SCENA III
(Oli, pǎstorul, pǎstoriţa dorm aparent…se tot foiesc, n-au somn; păstoriţa aprinde o lumânare)
PĂSTORUL: Acuma chiar că nu mai pot s-adorm!
PĂSTORIŢA: Slobod mai eşti la gură! (către Oli)Ce spui, în zori om merge pe mai departe? Crezi că poţi?
OLI: Pǎi, nu vorbirǎm?
PĂSTORUL: Şi cu ce bani, mǎ rog? (păstoriţei) Sau ai uitat cǎ dragul nostru frate şi cumnat i-a dǎruit.
OLI: De vrei sǎ ştii, simţeam c-aşa o sǎ se-ntâmple…
PĂSTORUL: Adicǎ? Cum?
OLI: Nu ştiu sǎ zic la fel cum simţ, dar aflǎ că în timp ce caru’-o luase razna, simţeam cǎ se-ntâmpla ceva. Nu-mi puteam lua ochii de pe ei…el, simplu. Dar, ea…
PĂSTORIŢA: Ea…?
OLI: Da…cu ochii altfel şi mǎ ţintuise. Nu mai puteam mişca. Se tot uita la mine şi dupǎ grozǎvia aia mi-a luat palma în mâinile-i curate şi am simţit un nu ştiu ce. Fior sǎ-i spun sau tremur îndelung, nu-i potrivit. Şi ea, zâmbind dumnezeieşte, mi-a multumit.
PĂSTORUL: Ţi-a multumit! Luându-ţi bani în loc sǎ-ţi deie, drept rǎsplatǎ, cǎ ea şi pruncul dintrânsa teferi au scǎpat.
OLI: În ea era un prunc ce-acum trǎieşte, nu pricepi? Asta e tot ce e de luat în seamǎ!
(Batşeba intrǎ din nou; pare încurcatǎ)
BATŞEBA: Cum e?
PĂSTORUL: Cred cǎ nu-i bine. Ori l-a cuprins pe dată fierbinţeala, ori rana a oblintit cǎ nu-i a bună…vorbeşte-ntr-una vorbe…
PĂSTORIŢA: N-are cum! Rana se leagǎ şi e nǎclǎitǎ-n scârnǎ de mǎgar. Ce-a fost mai greu s-a dus.
BATŞEBA: Uite ce e, în han, cum ştiţi, nu mai e pic de loc, şi au venit de nu ştiu unde, doi. Ea, tânǎrǎ, frumoasǎ, grea, cu prunc. El, cǎutându-i loc sǎ-l nascǎ. S-au ostenit cam peste tot, da’ nimeni nu-i primi…şi n-am putut sǎ îi alung cu inima.
OLI: Să vină aici, atunci!
PĂSTORIŢA: Pe noi ne-a prins odihna, şi-om pleca…
PĂSTORUL: În miez de noapte? Unde?
PĂSTORIŢA: Aibi suflet bun, bǎrbate!
BATŞEBA: Zǎu, judecaţi, nu-i pot lǎsa afarǎ!
PĂSTORUL: Şi noi?
OLI: Colindători! Ne ducem noi trei alǎturi, lângǎ cai.
PĂSTORUL: Da’ eşti rǎnit, şi-acolo pute!
OLI: Nu taci, of! (se chinuie sǎ se ridice; Batşebei)Femeie, fǎ ce-i de fǎcut!
BATŞEBA: O rugǎminte mai am. Sǎ m-ajutaţi, de-o fi nevoie mai târziu. (iese) (din off se aude tot Batşeba) Uşor, lăsaţi catâru’-n ţarc! (intră Batşeba cu Iosif) Aici e! Îmi pare rǎu, da’ îi cald, o să vedeţi şi singuri.
PĂSTORIŢA: (către Oli)Pǎi, ǎsta nu e…
BATŞEBA: (Mariei)Acolo e un ţol curat…
OLI: Ba, el e! Ce potriveală! Hai sǎ ieşim şi-om merge noi la cai. (lui Iosif) Mǎ bucur tare cǎ ne vedem din nou. (Iosif zâmbeşte)
De vrei ceva, să spui! Suntem aici alǎturi. (iese)
PĂSTORIŢA: Miroase-a smirnă. (iese)
PĂSTORUL: Sau poate ţi se pare! Ce naiba se întâmplă? Acum eram la cald, acuma-s la răcoare.
Un drum şi ape tulburi.
Cu ce-am greşit? (iese)
Scena I, aici şi scena II dincoace.
Şi, în sfârşit, scena IV, mâine, 23 decembrie -ultima parte, de altfel. Ne primenim de ajun, de-acum.
Iar pe mine m-a luat iar cu lălăială la laptop.
