Acestor zile

Afară, zile-n ispită, când zvonuri de libertate zac sub nămeţi,

când demnitatea iese pe nas, dacă-i rosteşti numele,

fiindcă o păzesc bine uniforme de cauciuc,

oameni-garou pentru oameni-revoltă,

căci, lucru ştiut, vântul schimbării poate produce electricitate.

Înăuntru, o frunză-preşedinte, de plastic, nevrând să cadă,

îşi repetă discursul în oglindă şi pauzele, pentru efect.

Dintr-o biserică, cu turla înaltă, bliţul surprinde:

cadru inestetic, nepăsare cu zâmbet,

poporul, un neavenit, ademenit c-o dulceaţă de cireaşă amară

învăţând pe de rost când să tacă sau când să vorbească şi

înfăşată în materiale scumpe, de la tribună scâncind, politica.

Zile obişnuite de iarnă, când cireaşa nu se mai coace,

deşi, în numele ei se vând zilnic torturi.

Zile de doliu, în care “Aniversarea”, la teatru, înseamnă moarte,

o moarte ironică, luând un Actor ce-abia strigase stins:  Libertate!

Şi-acestor zile, când nu mai e nevoie de motiv- garou,

ca sângele să fie vărsat, inestetic,

în eprubete, vântul ori alt înţeles  le-aduce, laolaltă, aşternut alb de tăceri şi mizerii.

Sunt zvonuri că există o înaltă  societate numită Ispita,

Care-a picat mai demult frunza. şi care-acum vinde baloane de cauciuc,

şi de-asta nu se mai nasc nici eroi.

Eu, îmi aprind un bec, analizând nevoia de electricitate,

şi duc mâna la nas, căci am început să înţeleg abia acum ce-nseamnă “a fi”…

pe jumătate viu.

 

zile friguroase, în care cuvinte, precum inestetic, cauciuc, cireasa, garou, electricitate, frunza, vantul, zvonuri, inalta, numele, nas, ispita pot însemna orice, şi care, aşternându-se, precum le e voia, colorează alb de psi©, cerroşu, miţa, tiberiu, cioburi de chihlimbar, rokssana, V.V., scorpiuţ,

Şotron

Mă împiedic, mă ridic. Cu o piatră-n mână. Habar n-am cum am ajuns aici…Când? În timp…dincolo de ore, dincolo de secunde. De obicei le elimin. Pietrele. De obicei le ascult. Secundele. Dacă aş arunca piatra e ca şi cum m-aş obliga să fac drumuri dus-întors către nicăieri, într-un picior. Un nicăieri deja conturat, pătrate şi cercuri. Şi numere întregi, niciodată cu zecimale, cum este iubirea, libertatea, dimineţile însorite şi oricare alt sentiment care te face să ţopăi. În joacă şi în frig  arunc gânduri, către est, către vest. Când arunc gânduri nu scap pietre.  Piatra e încă în mâna mea. Mă verific. N-o scutur. Mân(i)a. Aş lovi la întâmplare, ori pietrele îşi au ţintele lor.  Unele precise. Şi oricum, nu ştiu cum de n-am observat până acum, suntem un grup. “Aici împiedicaţii!” …O voce portavoce, anunţă senină neînsingurare. “Sunteţi mulţi?”, întreb…”Suntem!”…m-au inclus în cercul lor. Le privesc mâinele. N-au! Decât un azi incert. Cu steag. Probabil că-i insuflă culorile. Cele politice. Decât un azi incert, ce? Frigul le-a intrat în oase şi le iese pe gură, haotic, cu spume. Spuma se aşază ca neaua. “Împiedicaţi, alunecaţi! Marş!” nu se lasă vocea-portavoce.  ”Sănii, aduceţi sănii!” strigă un împiedicat abia picat(la bac). Ecoul face din căciuli acoperiş. La mine se termină săniile şi cresc sânii: “Ce caut eu aici?”  Eliberez un gând în negru. Cu umor. Am ieşit din casă, alt pătrat şi m-am împiedicat. Alegeri cu anticipări. Când eram mică şi ziceam “casă” o gândeam rotund. Într-un rotund n-ar înflori pe la colţuri “Flori de mucigai”, dar renunţ să cred cu tărie, undeva pe la jumătatea enunţului. Acum nu sunt mare! Sunt tot mică, dar gândesc pătrat. Fiindcă ne-au urcat unii peste alţii. Parterul e friguros, ultimul etaj e ploios. Suntem alimentaţi prin ţevi, ne uşurăm tot prin ele. Un soi de comunicare. Alimentată. Bazată pe instinct. Beton! Ne trec, ele, apele. Ce nu ne-o fi trecând?  Instinctul, întotdeauna rege narator, îmi zicea să nu ies din casă. Simţurile s-au tocit. Ni le ascuţim cu piatra.  Un necunoscut îmi întinde piatra lui. I-o arăt pe-a mea.  Păstrăm distanţa. Schimbul de pietre ne-ar fi apropiat? Bunul simţ nu apropie. Un împiedicat vorbeşte. Film mut. Încerc şi eu să mimez  demnitatea. Ce dacă m-am împiedicat? “Ah, dacă mă ţineam de cablul TV!” Pătrat vorbitor, capete pătrate-neliniştea minţii. Când l-am stins se sărbătorea anul chinezesc în Japonia.  Stelele erau gata de alinierea  Kui Gang, care reprezintă puterea, nobleţea şi respectul. Cui? Ga(n)g… Şi ce dacă?  Poşta va mai elibera un timbru tematic pentru colecţionari. Ne alipim. Într-un cuvânt. Alături cresc tei. Unii devenim teistici. Sărim de-acum, fiindcă alunecăm. Trecut? Viitor…un fel de vin. Vine? Suntem aici de zece zile. Dincolo de şotron, mai creşte un mol. Molul e măsura consumului.

