi joaca de-a azi  îşi are punctul culminant în natura-mi sălbatică şi săritoare peste timp şi ax , plus că-s femeie! Femeie cu gâtul curbat, ca de lebădă. Din pricina aşteptărilor se prea  poate. În cinstea punctului o libaţie. Şi a timpului meu, pe care-l frec, fierb, strecor, vântur cum vreau eu.

6.Tot azi, mă prepar…mă pregătesc cum pot  mai bine întru degradare (spre rece) şi pentru Luna Mare:  ieri caviar roşu servit à la Margot, azi răbdări, pe care nici măcar nu le mai prăjesc.  Cu toate astea sunt  perfect orientată  în timp. Pe aripile (cu)vântului sub clar mai mult decât de obicei.

-Depinde de tine…ceea ce e fix va precumpăni asupra a ceea ce e mişcător, zice Firimituri.

Firimituri e  unul dintre acele personaje pe care nu le chem,  deşi-mi răspunde în afara timpului de expunere.  El aleargă, aleargă, pe urmă se răstoarnă, apoi stă. Deţine arta răsturnării. Eu îl vreau animal definitiv, animal şi este, dar tot eu sunt Circ(e vrăjitoarea), iar el nu e por(c) încă, deoarece  o are pe moly, plantă antidot. Mmm…oly, deh! Latura umană îi rămâne însă în  aceeaşi cameră, ca şi-a mea,  atinsă din înainte în după, conform jocului copilăriei “înainte, înainte, stop!”,  (ş)lagărul meditaţiei.

Doi de-alde înainte, sper că aţi observat!

7. (cifra fericirii, m-aş opri…) El, Firimituri adică, întemeiază pe întâmplare. Tot aşa  tre’ să fi ajuns şi-n povestea mea.  Lumea din care vine e explicit magică, dar nu ca în cea a zânei La Fee,  o lume însă, în care el ar putea fi călăuză profesionistă. O are în vene!

Dar, gata! Reprezentându-l într-un mod superficial şi grăbit n-o  să las loc întâmplării.

Desigur că puteam invoca Muza, una din fiicele Memoriei, vrăjmaşa timpului. Timpul…care nu e altceva decât (pe)trecerea sacadată a accidentelor.  “Gignoske d’hoios rhysmos anthropous echei!”(Cunoaşte cărui ritm i se supun oamenii!)

“Noi însă, n-auzim decât un zgomot şi  nimica nu ştim!”

[va urma...desigur! povestea nu e lăsată în coadă de peşte, ci în (în)DOoi(aLă) de lebădă]

Întru sporire sau domolire a sensului s-au avântat în bucătăria cuvintelor şi psi©, carmen pricop, tineriu, simonaR, vanessa, anacondele, altcersenin, cristina, carmen, căţărătoarea, vero, zhao, cuvânticel, ada pavel, cammely.

Bon appétit!

Alchimia sensului

Au privit când nor, când goluri

Şi m-au aşternut senin ochi-pâlnii în vată lăptoasă.

Da’ poate că-s cântec, mi-am zis,

Şi-atunci, ceaţă şi guri se mlădiau alene.

Pe hârtie,

O vale.

 

Au privit când hârtie, când vată

Şi m-au aşternut ochi-vale în guri, lăptoasă.

Da’ poate că-s cântec, mi-am zis,

Şi-atunci pâlnii, senin şi nor se mlădiau goluri.

Alene, în aplauzele absenţei

Eu, ceaţă.

 

Au privit când vale, când guri

Şi m-au aşternut ochi-goluri în ceată, lăptoasă.

Da’ poate că-s cântec, mi-am zis,

Şi-atunci hârtie se înfăşura pâlnii,

nor se înfăşura vată.

Din senin se mlădiau alene alte poveşti.

 

Am privit când senin, când ceaţă,

Şi m-am aşternut vată, ochi-guri în hârtie, lăptoasa!

Da’ poate că-i cântec, şi-au zis,

Şi-atunci nor şi goluri se mlădiau la vale,

Pâlnii mă turnau pe mine în mine, pe mine în tine.

Alene însă, motivul din cântec se tot amâna printre momente.

