almanahe

Arhiva pentru 2009

Într-adevăr, i-o umbră de brumaru: straniu’ luciu’-n lapte

In cap umplut on octombrie 23, 2009 at 6:55 pm

47umgx3

X:Dizolvările încete sunt desfătări,
Căci pleoapele de fete,
Ce te petrec din stare-n alte stări,
Precum destinul, lasă-n urmă pete.

sean-kernan

O:Oh, tu de gheişe spui aci,
cu pleoapa albă şi buze cireşii,
cu laptele şi ciocolata-n pori.
Iar tu călare călăreţ, doar cu cât ai…
le iei, le ai…

Ai stări, precum spuneai şi tu,
de bine!
Or’ eu vrutam să zic, nu de-aşteptări,
şi nici de praf de stele dizolvat în zori.
Ziceam, deloc poetic,
că-i călătoare, precum barza, fata
dacă aştepţi să se dizolve,
solidă-n lapte, ciocolata.
(Ea vrea, ca praf s-o faci…
ca să mai stea.)

Livre_batak
X:Ca nepoetă ştii, se-aşterne pravul
În miez de flintă, măduvind frumos,
Când ea, tu, ora, bateţi timpul, gravul,
Şi laptele-i o băutură de prisos….

0018

345-la-vie-d-artiste2
O: Îngerii ciocolatei fug
şi mi se culcă-n“plai cu boi”.
Clipesc şi-aşa plesnesc eu, nărăvaşa, timpul,
Peste cur,
Căci nu e poezie fără croi.
Cum dizolvarea-şi găsi rostu’-n mic dejun vioi
eu nu mai stau, căci uite, se fierb ciorbe,
Semn e că cina vine peste noi.
Iau ciocolata..
Şi mă-nchid în flintă
Laptele-l las!
Ca până mâine să se prindă.

0018
X:Dacă te prinzi, e bine să te-nchegi
Trandafirând în jurul unei legi
Săpate-n lapte ca o ciocolată.
Aplauze: eşti fată, amăruie, dată…

0018

O:Uite cum pui acu’ de mămăligă
Şi mă mai ţii pe-aicea o ţârică,
Cu sfoara-n mână,
Harnică s-o tai.
Nu ca să fug (îs dată, da’ nu luată)
Ci ca să stau,
Cât să se-nchege laptele-n ulcică,
Să prindă rima coajă tăricică,
Ca legea să se scrie mai dihai.
Apoi să plec (ca-n gaguri, cum Stan şi Bran plecau:
pa, pa-uri multe, dar tot mai stăteau),
şi să mă trag(ca o cortină)
să scrie FIN, sfârşit
sau orice are rimă,
şi să adorm flămândă,
dar cu fluturi în stomac.
Din dulce-n dulce,
ca o crinolină, în cuvinte
iată, cu acru-n buze, amăruie,
sar fierbinte( nu uit de ciocolată, zău!)
Ha, să te văd acuma sufli şi-n iaurt?…
Că tot am zis de ciorbă…
Cu-aplauzele sar şi eu,
Ce?
Mai încape vorbă?

0018

X: Se ştie de la Foarţă că, pe sub crinoline,
Crinii iau foc adesea, sub pleoapele lor line…
Aplauzele-s palme pe-obraz de dumnezei…
Da, mai încape vorbă…(în behăit de miei).


Apolog

In Ciné ma pictat on octombrie 18, 2009 at 4:15 pm

Dindărătul pleoapelor îngreunate ploi…nu dau mai departe, pentru că eu tot ce primesc, ţin. Masca’radă ori ba, nu mă lua în seamă, timpule! Acu stau…da’ stau, pentru că alerg de vreo trei decenii…în curând patru, dar, gata, nu mai număr! Mă enumăr…toamna e sezonul reducerilor la absurd.
Pe vremuri îmi desenam motive de a scrie pe fundul scrumierei, alteori pe oglinda aburită din baie, pe firul ierbii sau în concavitatea linguriţei de tort. Desigur că acum, că scriu, n-am dat de lapte, apă dulce sau miere, dar cer-ul din rinocer atârnă mai greu decât Rin-ul şi O-ul atât de shakespearean, la un loc…ce ceri, şi ce ţi se dă!
“What, you egg! Young fry of treachery!” mă insultă, din prima, gugălu’ cu machbetu’ lui Will. Poftiţi şi voi, de vă vreţi însultaţi!
rachel-lattimore
Chiar dacă simt CĂ CĂpşoru’-mi e cam praf în sâmbete şi duminici, şi că din astă cauză pare că lumea stă pe vine, ghemuindu-se uşor în mine, micşorată şi căcăcioasă, vin astăzi aci, în almanahele ăsta, unde senzaţia de spaţiu mai întotdeauna capătă sens, în albul ăsta fără pereţi şi fără uşi. Să mă plâng? Acuma nu că-mi cad dinţii din gură, da’ de frig îmi clănţăne, căci păcura e un lux. Noroc de pătură şi pisică! Da’, hai că-mi şterg nasu’ cu mâneca şi mă încălzesc cu Jora, care-şi flutură coada pe-aci, pe lângă tastatură şi-mi tot arată cu gheara că mi s-a şters A-ul. Înţeleg că l-am folosit cam des. O să încerc să-l evit, ca să-i prelungesc agonia.= O  s încerc s-l evit c s-i prelungesc goni?
Ce prostie! Las A-ul la loc, în cuvânt…dar scot limba, pe care mi s-a aşezat cum a vrut el, zaţul de cafea şi dau drumul la muzică, rwsq3pnb în surdină, ca să-mi ţes un ritm. Ba, mai mult, îmi bag limba-ntre dinţi. “thy head stands so tickle on thy shoulders, that a milkmaid, if she be in love, may sigh it off.”,  ţâşneşte a doua insultă din ţâţă englezească, iar eu, cu minte, chiar în acest moment o să-mi mulg capu’, ca să-mpodobesc pagina cu un prânz OMletian…
00-alexandrina-om-de-lut-front1om de lut.
Sonorul e reglabil, omu’ din lut rezistent, nu vă sfiiţi! Push! Pentru voi muzică, pentru mine frământări, modelări…
36
A fost o dată( o dată-i de-ajuns! ) o clipă, mare cât o zi cu 25 de ore, ca trupul lui să se întindă peste mine, precum silueta delicată a unui acrobat, iar mâna-i să scoată, cu iscusinţă de scamator, răvaşe şi a mi le-ndesa între mijloc şi buric, foc peste iedera ce-mi umbrea mereu iubirea, cu acelaşi titlu de poveste. “Urcă pe cal!”mi-a zis, şi-am urcat ca şi cum aş fi-ncălecat pentru prima dată viaţa-mi, şi-am mers pe lângă zid până am dat de-o fereastră…am descălecat. Fata merge pe jos, îndoaie un colţ al răvaşului, şi pe celălat, şi şi-l face avion (şâşâiesc când împăturesc avioane). Nu e pic de vânt prielnic, dar eu socotesc că mersul lucrurilor vine pe jos, nu călare, şi mânat de dor, ori dorinţă, în vreme ce eu, uşoară ca un duh mă ţin de grilajul ferestrei, cu o mână, iar cu cealaltă strecor avionul din foaie de răvaş înăuntru.
Beţi-vă cafelele, plecaţi-vă urechea, dar eu aştept ninsoarea tot acolo, ca să pot asculta sunetul paşilor mei prin OMăt, iar aburul din gură să-mi ţeasă continuări, care asemeni bulgărilor de zăpadă să mă lovească, timp în care eu voi putea fi surprinsă srăduindu-mă să nu alunec sau să nu cad. Bine, că pot să fluier şi calu’ să se aşeze ascultător între mine şi cădere, ăsta-i alt episod…dar alt om nu am pe moment…şi un cer…şi nu cer! Nu mai orânduiesc altfel pagina, o las aşa, fericită că pot să-mi comand de la fereastră, ca la Mc Donalds din maşină, imagini pe-ascuns, la pachet.
Ce frumos că omul se poate pune pe sine în centrul lumii, că din condei poate să-şi adauge umbre!
Poftim hârtie, un condei cu că(li)mări şi s(t)ări!38
Să nu uit să mă insult, aşa, de final…”What trick, what device, what starting-hole canst thou now find out, to hide thee from this open and apparent shame!”
…şi încă una: “I shall live to knock thy brains out.”
Restul, vă aparţin(e)…nu-i tăcere! şi nu-i tăcere să nu-i dai de capăt, şi nici cântec să nu te descuie, de eşti broască(asta am zis-o aşa, de chichi) .16

Deh, când te foloseşti de metoda perspectivei este ca şi cum ai privi totul de la o singură fereastră.

Bon(us) nuit! Nu încalec pe nicio şa…

foto 16, 36, 38- v.moldavski, care ştiu eu cui îi place.

Be(r)zele

In arena luptelor sterile on octombrie 10, 2009 at 3:23 pm

“Tu es cela”, mi-ar fi zis mama de era frănţuză.
Ceva neutru?
Ne’uter.

“Tu es cela” în braţele maică-mii, în braţele bunică-mii, în poză, în faţa oglinzii.
“Das Es” ar fi vrut să zică tata, mai rece, deşi turc.
Da’ mama mi-a zis-o!
Ah, neutrul limbii române!
Egaliatea şansei de a fi ori el, ori ea e în noi, desăvârşită.
Nu, nu asta mi-a zis…mi-a zis altceva, sau şi-a zis sieşi: “Ce limbuţă mare ai!”
Când cuvintele se întâlnesc dialoghează.
Ciripim organizat, deci!
Iute în faţa oglinzii…care este!
Şi cum toate pe lumea asta sunt ori un el, ori o ea (în limba română), iar lucrurile importante din viaţa oamenilor sunt exprimate prin substantive feminine, într-o zi mi s-a oglindit îndoiala.
E în limba franceză, masculină!
Pentru mine lumea nu poate fi decât femeie, tot aşa amintirea, ziua.
Anul, franţuzul consideră că cele trei(dar şi altele) sunt bărbaţi; desigur că am luat doar trei exemple deoarece se cerea în jur un context puternic masculinizat.
Asta ce-o povestesc acum e (cu) el-ul din mine, că tot mă afundai în chestii de limbă (mare, cum zicea mama) în cârca lui, a tatălui, udă fleaşcă după ce am ochit prima groapă umplută cu apă de ploaie şi m-am aruncat în ea, numai de dragul de-a mă cocoţa în cârca lui, după ce voi fi fost pescuită.
Dar să lăsăm să treacă, apele să se scurgă… Azi , zi de sărbătoare. Ditamai (ş’)EA-ua! Să priceapă, cine?!
Eu?!
Baloanele de săpun trecute prin cerc cu gura largă s-au luat la întrecere şi vor să ajungă cât mai sus.
Cei ce le vânează vor primi insigne, insignifiante premii, ştiu, dar doar atât pot de aici din pod de almanahe.
V-aş invita în pod, ştiu că şi celorlalţi copchii le place să scotocească.
Scotoc aici, scotoc dincolo si hocus-pocus din buzunar scot, nu iepuri (iepurii ies din pălării), ci bombonici, aromă intuită, aer crocant cu iz de caramel ars, pofte de anumite dispoziţii, apropieri, minunat contrast rece-cald, ţopăind în stomac, bucurie de copil călare pe căluţ, anticipând cadouri.
Acu 36 de stări euforice, Starea Civilă i-a constatat naşterea, a înregistrat-o, i-a dat semnalmentele, a constatat că nu e copilul altuia: mda, copilul almanahe, cu mamă, cu tată, cu toată familia lângă el.
Frunzele se-ngălbeneau şi cădeau, afară crăpau pietrele?
Cine mai ştie?
Bebeluşul almanahe încă de pe-atunci, cu lichidul amniotic încă pe el a înţeles că există teama de umor, deoarce o rază de soare a pătrus prin fereastra maternităţii şi-a luminat canalul nasterii.
La propriu. Ca să înţelegi trebuie să fii nou născut şi nu făcut.
Nu vreau să fac azi lumină, şi nici să fac să apară soarele pe cerul mohorât, de data aceasta pe canalul mânecii( sub care mă simt băgată) nu mai vreau nici să număr, cum o făceam acu trei (a)zile.
Nu vreau să fac decât să sară o broască ţestoasă de printre vechile-mi jucării, să o transform în cal de curse, apoi să preschimb calul într-o pălărie, iar pălăria într-un cântec.
Aşa, fără spectatori şi fără motiv.
Music hall sau circ ?
..doar suntem obligaţi să integrăm circul. Ia să frig ceva la grătar…mmm..ia să mă în…cânt !
Mirosul vechiului cartier, grădiniţa unde aşteptam la fereastră înserarea şi pe, măcar unul dintre părinţi să vină să mă ia acasă, aromele de ciocolată, copacii unduindu-se luminaţi de neon şopotind poveşti- întreaga fragranţă, mirosul de praf şi cărţi vechi din bibliotecile vecinilor de cartier, uleiul încins mirosind a ochiuri arse şi salam Victoria, sunetele pianului, gustul bomboanelor în formă de zmeură, ciocolatele chinezeşti, prima violă, prima turtă dulce (cam tare, ce-i drept ) gătită special pentru tatăl meu, hârtia lipită de ea, înghiţită cu totul de taică-miu, într-un moment de demonstraţie a capacităţii de-a fi tată, lecţiile de desen de mai târziu -sud-estul meu de amintiri.
M-am aşezat în faţa oglinzii. Fără mama. Ea stă lângă cuptor, coace mere şi altă soartă pentru mine.
Ce de zăhar a puuus ! Bunica o ceartă.
Iată-ne aici, la gura sobei, hehe…trei generaţii de (i)ELE, încă vii. Tortu’(ra) e gata…aştept cuţitul şi mă uit la mama care încearcă să curbeze două lumânări, însemnând vârsta mea.
Deocamdată i-au ieşit două paranteze.
Lasă-le aşa, mamă!

Almanahe, ‘napoi la oglindă!

mmm

Imagine spe(cta)culară, înşelătoare, dramatică. Mă prind în ea, ea se prinde în mine, eu în mrejele ei, ea ca într-o capcană. Mă dau prizoniera ei, producătoare de fantasme şi deopotrivă produs al acestora. Ştiu că îmi vor fi restituite mai târziu, ca un corp îmbucătăţit, risipit, dezmembrat, fragment lângă fragment.
Azi nu încerc să reconstitui întregul!
M-aş trezi într-o cuirasă străină, armura unei alte identităţi.

Număr…

In cap umplut on octombrie 7, 2009 at 3:07 pm

Bobocii, că e toamnă…
Anii mei. (Peste trei zile se mai aşterne unul în mine, ca pe hârtie vorba sau desenul. Ia să mă pun să-i fac niţel loc, căci rămâne definitiv la…adică în…mine. Adică, da, sâmbătă e rost de un “La mulţi ani”. Ştiţi unde să-l lăsaţi! :P )
Oile…vorba lor, behehe!
Mâinile tale.
Mâinele meu care creionează evanescenţe.
Auzul, ca să număr împreunările.
Melcii.
Image028

Atingere. Depărtare. Atingere. Depărtare. Atingere…Fertil haos!
Ambiguităţile nu-mi priesc! Mă întreb, cui?
Aerul ăsta pe care-l respir are o vibraţie străină începând cu ora 7şi un sfert.
De obicei, pun neliniştea pe seama cafelei, apoi pe seama mâţei negre ce mi se arată în ea.
Dar mie îmi plac mâţele, aşa că îmi vâr repede degetu’-n cana fierbinte să o mângâi… şi-o omor.
Apoi, o mai pun pe seama luminii.
De neon.
Care are efectul ăsta asupra mea, uneori.
Apăs repede pe întrerupător, dar neliniştea nu dispare.
De dat vina pe întuneric nu-mi vine, căci ştiu! Mi-am făcut-o cu mâna mea.
În sfârşit, mai cred că de vină e roşul, portocaliul, galbenul, dar m-aş suspecta că fac referiri politice aici, şi îmi doresc ca almanahe să nu capete nuanţe. De verde…le de semafor.
-Uită-te pe unde calci, muiere!
Eu păşesc atent să nu calc vreun melc, coregrafie specială, căci apar de niciunde. Melcii. O ţin aşa o vreme, pe strada principală…Oamenii merg normal.
Adică aleargă.
Absenţi.
Oricum, nimic anormal în asta, chiar şi pentru cineva care merge într-un anume fel de-a nu călca melcii.
Eu nu calc melci, ei calcă cine ştie ce cuvânt, în graba lor.
Mă gândesc să-mi procur în curând nişte indicatoare pe care să scrie “Atenţie, pe-aici trece-un melc!” şi să-mi uşurez astfel mersul, să-mi simplific coregrafia, de la zi la zi, de la an la an. Aş fi şi mai atentă, nu?!
Cât despre ei…ei!
Vor rămâne la fel de absenţi, oricâte indicatoare cu”Atenţie, nu-ţi călca cuvântul!” a-i pune în drumul lor.
Image029

O ţin aşa, pe strada principală, în fiecare dimineaţă. Uneori mai văd şi pe altcineva păşind caraghios, de fiecare dată altă persoană, dar se-ntâmplă aşa de rar.
Uite, azi spre exemplu…am avut…noroc?!
Ocoleşte.
Vine spre mine şi ocoleşte melci.
Eu îi evit, el îi ocoleşte.
Eu evit unul, el mai ocoleşte altul.
Eu mă legăn, el ţopăie.
În sfârşit, iată-ne la doar un melc distanţă. Cum să-l împărţim? Să mă dau la o parte?!
Evitatul ăsta nu e tot un soi de ocol?…atunci, fiecare pe partea lui de bun comun.
Ne-nvârtim în jurul melcului! Nu cedăm niciunul, deşi gândul răzleţ de dinainte era cât pe ce să-l scoată învingător. Muiere, deh! De dat în vorbă nici nu vine vorba…
Şi rămânem aşa, timp în care melcul se deplasează luând cu el şi puţinul “cât” comun ce l-am avut.
Stai! Melcul se răzgândeşte…stă…eu rup tăcerea:
-Hei, stăine! Mai facem un pas?!
Image036

El suge ace de cusut. Alţii sug lame, monezi, capace de bere, oase, bucăţi de dantură, cutii din plastic, sârme groase, linguri, periuţe de dinţi, balamale, pixuri şi creioane. Dar el nu suge decât ace. El are preferinţe pentru acele de cusut fine, dar, la o adică, nu dispreţuieşte acele cu gămălie. Umblă vorba că o dată a sărutat pe una cu acul în gură. Uitase! Dar şi ea sugea aţe…
Fiind familiarizat cu suptul acelor încă din copilărie a devenit mai puţin sensibil, dar e numai o supoziţie modestă.
Când a supt primul ac era dimineaţă şi era iarnă. Soarele îi zâmbea prin fereastră şi-l chema la el. Dormise adânc, asaltat de vise. Nu-şi mai amintea ce visase, dar îşi făcuse un obicei din a-şi uita visele, aşa că acest fapt nu-l îngrijora.
Cu o dimineaţă înainte, mamă-sa vru să îi coasă hăinuţa de mers la joacă, pe el. Femeia îi băgă un nasture în gură, să nu-i coasă minţile, dar acesta îl scuipă imediat. Îi îndesă o papiotă cu aţă, dar şi pe aceasta o scuipă mai departe decât scuipase nasturele. Reuşise s-o enerveze atât de tare, încât femeia îi îndesă, pe rând, în gură, tot ce găsi la îndemână. Era şi de înţeles, biata femeie! Trebuia să meargă să cumpere pâine şi alte alimente.
Gusturile erau variate, dar nu-i plăcuse nici unul.
Maică-sa hotărâ să-i coasă hăinuţa fără să mai ţină cont de vreo superrstiţie.
El, cu ochii înfipţi în zăpada de-afară simţea cum îi coase minţile.
Maică-sa nu bănui nimic.
A doua zi s-a ridicat din pat, s-a dus la fereastră , apoi, s-a îndreptat cu pas înfipt spre cutia de bomboane chinezeşti mentolate unde mamă-sa îşi ţinea acele. Aţele le ţinea în altă parte. A deşurubat capacul, şi-a umezit degetul arătător şi a extras asemeni unui magnet acul câştigător. L-a înţepenit pofticios între buze şi a aşteptat rezultatul.
Ah, dacă ar fi ştiut! Acul avea gust de mentosan. Şi mai erau o grămajoară bună de ace, acolo, în cutia verde.
Când maică-sa intră pe uşă scuipă acul în palmă să nu-l certe. Nu-i dădea voie să se joace cu acele. Îl vârâ în buzunar şi uită de el. Apoi ieşi la joacă…
Aş putea ţese un “va urma” între paranteze rotunde…dar acul mi-e bont acum, poate mai la iarnă.
0018

În dimineţile post evitat melci, post subt ace, post ce-o fi, vine vremea întrebărilor esenţiale. Una din întrebări este:
CE?
Ce se întâmplă cu “toate aceste femei” de devin “toate aceste muieri”?!