1 mol=99sărăciţi (nu cercetez, apreciez)

Jandarmii sunt fosforescenţi. În lumina lor experimentăm revoluţii. Mişcări…ca să ne-ncălzim, în rest aşteptare. Drepţi şi-ncolonaţi, cu piatra în mână. “Avem nevoie de-un imn!” mă trezesc.  Cercu’(-şi) strigă “ura”, care nu aprinde lumina. Contaminări. Devin monadă. Spiritul farsei zice  că devin monedă. În prada vântului, buruiană. Mă smulg din cerc. De miercuri vine gerul. Mă duc să pun ceva pe mine. Dacă, NU? “dacă, nu” mă aruncă-n gropi comune. Mă întorc.  Ferestre pătrate întunecate. Dincolo de ele frecători de mâini, somnoroşi. Mâine dimineaţă ni le-arată curate, scoase de sub tipar. Ziarele scot bule. Religia ne-nvaţă să ne vindem ca să ne ridicăm la ceruri, Guvernul suprem. Autoritatea.
Mă uit în jur. Mă dezmeticesc. Încă nu m-am ridicat. Jinduiam…Sunt tot acolo! În genunchi.

Au mai jucat şotron(voluntar): psi©, tineriu, carmen, cerroşu, cita, scorpiuţ, vântdetoamnă, V.V.., cioburi de chihlimbar.

şotronişti involuntari: beausergent, elaroseni, vania,gabriela, incertitudini, cella, flavius, dunia.

Invocare

Ecoul nopţii adânc aşază-n culoare

Mici, dar sălbatici roibi nechezând,

Ca un strigăt în porţile vremii,

o spirală-nspre cerul flămând.

Stepa din mine mi-o cheamă

C-o bucată de zahăr, născând.

Adevăr absolut al iubirii:

Inima, Univers străbătând.

 

Din adânc, abur cald şi din trestii

Toarnă zahăr în gânduri închise!

O,  culoare-n a vântului ducă,

Te-am strigat. Tu auzi-mă-n vise!

Şi-n spirală, în porţile zilei, tăcut,

Inimă prinsă-n vâltoare şi seu

Nu stepa, nechezând, paşi sălbatici şi mici!

Elefanţi, lupi, şacali şi hiene ucide

Şi te-aruncă în eu absolut!

 

Tu, în porţile minţii, deschide

Mici culoare spre inima ta

Şi-mbracă în zahăr cuvinte, absolut,

Iară sensuri le leapădă-n stea.

Şi-n adânc, cu trepte-n spirală

Strigăt de stepă s-ascund.

În iarbă şi-n pielea lor tare să fim

Doi sălbatici. Nebuni nechezând.

 

 psi©, tiberiu, cioburi de chihlimbar, virusache, rokssana, cerroşu, miţa, cita, scorpiuţ, altcersenin,  vântdetoamnă, abisurile, carmen, grişka, sara, cristian, vero, d’agatha. dictaturajustiţiei.