Artă digitală de Raluca Turliu Cobilanschi. Iar  celor care vor să vadă mai mult, Raluca le zice pe zidul Facebook că ”pe 17 mai la Palatul Cantacuzino mare expozitie mare cu ocazia deschiderii Festivalului SIMN 2012″ .  Mai multe detalii aici.

Eu înfăşor hârtie pâlnii când pe guri, alene, nor şi  goluri nu vor să plece-nspre senin şi-atunci se duc la vale, fără chip, ceaţă lăptoasă în privit, pe post de vată care-absoarbe întru nemurit. Am privit când şi când şi m-am aşternut ochi. Da’ poate că-s cântec  Psi© şi Tineriu, Zhao, Cristina, anacondele, simonaR, altcersenin, căţărătoarea, elly weiss, poezele,   psi©mwb, vanessa, Cammely mi-am zis!

Încântec -clepsidramă fantasichinezică

Din timp

Ai fi putut  să

Mare.

Dacă ai fi

Dar nu te-au

Erai, urcaseşi şi

-Ninge!

Îmi spuneam că nu se

Că e doar un

Care vrea să

Şi că o să mă

Fără să fi

Că începuse  oricum să ningă.

M-ai strigat iarăşi:

-Ninge!

Nu-ţi eram zăpadă, îţi eram nisip.

Oameni cântau pe lângă

Oameni dansau pe lângă

Doar se

Şi se

Nouă ne

Era frig.

Voiam doar

Să…

Voiai să.

Când am înţeles în sfârşit că aş fi vrut să

Dar nu

Oare ce-ar fi

Fără să mai…

Mai primăvară.

Într-o dimineaţă  roua dimineţii

Într-o altă goană, toană.

Nisip în clepsidre.

Într-o zi se făcea că

Vară.

Un fel de

Ninge rece.

Oare ce-ar fi

Fără să…

Ştii!

Cu tine

În gând Toamnă.

Când mi-au bătut în uşă visasem că sunt

Că tu nu

Ca zăpada.

-Doamna Zăpada, iubitul dumitale s-a dus.

Iubitul meu e dus?

Apă

Eu îl credeam dus în cine ştie ce misiune

Ori dus să schieze.

În ultima scrisoare îmi spusese Matilda ori Ileana,

Numele târfelor întâlnite-n război,

Nu că se întoarce acasă.

Nici măcar rănit.

O să-l

Fără să-i mai fiu!

Mă duc în

Câmpul Ceţii.

Iubitul meu e o fecioară-n noapte.

Iubitul meu nu eşti tu,  el e dus.

În timp.

Pentru tine, psi©!

Autorul desenelor: Ilinca Bernea(căreia îi mulţumesc pentru că a acceptat să-i folosesc poveştile în culori ca şi ambient)

Pe această temă au mai scris şi : psi©, Carmen Pricop, Verovers, Cristina, Scorpio, Carmen, anacondele, vanessa.

Fabulănire

Minutăcut, snurcuş cuscal, un pionegru (de bucătărie)

imaculatura convrig în mod constant o pastenie,

iar ea, în elicerc suspinten cedruga mereu,

paradinstantă, tentalent în mută poezie.

Într- un cuvânt, minutăcut, atât voia

(chiar dacă versuri multe, tot aceeaşi vrere) :

în păstenie să îl ştie tremurând ca o cedrugă,

şi pe suspînten să-i apese tentălent din când în când,

în şnurcus s-o  pătrundă şi cuşcal, s-o facă pentru totdeauna elicerc,

iar el să zică numai oh  ori ah…în fine.

Însă el, chiar dacă pionegru (de bucătărie)

tot în acelaşi timp şi un convrig convins

(aproape un conservator într-ale elicercii)

parădistanţa şi-o imaculatură de astă dată, tontul,

zicându-i, fără nicio remuşcare, bâlbâindu-se şi dând în clocot:

-    Eu vreau o altă pas(!)… o altă pastenie în suspin… suspinten,

(ăăă…cum să-ţi spun mai pe-nţeles?)

una pe care s-o convrig atent,

s-o cuş… s-o cuşcăl doar eu singur, de la-nceput şi până la sfârşit,

şi-n uni©vers să pot s-o am pe veci ca el…ca elicerc!