Îngheţată cu orice

In cinema fabulat on septembrie 27, 2009 at 3:37 pm

soare

căci să te caut în stră-fundurile timpului înseamnă întotdeauna să mă prăbuşesc iar în mine însămi, şi e atât de trist să scriu despre mine, chiar dacă aş vrea să-mi închipui mai departe că scriu despre tine. Mi-ar plăcea să sar în apărarea mimilor cehi sau a dansatorilor thailandezi, scriind despre asta…de pildă tocmai am văzut o lebădă care înota…ah, linia aceea dublă plină de gingăşie cu care pieptul ei taie apa lacului. Entuziasmul meu nu se trage numai de la lebădă, e ceva şi în lacul ce face dintr-o dată ca totul să prindă formă.

almanahe.wordpress.com

Soarele strălucea încă pe cer, iar vântul adia uşor printre frunzele copacilor din faţa ferestrei. Corina se dădu jos din pat şi păşi uşor pe primul norişor, ce plutea lin chiar lângă tocul ferestrei larg deschise. Încercă să-şi amintească ce zi a săptămanii e, dacă are serviciu sau nu, dar brusc îşi dete seama că nu contează asta. Hotărâ că trebuie să-şi cumpere o îngheţată, aşa că urni norişorul spre vechiul magazin.
Când colo, ce să vezi? Magazinul de îngheţată dispăruse. Nu mai era nici urmă de el. În locul său răsărise, în schimb (şi ce schimb?!) un castel acoperit cu iederă.
Corina observă, de asemenea, din norişorul ei, că oamenii de pe stradă erau îmbrăcaţi ciudat. Dar nu-şi bătu capul cu acest aspect. Era vorba de gusturi, până la urmă! Şi ale ei erau orientate doar spre îngheţată pentru moment.
Brusc, de poftă cred, Corina îşi aminti că de fapt pe ea o cheamă Clara. Ceva se întâmplase cu ea, dar pur şi simplu nu îi era clar ce anume. Deşi magazinul de îngheţată dispăruse, şi asta îi era cât se poate de clar, ea tot îşi mai dorea îngheţată. Una de cireşe…
Situaţia era într-adevăr delicată. Gândurile îi veneau alan-dala. Exact pe când era gata să se dea bătută, Clara văzu ceva strălucind puternic pe degetul ei. Era chiar inelul ei cu piatră albastră, ce stătea triumfător pe inelaru-i subţire. Simţea o puternică forţă venind dinspre acesta. Îl scoase de pe deget şi dintr-o dată, de parcă inelele ar avea voinţă proprie, el îi alunecă printre degete şi căzu prin norişor, spre pământ…
” Nu ar fi trebuit să scap inelul!” îşi zise sieşi, ştiind că nu va putea coborâ după el. Trebuia să se descurce altcumva. În momentul în care inelul atinse pământul, se iscă o furtună, iar norişorul Clarei începu să se înnegrească, precum hârtia, să se clatine, precum paharul în care se iscă de obicei furtunile şi să se bată cu ceilalţi nori duşi de vânt, precum gândurile-i.
Clara încercă din răsputeri să îşi ţină echilibrul, şi se trezi ţipând: “Trebuia să decupez şi nişte fluturaşi! şi furtuna se mai domoli un pic. Profită de moment ca să se uite în jur, în căutarea unei umbre…le, dar simţi o puternică lovitură dintr-o parte şi căzu. Îşi pierdu în cădere şi ochelarii, care-i alunecară prin inelul magic, pentru că da, trebuie că e magic, de vreme ce odată căzut pe pământ nu rămase acolo, ci plutea semeţ lângă ea, chiar acum.
Dar forţa gravitaţională o trăgea în jos.
“E absurd!” gândi ea. “E un vis, iar în vis nu există forţă gravitaţională. Sau există ? ” Se aruncă apoi după ei, după ochelari, se prinse în cădere de inel şi se urcă pe el, dar alunecă prin el, pentru că era prea şlefuit, şi…
surpriză!!!!…încăpu!
Îşi aminti expresia “ca trasă prin inel”, vorba preferată a mamei, căci la ce-s bune mamele, şi îşi propuse deocamdată să uite de îngheţată, în timp ce continua să cadă.
Încerca din răsputeri să se prindă de ceilalţi nori în cădere, dar i se topeau în mână…”ca o îngheţată”, gândi ea!
În jur era tăcere şi ea se tot ducea în jos, până ce, la un moment dat se opri pe un alt nor, deloc al ei, ultimul de deasupra pământului. Nu pricepea de ce nu s-a topit şi el în mâinile ei, aidoma celorlalţi nori. Şi-auzi vântul… Cuvântul se-amesteca, melodia care-i vâjâia-n urechi ” e…sssttt…eee deee răăuuu…”, aşa suna.
Pentru o clipă nu-şi dorea decât să stea, să se liniştească şi să înţeleagă. Îşi aminti cuvinte pe care nu le ştia… toate îi năvăleau în minte de nicăieri. “Nor tâmpit!!!!!!! se răsti ea,”…o să te topesc până la urmă şi pe tine, ca pe ceilalţi! ce?!…crezi că eşti divers?!”
Apoi se ridică imponderabilă deasupra norişorului .”Ala bala portocala!” De când se ştia aceasta expresie o ajuta să-şi limpezească gândurile. Dar, ca prin farmec se dezechilibră şi se lovi de-o lebădă care trecea în zbor. Îşi mai zise o dată ala bala portocala şi se simţi şi mai bine.
Aşa era ea! Spunea “ala bala portocala…” şi gata!…era de-ajuns uneori să zică doar ala, alteori bala.. după portocale nu se înnebunea, oricum! îi plăceau în schimb cuvintele care conţineau doi de “n”…Dacă ar fi fost după ea ar fi folosit doar cuvinte care conţineau doi de n. Oricum nu-i ardea să se gândească acum la portocale…Acum, când trebuia să-şi dea seama ce era de făcut?! Dar lebăda refuza cu desăvârşire să vorbească…
Recapitulă scopurile! Da!… Trebuia să-şi găsească inelul şi ochelarii! În plus, trebuia să se regăsească şi pe ea, deoarece ştia clar că se cam pierduse în poveste…“Acum…da…acum!… “Ala bala portocala, ala bala portocala!”…şi-şi reveni din isterie… îşi reveni, la drept vorbind şi din visul în care plutea şi privi înainte.
Înainte era drumul pe care trebuia să o apuce. Ceva îi spunea asta.
Aşa că o luă spre stânga, fără să înţeleagă câtuşi de puţin de ce-şi face asta.
Nu trecu mult şi înţelese. Văzu chipeşul cavaler din dreapta. Deoarece ştia că se afla într-un vis nu-şi puse problema că merge pe drumul greşit…Spuse din nou “ala bala portocala”. Din nou, dar ceva mai repede, astfel că puteai auzi doar “albprtcl” de te-ai fi aflat prin apropiere şi se îndreptă spre flăcău…
Dar, obosită şi ameţită cum era i se făcu aşa un sooooooomn, încât se gândi să amâne conversaţia cu el pentru a doua zi…aşa că se culcă pe prima creangă care-i ieşi în cale..şi adormi, ignorând cu totul maşina de poliţie ce subtil se-apropia.
Apucă să citeasca doar:”POLICE …SKY”. De fapt era“POLICE BOSKY”. Ca nicio altă maşină de poliţie, se puse frumos pe aşteptat lângă ea… oricum, la drept vorbind nici o alarmă din lume n-o putea trezi…fie ea şi misiva cerului sau muma pădurii.
Văzu prin somn inelul şi ochelarii şi se trezi cu strania senzaţie că ochelarii erau chiar lângă ea… întinse mâna să-i atingă şi dădu cu mâna de maşina de poliţie ce aştepta liniştită în iarbă. “DORMI!!!DORMI!!!…ăsta-i doar un vis”…apucă să mai spună, căci o voce începu a filozofa: “De unde ştii că e vis? Ai vreo dovadă că ceea ce se întâmplă nu e realitate?” “Am!!!!!!!!!!!…ochelarii nu sunt ochelarii mei…şi nici inelul…seamănă doar…”vru să spună, dar se îndoi puţin de cursivitatea discursului şi zise exact ce gândea: “N-am nicio dovadă !”
Vocea zâmbi şi-i zise: “Sunt altfel pentru că tu vrei să fie altfel… Inelul şi ochelarii eşti tu… Regăseşte-teeee!”… se mai auzi din cer, înainte ca din maşina de politie să iasă un poliţist gras, cu o mustaţă neagră, deasă, şi tuşind ca un fumător de pipă.
De fapt, el chiar îşi scoase pipa când se îndreptă spre ea, şi-şi indesă în ea tutun cu aromă de cirese .
“Dar nu trebuie mai întâi să mă caut?” întrebarea se izbi însă, sfioasă, de mustaţa celui din faţa ei.
Se întristă. Îşi dete seama că era prea obosită ca să-şi pună asemenea întrebări. Poliţistul grăi răguşit:”Domnişoară, sunteţi cumva posesoarea unui inel cu piatra albastră şi a unei perechi de ochelari?” Clara încuviinţă din cap.
Atunci poliţistul îşi scoase cătuşele şi spuse:”You are under arest for dream hopping!”
“Ia te uităăă! Ce engleză cursivă are domnu’ poliţist!”
În timp ce Corina…pardon!…Clara…în timp ce Clara se minuna de pronunţia perfectă a poliţistului mustăcios, flăcăul îi veghea visul. Voia să aştepte, dar ce? Din punctul său de vedere nu se vedea decât un mustacios mătăhălos cu limba-ntre dinţi şi-o fată care nici măcar nu-şi ştia bine numele. De conversaţii nu-i ardea… Plus că se vorbea într-o limbă care nu era a lui… în ciuda acestor minusuri se hotărâ să vorbească în numele ei şi-n limba lui cu mustăciosul poliţist plin de arome şi expresii englezeşti şi s-o elibereze pe fată de-ndată.
Nu-i placeau cireşele, avea alergie, dar cum era un erou, şi cum avea şi-un cal alb se-avântă hotărât să doboare matahala din faţa lui şi să salveze fata…
Poliţistul recunocuse însă pe flăcău. Era un fost făt-frumos, ce avea tatuat pe antebraţ “666-Black Forever”, aşa că nu voia să se pună cu el. “Pe vremuri n-avea calul alb, dar întotdeauna avea cuvintele potrivite la el.” mai apucă mustăciosul să spună, deşi un pic cam lungă fraza, pentru cât de scurt şi răspicat îşi propusese să-i fie gândul, şi-o luă la sănătoasa, lăsând pipa să-i cadă, de teama că fătul i-ar putea lua urma din cauza aromei şi să-i dibuiască ascunzişul.
Săracul poliţist nu ştia de alergia flăcăului…
De cum a văzut-o pe Clara (de) pe calul său, Black Forever si-a promis că pe ea n-o va bate ca pe fostele lui prinţese, pentru că Clara era deosebită… Şi înainte de-a se scurge un an, ce-i drept, de vis, îi dărui o îngheţată. Apoi o puse călare. Clara o dădu pe gât dintr-o răsuflare, căci, vezi bine, îngheţata se topise. Se topise şi Clara după flăcău. Însă flăcăul avea cal iar vânătaia de sub ochiul stâng nu o avea din naştere, iar timpul şi îngheţata, chiar dacă acum la discreţie nu reuşeau să vindece. În timp ce-şi punea îngheţata sub ochi realiză că visele sunt făcute pentru oameni mari, nu pentru puştoaice ca ea. Nu găsea rostul amestecului ăsta de nori, ochelari pierduţi şi inel bun de tras prin el. Dar cea mai mare nedumerire a ei era că magazinele de îngheţată nu pot dispărea aşa, de parcă un soare uriaş le-ar fi topit…Dar şi aşa, acea stradă ar fi devenit o stradă foarte colorată, cu arome de orice şi oameni îmbrăcaţi ciudat. În plus, un roi, două de musculiţe gălăgioase ar fi bâzăit pe-acolo şi tot ţi-ai fi dat seama că magazinul chiar a existat…
Şi-apoi, de ce alesese să topească nor cu nor, în loc să o ia pe scări, cum, de mică, mama sa o-nvăţase?…
Hotărâ, deci să uite de vânătaie, să facă sex cu flăcăul”666-Black Forever” pentru ultima oară, să arunce îngheţata cât colo şi să se-ntoarcă acasă, unde-şi va mai petrece vreo câţiva ani buni, pentru a da de rostul întrebărilor fără răspuns.
O altă Clara, şi de ce nu, o Clementină…da!De azi înainte o s-o cheme Clementina…de la clemenţă…
Zorii se-aruncară brusc şi ei pe ea…
Deschise ochii şi-şi văzu mama aplecată de-asupra ei, luându-i cu palma temperatura de pe buze…şi termometrul dintre buze.
” Clementina, ţi-am spus de-atâtea ori că îngheţata nu-i pentru tine! Când o să întelegi?”o dojeni uşor mama, deşi, eu ca şi autoare şi străină de poveste m-am repezit să pun la sfârşitul mămoaselor propoziţii semne grele, precum”!” sau “?”.
“Da, mamă! Ai dreptate! Dar stai liniştită, mamă! N-o să mai vreau îngheţată multă vreme de-acum încolo!”
Pe mamă o mulţumi răspunsul fetei sale aşa că se repezi să închidă fereastra.
almanahe.wordpress.com
Soarele puternic o dizolva, dar semn că încă mai era acolo era vocea ei, care bătea apropo-uri:
“Şi, apropo (sâc!), te-a sunat cineva. Black. Black Forever, parcă…E vreun coleg de la şcoală?”
Clementina zâmbi ştrengăreşte soarelui…şi fiindcă găsi ceva de capul apropo-urilor îi bătu unul chiar pe loc mamei sale…despre ceai.

Discurs luuung asupra metodei pe cont propriu

In arena luptelor sterile on septembrie 11, 2009 at 9:45 pm

Când n-ai încotro, te dori, umm!
Eu nu m-aş vinde pentru nimic în lume şi nici n-aş vinde lumea nimănui.
Dar am încotro?
cover
Luările-mi de poziţie au ca punct de plecare spontaneitatea-mi, puţin controlabilă, mult sentiment.
Nu am înţelepciunea de-a lega faptele imediate de siguranţa mea profundă de dinainte de. E o artă cu (d)efecte, fără îndoială. Efectele nu pot fi decât grosolane.
affogo
Nu mai există nici măcar naivi sadea. Dar există nenaivii sadea şi alternativa.
Încotro?
La dreapta. Sau la stânga? Eşti sigur? Las că vezi tu încotro. Instict! …Devii primitiv fiindcă n-ai încotro.
Subtilităţile, semitonurile, nuanţele se întunecă ori dispar într-o lumină orbitoare.
Gândirea discursivă îmi serveşte doar pe post de aliment, nu reuşeşte să mă scoată din zona intermediară a încotro-ului.
toxicity
Eu încarnez fantasmele, tot eu le rod până la os. Comedie de salon. Nu mă deranjează. Am încotro-ul meu şi el zice că mai degrabă mă deranjează farsa, şarja parodică extremă.
În teatru poţi juca împotriva textului.
În viaţă joci împotriva ta. Dacă joci curat, dacă joci pe principiul corect, onest, ascultător pe bune nu eşti crezut. Pentru că oamenii…oamenii deh, las’ că te ştiu ei!…am senzaţia că funcţionează doar anumite cuvinte din dicţionar. Celelalte sunt pentru a le susţine. Ca şi cu oamenii, aş îndrăzni, dar acest mic amănunt o să-l trec la capitolul inofensiv. Te poţi îndoi de feţişoara asta?
Deconstruct part XII - In Heaven
Nu am înţeles exact diferenţa între tragic şi comic până la vârsta asta. Sunt mare, sunt mare, îmi vine să strig în gura mare. Ia-mă în serios!
Neputinţa naşte comedia.
You drive me crazy
Mă distrez acum uitându-mă cum trag de verb până la limita lui, cum stă el să explodeze şi cum în sfârşit, când să o facă se va autodistruge neputând să-şi etaleze semnificaţia.
La urma urmei ce-i comicul altceva decât intuiţie a absurdului. Comicul nu oferă vreo ieşire. Comicul dă nodul din gât. Am din ce în ce mai mult sezaţia că trăiesc un context în care omul are o dimensiune lipsă. Oamenii sunt micşoraţi din fanatismul altora? Tocmai ce demonstram că nu. M-am redus chiar eu însămi la ceva atât de mic precum un nod. Care nici măcar nu e nod. Chiar şi aici, încercând să isplic ce am de respir aşa mă reduc la ce aştern, dincolo de faptă, dincolo de motiv. Şi ştiţi cum se zice? Cum îţi aşterni, aşa dormi. Dormi…Dormi…
Dormi!!!
Dorm…că n-am încotro.
Cry_baby_cry
Mă întreb dacă nu depăşesc cu vorbele-mi scopul expunerii. Încotro?
“N-am venit să-ţi tulbur somnul
Nici să-l fut în cur pe domnu’.
Am venit să-mi iau paltonu’, pălăria şi bastonu’” Ştiţi, desigur catrenul.
Ca trenul vreau şi eu să afirm, nu să dau lecţii. În orice caz, îmi propun să fie ultima şi mai ales pe tonul ăsta. Mă doresc uimită pe vecie. Acum n-am avut încotro. Dar în rest încerc să am. Promit să rămân aceeaşi prolixă, cu o anume(de)cadenţă a frazei. Cu pălărie, cu baston şi cu palton uneori, după anotimp.
Calitatea disperării contează.
I'm five years ahead of my time
Nu?
Cred că sunt conştientă de alienarea mea, aia socială, aia care împiedică libera dezvoltare a omului, încotro-ul. Acolo unde există funcţie socială, există alienare. Acum 7 ani se juca “Transfer de personalitate”. Premieră. Eu aveam funcţia de logodnică. Nu numai rolul. Autor Dumitru Solomon, regia Mihai Lungeanu, cu care îmi place să mai sporovăi, chiar dacă rar, încercăm atunci când ne revedem să o facem măcar bine. Chiar dacă n-am încotro şi mai mult tac. Da’ nu despre asta vreau să povestesc. Mai bine pun două poze, da’ de kiki, de formă nu de context cu instantanee de la premieră.
Image006
Image005 .
Solomon trebuia să vină şi el la premieră. Încă mai trăia. A murit la vreo 7 luni, în anul ce-a urmat. Nu din cauza noastră. Îmi place să cred. Ştiu că i-a dat girul lui Lungeanu şi nici teatrul nu a plătit drepturi de autor. Aşa se întâmplă şi cu Vişniec. Îl lasă pe Lungeanu să îi folosească cuvintele fără să ceară drepturi de autor. Nu e plăcut? Să poţi să te serveşti de şi din cuvântul unui om fără să fii nevoit să plăteşti. E ceva. Am deturnat un pic sensul, dar am vrut.
dust in the wind
În Transfer, pe scurt e vorba despre un om pe nume Iosef Pavlicek care pe tot parcursul piesei e modificat. Modificat de conjunctură. Întru început nu poate să se legitimeze şi de-aici tot încotro-ul subiectului. Un om ajunge să fie ceea ce nu vrea să fie datorită unei uniformizări cel puţin ciudate. Oamenii trebuie să fie aşa cum se vrea nu cum se vor ei pe ei. Într-un final, când i se permite să fie el nu mai vrea. Stai şi te întrebi de ce. De ce nu mai vrea? De frică? Nu! De lehamite. N-are încotro. Îmbracă aceeaşi uniformă ca să nu iasă în evidenţă. Uniforma nu e de război. Acolo îmbraci uniforma ca să te dai drept inamicul. Pe timp de pace îmbraci haina cât mai cenuşie. Nu sclipi, te rog!
N-ai încotro!
Te stingi.
Te scufunzi!
Don't Let The Sun Go Down On Me
Te scufunzi în mâhnire. “Mâhnire” e un cuvânt la comun cu actorul ce-l joacă pe Pavlicek(fotografia a doua). L-am descoperit noi într-o zi de repetiţie nocturnă şi l-am înfiat.
Duhul seriozităţii clădeşte închisorile.
Aş vrea să pot într-o bună zi să pot hotărâ eu însămi. Să am încotro. Să pot să pot arăta că pot să pot.
Ronţăim conoscibilul şi poate că într-o zi o să dăm de miez.
Nu degeaba se aventurează lumea să creadă în existenţa cosmosului.
Poate că avem nevoie de el.
never wanted to dance

Completare:
Poate că avem nevoie de-un sens gata dat ca să nu ne mai pierdem tăcuţi sau gălăgioşi în căutarea lui.
Încotro?
Aici!
Ai avut încotro?
Am avut!

foto: acelaşi federico bebber

che…mical

In cap umplut on septembrie 9, 2009 at 1:10 am

paranoid
Încerc să surprind nimicul clipei de-acum forţându-l să înfructească în încolăcirea fumului de ţigară; fumul nu se face întotdeauna covrig să-l azvârl în coadă de câine, nu-mi vine nimic în minte; mie, care am tras cu sete din ţigară şi care am fixat jarul ei cu certitudinea că poate deveni pentru o vreme sfera de cristal a unui mag. Mugur de ploaie îmi încolţeşte sub ochi, trag fumul ca o plapumă peste real, degete roz, bariere sentimentale. Timp tăiat felii-felii de sonerie. Înserarea îmi trimite vecinul beţiv ca pe un răvaş într-un pet de plastic, închid uşa la toţi nasturii, dar mă trezesc în buzunare cu imaginea de la prânz; el stând întins în faţa scării, pe-o bucată de polistiren, rezemat de uşa de la boxă, cu un aparat de radio minuscul lângă, dat la maxim, sunet distorsionat, baterii pe terminate.
pigro di testa
“NU ţi-e frig?… Şi dacă printr-o întâmplare poţi schimba aşteptarea în ceva nou? La asta te-ai gândit? “şi a zâmbit. Două tălpi grele trec peste el în dezordine, copacul îşi schimbă culoarea, iar eu, până una alta voiam să m-ascund de iubirea-mi. “Nu! Mă gândeam la altceva.” Nu mă gândeam la moartea nevesti-sii şi nici la aşteptare, în general; am introdus cartela în făgaşul ei, s-a deschis uşa, ţipătul îmi cade în neant dublat de ţâuitul interfonului.
“De ce te îndepărtezi de mine, de ce pleci, de ce?” se converteşte tăcerea în cuvinte, dar e numai o părere. Plasma zilei coboară prin frisonul cuvintelor calde pe care i le-aş fi putut adresa, dar pasul nu e alb precum poate versul să fie, e apăsat, iar cuvintelor blânde le trebuie staniol să le ţină calde. “Din nicio pricină, vecine, din nicio pricină.” îmi sare Nichita din cusătura nasturelui, trag de el, îl deşir. Zgomotul căderii îmi aduce aminte cum mai demult am sunat la uşa unei prietene, am întrebat ” Cine e?”, am răspuns “Eu!”, am zis apoi “Bine!” şi-am intrat.
che...mical
Cad din pană. X cu degetul pe pix; X cu pixul; pe deget; să-mi amintesc să-mi cos buzunarele la gură; X-ul deschide alte semne; văzduh muzical mut.
Întind o mână după pulover, cu alta îmi pun două pliculeţe de ceai în apă călâie.
La classe nell'acqua

One in a million
Se întâmplă că uneori întind dulceaţa dincolo de felie.
Scrisoarea ta.
Marea cu sarea.
Pâine cu sare.
Buzele tale, sarea mea, zahărul meu, zăpada mea.
În urmă-le vine toamna, ca o hartă, să nu se rătăcească.
De ce mă bâlbâi în cuvintele astea aruncate pe-aici dacă nu mă vindec îndeajuns?
I talk to the wind
Învins, jarul se lasă stins, sub sfera neîntâmplatului. În urma lui doar ruj pe mucul de ţigară şi degete îngălbenite.
Beauty
Noaptea se lipeşte de felinarul din colţ;
nervura cuvântului îmi străbate umărul;
casc…
tuşesc;
casc.
biciul somnului mă ajunge;
furnicile scrisului s-au dus pe la muşuroaiele lor;
numai una mai stă, moţăind în vârf de unghie;
mă înduioşez;
o pun pe parchet în faţa pisicii.
Eu mă răstorn în hamacul pupilelor împăienjenite.
Mă pun în pat ;
cap de plumb;
praf pe tiparniţă;
tipograf împiedicat în ciot de revelaţie;
vecinul meu bodogăne în baie:”Viorica..să-ţi fut pisica!” Viorica a murit şi ea, mai demult…pisica ei are 5 ani;
vecinii mei mor în diagonală pe casa scării;
am uitat să număr frumosul;
îl număr acum pe post de oiţe cu faţa în pernă…
O Marilyn Monroe, o Audrey Hepburn, o Greta Garbo, o Grace Kelly, o Marlene Dietrich…o M.M., o AH, o G.G, o G.K., o M.D….
Too busy

foto:federico-bebber

În estuarul unei vineri pierdute în melancolie

In cap umplut on septembrie 4, 2009 at 7:48 am

Image017

Plină de panouri glisante devin un spectacol de iluzie hotărând rutinele.

Am orbecăit în cuvânt vara asta, ca o bucată de hârtie, lentă în mişcare, în căutarea galbenului cu patină; alunec;
şi umbra-mi, dar mai puţin …
Povestea-i cu întreruperi… nu cu şa de-ncălecat la sfârşit, ci cu pinteni, o mână de fier într-o mănuşă de catifea…

Uite înc-o toamnă!…
“Ia o frunză să-ţi acoperi goliciunea, măi fată!”
Cu o lanternă caut expunere de motive…cred că şi motive de expunere, dar asta face obiectul unui alt discurs de-al meu schizofrenic, chiar dacă frunza sugera altceva. Frunzele sugerează mai mereu altceva.
Înot pe spate, pe spatele meu, în noapte, aproape de hainele mele. Obiceiurile osifică. Dar eu nu mă las! Până-n măduvă.

Sunt o ploicică de vară. Ultima! Câţiva stropi, acolo…câţiva dincoace. Auzi melodia?
Cineva dansează…în mine.

” Toamno, ascunde-mă într-un sunet gol!”

Care parte din poveste decide ce gândeşti că eşti?

Oricum ar fi, trebuie să fiu eu ca să încap în cutie.

par fum…

In trupa mea. grupies-ul meu on august 13, 2009 at 5:23 am

Noaptea mă aşterne din nou în cântec, în cuvânt…
Bănuţi pentru gând, bănuţi pentru şoapte, culori şerpuind prin masca asudată a nopţii, în căutarea nuanţei…

“Ţigara mi s-a terminat!
Orologiul din centrul oraşului beat s-a blocat.
Strigăte de război, pe canalul de ştiri,
Desene animate la vecinul de vis-à-vis…
totul e calm,
totul e calm…”*

Ei şi-au aranjat petalele într-un fel anume, asemeni unei hărţi îndeajuns de întunecate încât să se păstreze misterul, şi-o aşteaptă…
Culcuş cu parfum dulceag în care liniştea candelei se lasă şi-şi împrăştie, armonice, sentimentele…
se rotesc sfere,
se delimitează spaţii,
sfârâie dorinţe…(discoball)
Mica mea glorie:
această ceaşcă de cafea,
această ţigară subţire cu aromă de cireşe…
şi-o fereastră de unde pot privi încă verde, limbutând cai verzi…
Image002

“Jump, jump, jump…adică sari!
Oamenii spun…oamenii cred…
oamenii tac când se desfac…
când se împart…
Sunt oameni pe lumea asta care se tem de elctricitate şi maşini.
Eu unul mă număr printre ei.”**

În umbra mea încape şi noaptea asta.
Sunt … şi nopţi dintr-astea!
Când poetul nu mai locuieşte pe acoperiş;
când eu mă destram înapoi;
când legăn gândul, legăn gândul, îl dau peste cap, repetându-mă, ameţind…;
când crezând că nu-i nimeni ca să-l prindă îl ascund în negură de suflet;
când nu mai ştiu să-l adun, după ce-l las să se zbată sub cravaşă roşie de circ.
Când el nu mângâie!
Când muşcă!
Când pendulez, înainte de cântec…
Când cerşetorul cu pantofi de lac roşii mă întreabă din priviri

“Cum te simţi?
Ţi se pare ciudat, dacă te-am întrebat?
…Tu nu ai cultura sentimentului,
eu nu am cultura…
gangul meu preferat este viaţa ta” ***

,

apoi întinde mâna…
Image003
Uliţa a obosit.
Cărarea e proaspăt măturată.
Ecoul vechii corăbii trece prin măruntaiele oraşului şi ajunge prin mine, prin tine…epavă, din val în val,

“fără reguli, fără bagaj
în tăceri să mă las…” ****

întunecimi de cântec, fără cântăreţ, miez pătrat;
copertă cu esenţă circulară.
Poet fără de gard, cu poartă totuşi;
stins, aprins, iar stins…
Image004
Pe umărul trandafirului un greiere îşi spune rugăciunea de noapte.
Întorc capul, să nu-l tulbur.
Am deschis palmele şi am aşteptat.
Perseidele NU s-au aşezat în 90 de moduri….

“m-am făcut că aştept?…
noapte e clară!
doar câte-o ploaie de vară încurcă vioara cu nepăsarea.”*****

Image005
Înot ca delfinul, în faţă am (cu)vântul sudului…
şi dacă merg prin nisip, cămilă, fericirea umblă pe sârmă într-o joi…
Există, desigur un neant în care ne-atingem unii pe alţii, dar există, şi-i la fel de sigur, un solo al nopţii în care, solunară pescuiesc de bună voie şi decupez febril sirene, fără foarfecă, fără plasa de dedesubt:

“fruntiş, dulgre, zgârba, harma” ******

Image006
Cu ochii închişi lepăd masca acestor roze şi a acelei istorii care mai moare un pic în propria-i pulbere.
La buza nopţii, capcanele oamenilor şi fantomele trandafirilor;
coşmarul e verde, în ţepii rozelor îmi stă agăţat somnul…

“mii de gânduri pe secundă, o sută de mile prin gând…
urban violent!
Exită momente când toate te ţin departe de tine,
departe de insule,
de poze, de fumat,
de Ministerul Extern…
departe de sâni,
de sex,
de ruj,
de mov,
de sărut albastru-beirut…
Am nevoie de o clipă de intimitate…” *******

Image007
Zdrăngănitul trenului se-mperechează, gările se încalecă, controlorul se retrage într-un cotlon întunecos să-şi numere şpaga.
Muţumesc, domnule… doamnă! Altfel te coboram la prima!

“Partea finală….începe cu sfârşitul de vară.
Uite, mă uit, uit secunde din mine, cu tine…
Tu semeni sfârşitul, uitat într-o gară…
cu partea finală…
Pe vreme ploioasă sunt plecat de acasă…cu partea finală…”********

Image008

“Stânga comunicare, dreapta comunicare…
Jos comunicare! Mi-e rău! Mi-e somn!
Sindromul omului cu rucsac, în capul tău, în capul meu
îşi face loc pentru rău, pentru somn”*********

Verdele se sărută cu roşul aprins…ce s-a stins.

“Rosu aprins…colorează-mi tăcerea!”**********

Se luminează de zi, şi….mai cred…
mai cred că ţi-am înţeles…
zâmbetul!
Tigările mi s-au terminat,
(acum fumez chiştoace)…
Orologiul din centrul oraşului e deblocat…
(asta pentru că s-a mutat)

loading, loading…
loading radio

*Travka-Nimic nou de pe frontul de est(1)
**Travka-Jump
***Travka-Cum te simţi
****Travka-Corabia nebunilor
*****Travka-90
******Travka-Zgârba
*******Travka-Urban violent
********Travka-Partea finală
*********Travka-Apartamentul 77
**********Luna Amară-Roşu aprins
Travka s-a desfiinţat în urmă cu un an, pe 13 august.

Breşe

In 1 on august 1, 2009 at 3:55 pm

“semnificaţia pleacă de acolo de unde îi dai tu drumul”

Image056
Mă supun silenţioasă fluxurilor, ca o notă, în alb şi negru, în negru pe alb.
Dar uneori, nu.
Mă lupt cu albul acesta pufos, peste care s-a trecut, nu demult; mi-o spun paşii.
“Ai găsit?” mă întreabă bunicul(deşi ştiu că el nu mai e pe-aici de 30 de ani, dar nu mi se pare nefiresc).
“Nu! Dar, am căutat îndelung, să ştii! Dar găsesc că, de fapt, eu primesc totuşi ceva, căutând!”
Uneori, urmele nu duc nicăieri…adică duc, fireşte că duc spre ceva, dar nu spre ceea ce căutai. Alteori nu mai ştii ce căutai, te afli la capătul urmelor şi rămâi mut, neavând comparaţia la îndemână.
Joacă…Joc!
Mai înfig un morcov …
Pun oala-n cap…
Unde rămăsesem?….A! Da!
Mai merg, din când în când la mormântul lui…ce ciudat! Nu că merg…
Urmele timpului nu se văd decât aşa, răzleţe, în acel cimitir, când vreun mormânt al nimănui cu nume e năpădit de buruieni…altminteri, totul înfloreşte…timpul se derulează altfel pe-acolo; noi îmbătrânim înflorind mormintele…
Image031
Toată săptămâna am pătimit, am viscolit, fără poruncă, fără întoarcere…
Ici o picătură, acolo o secundă adâncind misterul…în rest, nordu-mi naşte, ca de obicei, eschimoşi;
Dar, gata! nu mai convertesc totul în ceasuri, ci în paşi.
Stop joc!
Închid ochii, care îmi descoperă căutările…
Pe spatele meu fac amor câteva furnici…prosperitate? de unde?
Zvonul clopotului, tânguiri de greier, eu mă ivesc printre definitive sentimente, făcându-te să râzi, Sire, corectând mesajele….
Image009
…O li-monadă, vis prin ultima zăpadă de vară…
Mănânc trenul, sensul…şi contrasesul…în stânga, în dreapta, oamenii nu-şi mai flutură batistele în vânt, acu, de când cu şerveţelele astea umede…şi cu ochelarii de soare.
Cuvântul “pecurând” îmi adoarme între sâni.
Şi biserica are sân, însă coapsele-i, pântecu-i încă-s în rostire…
Image027
În ce se măsoară albastrul, Stăpâne?

şi…încă ceva mai întreb, apoi tac!
Cel ce-a venit şi-a plecat, de curând, este un om de zăpadă, sau ce(-i)?

PO-veri

In arena luptelor sterile on iulie 20, 2009 at 10:10 pm

po-veri1

Lent, ziua se frânge şi-n braţele mele;
şi anotimpul ăsta soios…îl îngheţ.
Stelele îşi împart teritoriul cu aceeaşi precizie, iar eu tot orbecăi, aprinsă;
ca o stea aprinsă cad;
ba nu, steaua cade iar eu sunt prinsă cu ambele mâini de coada ei…
Exceptând memoria…

pasi-in-zapada1

Acel ecou…al dimineţii următoare.
Dantelare urme de miere la borcan în propriul ceai…
Cred că linia de finiş e un loc bun (de) unde am putea (re)începe.
Respiră adânc, ia-ţi tot ce ţi-ai putea dori dincolo:
o şubă, un opaiţ…
Ce dacă acest început se termină iar şi iar?
Eu nu te mai văd cum eşti acum. Niciodată din nou… Perfectul nimb.
Niciodată la fel.
Păr de aur şi de fulgere setate a fi împotriva-ţi …le sting.
Ultimul dans al planetei…
Apleacă-te un pic.
Vezi, pământul este cald chiar lângă ureche!
Vreau fixată în jos.
Vreau să nu mai fiu locuită. Măcar un timp.
Trupul meu, vrea şi el, zornăitoare cuşcă…
Nici zgomotul insectelor nu se mai aude acum.

zapada2

Un truc face ca lumea să dispară în
ierbare, insectare…
Totul e întunecat, e întunecat, dar clar…
arșița s-a mai potolit puțin.

La umbra salciei

In cinema fabulat on iulie 17, 2009 at 9:01 pm

Image004
Lumina naturală rafinează, amendează, dă un stil vieţii noastre emoţionale, şi o face cu rapiditate şi cu forţă, se rânduieşte, cel puţin pentru moment, într-un tipar de ordine şi frumuseţe, aşa cum pilitura de fier se rânduieşte sub influenţa unui magnet. Plasată în contexte diferite, îşi pierde identitatea şi devine, pentru spiritul receptor, o suită de lucruri diferite.
Chiar dacă numai prin aluzie apare implicaţia, ce s-a petrecut înainte ca povestea să fi luat fiinţă, ce se va petrece după ce se va încheia?
Beţie trecătoare…sau?
Ah, dacă i-aş putea detecta o consecvenţă, dac-aş putea-o forţa într-o concluzie.
Dar acest “tablou”(de fapt o tablă pentru preţuri, o salcie umbroasă şi mult soare, precum şi un telefon cu cameră la îndemână) nu este decât grandoare naturală, spontană şi neostentativă…
Image006

Oamenii, suferind şi bucurându-se, doresc să ştie de ce se bucură şi în ce scop suferă.
Doresc să găsesc o raţiune — o raţiune definitivă şi absolută — care să-i( şi să mă) lămurească de ce lucrurile sunt aşa cum sunt.
Dar, care, de pildă, ar putea să fie finalitatea, raţiunea faptului că iarba este verde şi floarea soarelui galbenă ?
Unde-lumină, electroni vibranţi, molecule de clorofilă ş.a.m.d…dar acest fapt lămureşte doar în ce fel este iarba verde, dar nu şi de ce.
Lucrurile sunt generoase sau chinuitoare pentru că aşa sunt.
Image006
Pretinzând că anumite lucruri nu există, când ele de fapt sunt la locul lor, ne condamnăm singuri la sărăcie, la sterilitate, la decrepitudine prematură şi la moarte.

Fado

In cap umplut on iunie 25, 2009 at 6:41 am

fado
Încă pe aici.
În ce sens?
De dor.
Printre gerunzii.
Completez spaţii albe.
Adevărul e că am narat până n-am mai avut ce.
Spaţiu…

Nu mina de creion e de vină prin lipsa ei, şi la o adică m-am condus acum până în spaţiul ăsta tot după ceas şi calendar ca şi altădată. Nu era, recunosc, cucuvaia şi cântecu’ ei târziu, cocoţată într-unul dintre copacii micii pădurici de lângă bloc şi ăsta pare, de departe, un motiv să mai narez câte ceva. Sau o fi în turla bisericii? În toate poemele ea se cuibăreşte acolo cobind.
Deşi primeşte pet-uri, bucăţi de pâine uscată sau pietre, toate în cap imaginar, fireşte, căci eu şi cu vecinii mei ne imaginăm că o nimerim, ea tot acolo e şi azi şi mâine, şi ieri. Şi cum să nu fie dacă ea e altundeva? Unde dai şi …unde cântă?
O s-o las în copac în povestea asta. Dar o s-o scot din ea! Uşi, de-aci, cucuvaie plouată!