Văzându-se tratată ca o imaculătură,

(of, biata pastenie!)

şi auzind ce-ndrugă pionegru, chiar pe limba ei

(deşi-n paradinstanţă nu ieşi din poezie,

ci o mai freci un timp, pe-acolo,

pentru cel snurcus-eliberator, se ştie!)

se ridică-n picioare şi-l lăsă nesăru…nescutu…nesăturat,

vai, mie!

-Ah…minutacut! Cedruga mea, mă laşi aşa?!

Ea doar atât mai zise:  Da!

Apoi, fiindcă ocamtentacasăltermine,

(căci umed ă-ul lui era, iar ea alunecoasă-n fibre)

pastenia se aşeză din strecurice- n tentalent, sinucigaşă,

şi se înfipse-n… furculiţa mea, ce zăbovea pe masă,

şi între abur (de poveste) şi sos (ajutător) mai zise

(dar acuma mie):

-Înghite-l tu de poţi, eu nu-l mai vreau drept condiment!

Apoi se frânse-n două, căci strecurată, prea se scofâlcise.

 

M’orala?

Nu e fiartă ea prea bine, dar poţi s-o-nghiţi şi tu,

chiar te convrig!

Şi pionegru de îmi eşti, tu ţine bine minte:

când în suspinten ai şnurcuş

şi poftă de pastenie pufoasă,

de eşti minutacut şi tentalent,

nu pune gura întâi,  ci lasă-te  cuşcal,

cedruga să-ţi alunece în fiert precum ar da bineţe,

şi în imaculatură, ca din  amonte, tu te lasă în aval,

fabulănire-n elicerc, paradistantă,

pe urmă gustă câte-un pic…nu tot odată!

Şi ţi-aş mai zice şi de mână, puşcă

şi de polonic (că mi-e la îndemână)

dar mi-ar mai  lua o săptămână…

(aşa că tac…  şi mă prefac că-nghit!)

Cele 12 năzdrăvane erau : imaculatura,  tentalent, minutacut, snurcus, cuscal, suspinten, cedruga, pionegru, pastenie, convrig, paradistanta, elicerc, pe care le-au frecat(cu sare şi piper) cum au voit şi cei/cele din tabelul psi©-ului năzdrăvan, care ne-a fericit cu o duzină altfel…duzina, ca duzina, da’ tema de luni (clepsidrama fantasichinezica) e şi mai şi…ataşăm şi tabel cu viteji, dar să se completeze mai întâi.

 

Timpuind

cuvinte trasează şosele, curbe albe, curbe albastre, curbe gri,
ocolim cum putem puternicele refluxuri ale curentului pe care-l simţim,
nu suntem destin, suntem ipoteze, îţi spun.
ce fir e ăsta, întrebi în diagonală.
firul drumului, firul apei, firul ierbii, firul discuţiei, firul poveştii,
de-a fir a păr.
draga mea, pe noi ne înşală liniile, nu aşteptările!
scot mâna pe fereastră,
fiorul se înnoadă pe deschizătura mâinii, pe buricul degetului,
mâna se închide, soarele încă mai sapă suprafeţe de comunicare,
dar încă în beneficiul exerciţiului liber al cărnii.
hei, notează cineva ceea ce ar fi putut fi?
măcar în sepia, măcar în alb negru…
noi, nu şi nu! încăpăţânaţi mergem înainte,
păstrăm riguroşi poziţia verticală a pendulului care
de la un punct la altul sare, sare sensul acelor,
precizia nefirescului amână bucuria,
bucuria amânată se face pulbere.

un expert în imaginaţie sugerează să ne lingem rănile.
retrage-ţi mâna, o să ai cicatrici!
cicatrici…e comic ca şi cuvânt.

habar n-avem c-amândoi am umblat la roţi şi la frâna de mână.

doamnă, încetineşte bătaia cuvintelor,
suntem întrecere, suntem în trecere?
comic, infernul încă se distribuie cu ecou uniform!