Dar bine că e, zic în sinea mea dincolo de uşuială, căci ritmul ei fix şi strident, la fiecare 4 secunde m-a adus, în sfârşit, în spaţiul ăsta gol.
Sărbătoresc printr-o ciocnire a norilor care m-a ridicat brusc din fotoliu, a scuturat pisica…ia să-mi scuip în sân şi să pun de cafea!
Fără să renunţ la ce-am scris până acum o să încep din nou, într-un mod diferit poate, dar este inevitabil să nu schimbi cursul firesc al frazelor după prima gură de cafea.
După scuipatul în sân deja substantivele mi s-au umezit iar adjectivele se vor stoarse.
Şi n-ai cum să nu schimbi sensul dacă vântul intră în casă nepoftit şi vântură perdeaua, altădată firavă, perdeaua dărâmă floarea, iar pământul proaspăt răsturnat devine spaţiu de joacă pentru pisică.
Ei, dar încă nu s-au întâmplat toate astea, realitatea s-a oprit undeva după adjectivele ce se voiau stoarse şi după frazele pe care niciodată nu ştiu de dinainte când să le închei până să intervină ajutător şi punctual punctul.
Dar, chiar aşa, ştiind că ficţiunea ce-a urmat poate deveni în câteva secunde realitate de ce nu mă ridic să mut floarea mai încolo?
Spaţiu.

Reţinerea şi teroarea generează poveste printr-un vicleşug. Eu inspir, respir, expir….disperarea inspiră!

Cele mai fără de sens sunete stridente ne dezvăluie, dacă le înţelegem, un mesaj întunecat ori o rugăciune…?
Păsări-profet anunţând disperate nepăsarea…
Spaţiu.

Cine nu preferă scrisul care imită măcar pe faţă altceva decât propriul exces, eşec…etc,etc,etc?
De ce et cetera, et caetera? Mă înşir în maniera asta pentru a-mi ţine cititorul departe de trăgaci?…
…sau de glonţ?
Spaţiu.

Dacă Sinbad se scufundă, Şeherezada se îneacă.
A cui viaţă mai e în joc acu?

Spaţiu gol punct

Poliester Bride

In arena luptelor sterile on iunie 4, 2009 at 1:44 pm

În imposibilitatea de a vedea direct mă uit cum se desfac linii paralele şi le ondulez.
Nimic nu vorbeşte cu mine sau despre noi, ca şi locurile în care am râs sau plâns împreună, aceste pietre de marcaj, borne în ani, albe-negre, pe lângă care am trecut în viteză, şi le-am ratat, uneori, dar, nu-i nimic grav, nu-i aşa, pentru că din câţiva în câţiva ani, încetinim şi bifăm trecerea timpului, iar unghiul de vedere se limpezeşte…
Nu lipseşte, fireşte, din această panoramare nici muzica, care zgândără glanda lacrimală cu notele-i alternativo-punkiste, fâlfâitul genelor mulge glanda, clapele pianului sunt şi ele albe şi negre, dar muzica lor se împrăştie la radio în tine, în mine, în mii de culori.
Dicolo de ploaie alt şi alt tren şuieră a dor, anunţând sosiri sau plecări; oameni pe-un peron fluturând batiste şi concediind înfrângerea cu un mic suspin, pierdut şi acela între staţii.
Vântul, sălbaticul fură respiraţiile, străzile în lumini se arcuiesc şi cântă, dragostea-mi modifică benzile paralele cu şinele şi sinele.
Eu?
Eu..mă mişc repede, vreau să încerc un truc de ultimă oră, vrând să mă conving dacă este posibil să defineşti tu, dragul meu, vagu-mi contur când praful se mută în soare.
Toate principiile dragostei contrazic privitul înapoi, aşa cum tot ce arde tot negru devine, astfel că moderez sunetele icnelilor, mă pitesc după silabe pompoase, şi cu toate că încerc marea cu degetul, cu ochii pe tine, tot mă înec.
Tocmai de-asta, de astăzi începând, sunt pentru omorârea timpului care falsifică.
…Şi pentru ploaia ideală, care spală şi nu năclăieşte.
Nu te opri, picătură de ploaie!
Chinezeşte mă omori strop cu strop, dar ce, contează?!…
Atâta timp cât, deşi mă inundă mirosul de verde pe care-l împrăştii, nu devin marţiancă, şi rămân veşnic o pământeancă aeriană, pentru mine e suficient.
perete
Într-un cadru friguros trebuie că e cineva
care-ţi rosteşte numele tău cu voce tare,
în mod constant…
numai să-ţi ciuleşti bine urechile…
și să-ți freci a bine, ochișorii.
Altfel, la ce bun, toate?

pi-lu-le(pentru mic dejun)

In cap umplut on mai 22, 2009 at 1:24 am

800x530
Pretind că acţionez astfel încât merit să am cer senin.
Aş adăuga, pe lista de cerşit, motive de sărit căluţi din ceaşca de cafea…
Deci, echitaţie în aburi de dimineaţă…
În caimac o cămilă îşi vâră, posacă, cocoaşa, în găurica torţii, în deşert, iar fiece petală a bujorului vertical, înalt cât ţăranca de lângă fântână a căzut pe podeaua ceştii, una câte una, ca şi cuvântul NOU, mai greu decât toamna, peste inima mea.
Sorb fantomaticele arătări şi le trimit spre rostuirea lor.
695x709
Ieri dimineaţă am zâmbit atât de strălucitoare că soarele a mers lângă mine, pe jos.
M-am prins de aripa unui avion şi am traversat globul.
(Te simti viu. Face să te simţi în viaţă!)
Seara, cu o minciună am scobit patul şi-am numărat lupi în haine de oaie ca s-adorm. Mi-am dezlipit urechile de perete şi am stat cu ochii pe…cameră.
Un sentiment de anticipare moale: inimile sunt înghesuite într-o cameră.
Apoi am fugit pe exploataţie boliudiană la unele piese pe care le-am lăsat în urmă, în iarbă…
Mi-am luat şi demonii în gamă şi am avut sentimentul că am fost urmărită sub piele.
Aceasta va fi o greutate pe umărul stâng, cred, pe la sfârşit de săptămână când ieşi din oraş, în cazul în care acesta te doare. Umărul sau oraşul?…Mărul, ora…
Deşi drumul l-am pregătit terenul încă merge în ambele sensuri.

Hituri pe autostradă, se toarnă băuturi pentru acest oraş.
;;;;;;;;;;;;

Când se luminează se dau lupte printre crăpături.
Oare sufăr de somnambulism, prin faptul că în fiecare dimineaţă
iau de la sine-mi?
Părerea… sarcină de piatră.
Parerea îmbrăcată în haine de sezon…

O febră dansează în colindă.
… joi seara … eu, pe post de capac de lemn.
Am răsturnat o cutie cu amintiri pe covor…

Între aici şi acolo, între fiecare acum şi apoi aş putea fi oriunde.
Memorie metronom, de vreme ce se joacă cu normele, nu?

Mmmmmmmm…
Dacă aş putea trece peste mormăieli, peste cocoaşă, peste obiceiuri de toamnă, peste bujori… întrucât suntem încă aici, mint.
582x850

Ieri, la radio, cineva mi-a urat Crăciun Fericit (messengerul setase nebun poză cu brăduţ împodobit în decembrie 2008).

Cuándo Limpia El Humo

In cap umplut on mai 9, 2009 at 12:24 am

un-water-onefoot_small
Nu găsesc vopseaua potrivită să acopere.
Memoria, ca o bidinea, imaginaru’ –l întinde şi-l suge.
Nisipule, perlito, varule, cimentule, adaosule ce permiţi sarea fără să te degradezi! Du-te dracului!
Fiece detaliu e încorporat în cărămida în care EL a cioplit uneori sobe,
alteori condamnări, în oasele sale.
Şi chiar dacă în el încă este prezent sunetul,
mă simt în siguranţă, pentru că şi în subsol ţevile de apă caldă, rece, huruie,
dar nu ruginesc, nu se înfundă şi nu se sparg decât după ani buni.
(Ştiu, pentru că chiar astăzi am chemat instalatorul să odorizeze mirosul din casă)
Ia-l de mână pe mâine! îi tot zic.
LUI!
(Ar fi fost culmea să îi spun asta instalatorului!
El e aici, ocupat cu astupatul găurii, cu înlocuitu’ ţevilor…
EL, adevăratul EL e pe drum în întreaga poveste
căutându-şi cheia.)
Progresul se op(ă)reşte, dar se op(ă)reşte temporar,
progresul vine întotdeauna cu un cost suplimentar.
Jocuri de word press…Jocuri de cuvinte…
Demonii au şi ei propriul joc:
plimbări la apus de soare până la acel sfârşit lent ,
acelaşi cântec sonor al balamalelor ferestrelor, bătaia vântului, crengi şi copaci huruind…
apoi plouă…ce bine!
Pista timpului se bucură de ploaie, care va spăla fiece oraş şi aceeaşi scenă gangrenă.
Mirosul pielii e neinspirat… în stânga.
Pentru a face ceea ce e mai bine, atunci când
nimeni nu te urăşte mai mult decât propria-ţi reflecţie,
trebuie să suferi de moarte până când nu-ţi mai e ruşine…
ruşine de refulări şi de scurgeri…
-Hei, ai două mâini şi o galeată de vopsea?
Haide, vino şi fluieră-mi un cântec, să mi-l prind iar în memoria mea, bidinea…
Poate voi găsi cândva nuanţa aia potrivită!
Acum trage-ţi înapoi ©uvertură de pat peste cap,
şi de ţip rock, ca esenţă, nu o fac să te asurzesc.
Pentru mine e ca şi cum toată lumea are dreptul la un număr în cursă.
Ştiu, nu orice ponei creşte să fie un Pegas!
Gorgonele-s destule, dar dacă nu le chemi, ele stau, hăt, departe, la capătul pământului…
sau proiectate imaginar, pe un perete temporar( căci de ce sunt cutremurele?)…
sau aci-n bloc…blog(căci de ce sunt blogurile?)
bajo_presion
la naiba cu cablu’ TV mă distrage cu aceste tatuaje colorate pentru a acoperi până şi faptul că mă simt ca o veste proastă m-am pierdut între muştar sos fierbinte şi puiul tatuat şi faptul că unul care tocmai profeţeşte chiar acum nu este luat în serios la un loc cu negrul-jeleu şi când ştii că ai propriul hârtop plin de oase ai grijă la ton atunci când vorbeşti la perete sau cu peretele pe marginea patului
loadingsound…
loadingsong…
loadingsomn…
loadingdrumlungmâinedusîntorrrs…

Woronko

calea ceaiului…

In arena luptelor sterile on mai 7, 2009 at 9:03 pm

”Ţi-ar place, Maestre Cino, să iasă inimile Oamenilor din pulbere şi să-şi spună Tainele.
nu-i aşa ?
Citeşte-atunci printre rîndurile Lui Uc de St. Cire,
Dezleagă-mi ghicitoarea, povestea doar o ştii…”( Ezra Pound)

muguri-in
E cumva un soi de comerţ în aceste întâlniri:
eu dau ceaiul, tu dai frâu liber neliniştilor tale…
De care să fie tura asta?! …
Apă fierbinte la umbra unui copac…
Ulei volatil, rouă preţioasă, cuvintele tale se încadrează la etaj.
Ale mele ricoşează-n podea, iar de-acolo aburul le lipeşte de cea mai apropiată fereastră…
dâre de gând, forme bizare…
Şi chelneriţa, gazdă grijulie iute ia o cârpă…
Aroma îmi traversează fantomatică nările…
tu narezi o povestioară, disciplinare a sufletului.
Mie îmi ajunge că bei ceaiul încet…
…şi chelnetiţa…
Chelneriţa deţine răspunsul suprem şi stoarce cârpa.
Eu îmi contemplu forma degetului, el încăpăţânat, suspendat într-o echilibristică anticontemplare,
lunecă fluierând pe marginea ceştii, în sens invers acelor de ceas.
Bun! Deci convingerile nu îmi stau inscripţionate în palmă, căci
liniile-i chiromanticoase duc spre aceleaşi concluzii naive:
măritiş din dragoste, doi copii…hehe,
se oglindesc în ceai, tulburi şi-n luciul linguriţei,
diforme, metalice, dar totodată strălucitoare…
şterg marginea ceştii…
Laşi capul jos…
în jos…
Capul în jos presupune picioarele în sus;
o momentană dezvăluire a celor mai ameţitoare farmece…
furnicături…
Tu eşti nisip, spui… atunci cred că înţeleg de ce luna se oglindeşte absurd în tine.
Dacă aş ţine un registru cu hoinari de breaslă în dreptul tău aş nota :
aici şade un nomad înecat în colbul propriului miliard de cuvinte…
Pun cupa cu partea pictată frumos înspre tine, dar o tot răsuceşti…
Cu o îndărătnicie stupidă de muscoi, un ac de metal scrijeleşte şi iar scrijeleşte tăcerea…
caligrafie automată…
da, nu, zero, unu

Tu sorbi, eu beau ceai.
Eu îţi sorb cuvintele, tu, pe-ale mele le înghiţi…
în sec.
Salvaţi de chelneriţa zeloasă cu nota de plată calculată la fix…(să nu uit s-o răsplătesc!)
Cel mai greu lucru din lume este să înţeleg şi, înțelegând, să îngădui
şi să iert gusturile altor oameni şi viciile lor…
dar, dacă am distanţa potrivită…
Hai, că tocmai la final am îngropat pruna ușor ceremonios într-o găluşcă filozoficogreţoasă…
Dar uite că pe undeva prin criptele obscure şi tainiţele minţii ne stau mărturie adaosurile…

ikebana3

Apdeit la “Cine-s ăştia, Depeş mod?”

In arena luptelor sterile on aprilie 30, 2009 at 6:24 pm

Scuză: Almanahe, ca parte corp’orală a lumii sale este o creaţie de sine, apărând un şir nelimitat de almanahi care transformă unitatea egală sieşi a ALMANAHeului unic, în multiplicitate indefinită de ‘PS(d)euri’, ca să ne exprimăm verdemetafiziccopt. tuzki_013

“Cine-s ăştia? Depeş mod!”tuzki_0201

Am pus semnul de întrebare şi pe cel a mirare la loc. tuzki_016

Am belet pentru UNIVERS! tuzki_023

Concursul a fost aici.

AICI mulțumesc:
Holicik, Metropotam…tuzki_027

AICI mă bucur:
tuzki_001tuzki_004

tuzki_009

Aici… : tuzki_006mă prostesc…

Limba almanahelui capătă astfel dialecte de înţelegere a unei ascunse legături dintre cer şi pământ.
tuzki_026

ROZORZOR

In cap umplut on aprilie 28, 2009 at 9:15 pm

r1oz1
o2r4z3
o3r5
magenta-pearl-latex-party-supplies-balloon2
…coboară în mine, în contur straniu.
Eu nu roşesc. Rozesc!
În acelaşi ton al nemăsurii aş putea zice că uneori orzesc, alteori zoresc.
Poate că n-am roşit niciodată.
Poate că am rozit, am orzit, am zorit dintotdeauna. Rozcilând…
Unicitatea răspunsului, această sensibilă roz nu e negru pe alb…e verde pe alb, atunci când deasupra tronează regeşte şi rotund cel roz..
Poftim! Priveşte câteva secunde…

460px-disc_plain_magentasvg3

Te uiţi după roz, uiţi şi vezi verde…

Nimeni nu are organul de simţ ce se potriveşte perfect în raza de acţiune şi sensibilitate a unicităţii răspunsului.

Istoriile, deşi comune, nu se potrivesc, dar noi toţi trebuie să ne comportăm ca şi cum am fi făcut-o împreună.

Dar cum să construiesc întâmplătorul şi imprevizibilul gîndirii şi cum să fac din asta o arhitectură?
Rozignorând?
Orzignorând?
Zorignorând?
Semnele de întrebare sunt încă de mirare la rece.
Îndoiala vine la cald!

basic-magenta-powder6

Da’ n-o las io aşa, în uşoară plutire…

roz2zor1orz1

Roz pe panteră
Orz pe gâşte
Zor…ba grecu’

Cine-s ăştia, Depeş Mod?

In arena luptelor sterile on aprilie 26, 2009 at 3:11 pm

Titlu: Depeşă f.f.f deschisă, către Marean Vanghelie, primaru’ care este.

Care este, de fapt, un concurs, care este aici, pe baza declaraţiei lu’ nea Marean, de-aici, care este bine că a făcut-o, că dacă n-o făcea, fanii ca mine, bre, nu avea’ posibilitatea să meargă la concert, bre. (din dragoste, bre!)
Care io vreau bilet moca, că n-am avut bani nici acum 3 ani de belet, şi care m-am pus eu pe mine, să caut în analele wikipediei bre, care este aci cu vorbe de duh, vanghelioase.
Care de ce ?
Pentru că şi mie îmi place să Livin’ la Vida moca!
depeche_mode_enjoy_the_silence

Care eu acum o să fac o scurtă prezentare din pics…ăăă…şi anume :
dom’le Vanghele, tu eşti Marean, ei care este Depeş…Ăăăă…Şi aici e domnu’ Cocoş, bărbatu’ soţiei, doamnei…care este găina blondă, care face ouă la turism, numa’ turism nu. Buun!
Şi acum să mă prezint și eu, Almanahe care sunt, care am un blog care este Almanahe’s Weblog, care şi mie mi-a plăcut mult (şi de-aia mi-am făcut blog) cum le-ai zis-o atunci bre, la băieţii aia simpatici cu diplomatu’, care i-au auzit si alde matale la televizor, că să se mai ducă şi ei, dreacu, la muncă, bre sau să citească câteva almanahe, care te-ai suit pe ei(nota almanahelui:alţii, nu aia simpaticii) şi i-ai rugat frumos să îţi zică că dacă au afaceri cu Videanu, şi care au, că de ce să n-aibă, şi care cu genunchii aicea pă la…pă la…be..beregată, ca să vedem aicea care dacă minte sau nu minte, dacă-i palpită sau nu-i palpită…( Policy Of Truth)
Care mie mi-a plăcut că ai evitat labalufonia bre, elegant, care eu scriu o depeşă aici, acum către matale, că sunt şi vanghelistă , da’ şi depeşară bre, că de-aia îţi scriu lu’ matale aici, care ştiu că îţi place şi lu’ matale de ei, şi care vreau să câştig un bilet la concertu’ lor, bre, că la Vanghelionu’ lu’ matale n-am mai prins, că nu m-am prins care ierea casa de bilete, bre, care dădea bilete punct. Nu punct virgulă bre acuma punct.
Care io vreau să te conving cu cuvintele puţine, da’ bune, a lu’ matale, că ei merită să cânte în compania electorală a lu’ organizaţia lu’ matale, sub organizarea lu’ matale, că dacă alţii poate să cânte, bre, în fum(Breathing In Fumes), de mici, adică de ce să nu poată şi ei, bre?
Că dacă dai un telefon CADO la câte un depeşar, care este 300, de fapt, de depeşari, care este unu’ singur pe persoană fizică, că s-a transformat, de fapt, deci dacă facem un calcul care este, că dacă vine la concert 10 mii de oameni bre, care este ,de fapt, 33, 3 şi 3 în perioadă, bre, adică atâţia fani au ei, bre, aşa că nu pierzi matale mulţi alegători, şi nici telefoane multe, care nu te-au făcut ei pă matale, şi nici matale pă ei, ele, bre.
Şi care, dacă matale îşi trage o tunsoare bros-pierdut, că aşa ierea depeşarii mai demult tunşi, şi cum matale ai şi păru’ potrivit şi creţ, şi dacă renunţi matale o zi, la costum bre’ şi îţi iei o geacă de depeşar, bre, de la fanclubu’ lor, io zic că următoru’ spot din campanie o să ţi-l faci despre geaca lu’ matale pesedistă…ăăă…depeşistă.
Şi acum, că este toţi care este aici prezenţi, să repetăm un exerciţiu(electoral) mai vechi, din 2005.
Luăm un ecran. Îl împărţim în două. Într-o parte geanta lu’ matale
, care este plină cu mici, iar în buzunare cu muştar, şi scobitori bre, ca să atârne mai greu, să zicem.
În cealaltă parte depeş, de pe iutube, care este şi ei frumoşi, dau bine pe sticlă, da’ nu ca geanta lu’ matale care e mai înaltă, bre.
Se vede diferenţa? (Master And Servant)
depeche-mode
Ăştia e mici, bre, ca diplomatu’ lu’ matale din spotu’ electoral. Ai înţeles, bre, mici!!!
Aşaaa…mai departe. Aici geanta lu’ matale cu mici, dincoa’ pe iutube, ei, Depeş care este de fapt patru mici, care de fapt sunt 3 mici, ca trandafiri’ lu’ matale, dar care este şi doi, şi unu’că unii pleacă alţii vine, care este ca moda bre…azi trei trandafiri, mâine unu’. Cârnaţi depăşişti, stai bre…ce spun io aici, …ăăăă…depăşiţi, trandafir uscat, bre, nu ca matale, finuţ, mic, bre și cu trandafirii proaspeți!
Acum împărţim iar ecranu’ care este, în patru, da’ nu în partea stângă unde-i geanta lu’ matale, ci în dreapta, care ar fi stânga din punctu’ lu matale de vedere, din copac, şi vedem în prima pătrăţică unu’ care este Graham, bre’, ca pâinea care este şi care este bună cu mici şi cu muştaru’ lu’ matale.
Care are voce bre, da’ nu ca vocea lu’ matale care este şi acre şi care se face auzită şi pe sub apă.
Iar ăsta, ăsta iute de-aci din a doua pătrăţică e Gore, bre, care ca şi, Gigi Becali(Personal Jesus), care chiar de îi mai sare lui muştaru’, pac- pac (Barrel Of A Gun), mă-nţelegi, este un om uman, totuşi. Şi liber, acu’ !
Dincoace pătrăţică liberă, pătrăţică liberă….îţi spui io de ce.
Care ei mai întârzie pe la repetiţii, că ce crezi, bre că ei nu au transportul în comun (cu )care mergem şi noi bre? Că şi la ei este probleme infirme cu sumele infirme alocate transportului în comun. Au! Că de ce să n-aibă?
Şi aici, ataşez un postăr, de care sunt ataşată, cu Depeş Mod, care este “Modă rapidă”, adică, bre nea Marean ei vine repede şi pleacă , cam cât ţi-ar lua lu’ matale să te urci în copac, ca să ai matale puncte de vedere, bre!
Privește cu ochiu’ lumii, bre!depeche-mode-world-in-my-eyes
Care ei este buni numa’ acolo unde are concerte, bre, că matale eşti bun din Ferentari până-n calea Victoriei, care matale eşti un om pământean şi primat, primar adică, şi care te interesează decât Bucureştiu’ şi-atât!
Au şi o manea care o să-i placă lu’ matale că te ştiu fan, care este”Oamenii, care este oameni” şi dacă mata hotărăşti în consiliu că să plătească mai mult, bre, spaţiu public, care este parcu’, izvor nesfârşit pt. matale da’ şi pentru alţi edili să mai adauge,bre, în buzunarele primăriei gologani, aşa poate că îl băgăm şi pe fiu’ ăla a lu’ Iglesias bre, ala micu De Ne Aduce alegători, bre, în preţ.
Ştiu că matale o să zici că nu cântă bine Enriche-ridiche ăla, da e frumos, bre şi prinde la alegători, bre.
Hai, bre nea Marean, ce zici? Conjugăm împreună verbu’ “a veni “?(nota almanahelui: a veni sau a nu veni depeş? depeşim ori nu depeşim? Astea e întrebările. La răspunse te ajut io)?care este, ierea şi va fi aşa:
Eu vin(adică vin fiert),
Matale vii(adică aci merge să pomeneşti în gând şi pe aia vii şi pe ăia morţi care votează cu matale),
El, ea vine(adică aci putem vorbi de o vină, două vine, adică de bambirii care suge, bre, sângele…poporului bre! care este mai mulţi, bre! )
Restu’ conjugării nu ne mai interesează, bre, nea Marean, că noi venim, că voi veniţi şi ei, ele vin dacă îi chemi şi le dai şi de mâncare. Mici! Cu muştar! Şi neapărat scobitori. Că doar suntem ţara cu cârnatu’ cel mai mare zice aia ghine, de la ghinesbuc.
Cum ai zice şi matale zic şi io, eu sunt pro-verb, care şi matale ai născut proverbe, da’ te rog eu din sufletu’ meu de copil(n.a:copil-almanahe, în sensu’ de mic copil) să le dai afurisita aia de autorizaţie, că ne râd popoarele Europei, bre.
Care eu ştiu că aci nu suntem la concursu’ lu’ Turcescu ăla a lu’ matale, care dă cu bila neagră în matale(zgârcitu’, care io aş fi dat cu mai multe în matale), că nu toţi ştie bre, că “a fi sau a nu fi”a lu’ Flutur, vântu…r…ăăăă…ăla ….spadă ăla, era de fapt pusă unui craniu pe nume Ioric, bre şi ce să conjuge bre ăla că ierea mort.
Şi care eu sunt, tu eşti, noi nu suntem a lu’ matale vine de acolo că lu’ matale îi plăcea de
versurile lu’ Lămureanu, bre, care zice aşa: “eu sunt, tu eşti, noi nu suntem”, care mă repet numa’ ca să nu uit vorba, bre. Da’ de und’ să ştie ei?
Păi, cum o spui matale “care este sau care nu este”…nu e nimeni care este ca matale. Este?
Ştiu că unii o să sară şi-o să zică că versurile e a lu’ formaţia aia Travka(n.a: versurile melodiei Zborul), da’ nu e decât melodia a lor, că versurile sunt a lu’ Mălureanu(ups, mi-a ieşit pedeleu’ din gură precum porumbeii lu’ matale, nea Marean)…ăăă..a lu’ Lămureanu.
Lamureanu?
Acu, că am lămurit-o şi p-asta, hai, mă retrag în scris şi să ne vedem la concert cu bine, să ne servim cu mici reciproc, adică io unu’, matale unu, care au ei o melodie “Ia d’aci, linişte”, care este mormânt ca tăcerea, care este pentru matale mai bună şi mai adevărată decât toate actele lu’ matale false, pe care le-a verificat aia pe trei ani pe care ai fost primar.
A matale, pe viaţă şi pe moarte, Almanahe care este tiză cu alea de se răsfoiesc bre, în tren, în microbuz şi în alte mijloace de transporturi în comune.
music_depeche_mode_004764_
Săru’mâna!
Şi scuze pentru eventualele forme gramaticale corecte ale verbelor, strecurate numai şi numai din iubirea acută, de care am, pentru Depeş, bre, dar şi pentru depeşe, aşa, în general.

Mutumesc Holicicăi, ca a bătut iapa(io), ca să priceapă șaua (tot io)!

Deci, domn Marean? Cum rămâne? Hai, că vrea și Dave să știe cum stăm cu pregătirile. Aud?
dave

depeche-mode-enjoy-the-silence-bootlegs-vinil-2008

Dicteu fentat

In cap umplut on aprilie 17, 2009 at 7:17 pm

Aş începe o nouă existenţă într-un univers unde cuvântul ar fi necunoscut şi oamenii incapabili de a zămisli propoziţii, dar mă tem că odată ştiut, o dată (sau de mai multe ori) OM, cuvântul mă va ajunge şi acolo…
cri-mouth-eye2
0018

Prolog.
Prohod.
Pantofi, pălării şi ouă roşii.
Fantome şi spirite…
Soldăţei de jucărie.
Îmi plimb plumbul…
Într-un paralel univers eu nici nu sunt, nici nu mă prefac c-aş fi.
Universul meu e simplu, nobil, elementar, exact ca la început…
Iubire, mă învârrrrrţi într-un picior şi-ţi cuprind uni©versul.
Dacă viaţa înseamnă linii, diagonale…brrr, moartea, în schimb, e o figurăăă! …geometrică.
Ne înfruptăm din roadele pământului şi-aşa căpătăm gustul iubirii, comparaţia… învăţătura…

Ideea e că notăm diferit ceea ce vedem…de aici cine să mai ţină socoteala…? (pe 2metri pătrați, de departe, cimitirele)
00181
timeless
În aceste zile, în aceste zile iau distanţă…
în acele nopţi, în acele nopţi luam distanţă…
în acei ani, în acei îndepărtaţi ani…luam lumină.
în zile de altădată , am fost pentru prima dată, în mod corespunzător, îngrijită ca pâinea.
În cazul în care cerul a fost separat de pământ, prin mare, cu foarfeca,
în cazul în care faima omenirii a fost stabilită de sus,
în cazul în care iadul a fost lăsat drept cadou…
mă supun!
00181
green0
În acel moment, nu a existat decât un singur copac, un copac, un singur copac.
Un vânt dezrădăcinat a dezbrăcat-o, de sus, din copac, neruşinat…pe ea întâi, apoi şi sucursalele sale.
Atunci, femeia a plantat un alt copac cu ale ei picioare.
Şi-a zis:: “Când va fi acest copac scaun pe care eu să pot şedea?”
Şi-a mai zis:: “Cândva va fi un pat fertil pe care eu să mă-ntind? O gât! O şoldurile mele!”
00181
Doamne, dacă ai de gând să mă duc în jos, lasă-mă să văd instrucţiunea ce trebuie să fie urmată. Scrie: “atenţie la cuvintele mele !”
Eu mi-aş pune haine curate, m-aş da cu parfum…
9
Ea, care se afla acolo, ea, care se afla acolo…
El care a recunoscut, care a recunoscut că a fost extraterestru.
El însuşi uns cu ulei de bine din candelă…
El a pus în picioare sandale şi s-a lăsat capturat de întreaga lume.
Ei tachinându-se reciproc cu răspunsuri:
“În cazul în care…în cazul în care… eu doar ţi-am spus, prietene, spune-mi numai dacă ar trebui să-mi spui!”
“Dacă-ţi spun că nu-s pentru tărâmul de jos, stai jos şi plânge-mă! Că-s pentru cel de sus, plânge-te! Căci dacă inima ta răspunde la atingere, a mea e ca?…o?Ca o cravaşă!”a mai spus el şi s-a aşezat în praf.
Inima lui răspunde ca cea de bou cu patru funduri la jug, a mai zis ea, care era, era pe-acolo şi-ntr-o bună zi a încălecat pe şa.
00181
L-ai văzut?
L-am văzut!
El stă pe o pereche de cărămizi, mâncă pâine şi bea apă dintr-o şa .
Cum de nu cere tarif?
L-ai văzut?
L-am văzut!
El e vesel ca un agricultor.
Cum îi dă mâna?
Ai văzut o femeie care nu a dat naştere?
Am văzut-o!
Cum e tariful?
Ca şi la el, cară …… cărămizi (?)
El mănâncă pâine. Ai văzut ?
O mâinile mele! O picioarele mele!
L-am văzut.
L-ai văzut?
Ah, Eu nu-l văd. … Lui, doar fumul i-a mers pân’ la cer.
00181
Click dreapta, ccopy and paste fericit!

Doină pentru Ofelia de Uil Scuturăspadă

In cap umplut on aprilie 11, 2009 at 4:05 pm

psihologie-transpersonala
Penis name generator :
Jack the croutch cobraaaaa!
Te temi că penisul tău merge prin somn? Dacă da, teama îţi vine nu din faptă ci din anume posesiuni, şi anume faptul(în sine)că el, penisul, ar putea avea degete la picioare dacă poate face asta. Şi limbă ca să povestească pe unde i-au călcat tălpile.
Na şi link de sculat brusc :
http://www.thepantswhisperer.com/
Hallo, căpitane Jack!!!

***

Conexiuni…
Cercetez! ( în bomboana de ciocolată de pe raft)
A fi sau a nu fi?
Hamlet n-a fost negru, asta e clar!(?) Dacă(sau romană) o sug până la epuizare. Topesc!
Asta înseamnă că stărui?
No, no, no! Eu cred că e vorba despre sfânta exuberanţă. Despre savoare. Despre ejaculare.

***
Deşi l-am avut cu întâiul oracol (răspunsul!)…el a venit conceptual prin răspunsuri la nişte întrebări, dar practic destinul mi-a deschis cartea…ne-a deschis, că eram mai multe.
Am mişcat masa cu hohotele noastre de râs, am mişcat şi străinii de pe terasă, căutând alt şi alt răspuns, cu degetul, umezit de lacrima izvorâtă din râs, băgat la voia întâmplării între coperţile citadelei tocite ca să ne aflăm…în treabă.
Diferit în conţinut fu rezultatul, dar în esenţă aceeaşi bombonică hamletiană de adevăr, şi-a doua oară, şi-a treia, şi-a patra…words, words, words…
N-a contorizat nimeni ce şi cum, pentru că nu ne putea opri nimeni din sublimul joc al degeţelelor şi unghiuţelor (roase)…n-am nici cartea la-ndemână să curg aci cu citat(e) antoainene.
Cum n-aveam globul de crystal( să ne arate drumul către mal) el a fost înlocuit cu un microfon, de atârnat între ţâţe, cado. De la Umma! Pntru mine. Cu nicio ocazie.
image033
Odată cu microfonul iute avânt muncitoresc spre aflarea adevărului, care este, dincolo de nooori…

***
Se zicea( în strălucirea apusului ce cădea peste falsele pietricele roşii) că să îngrijesc grădina cu pietre, că să spăl pensula, şi cică să deprind a fierbe supă şi ceai, în aşteptarea lui.
Ca să fie tabloul compleCt tâNpit(vorba lu’ Did) se făcea că aveam şi reţeta:
Se ia un borcan. Se umple cu pietroaie. E plin, bre?Eeeee!
Se adaugă în borcan(peste pietroaie) pietricele. Acum e mai plin? Nuuuu… Doar plin!
Se adaugă nisip peste pietre şi pietricele. Acu e şi mai plin?…Nu! Abia acu e plin!
Dacă n-aţi înţeles nimic, poftim! Reformulez!

***
Marile mele victorii sunt pe drum. Le sărbătoresc ca şi pe opusele lor, suratele eşecuri. Fest(ch)in.
Când vin le primesc!
Când nu, nu le aştept, căci cărările sunt făcute să deschidă alte şi alte drumuri spre potecuţa unde păcălit, prezentul îşi lasă tăiată coada de vulpe.
O cumpărătură duce la alta…hehe…
cumparaturi
Urşi păcălici ce mai suntem şi noi, bre! Guler la blonde! (beri blonde!!!)
La cumpărături ne-a mişcat melodia. Cumpăram în ritmul impus de melodie, alert…

***
La sfârşitul unui însufleţit ditiramb în cinstea futaiului(pe bani) m-am dat băTută, cu lămâie, chiar dacă drojdia din bere îngraşă, măcar lasă loc liber (des)frâului juvenil.
Mi-a(RRR) plăcea cu el(fără link)…si cu el(tot fără), da!…dar cu EL(degetul meu) întâlnirea e mai mereu o luptă, pentru că îmi lipseşte cunoaşterea detaliilor amănunţite ale tocmelii…Nu ştiu cum să prelungesc…Mă avânt nimfă, mamăăăăăă…nimfomano!
O nimfomană este o femeie obsedată de sex ca şi bărbatul obişnuit. NimfoMAN! q.e.d.

***

Mişcarea pieselor de şah(şi-a literelor) e justă, dar când ajung la pat, îmi ling rănile singură. De parcă n-ar fi de-ajuns, mai aruncă uneori o privire(nu o limbă, sau o lăbuţă) şi pisica şi apoi se miră, naivă, deh!
Fericit naivul, cel dăruit de zâne!
Să punem punct, dară, digresiunii.
Am lăsat nevoile să mă pătrundă în scris. Îmi venea să fac 3,14 de două ori, dar n-am făcut-o. M-am (re)ţinut în mine.
La sfârşitul întâlnirii aveam o colecţie de organe şi coloane preapline în mine, dar casa-mi era la doi paşi… şi dumezeul (buda).

***

În alegerea, orânduirea şi delimitarea conexiunilor jocului de ieri(de-a cititul în cărţi), adică ieşirea pe terasă cu Ofelia şi Umma s-a pus accent pe unitate, armonie şi rotunjimi, dar şi pe meditaţie acidă, succesivă, după fiece etapă a ghiocului. Fără pai!
Ne-am conferit, precum armonia ce reiese din pozăimage000,
sentimentul că din universul stăpânit de hazard şi de confuzii s-a constituit un altul perfect simetric, în care, fireşte, pe loc ne-am încadrat aleatoriu…Am avut şi microfonul potrivit, nimic de zis!
Ofeliei i s-au arătat barbari. (Cred şi eu! Siroposul Hamlet e plictisitor în demonstraţii de iubire, de moarte şi atât.)
Ummei i s-au arătat buzele umezite, ţuguiate dar nerujate, mai întâiu, p’ormă ruju’ a alunecat dând contur urmelor lecturării.
Io?… am dat fuga după şerveţele să şterg lacrimile Ummei chinuite de atâta râs, dar și de foame.
Din acest studi(o)u a luat fiinţă în noi un CEVA simbolic, soldat cu înţelegerea faptului că această alergare în circuit ne-a cam ameţit.
După această îndelungă scufundare între senin şi sine, ne-am reîntors fiecare în casa ei, mai întărite.
Şi cu sfârcurile la fel, că se făcuse cam frig.image0011
Ofelia, du-te la mănăstireeee! dacă crezi că textul ăsta e porno, ok?

De subt deștu’… 0 fantezie în cheie rusească cu… umma gumma, um(m)a turman, desene, animate. De post!!!

In arena luptelor sterile on aprilie 4, 2009 at 2:08 am

O mUmmă pe bancă. La dreapta, fiica ei. Alături, ( nişte )almanahe.
-Iuhuu. Pot să sug şi eu ca(-n) almanahe?
-Taci! Vrei să stârnești o avalanşă?
-Degetu’…he,he…leapşăăăăă( de servit la rece)
………………………………………………………………………….
În alt arc de cerc al lumii (sau colţ, cum ne-am obişnuit să-l numim),
exact în acelasi timp, de-a dreapta tatălui, şade fiul sacrificat deja.

-Îţi mulțumesc fiule că ai aranjat toate astea!
-Un fleac, tată, un fleac!
-Ai observat? Oamenii n-o suportă prea bine!
-…
-Căldura, zic…Oamenii n-o…
-Am înțeles! Nu sunt surd!
-…
-Şi…tată!… nu mai vorbi! Atunci când o faci işti adieri fierbinţi!
De-abia am reuşit să-i ră(tă)cesc!
-Fiule, nu mai fi atât de temperamental!
-Sunt toane, tată! Nu temperaturi!
-Tempera…
-Tată!!!!
-…turi!…(după o secundă de frecat menta) Fiule!
-Da, tată!
-Scoate-ţi degetul din gură!

……………………………………………………………………………..
Înapoi, în celălalt arc, undeva mai jos. . unde vremurile s-au cam stricat.
-Mami, mami! S-a stricat vremea?
-Nu! Acum e bună!
-Mami, mami, eu vreau să stârnesc acum o avalanşă…
-Fiica mea!!!!
…de-ntrebări…
-Hai, zi!
-Dacă e soare şi apoi nu mai e, adică se strică vremea, nu?
-Da!
-Şi dacă e soare si apoi nu mai e, atunci e nopate?
-Nu! Noapte!
-Word piratat, îmi bag….
-…fiica mea!!!!
-…Degetul? Mi-l bag, mi-l sug!
(după un an, cam cât o secundă dumnezeiască, de frecat menta)
-Mamă! Oamenii mari sunt cam aiuriți ! NU?
-Temperamentali!
-Temperaţi-continentali! Nu?
-Dumnezeu ştie!
-Dumnezeu vede?
-Nu ştiu…dar eu simt că…
-(mi)…freacă menta?
-Scoate degetul din gurăăă!!!
…………………………………………………………………………….
înapoi, în arcul de sus…unde e senin și nu se întâmplă aproape nimic.
-Fiule, aud voci! Lumea asta rotundă îţi aduce mulţumiri!
-Încetează, tată! Ştim amândoi că-i o înşelătorie! Ei îţi mulţumesc ţie.
-Of, fiule, oare cât timp o să mai treacă pân’ o să mă ierţi…
-Am răbdare…Am avut 33 de ani…Acu aştept să mai cresc şi…mai aştept ceva…sfârşitul…lumii. Acum pot să-mi bag degetul în gură?
…………………………….
Undeva… sub pământ., la timpul trecut.
Un om se odihnea pe o bancă în stația de metrou. Cu mintea aiurea, cu ochii pierduți într-un fix prea gol, dar prea plin de simțiri, un alt om îl privea temător și se identifica cu el, (psih)analizându-l, … Omul, odihnit de-acum, s-a ridicat de pe bancă înaintea tuturor grăbiților, și-a băgat…degetul în gură… și s-a aruncat în gol. (I-a încetinit un pic, din îmbulzeală, nu?) Celălalt om, privitorul, neputincios, s-a așezat pe o altă bancă, așteptând reluarea circulației metroului și se gândi cât de ironică e soarta cu el… să fi avut bani de taxi în după-amiaza aceea i-ar fi arătat el soartei…degetul!

-Tată, ia te uităăă, încă unul care n-a rezistat…s-a sinucis
cu un metrou! Îl ierți?
……………………………………………………….
…și cum acolo unde e tăcere merge și un cântec, chiar dacă de neînțeles prin vorbe, chiar dacă prea pre altă limbă, undeva, mai jos, vine și înțelegerea odată cu traducerea, …alteori vine de la sine… dar niciodată doar sugându-ți degetul…

……………………………………………………….

Eu mă uitam la desene animate,
Ca un pescar, ce l-a prins asfinţitul, pe mal.
Şi chiar am uitat că viaţa mea e mereu o gară .

Mă uitam la desene animate, şi…
la uşa camerei mele a bătut cineva…
Când am deschis l-am văzut
…pe Disney!
El mi-a zâmbit şi mi-a zis:
“Copile, dragă copile, eu am desenat asta pentru tine,
Băiete, dragă baiete ţi-am desenat vara ta”

Eu cântam la chitară şi mă uitam pe geam.
Gândurile mi-au zburat undeva…
Undeva, în munti, unde soarele e aşa de strălucitor
Încât îţi ascunzi privirea de el…

Eu cântam la chitară şi mă uitam pe geam,
Când la uşa camerei mele iar a bătut cineva…
Am deschis şi… era Visoţkii,
El mi-a zâmbit în prag şi mi-a zis:
“Prietene, dragă prietene, la ei…
la ei, e foarte complicat cu chitarele
Prietene, dragă prietene dă-mi voie să cânt la chitara ta, pot?”

Eu mă uitam la un film, la “Mâna cu Briliante“.
Îmi place foarte mult filmul ăsta…
Cineva din spate m-a bătut uşor pe umăr şi…mi-a cerut o ţigară,

Când mi-am întors capul… în fotoliu şedea Andrei Mironov,
Şi el se uita la acelaşi film,
dar era cam trist.
… nu stiu de ce…
El mi-a zis :
“Ştii… eu am plecat fără să-mi duc până la capăt rolul…
Bem 100 de grame?”

Eu mergeam pe stradă, mergeam plouat…
după un concert…
Ploua încet pe acoperişuri,
Eram îngheţat, ud şi nici bani nu mai aveam,
Si am întârziat la metrou …am întârziat.

Mergeam singur pe străzile plouate şi…
la un moment dat am văzut pe cineva
Când m-am dezmeticit era… Dumnezeu…
Şi el mi-a zambit(nu era plouat) si mi-a zis:
“Arăţi cam obosit, măi băiete… Poate ai nişte dorinţe?
Hai, zi, că eu te ascult…”
Atunci i-am zis: “Dă-i chitara mea lui Visoţki şi…
ai nişte bani de taxi?…
Îmi este foarte greu să-mi imaginez, că îndrăznesc să vorbesc cu tine…
lasă-mi un autograf…vrei?
… să mă laud cu el, lui Disney

alte cuvinte sunt de prisos, și în plus, prea m-aş lungi cât o zi mare, de post!

Greierele şi furnica(varianta mioritico/laie/laie/bucălaie)

In arena luptelor sterile on martie 20, 2009 at 8:15 pm

cricket3

Era odată un om măreţ, dar micuţ de statură câââât un pui de furnică. Ba nu! Cât un greieraş.
Şi el nu reuşea, de unul singur, să-şi care grăuntele de adevăr despre el, materializat în ochii celorlalţi sub formă de steluţe antievreieşti drept punctaj de compatibilitate. Dar dacă cineva se oferea să-i facă sarcina mai uşoară, îl refuza, răsucindu-se-ntr-un picior şi zbughind-o! Incompatibili, n-am zis!?
Devenise dependent de timp şi de drum. De loc nu era.
Astenic, primăvara îl prindea concentrat asupra aspectului că se putea călugări, fictiv, de câteva ori pe zi (ceea ce nu e rău, la o adică nu contează de ce te-agăţi, numa’ să nu cazi pân’ la vară).Avea şi voce…
Dar credinţă la minut, prietenie la minut, iubire la minut, deh, nu era posibil decât în cuvinte şi în el.
Lumea înconjurătoare avea alte legi, dar nu se lăsase deloc impresionat.
Era un curajos, un trist şi-un mut(3 în 1), deşi pălăvrăgea întruna.
Niciodată orb, dar surd, râdea. Râdea mult. Puteai crede că râsul era un soi de consemn cu el însuşi, pentru că nu se putea auzi, el pe el, dar hohotul îl cutremura aşa de tare încât se trezea azvârlit în realitatea imediată, în plin consens cu Universul care îl scuipa constant în haosul perfid.
Constrâns de acest Univers să micşoreze şi să îndese tot, dar absolut tot ce avea, într-o boccea pe care o căra din loc în loc, şi în a cărei legătură se adunau de fiecare dată alte şi alte sentimente ale nimănui, când poposea din elanul ce-l cuprindea, el marele nomad ajuns azi la răscruce de cărări, de altfel bătătorite deja de alţii, se opri, neştiind încotro s-o mai apuce, şi se aşeză pe o piatră căutând soluţia perfectă.
Beheheeee…giony_
Opri o oaie ochioasă ce refuza odată la şase minute să-şi urmeze turma _şi culmea, tocmai se nimerise că la momentul popasului călătorului nostru se împlineau exact şase minute, drept pentru care, oaia, trecând cu turma şi ciobanii prin faţa pietrei şi drumeţului nostru, îşi reluă vechiul obicei, pentru că aşa sunt oile când le ţii la grămadă: nu mai ştiu cărui cioban aparţin şi se revoltă dăruindu-se unui străin, odată la şase minute_şi începu să-i adune scaieţii.
Era un om bun şi grijuliu cu oile altora. Ciobanii, mânaţi de un câine nici măcar nu sesizară pierderea.
Dar nu despre oi e povestea asta. Şi nici despre număratul lor ca s-adorm.
Nici măcar nu e o poveste.
Ea se naşte acum din tastatură, deşi la timpul trecut, şi nu din cerneală albastră cu care mai scriu unii ca să aibă cu ce se lăuda, cum că le curge interiorul prin peniţă, mai natural (şi nu artificial, ca la un P.S.), printre ştersături şi tăieturi.
Ce mizerie!
Să refuzi uşurinţa lucrurilor…
Să refuzi privilegiul de-a te putea răzgândi…

Cum spuneam, ea, povestea se naşte acum, în mai multe oraşe, şi nici măcar nu e de mirare, pentru că aşa sunt poveştile astea cu nomazi: (t)urbane, viole(n)te şi cu ierburi sălbatice de-a stânga şi de-a dreapta drumului, şi cu scaieţi, evident, şi ea, povestea, astfel se petrece în mai multe locuri şi în acelaşi timp deodată.
Revenind la oile mele, voi merge pe firul subţire al poveştii, până în momentul când adunând scaieţii de pe oaia rătăcită odată la 6 minute, drumeţului nostru îi trecu prin căpşorul de greieraş să se facă cioban. Avea şi fluier…
Cu o mână pe oaie, cu cealaltă în boccea, scoţând o carte despre oierit_întotdeauna purta o carte, două după dânsul în perfectă simetrie cu colbul acumulat de-a lungului şi de-a latului drum_ se puse cu zâmbetul reuşitei imediate pe buze, pe lecturat.
Fu exaltat când cartea îi dezvălui cum e cu scărmănatul lânii, dar se plictisi la penultimul capitolul, când lâna devenea cojoc şi ţinea de cald şi închise cartea cu zgomot, astfel încât, oaia, nebună, se sperie, şi reintră de bună voie în turmă şi se jură că nu o să mai recidiveze în obsesii şi alte behăieli de-ale ei nici măcar pentru 1 minut.
El, mai bogat cu încă o tehnică, cea a nisipurilor mişcătoare_ pentru că cea de-a doua carte era despre deşert_mai zăbovi preţ de o pagină, se ridică, băgând ciulinii oii, în semn de amintire în boccea şi o luă încotro bătu cu ochii şi vântul.

Furnica(cum care furnică?) adună grăbită o pungă de nisip şi alergă repede până la răscrucea cu piatră ca să-l prindă din urmă pe drumeţul care mai avea puţin şi ieşea din poveste. Îl prinse la limită: cu un pas în afara ei şi unul în aer, gata să se dea pierdut pentru totdeauna.
“Confecţionează odată clepsidrele alea ce ne-ar oferi măcar un pic din timpul tău! Eu mă tai încă în sticla de la ele…”(îl) mai apucă furnica (de-un picior) să spună şi atât.
Enjoy the silence!
cri,cri,cri…

A(NA)LFABET în BUDĂ, sau virgula pe post de penis

In cap umplut on martie 18, 2009 at 5:30 pm

image014
Eu te-am văzut stând pe budă.
Nu tu.
Eu!
(Intenţia-mi stă într-o virgulă?)
Stând cu capu-n clanţă,
(Eu!
Nu tu)
Imaginaţia mi-a strivit deruta atunci când am întrebat ştiu un’ ţi-e capu’, dar curu’, nălunca, un’ţi-e?
Şi unde?
Şi un’ţi-e mâna, zăluda?
image011
Profilul euripid
mi-a zâmbit perfid,
(şi fără să-ntoarcă capul)
Iute-a grăit:
“Draga mea,
Eu, cu capul închid clanţa ta.
Eu!
Nu tu!
Tu doar te ţii strâns de ea.
De clanţa mea,
Când stai aşa
Şi storci materia,
Doar, doar, ţi-o ieşi ceva.
Deci, laba, (mă rog, mâna)-i a ta.
Tu ai nevoie de ea!
De clanţa mea,
Eu doar de-o broască,
Să-mi vâr capu’-n ea.
Tu cauţi artă desăvârşită(-n metalul meu)
Când stai pe veceu!
Tu!
Nu eu!
Şi (de) ce nevoie de corp aş avea
Când totul ţine de cap, de mental,
Cum spui tu, om fiind,
Nu de cur.
blog
Un cur e bun (pe)lângă un cap bun.. Când beau cafea mă deconstip…
Înţeleg că oamenii sunt mici şi verzi , mici şi verzi(masculul verzei) care-şi lasă excrementele pe buturugă atunci când sunt goniţi de pe buturuga unde tocmai s-au instalat. Un soi singuratec care nu găseşte altceva mai inteligent de zis la naştere decât 2 amărâte de vocale :O, A… evident, repetate obsesiv devin deranjante(chiar dacă nu o recunoaşte) chiar şi pentru cea care tocmai te-o făcut. Părinţii stau de capul copiilor să-i înveţe alfabetul ca să nu mai aibă bătăi de cap.
Almanahe, la tablă!!!!!
Când ajung la litera B nu păţesc nimic, căci AB, OB, nu înseamnă nimic…deşi, dacă stau bine să mă gândesc, s-a găsit o femeie ginecolog să se dea deşteaptă şi a inventat OB-urile. Deci problemele apar odată cu Bî, dar adevăratele probleme încep odată cu învăţarea lui Cî . Vezi AC( care a dus la apariţia verbului A ÎNŢEPA, dar nu asta mă supără, ci apariţia goblenurilor ce mi-au dat peste cap orice logică a petrecerii timpului pierdut de după BAC) şi CA( iată şi comparaţia) și tine, cititorule, încă mă întreb de ce m-am născut.
Sar de OAC, pentru că implicit aş ajunge la BÂLDÂBÂC şi e prea devreme.
Sar… şi ajung la CAC, CACA …Sau să zic în?! Mai bine zic CACAO.
De la D încolo mă dau DACĂ CAD, CADO… dacii şi romanii….EEEE!
Iarăşi virgula, (a)ducătoare de bune intenţii, mă cam expune azi, în curu gol.
Nu mai continuiacum, Fuck o pauză. FACultăţile mintale mi-s zdruncinate de atâta caligrafie.
Mă duc să mai beau o CAFEA.image007
Pentru restul alfabetului se mânuiesc bastonaşele…
JJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJ
JJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJ,
Poate obţin vreun JOB mai bun în JOACA asta a mea de-a adulta.
BLOW…BLOW…JO …B…iată şi refrenul! Fellatio (From Wikipedia, the free encyclopedia De la Wikipedia, enciclopedia liberă )
Jump to: navigation , search Salt la: Navigare, căutare
“Blow job” redirects here. “Muie” redirects aici. For the film, see Blow Job (film) . În film, a se vedea muie (film).
wiki-fellatio
Tablou:A woman performing fellatio on a man. O femeie care efectuează fellatio pe un om .
Fellatio , also called fellation , [ 1 ] is oral sex performed upon the penis . Fellatio, de asemenea, numit fellation, [1] este sexul oral este realizat pe penis. It may be performed to induce orgasm and ejaculation of semen , or it can be used as foreplay prior to vaginal or anal forms of intercourse . Acesta poate fi efectuat pentru a induce orgasm şi ejacularea de material seminal, sau poate fi folosit ca preludiul înainte de vaginal sau anal forme de comunicare. (nota mea, un fel de nota redacţiei, adică n.r. e nota 10 pt. formele de comunicare exemplificate)
Fellatio is commonly referred to as a blow job . [ 2 ] Fellatio is also sometimes referred to as “giving head”, although this term can also apply to cunnilingus . Fellatio este menţionată ca un sex oral. [2] Fellatio este, de asemenea, denumit uneori “care cap”, cu toate că acest termen poate fi aplicat şi la Cunnilingus.
***
O concluzie idioată, poate, dar am descoperit că am instinct matern şi pentru pisica mea.
Nu numai pentru oameni.
Corpul nostrum (las aşa! Se vrea scris în latină, de ce să schimb eu asta? O fi vreun semn!) e tulbure, capul plin cu consoane….ăăăăă…ăăăăă…iar eu nu găsesc punctul ăla central, în care să îmi redau asimetria iniţială.
Adică nu-mi găsesc puterea de a renunţa la glugĂăăă..
Adică, nu ştiu dacă nu sufăr cumva de vreun gol emotiv, de spun toate astea.
Adică simt cum mă cotropesc chiar eu, nu ei, oamenii, cum s-ar crede.
Mă organizez în cete.
Nu şţiu dacă am spus asta ca să dea bine beletristic.
Adică coarnele de élan mi le-am făcut trofee pe pereţi, dar elanul, în sine, mă părăseşte când şnurul de la pantof mi se roade de la atâtea drumuri făcute degeaba.
Adică, eu ,deşi am o totală lipsă de observaţie (nefolosindu-mă de maturitate, cred!) asupra lucrurilor exterioare, reuşesc să descifrez totuşi semnăturile şi mesajele făcute cu băţul în nisip de copii. Cum naiba?
Culorile mă împiedică să recunosc locurile dar simţul alegoric mă face să devin din ce în ce mai statornică, iar conversaţiile cu JORA(nu pisica) , de fiecare dată, rămân fixate undeva între două oraşe.
La radio, ud în mod constant o crăciuniţă, deşi nu mai e vremea ei.
Dilematică mă întreb dacă o fac ca să-i prelungesc viaţa ei de plantă la modul inutil, pentru că oricum va muri sau o fac pentru a recidiva într-o constantă ritmică.
Viaţa nu e numai un şir de catastrofe pornografice.
Precizia şi perfecţiunea execuţiei datului peste cap la bară sau la paralele constă în simplul fapt că noi ne dorim toată documentaţia în culori.
Dacă e colorat actul, parcă şi ameţeala-i mai roz.
Dacă scap de primăvara asta mă mut într-o colibă, ca IDIOT.
Poate ne mutăm amândoi! Şi m-apuc de olărit. 627px-fellatiomoche
Nu ştiu ce se întâmplă cu mine dar simt că uneori port pe frunte însemnul remuşcării celorlalţi.
Dar asta nu-i nici pe departe o acţiune eroică. Trăiesc drumul şi încerc a influenţa caracterul lui simbolic.
Azi = un câmp de observaţii imens, dar un caracter practic limitat.
Iar, din păcate, ăsta de pe urmă aduce salariu. N-am mai pus virgulele exact unde mi-aş fi dorit because all of these activities can cause small scratches in the lining of the mouth( pentru că toate aceste activităţi pot provoca mici zgârieturi în căptuşeala din gură).
***
Vinovat de textul ăsta se face IDIOT şi clipele lui de inspirație. Iar acesta e un comentariu(luuuuuung) la newentry-ul lui.
Idiot, vrei să ne pupăm?
PS: La litera P redevin poeta almanahe…ressttu’v(ine) ca un fel de încheiere la pantalon(cu fermoar):
XZ..Pam,pam!
Hai să 678_desenilie!!!!!!

Be shocked at in public [(La Pointe-de-l’Île (electoral district)]

In trupa mea. grupies-ul meu on martie 11, 2009 at 4:32 am

Umma zice leapșă muzicală , da’ n-o dă. N-o dă, da’ io o iau.
De altfel, m-am și produs în parte acolo, la ea: copertă, track-uri (bonus-emoție), nume trupă, nume album de debut. Aici doar mă reproduc.
Iaca ce-a ieșit:
copertaalbumalmanahe
Mă declar pierdută? Nu, nu…prinsă!
Prinsă în mrejele lepşei pentru că am ureche muzicală{deh, vocalizele din baie dar şi fiind fană devotată(devorată) muuulţi ani a mult regretatei şi destrămatei de curând, Travka}, prinsă şi-n “amintirile care mă chinuieşte”, comune cu Umma de pe vremea când formam un female groupies (în general, aşa, zic că formam, pentru că în particular “Female groupies in particular have a long-standing reputation of being available sexually to celebrities, pop stars, rock stars and other public figures”)… când ne jucam de-a (a)prinsele(a), pe la concertele lor, na!
Am mai zărit Leapşa pe la idiot, am urmat firul, am văzut de unde a venit şi cum a ajuns la Lorena. M-am jucat şi eu atunci, dar mi-a sărit…şi tura, şi cheful. Acum că mi-a venit (cheful) am luat-o de la Umma, că dacă era la liber şi nu cu trimiteri, adică de ce să n-o iau (personal)?
track-uri
Cam aşa ar arăta playlistu’ . Astea cică ar fi cărările care duc prin search de google la almanahewordpress…mai erau, da’ zic că să păstrez şi pentru al doilea album…după aia mă retrag, că mă plictisesc.
Motivată şi de bucuria de a avea deja impreSARE, pentru că m-am tocmit cu ea la timp şi am pus-o şi pe copertă( ce e scris, scris rămâne)
am dat glas şi primelor versuri revelatoare de timp mort, timp în care în loc să frec menta prin oraş am frecat-o intelectual(?) la calculator, fentând ummpic paranoicismele ce mă frământă în mod constant şi current.. Ce să fac, ador singuratatea şi zgomotul culerului laptopului care nu mai e de multă vreme silenţios iar sexul nu mai reprezintă de şi mai multă vreme, pentru mine, un motiv de socializare.

Iată primul hit! Brichetele sus!
1.obiecte din scobitori

Eu ştiam că pămîntul se învârteşte, şi cu el, eu, fraiera.
Iată şi-o poveste despre lente şi milenare migraţii
Pe care-o cânt cocoţată pe picioroange din scobitori.
Hai, curaj, mi-am zis, nu te mai gîndi la înţelepciune,
Cere ajutor Ştiinţei, masca aia ca de şoarece de canal.
Aşa îmi redobândesc controlul asupra nervilor şi imaginaţiei.
Pământul,
Bun ca model didactic, dar ridicol ca ascunzătoare.
Înfundată-n divane de piele, nimeni n-ar mai bănui unde sunt,
Înfiptă, c-un picior în caşcaval şi cu celălalt într-o măslină.
Alunec pe-o coajă de banană, în casă, în fund.
Mănânc, nu plâng.
Ba, plâng! Mă frec pe fund.
Pe fund.
Dentistul îmi plombează înc-un gând.
Pierdută-n scaunul imaginar, m-afund.

refren : scobitoare-n obiecte,
scobitoare-n porţelan,
tu îmi zgândări măseaua,
şi-mi împingi către înalt nervurile
în dreptul caninului drept inferior,
simt o vibraţie, simt un fior.

Hei, câte lucruri nu-ţi vin în minte când te afli singură
Cocoţată şi clandestină într-o măslină sau într-o măsea.
Bagă de seamă, tot ceea ce vrei să ştii,
Se află rătăcind la mine în gură,
Tu sapă, sapă, cârtiță bătrînă, şi-o să găseşti ceva resturi din mine şi-n podea.
Deşi am descoperit că n-am stofă de protagonistă,
Ci de spectator care fredonează veşnic partea lui.
Aşa e, toate femeile care povestesc cum se dezbracă în orizont,
Îşi ascund, de fapt, tristeţea tâmpă, blocată pe portocaliu la semafor.
Frigărui grăsune, încinse-n clipe de intimitate nocive
Împletite-n cosiţe-n ieri-ul post mag.
Complet camuflată-n mulţimea de joi
Am două scobitori înfipte-n cap.
În palmă am două sacoşe biodegradabile
Le-arunc pe pat, fumez în iarbă şi m-afund în hamac.

Mai am 8(-urile) si mă fac hartistă….apoi merg să mă culc (pe-o ureche). Poate visez albumu’ doi…

chema madoz (rebus)

In arena luptelor sterile on martie 9, 2009 at 4:29 pm

perlesubtile
Aici e mai frumos pentru că dezintegrezi, în joacă, gânduri, secrete, vise.
Şapte zile nu scrii, şapte minute îţi ia un comentariu lung, şapte secunde să gândeşti răspunsuri, şi, în şapte cuvinte ţi se naşte pe dinaintea ochilor un univers în perenă lichefiere, unde nu există linii precise ci doar înlănţuiri temporale sau balonări.
Aici se merge înapoi, chiar şi în timp, caracterele apar şi reapar cu
un aer indolent, se iţesc din nimic şi docile se reîntorc acolo în iotul lor natural.
Apeşi cu buricul(degetului) o tasta , iiiiiiiii, spre exemplu şi zvîârr în întuneric, şi lumea din Yellow-ul Submarine trage de firul poveştii, perlele cad pe podea, scrii mesajul, îl pui bine şi-l închizi între capete de cuvânt, între semne de punctuaţie.
Spânzurători, fazani…astea-s jocuri!
Fracturi moi, deznodământ(sâc!) fericit!
Apoi dezumfli buca, scoţi dopul, care dop e de presupus că te ţine în starea
aia de înţepeneală ieşită din comun datorită presiunii, pentru că-l ai înfipt în şezut.
Dacă ţi-l scoţi, fffîâsss, revii la starea omenească. (din 6 litere)
Câte permutări ai voie să faci cu cele douăzeci şi şase de litere ale alfabetului (treizeci şi unu cu cele cinci suplimentare semne diacritice)?
Oho…!(factorial)
Fiece literă e legată de unul dintre mădularele corpului, iar dacă muţi o consoană( o vocală) fără să-i cunoşti puterea, unul dintre mădularele tale ar putea să-şi schimbe poziţia, sau natura.(ei, da, în secret râvnesc la penisul care n-o să-mi atârne niciodată!)
Am însă, literele la îndemână: ă,l,p,u (într-o ordine dictată de momentanul bun simţ, dar şi alfabetică)
Acuma nu căuta cu lupa, şi-o să vezi că-i nevoie să ţii cont de toate 31, pentru că nu contează numai sunetul, ci şi numărul! (cum ţi-l faci, adică.)
Iată de aici metrul, kilogramul, măsurile, false garanţii la garanţie.
Rătăcesc hăituită de oră, de minut, de secundă, mereu la mâna proceselor naturale întîmplătoare (improvizare manuală-4 litere, plural).
damegrabite
Mă (in)formez din deşeurile (de înţelepciune, ale) altora…
Dimineaţa mi-o trăiesc în plin entuziasm, la prânz identific ştiinţa cu neîncrederea iar seara, ca să scap: somnoterapie, caca, pipi…
Rutină!…Deşi mai schimb, din când în când, ordinea.(şi cartea de pe calorifer)
frizerie-pubiana
Poate că azi ar fi trebuit să scriu despre femeile care-o sug, pentru că nu le pot avea?(de femei zic)
Hai, ca o idee, aşa, poate trece neobservată, compusă ca un penultim rând, fără să irite barosanii în materie.
În fine, când nu ştii…nu ştii! Când nu ai, nu ştii cum e cu…, mi-e clar!…
Unghiul de vedere e altul fiindcă mă aflu la celălalt capăt(de căpătat şi nu de deţinător).
Sub forma unui expoZEU doar un pic detaliat, în afara cercetării propriu-zise (şi aşa ipoteza rămîne doar o ipoteză şi nu compromite seriozitatea textului) cititorul va fi imediat cucerit şi va aborda textul dintr-o perspectivă cu totul diferită.
sprijinfragil
Puteţi domni(dormi) doamnelor în aceste condiţii?
Dacă nu-i poţi înfrînge, uneşte-te cu ei! S_X (trei litere)
Dar ce anume mărturisesc eu aci foarte timidă şi vagă?
Ceea ce contează cu adevărat sunt (s)permutările.
Comportă-te ca un(o) stupid(ă), şi devii impenetrabil
pe WeCie!

Un dar al naturii

In arena luptelor sterile on martie 5, 2009 at 6:00 am

un-dar-al-naturiiEl: Suntem doi străini călători.
Ea: Înţeleg.
El: Nu înţelegi nimic. Călătorim amândoi. Totdeauna ne-am întâlnit.
Ea: De câte ori ne-am întâlnit?
El: Nu ştiu. De două ori sau de o sută.
Ea: Deci, mă cunoşti!
El: Te recunosc iar şi iar. Doar atât! Te recunosc pentru că există ceva în tine ce nu s-a
schimbat.
Ea: Înţeleg…
El: Nu înţelegi nimic! Uite…te întrebi de ce eşti aici acum? E perioada
vacanţei?…Nu!…Întâmplarea?…Slăbeşte-mă cu argumentul ăsta!…Suntem aici pentru
că trebuia!
Ea: Soarta?
El: Înţelegi?
Ea: Nu!

Blocurile se înălţau precum pereţii unui puţ. Traseră din ţigară, pe rând, un ultim fum, apoi o striviră. De departe părea doar un joc absurd de călcături.
Se porniră iarăşi pe mers, în direcţii diferite, deşi nu ştiau încotro or să apuce în secunda imediat următoare. În aerul jilav al zilei, fumul acru ii făcu să tuşească. Intrară în prima farmacie ce le ieşi în cale. Apoi în primul magazin de încălţăminte…

Medicaţie transcendentală

In arena luptelor sterile on februarie 20, 2009 at 1:20 pm

mui1

Iscodesc paragrafele, făcând slalom printre punctele de suspensie.
Fixez fotografiile în rame dând sens întâlnirilor.
Aş putea să dau sens şi mirărilor, dacă într-o zi aş putea desscrie un prim capitol în care să nu mai eman prin pori gustul animalelor pe care le înfulec, sau când teama de interjecţii, cu un maaaare înţeles ascuns, nu va mai învinge.
Până atunci, însă, vieţuiesc în perfectă simetrie cu cocoşii, umplând puncte în urma acului sau găurind ouă ca să-mi recapăt vocea.
Defilez în linişte până-n dreptul semnelor de întrebare puse-n gând.
Cos sau descos rime căutate aiurea(-n tramvai), în băşinoase ecouri de miraţi frecători de mentă.
Deci, hai, călătorule, păşeşte încă o dată în vid, smulge hainele de pe mine şi renaşte-mă!
Însă circuitul răspunsului nu se-nchide nici măcar într-un idiot.
Cine esti tu şi de ce trăieşti în perfectă chimie cu căderea mea?…
Tu, cel care căutând scoruri în nevăzut faci ca eu să pierd…
Hai, furişează-te iarăşi, calcă-mi pe urme şi poate ai să înţelegi că momentele fiecăruia nu se transformă în altceva doar pentru că tu ştii să scuipi seminţele cu coaja intactă.
Iar plecările…plecările nu constau în lustruirea pantofului, pentru că oricum, ceva bălegar tot vei întâlni pe drum.
Eu doar caut substitut pentru iubiri la pământ …
Nici prea aproape, nici prea departe.
Tu , dragul meu, în ce cauţi prin tramvaie la ore de vârf?

Dar ce ştiu eu?
Ce ştiu eu?
Ştiu!

Cinema Leapşă (de la Llollitt poruncă)

In cinema fabulat on februarie 18, 2009 at 5:47 am

Aceasta e doar o propunere, virtuală, desigur. De orice asemănare cu realitatea se face vinovat însuşi fabulosul expus spre-admirare (în vitrină) de fiecare dintre voi, mă damelor, care vă lăsaţi pipăite, probate şi-ajustate-n timpi reali. Dacă n-am înţeles, sau dacă nuanţele nu stau bine în şifonierul almanahelui, comentaţi, nu daţi cu paru’:A se citi( printre rânduri) împreună cu tabloul de dedesubt.
De explemplu, se prea poate ca eu să fiu asta. raycaesar1După mine… potopul?
În orice caz, încadrarea voastră între câteva cuvinte a fost fabulos de grea. Deci… daţi cu blândeţe.

Anca- fabulos în comun: Travka şi insomniile domnului conte.intuitionfeminine

amdamdez-fabuloasă- tenebroasă- jucăcioasă, dizimanitrează-n undă verde, dizimanipomparosfâlează-n undă gri. Un car cu arici pe-o pânză de păianjen…dez1

annaayana- chestionar fabulos, deseori dureros până-n os, alteori formal şi cu gong (teatral); fabulos de-adormit pe jos, alteori un nor, de-adormit un dor.cephalopodatseashore

asel-fabuloasă drog, de sare prin spinare, drob de foc cu noroc la poale şi-ncinsă-i ea la joc, opium la soroc, xanadu mai lung, dar cu gust prelung, fabulos cu o cărare, potecă cu gard, opaiţ prin culoare, pitici răzvrătiţi, albiţi de zăpadă, o albă cu nea, grena în ogradă.caesar1-thumb

cantareatacheala-Ta na na na na fabuloasă AGENTă(SECRETă) cu perucă, ta na na na na uneori cheală, ta na na na na alteori chilug(ă), părul lung o tot oftică, ta na na na na, briza mării i-l ridică, ta na na na na, şi-atunci părul îţi zburleşte, ta na na na na şi te-ncurcă englezeşte, ta na !12

cristina bazavan- fabulos tabu, fabulos-magazin , fabulos professional.28

dana nalbaru- fabulos cu glas, posesor de bucur(ii), de Dragoş Bucur …şi de Sofie cu scufie; fabulos cald, deosebit de cald şi foarte uman. Fostă zână devenită om. Hainele de scenă îi sunt încă undeva prin pod. Dar într-o zi…22

degrade- fabulos de tăcută, uneori şi surdă, dar telepatică; fabulos în 5 motive de mers la Praga; fabulos muşcător, uneori o-ntâlneşti în pădure ţipând la copaci.40

delliana-a fi ghiocel sau nu? Fabulos pământean aflat în plină iarnă. Căutător de poveşti cu zăpadă şi oameni. De servit la gura sobei cu ceai.23

did –nebuloasă atipică, de-a pururea fabulă; fabuloasă ascuţitoare (ce-ascute creioane) pe unde apucă(baie, bucatarie, dormitor, sufragerie), de tot le uzează, cât scriu eu un post, de virgule ruptă, ea scrie o sută
…de mii, neîntreruptă.4

mereuverde- fabuloasă atee, lămâie cu sare, făr’ de tequila, fabulos program de muşcat degetu’, fabulos nici de trezit zeii, nici de adormit zânele, obsesiv blue veins şi steady as she goes…la om fabulos şi job fabulos o s-apară-ntr-o zi!6

gabrielamirica-fabulos dedicat, fabulos aluat, fabulos sculptor în pâine; nu îi cad bine la stomac napoletani(i)(li).43

Innu- Fabulos de corectă. Teorie cu cârlig. Innu, n-am tuşit, da!? 52

Inaki- Fabulos încă culegând cireşe de mai.
victor_brauner_portret_kobiety

lorena-Fabuloasă dinamită şi rondo capricioasă presărată cu motive de bătăuş de câmpi. Ataşabilă.14

llollitta – fabulos împachetat mereu în haine roşii, fabulos cu crengi de aur, în căutare de frunze albastre.caesar

lumicuciucalatacupiper : felul 1: fabulos cu sare şi piper. Felul 2. Fabulos la pachet, supă de silabă. Ca desert: ţăiţei cu ciucalată. 13

lumea’ndungi- fabulos vărgat, fabulos deviant şi aranjat cu bun simţ pe culori: roşu, orange, galben, verde, bleu, albastru,mov, lila, roz, gri, alb negru; fabulos surprins cu o simplă apăsare de buton, cu retuş impecabil.pavosplendidus

o lămâie- fabulos tehnic cu lămâie. Se poate adăuga sifon. Se ia cu dicţionarul tehnic alături. Pentru amestecare sau omogenizare, foloseşte-ţi degetul!troika

plecata- fabulos cinema şi fabulos bătător de drumuri. S-or închide ele undeva? S-or termina?Poate undeva în spaţiu…fabulos cu expediţie fff.urgentă în spaţiu.42

Polenmov- fabulos descriptiv, sensibil şi foarte personal20

Rodica Botan- fabulos dumnezeiesc cu aură americană, fabulos cu psalmi.1

sorina-fabulos cu poveste, mărime universală, vine mănuşă orişicui; fabulos car cu poveşti. 47

smochina- Iote, Fritz, fabulos în debara mustind!10

madelingospodin- fabulos bolşevic, în coadă de curcubeu, în coardă majoră dar elastică de chitară roşie; fabulos aflat în cârdăşie cu Putin, acest Moş Crăciun al popoarelor roşii.49

umma- fabulos de Olimp, cu ie, cu motiv ţesut la război; fabulos de greu de desprins: de pe tăblii, de pe sub mese, de sub tălpi, de sub pantof, de pe la concerte. Atenţie, se îninde şi se ia! Se mestecă temperat, continental… Baloanele umma se umflă dar nu pocnesc, sunt fabulos de uriaşe şi foarte colorate. Fabulos în care dacă înghiţi măslina nu-ţi rămâne-n gât, dar îţi pierzi cu siguranţă, unghia. Nu folosi scobitori! Rănesc! Dacă ai irosit aroma, mai ia una, dar n-o arunca pe cea veche. Măslinii trec, (bala)laurii rămân şi nasc balade despre vremi. Iar volanul la maşină e pe partea pe care-o vrea ea, pentru că aşa-i dictează, off, off…din off, lămâia…din bere.trouble_child_ray_caesar

Zuzualbastru- fabulos zuzo-zmeu călător, iubitor de lucruri feminine-fireşti, precum manichiura făcută în tihnă, în cadă , iubitoare de poveşti care-ncep cu NU , fabulos cu o ţară (proprie) inventată în care celelalte cuvinte nu-s alte cuvinte şi nici tăceri, o mică odisee cu dorinţe în priviri arzând.Fabulos în care toate cuvintele sunt verzi, iar gândurile se ţin la borcan.
new-image

Editare întârziată : De subliniat că: pe degrade, dez, lorena si umma le cunosc personal (Ne-am atins, ne-am pipăit. Cu degrade şi umma am dormit împreună. Cu Lorena şi Dez n-am mai apucat!)
Dacă Umma n-ar mai avea 5 lepşe pe ummeri(autoarea uneia dintre ele fiind tot LLollitt) i-aş pasa-o. Deşi, m-aş distra ummpic punând-o să joace “la dublu”, ca pedeapsă, pentru zilele când nu scrie şi nu bâzâie nici musca în blogu’ ei.
Degrade e închisă într-un castel, în Praga, deci citeşte şi scrie doar pe pereţi. Cu unghiile. Deci…s-o facă, dacă mă aude…dar acolo.
Mai rămân Dez şi Lorena, cu drag de scris(deh, autoare a 2 cărţi publicate deja).
Deci, leapşa se ia şi se trimite, cu drag şi spor la scris, la Dez fabulatoarea şi la Lorena fabuloasa!
…şi la noua intrare în blogrollu’ meu.(Mittia)
Asta nu înseamnă că nu poate s-o ia şi cine nu mai are ;) Deci, poftiţi şi fabulaţi, mă damelor!

lapis exilis pe creier, de la pis(-pis, jora, pisica mea)exil îs]sau cum priveşte mâţa(textele mele)

In cinema turnat on februarie 12, 2009 at 10:00 pm

image038

Conexiunea
schimbă perspectiva. Vinovat se face contextul.
Te determină să gîndeşti că fiece aspect al lumii, că fiece găurică neagră, că fiece zvon, că fiece atingere, că fiece cuvânt scris sau spus nu are sensul în care apare, ci ascunde un in-iarba-revin
un Mare şi Ceresc Secret.
Criteriul e nesimţit de simplu : verbul a suspecta supus feluritelor forme ale conjugărilor aferente.
Deunăzi, aflată la sau sub adăpostul unui taxi m-am trezit că dincolo de indicatorul pentru sens interzis foarte clar pentru şoferi eu putui citi:
„Nu pe calea aia vei găsi Drumu’!” (Eu n-am carnet!)(Nu sunt sigură că n-am gândit şi apostrofu’!)
Adevărat, îmi zic în gând, pe-acolo aş ajunge spre fostul meu loc de muncă, dacă n-ar fi interzis stânga. Calea Dreaptă e la dreapta.
Logic, nu?
Umm, simt ummpic de ironie divină aci! De vină e simţul meu nesimţit de artistic, sperietoare de oameni cu scaun.
La cap.
image007
Suspectăm bleu-ul cerului, suspectăm o pătrime din băltoaca proaspăt împrăşiată de o roată cu cauciuc, grăbită să nu-ntârzie la serviciu, suspectăm mâna întinsă a cerşetorului, şi dacă nu m-aş suspecta prea tare de bătut câmpii, aş suspecta şi faptul că bleu-ul se tot vrea scris belu. Mi se dublează L-ul în cap de atâtea suspiciuni.
Pentru că există precedentul, nu?
Pentru că din mers adăugăm anexe la propriile legi nescrise pe care ne cocoţăm orgoliul.
Suspectăm, pentru că simţim. Simţim pentru că mirosim. Mirosim pentru că adulmecăm. Adulmecăm pentru că făra foc nu iese fum?
Dar fumul în rotocoale excesive şi ridicat de vânt transmite semnale.
Nu tre’ să fii „piele roşie” ca să înţelegi asta! Şi nici păr roş în cap nu tre’ să ai.
Vindecarea de paranoicisme se face prin tăiere de limbă şi (de)pus în loc, proaspăt rănit de mine, gestul.
Ah, dacă s-ar putea citi totul într-o singură carte şi, dacă citind-o, am şi înţelege. Nu Llollit?(La mulţi ani, tânără bunică, să-ţi poţi creşte cu căldură nepoţelul proaspăt adus pe lume! Te-aş suspecta un pic de marktwainism la genul feminin, dar n-o fac! Sau tocmai am făcut-o? Ha,ha…oricum ar fi, cândva tot o să ai un nepot şi tot cândva va veni şi ziua ta. Dar să fii propriul tău bunic e un caz bun de cercetat.)

image024
Ce bine ar fi de s-ar putea transforma pietrele, cu ajutorul cîntecului (!) în
pietre preţioase…
Ceaţa palidă se gudură nesătulă pe la geamuri, fumul galben al ţigării, gudurîndu-se şi el, trece uşor cu limba peste ungherele răsăritului.
Cumva suntem toţi în afara noastră şi de-acolo interpretăm.
Cugetarea asta îmi aprinde ţigara şi-mi alimentează fumurile, şi aşa în surplus.
He,he..ceea ce e cam suspect!
Bine că ne dăm, totuşi, seama!…
Dar dându-ne seama dobândim înţelesul?
In orice caz, şi oricare ar fi ritmul, soarta ne răsplăteşte, pentru că, dacă vrei să găseşti conexiuni, ele se găsesc întotdeauna, pretutindeni şi în orice, lumea explodează într-o reţea, într-un vîrtej de înrudiri şi totul trimite la tot, totul explică tot…
Îmi mai aprind o ţigară şi-mi sprijin coatele de tocul ferestrei…luminile turnului metalic al Radioteleviziunii noastre, pâlpâie.
Releul, marea antenă a oraşului…
Un moderat şi prudent turn Babel.
Ochiul (ochi, nu cel al minţii), ceaţa(meteorologică, semn al vremilor, stricatele!), fumul ţigării şi poate acest gândac image001
iubitor de microfon(nesperiat de avertismentele frumos colorate de pe pachet)image010 se-mpletesc şi coc, prin cooonexiuni [I.D.I.O.(a)T.](e)(?), laolaltă, frâul liber al imaginaţiei, ce n-a văzut Parisul.

Ia te uită!
Replică de condei sclipitor :” Dramele Parisului câte au ieşit, toate le-am citit de trei ori”, zice ea “ambetată”.
Ce n-a văzut Parisul, sau Caragiale(marele) a văzut Umberto.
Eco!
Turnul Eiffel, cum de nu m-am gîndit încă la el ?
De ce Parisul o fi avut nevoie de acest inutil schelet?
E el o sonda cerească, antena care culege informaţii de la toate fişele ermetice înfipte pe scoarţa globului, de la statuile din Insula Paştelui(aoleo, vine Paştele! Mă duc la Londra! Mă duc?), de la Machu Picchu, de la Colosul din Rhodos, de la templele din jungla brahmanică, de la antena lui Empire State, de la Releu’ meu local?
Turnul captează informaţii de subsol şi le confruntă cu cele care-i provin din cer?
Drept răspuns(?), o rafală de vânt îmi răstoarnă turnuleţul din scrum, construit prin limbă sucind şi răsucind, ba chiar una bucăţică de jar mi se prăvăleşte pe degetul arătător al mâinii cu care răsucesc ţigara.
Să nu fim extravaganţi, să stăm cu picioarele pe pămînt, nu cu minţi în cer!image0211

Sting ţigara, sorb ultima picătură de cafea şi mă ferec contra fantasmelor susceptibile de conexiuni paranoice până când butonul roşu al intrării în emisie mă va descuia iarăşi.
Hai, Almanaho, la încă o zi de dezlegat cuvinte încrucişate! Mă urez!
Sau mă urăsc?
10 si 0 minute…P.M.
Hei, turnule, dadaistule, eşti pregătit pentru Turnul Eiffel?…
Căci vreau să-ţi zic :bună seara! Eşti în emisie!
On air.
Off… Ia ghiciţi cum se uită acu la mine pisica. Din poza cu care am debutat(debitat) ar reieşi că vrea să faca yoga.
Nu vă lăsaţi păcăliţi! Nu înţelege unde bat io ţigara şi unde cade scrumul.
Off…and out!

LATER , LATER EDIT:Out and ….in…
Mi-e asa de dor de tine, mai Cooper! dsc_0005
Dosarele X probabil ca stiu pe unde ti-or umbla labutele. Mi-e atat de dor, incat refuz sa mai scriu cu diacritice.
Si mi-e dor si de elimg_6860
cel care-mi promitea candva, ca tu stii sa faci la tavita, motiv sa te-accept.
Dar ma mintea…nici el nu stia ce avea sa fie.

Valize

In cap umplut on februarie 9, 2009 at 8:17 pm

collageheadofgeorgesauricsmall269131000_std
Cafelele au în compoziţie ceva amar. Te trimit înapoi pentru că te pierzi în caimacul lor, special conceput în altă culoare.
Dacă dăruieşti zilnic cea de-a doua cafea n-ai cum să-ţi mai vezi de caimacul cafelei tale.
Şi uite-aşa te trezesti pierdut în amintirile comune pe care le ai cu cafeaua doi…Asa merg oamenii mai departe.
figure-a-la-bougie
Apoi mai vin peste oameni anotimpurile, cu mirosul lor de frunză uscată, sau verde, cu păsărici şi fluturi, cu zmeele trase nu de aţe colorate, ci de sentimente bleu, exprimate cu mâna, cu oameni de zăpadă, cu ghiocei răsăriţi de sub ei, cu luminiţe colorate, mănuşi albe de majordom, lumânări arse, aromoterapii şi pipe.
surrealist-composition-for-cahiers-dart
Alors, iată-mi degetele rearanjând literele şi asociindu-le iarăşi culorilor, mirosurilor şi celorlalte sentimente.
joan-miro-hand-catching-a-bird
Aş fi vrut să flecăresc în seara asta de februarie mai mult despre iubire, acel sentiment care te lipeşte de zid, te înmărmureşte, pâlpâie în stânga şi-n dreapta prin tot tinele-ţi, ţâşnind şi pulsând asemeni flăcărilor de artificii, împroşcând la-ntâmplare hohote de râs, sau plâns (după caz) asupra trecătorilor ambulanţi, dar n-am vreme… aşa că sar peste amănunte direct la: Je veux partir! Adică momentul plecării înspre alt ceva sau alt cineva.
joanmiro_33
Şi-atunci ochii îţi strălucesc iarăşi şi devii mai uşor, iar piciorul, din piatră ţi se face pasăre.
Iubirea intră-iese, iese-intră, ca-ntr-un aprozar. Ea stă totuşi un timp ca s-o intuieşti, ca să-i socoteşti preţul.

Şi, deşi ştii toate astea, tot te simţi scos în afara oricărei înţelegeri cu tine însuţi.
miro-joan-bleu-ii
“Trupul meu întreg e o lumânare,
Dar eu sunt flacără într-un cer străveziu…”
I don’t speak French! E tot ce pot să zic eu ca o scuză proastă.
Nu înţeleg uneori, nici eu, termenii de comparaţie pe care-i născocesc, dar înţeleg ideea.
Chiar aşa, trebuie să pleci ca să uiţi şi să ierţi? s9920cc1
Ce ne face să fugim aşa?
Ce face să fug aşa?
Roluri, iluminări întâmplătoare, frânturi ale unei lumi care, fie că mi s-au topit printre degete, în mână, fie că n-au ajuns să se compună niciodată?
Poţi să ajungi să te laşi uimit de lucrurile astea, dar eu una, voi vedea totdeauna o sfidare în simplul fapt că o valiză se închide.
Oamenii!!!…Hmm…Oamenii le tot cară.
15

Cuvintele

In cap umplut on ianuarie 20, 2009 at 9:05 pm

slide38
Cuvintele, tristele… jumătate gând, jumătate întâmplare…
Sunt şi zile dintr-astea…
Când ai sentimentul că tot ce ştiai o să dispară brusc.
E ca și cum un Dumnezeu-copil s-ar apuca să șteargă cu radiera strada din faţa blocului şi în locul străzii ăleia e dintr-o dată nimic. După aia, şterge SRL-ul de la care îţi iei dimineaţa cafeaua de la automat şi în locul lui e nimic. Poate doar ecoul. Pe urmă şterge scările, vizorul, uşile, pereţii, debaralele, zaţul din ceaşca în care credeai, naiv, că o să-ţi ghiceşti viitorul, vocea suavă de la radio care-ţi sporeşte temerile…apoi sentimentele, ultimul sărut, ultima noapte de dragoste, stânjeneala de după…şi rămâi aşa, blocat. Între cel din faţa ta şi… nimic.
L-ai şterge.
… dar Dumnezeu-copil are radiera, nu tu !…
şi vă lasă aşa…un timp…apoi nu mai şterge nimic.
Micşorează.
Şi acest lucru poate fi mai usturător decât nimicul.

Soldat Frunză

In cap umplut on ianuarie 19, 2009 at 10:45 pm

magritte
Frunza Verde: Sunt o frunză de plop. Am căzut în stradă. O stradă îngustă. Probabil un gang.
… Şi-a sărutat iubita în fugă şi…iubita lui părea…
Soldat Frunză:Stâng, drept, stâng, drept…
Frunza Verde:He, he… Păstrează ritmul.
Soldat Frunză: Stâng, drept, stâng, drept…
Frunza verde:Şi-a sărutat iubita, şi-atunci, neatent, a călcat peste mine cu bocancul stâng…
Frunza Galbenă: Hei, cum te simți? Hei! Aici!…sub bocanc! Cum te simţi?
Frunza Verde: Cum mă simt sub bocanc?
Nu apuc să răspund. Bocancul meu îşi reia drumul. Stâng, drept, stâng, drept! Păstrează ritmul.
0018
Frunza verde: Ia te uită! Ce de frunze uscate. Hei, cum vă simţiţi?
Grămada de Frunze:
…aduse de bocanci alaltăieri noapte…
…cineva va veni şi ne va da foc…
…acelaşi joc neghiob…
…eu, ea, ea şi ea o să ardem.
Frunza verde: Dar eu încă-s verde. Cum să ard? Nu e normal…
Grămada de Frunze: Tu, ea, eu o să ardem…
Frunza verde: Tună! Semn că vine ploaia. Nu! Nu! Fugi de-aici, ploaie! Du-te! Lasă-mă să ard în pace! Până la capăt! Nu mă stingeeee…
00182
Frunza verde: …Sunt în aer…O mână…a doua…Vai! E soldatul bocancului meu! Plânge?! Mă frământă agitat. Hei, cum te simţi? Mă frământă în continuare. Cu mâna.
Cu stânga, cu dreapta, cu stânga, cu dreapta.
Hei, păstrează ritmul!
Păstrează ritmul, n-auzi?
Mă cam ameţeşti!
Soldat Frunză: Mda, cică o ameţesc! Am sărutat-o acolo în gang…
Dacă mai rămâneam o călcam acolo-n picioare!
Frunza verde: Hei, chiar asta ai facut!
Soldat Frunză: O s-o fac eu să ardă. În următoarea permisie, şi tot o fac!
Frunza verde: Hei, păi am ars deja! Tu m-ai stins, acum mă framânţi,
Şi încă un sfert din mine tocmai s-a rostogolit în iarbă.
Şi dacă nu m-ai ţine aşa de strâns în stânga,
Mi-aş putea folosi coada. Atât cât a mai rămas din ea.
Şi ţi-aş desena în dreapta.
Soldat Frunză: O să-i scriu!
Frunza verde: Hei, ştii că-mi placi? Gândim la un loc!
Soldat Frunză: Ce?
Frunza verde: Eu desenez, tu scrii! E o asemănare,nu crezi?
Soldat Frunză: Draga mea,…Ce tâmpenie! (rupe coala)
Frunza verde: Dragul meu, tu cam mâzgăleşti acolo!
Soldat Frunză: Dragă Loli,…Rahat!(rupe coala)
Frunza verde: Loli, loli, loli! Îmi place!
Soldat Frunză: Nu-mi place!
Frunza verde :Îmi place!
Soldat Frunză: Nu, nu! O să încep altfel. Direct!(scoate o altă coală)
Sunt o frunză şi cam trei sferturi din mine arsă.
Frunza verde :Tu?
Soldat Frunză: Sunt o frunză trei sferturi arsă. PUNCT.
Frunza verde :Aşa…ia-mă peste picior!
Soldat Frunză: O să creadă c-o iau în bocanc…
Frunza verde: Păi, m-ai luat deja, de două ori. Cum crezi că mă simt? Mai bine ardeam…Să ard cu ea, cu ea şi cu ea…la un loc…
Soldat Frunză :Tu râdeai, eu gata să plâng.
Frunza verde : Eu râdeam? Eu? Nu, nu…bine, acu’ nici nu plângeam. Ştii…eu nu pot…eu foşnesc …ştiu doar atât, că stătea să plouă. Tuna. Atât. Am simţit mai întâi căldura. Apoi, cum mă răsuceam eu acolo aprinsă am…Am…am văzut bocancii…apoi mâna ta m-a apucat de coadă. Coada nu apucase să ardă toată…Apoi m-ai stins. Apoi m-am trezit că-i răcoare. Fără bucăţi din mine. Vreo trei sferturi. Şi…şi…ştiu că mă auzi cumva…Nu-mi mai pasă! Pune-mă la presat, frământă-mă!
Nu-mi mai pasă! Sfertului meu nu-i mai pasă!
Soldat Frunză: Ştii ce? Nici mie nu-mi mai pasă! Mă simt ca frunza asta arsă.
Dar n-ai cum să înţelegi tu asta!
Frunza verde : Nu mai mâzgăli! Ascultă-mă! Nu mai mâzgăli! Ştii de ce nu-mi mai pasă? Pot să uit sfertul ăsta! Pot să-l uit!
Soldat Frunză: Acum râd…Râd, fiindcă te pot uita.
Frunza verde : Pot să uit sfertul ăsta! Am uitat deja plopul din care-am picat. N-am uitat, însă, privirea ei…Şi nici tu! Râdea! Am văzut asta când cădeam.
Nu, nu! Când cădeam am văzut altceva. Mă oprisem în cădere pe umărul tău stâng. Sau drept? N-are importanţă! Are importanţă pentru spectator. Şi ea, cu două degete, m-a apucat de coadă.
M-a rotit de vreo două ori în aer, te-a mângâiat cu mine pe obraz, apoi mi-a dat drumul când te-mbrăţişa. Apoi şi-a răsucit gleznele, ţi-a aranjat chipiul, şi-a plecat. Cinci paşi mai târziu a râs.
Atunci m-ai luat în bocanc pe mine.
Soldat Frunză: Imediat după patru paşi de-ai tăi hotărâsem să plec şi eu. Am călcat atunci în ceva. Rahat, mi-am zis! Nu, nu era ce crezusem eu! N-am avut eu norocul!
Era o frunză!
Tocmai călcasem peste frunza cu care m-ai mângâiat pentru ultima oară.
Nici măcar nu m-am aplecat s-o dezlipesc de bocanc.
Avea să cadă ea singură.
Să se piardă.
Frunza verde : Da, da, şi n-a fost să fie aşa.
M-ai adus până aici. De fapt până acolo. Se mai văd încă urmele.
Acum mă întreb ce-o să faci cu mine. O să mă doseşti prin vreun buzunar cârpit al vestonului?
Nu mai mâzgăli! Ascultă-mă!
Soldat Frunză: Şi frunza aia jalnică mi-a oprit lacrimile, cumva…
Părea să-mi spună mai multe decât ai putut tu spune vreodată. O am şi-acum, când îţi scriu.
E în palma mea dreaptă. Nu, nu! Nu s-a pierdut acolo, în gang! Sau pe drum. E aici. Îmi ţine în frâu lacrimile. Pentru că mă simt ca ea. Şi-atunci râd. Nenorocita asta de frunză arsă, mă îndeamnă, fără să ştie, să transform totul în poezie. Soldat Frunză a devenit Poet FRUNZĂ!!!
Frunza verde : Nu mai mâzgăli!
Trebuie să auzi asta!
Nu-mi plăcea gangul ăla.
Nu mi-a plăcut niciodată.
Cum s-ar spune asta la modul poetic?
Nu era gangul meu preferat!
Soldat Frunză : He, he…Uite că-ţi scriu numai atât! Scurt! Ca un salut! Ca un ultim onor!
Gangul meu preferat ERA viaţa ta.
(Băgă mâinile în buzunar şi plecă spre alt război. Al altora.)
00181

Frunza verde:Uff! Ce întuneric!
the-empty-mask-magritte-1

In cap umplut on ianuarie 16, 2009 at 6:29 pm

1456-stc1Liniştiţi, ne fardăm moaca pentru încă o zi pentru a ne distra semenii.
Stratul de fard a devenit cu timpul mai gros pentru că îmbătrânim, pentru că refuzăm asta trişti, pentru că suntem mai nesimţiţi şi pentru că nu suntem mulţumiţi cu ce-avem.
Viaţa? Echilibristică pe-un ou.
Oamenii dor.
Prietenii dor.
Necunoscuţii dor.
Din buric ne ies primate cărora le călăuzim drumul spre miros.
Pentru ce, habar n-am!
Florile se rup şi se vând iar mirosurile se ascund dincolo de noi.
Apoi îi călăuzim spre mirare dându-le răspunsul: zero e originea, restul o infinitate de pluşi sau minuşi.
◄►

Aţi observat? Avem un băţ în faţa ochilor încă de la primele silabe pe care le gângurim.
“Nu mai face aia, nu mai drege asta! Fii cuminte!” sunt cuvintele însoţitoare, atârnate de capătul băţului, de mama, de tata, de doamna educatoare, de doamna dirigintă, de şefi, de directori, de preşedintele ţării. Apoi, când mai creştem un pic ne trezim cu băţul în palmă gata să pedepsim orice mişcă sau muşcă. Suntem speriaţi unii de alţii, de parc-am privi într-o oglindă. Iar băţul…he,he…băţul, că-i acela moştenit din tată-n fiu, din mamă-n fiică, sau nu, îşi continuă unduirea până seara, când uităm că nu suntem singuri pe lume, ne credem cineva şi-l azvârlim sub pat, cu palmele înroşite şi adormim. Dimineaţa ne trezim cu el în cur.
Şi-atunci visăm că ne-ar trebui aripi pe care să le asortăm cu el.
Ca dintr-un coşmar ne trezim şi-o luăm de la capăt. Unii dintre noi s-au mai aşezat , dar ceilalţi încă mai hălăduim întru căutarea sinelui.
Ce n-a mers? Desigur, băţul n-a avut rotaţia completă.
Insatisfacţie.
* * *
* *
* *
* *
Mi-am construit propriu-mi arc de flori sub care rămân cât uitarea. Nu pot trece dar nici nu pot da înapoi.
Dar…aşa e în sine…Uneori fior, uneori nepăsare. Uneori roz, uneori gri.
Nu căutăm locuri, ci oameni. Cei naivi se opresc la primul întâlnit, iar triştii caută incontinuu.
Dar aşa e firesc.
Cel mai grav e însă când un naiv se găseşte cu un trist. De aici numai un pas ca ura să-şi smulgă de pe ea fusta: iubirea, acest amestec de roz şi gri.
Se încâlceşte direcţia, se bifurcă aşteptarea…se cam pierde sensul.
Când ti se strică cârma tre’ să devii pirat şi pregătit sufleteşte să-i iei altuia uscatul de sub picioare? Nu corabiile?
Locul meu nu e nici aici, nici acolo. Mă vântur aiurea…
mă scufund.
Mă nasc din imponderabilitate şi nu m-aştept mulţi ani mai târziu să n-am rău de statul în picioare?
E bună, ca răspuns, teoria cu fusta.
În practică însă, eu încă mai învăţ cum se scot repede chiloţii ca să-i transform în paraşută şi să mă salvez,.
Esenţialul e însă să nu pierzi simţul orientării.
Libertatea nu are limite.
Libertatea poate depăşi viteza regulamentară.
Libertatea nu-i nici pe benzină, nici pe motorină.
E pe apă chioară.
Dac-aş fi făcut eu lumea nu m-aş fi odihnit în ziua a şaptea.
Aş fi relaxat totul: eu, el…fără măr, fără şarpe…
Dar aşa nu pot decât să-mi găsesc scurtăturile, să acopăr ceea ce-mi transmit ceilalţi cu pastă corectoare, ca un semn lăsat pe drum ca să nu mă rătăcesc.
Apoi cedez stânga.
Uneori, acolo unde ar trebui să intervină gândirea nu-i decât un nesimţit cor de claxoane.
Aşa-i libertatea!
De după geam o presimţi, de după cioburi o ai în faţa ochilor.